Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința public din 25 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache
Judector: - - -
Judector: - - președinte secție
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns.la data de 09.07.1955, în prezent reținut în Arestul B), împotriva încheierii de ședinț nr- a Tribunalului B r ila.
La apelul nominal fcut în cauz au rspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, în baza delegației nr.3028 din 25.06.2009 eliberat din oficiu de Baroul Galați.
Procedura complet.
S-a fcut referatul cauzei, dup care:
Întrebat fiind, inculpatul arat c își menține recursul formulat și c dorește s dea declarație.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația sa fiind consemnat în procesul - verbal separat atașat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.
Aprtorul inculpatului recurent arat c acesta a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea sa preventiv. Solicit a se observa c inculpatul are o atitudine sincer, regret foarte mult fapta, are o anumit vârst, dar având în vedere natura infracțiunii, urmeaz a se aprecia asupra recursului, cu plata onorariului pentru avocat din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public solicit respingerea recursului ca nefondat. Probele administrate în cauz confer existența unor indicii temeinice de svârșire a infracțiunii prev.de art.202 al.1 Cod penal și respectiv art.198 al.1 și 3 Cod penal. Raportat la natura și gravitatea acestei infracțiuni, la modul concret în care inculpatul a svârșit faptele, la vârsta prților vtmate de 14, respectiv 9 ani și la starea psihic a acestora, partea vtmat,având întârzieri în dezvoltarea mental, apreciaz c inculpatul prezint un pericol concret pentru ordinea public, lsarea acestuia în stare de libertate creând un sentiment de neliniște și nesiguranț la nivelul comunitții rurale în care s-au comis infracțiunile. Solicit respingerea recursului, cu consecința menținerii hotrârii instanței de fond.
Inculpatul recurent solicit s fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de faț,
Examinând actele și lucrrile dosarului, constat urmtoarele:
Prin încheierea de ședinț din 23.06.2009 a Tribunalului B r ilas -a admis propunerea formulat de Parchetul de pe lâng Tribunalul B r ila.
În baza disp. art. 149/1 alin. 10 Cod de procedur penal rap. la art. 143 Cod de procedur penal, art. 136 al.1 lit.d Cod de procedur penal și art. 148 al.1 lit.f Cod de procedur penal s-a dispus arestarea preventiv a inculpatului pe o perioad de 29 zile, de la 23.06.2009 la 21.07.2009, pentru svârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexual prevzute și pedepsite de art. 197 al.1 și 3.pen. și art. 202 al. 1.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
Pentru a decide astfel, s-au reținut urmtoarele:
Prin Ordonanța din 23.06.2009 dat în dosarul nr. 741/P/2009, Parchetul de pe lâng Tribunalul B r ilaa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru svârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 al. 1 și 3 cp și art. 202 al. 1 cp cu aplicarea art. 33 lit. a cp, constând în aceea c în ziua de 21.06.2009 în jurul orelor 14,30 întreținut relații sexuale orale cu minorele, în vârst de 14 ani, și în vârst de 9 ani, profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, dup care a efetuat acte cu caracter obsecen în prezența acestora.
Apreciind c inculpatul se afl în situația prev. de art. 148 al.1 lit. pr.pen. procurorul a solicitat în condițiile art. 149/1 Cod de procedur penal luarea msurii arestrii preventive împotriva acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.1491Cpp, msura arestrii preventive poate fi dispus dac sunt întrunite cumulativ condițiile prevzute de art.143 Cpp, exist vreunul din cazurile prevzute de art.148 Cpp și se consider c arestarea inculpatului este necesar în interesul urmririi penale.
În speț s-a artat c inculpatul este cercetat pentru svârșirea infracțiunii de viol și corupție sexual prev. de art. 197 al. 1 și 3 cp și art. 202 al. 1 cp cu aplicarea art. 33 lit. a cp existând probe temeinice c a comis faptele reținute în sa, conform declarațiilor acestuia, a prții vtmate, a martorilor audiați de organele de cercetare penal și a celorlalte acte întocmite pân în prezent.
S-a precizat c pentru fapta reținut în sarcina inculpatului pedeapsa este mai mare de 4 ani ( 10 la 25 ani pentru infracțiunea prevzut de art. 197 al. 1 și 3.Cod Penal și de la 6 luni la 5 ani pentru infracțiunea prevzut de art. 202 al. 1.Cod Penal), și astfel avem întrunit cerința prevzut de art. 148 alin. 1 lit."f"
C.P.P.În ceea ce privește întrunirea celei de a doua condiții, respectiv pericolul public pe care îl prezint lsarea în libertate a inculpatului instanța a avut în vedere modalitatea și împrejurrile în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora, vârsta fraged a prților vtmate (14 ani, respectiv 9 ani) și starea psihic a uneia dintre ele ( prezint întârziere în dezvoltarea mental) precum și starea de neliniște și sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivitții rurale generate de rezonanța acestor fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând s fie judecat în stare de libertate, motivat de faptul c a avut o atitudine sincer și regret foarte mult ceea ce s-a întâmplat.
Recursul e nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, se constat c hotrârea primei instanțe e legal și temeinic.
Inculpatul a fost arestat pentru comiterea infracțiunilor de viol și corupție sexual prev. de art.197 alin.3 Cod penal și art.202 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut c în ziua de 21.06.2009 în jurul orelor 19,00 întreținut relații sexuale orale cu minorele, în vârst de 14 ani, și în vârst de 9 ani, profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, dup care a efetuat acte cu caracter obsecen în prezența acestora.
În mod corect s-a reținut c în cauz sunt probe și indicii temeinice, în sensul disp.art.143 Cod pr.penal din care rezult presupunerea c inculpatul a comis fapte prevzute de legea penal, respectiv constatrile medico-legale întocmite de Serviciul Județean de Medicin Legal B, declarațiilor prților vtmate minore, declarațiile martorilor, -, declarațiile inculpatului.
Considerm c în speț sunt incidente disp.art.148 lit.f Cod pr.penal, întrucât:
- faptele aduse ca învinuire,respectiv infracțiunea prev. de art. 197 al. 1 și 3 cp și art. 202 al. 1 cp sunt prevzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ( art.148 lit.f teza I Cod pr.penal);
- în cauz exist probe administrate pân în prezent din care rezult c lsarea în libertate a inculpatului prezint pericol concret pentru ordinea public.
Aceast din urm condiție rezult și din gravitatea faptelor,precum și împrejurrile în care au fost svârșite, vârsta prților vtmate ( 14 ani, respectiv 9 ani)și starea psihic a uneia dintre ele ( prezint întârziere în dezvoltarea mental), precum și natura relațiilor sociale înclcate, starea de neliniște creat în rândul comunitții prin comiterea unor astfel de fapte.
Considerm c luarea msurii arestrii preventive e necesar pentru buna desfșurare a procesului penal conf.art.136 cod pr.penal.
Faț de toate acestea, apreciem c recursul formulat e nefondat și va fi respins ca atare.
Vzând și disp.art.189 și 192 al.2 Cod pr.penal
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns.la data de 09.07.1955 în comuna, jud. B, cetțean român, studii 7 clase, agricultor, necstorit, stagiul militar satisfcut, domiciliat în sat, comuna, jud. B, CNP--, în prezent reținut în Arestul B), împotriva încheierii de ședinț nr- a Tribunalului B r ila.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penal oblig pe inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare ctre stat în recurs.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru aprtorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virat în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertților.
DEFINITIV.
Pronunțat în ședința public azi 25.06.2009.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud.
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./25.06.2009
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel