Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 10 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

Judecător - - -

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

MINISTERUL Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, născut la 23.12.1961, în com., jud. G, domiciliat în G,-, -ehid 2,.34 și ffl.-sat., com., jud. G, CNP-- ), în prezent reținut în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 30.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3536/07.08.2009 eliberată de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind inculpatul precizează că își menține recursului declarat. Este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și momentan nu dorește să-și angajeze apărător ales. Își menține declarațiile date anterior și nu dorește să facă alte declarații în fața Curții de Apel.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat învederează că împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive pentru 29 de zile, inculpatul declarat recurs considerând că măsura luată față de acesta este netemeinică și implicit nelegală întrucât că nu s-ar face vinovat de fapta reținută. Arată că mai multe dintre persoanele care au dat declarații în cauză, cu excepția părții vătămate și a unui alt frate, toți ceilalți martori nu pot să relateze decât despre faptul că ar fi auzit cine ar fi tăiat-o pe partea vătămată, dar în nici un caz nu au văzut incidentul. În ceea ce-l privește pe acesta nu recunoaște săvârșirea faptei, dimpotrivă susține că dumnealui ar fi fost cel lovit, dar nici nu arată cine crede că ar fi putut să facă acest lucru. Martorii care au dat declarații nu au o relație foarte bună cu și o anumită atitudine s-ar putea explica prin prisma acestei relații anterioare momentului 21 iunie.

În contextul în care din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că este autorul acestei fapte, deși inculpatul fapta nici nu a produs alte probe cu care să argumenteze susținerea făcută, lasă ca instanța să aprecieze recursul ca fiind întemeiat chiar și pe considerentul pe care chiar inculpatul l-a emis, respectiv faptul că de la 21 iunie până la 30 iulie nu s-a luat măsura preventivă arestării și în tot acest timp s-a dovedit că nu prezintă un pericol public chiar dacă cumva ar fi săvârșit această faptă. Dacă într-adevăr a săvârșit dumnealui această faptă realizat că nu acesta este comportamentul pe care trebuie să-l adopte și va demonstra că prin lăsarea în libertate nu prezintă un pericol public. În cauză este posibilă se demonstreze și o scuză provocării. Arată că față de situația declarată și se pare și constatată în sensul că și inculpatul fusese lovit, dacă aceste lovituri au existat, atunci s-au produs anterior momentului când s-a aplicat o lovitură de cuțit lui, ceea ce duce implicit la ideea de provocare.

Față de faptul că sunt frați, cu toate că aceasta atrage agravanta, apreciază că acesta poate constitui în același timp și o circumstanță atenuantă, având în vedere fondul pe care s-ar fi putut produce un asemenea incident - starea de provocare - lipsa antecedentelor care, de asemenea, îl recomandă ca nefiind atât de periculos încât să se mențină măsura care s-a luat.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință prin care s-a luat măsura arestării, apreciind că inculpatul poate fi cercetat și în stare de libertate.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.

În mod corect Tribunalul Galați prin încheierea din 30.07.2009 dispus luarea măsurii arestării preventive.

Instanța reținut că sunt indicii temeinice care conduc la stabilirea vinovăției inculpatului, respectiv procesul verbal de conducere în teren, planșele foto, raportul de constare medico - legală, declarația părții vătămate și martorii audiați în cauză. Fiind audiat, fratele inculpatului a precizat că prin surprindere inculpatul l-a lovit cu cuțitul în zona abdomenului iar martora care era de față a văzut cum acesta și-a lovit fratele cu cuțitul în abdomen. Au mai fost audiați martorii, și, care, deși nu au fost de față în momentul respectiv, au auzit direct de la partea vătămată cine a lovit- și împrejurările în care aceasta a fost lovită de inculpat cu cuțitul.

Față de poziția inculpatului de nu recunoaște fapta ( la urmărirea penală a spus că nu a avut cuțit la el și că partea vătămată l-ar fi lovit) apreciază că până la momentul arestării putea să-și scoată certificat medico-legal și să dovedească dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, pentru că martorii care erau acolo nu au văzut acest lucru și au spus că nu fost lovit de partea vătămată. La instanța de fond nu a mai dorit să dea declarație, precizând că nu recunoaște fapta și își menține declarația de la urmărirea penală.

De asemenea, arată că pedeapsa pentru fapta săvârșită este mai mare de 4 ani și având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, prin surprindere, cu multă violență față de o rudă apropiată este clar că lăsarea în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul, în ultimul cuvânt, precizează că este nevinovat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față,

Prin încheierea de ședință din 30.07.2009 a Tribunalului Galațis -a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului, de la 30.07.2009 până la 27.08.2009.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația solicitat arestarea preventivă inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

In motivarea propunerii s-a arătat că prin ordonanța cu numărul 748/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 al. 1 Cod penal raportat la art. 175 al. 1 lit. c și i Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut că: în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, l-a lovit pe fratele său, partea vătămată, cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înțepat - tăiată penetrantă abdominal cu plagă jejunală și hemiperitoneu, leziune ce i-a pus în primejdie viața.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 143 și 148 lit.f pr.pen.

Pentru a se putea dispune luarea măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, să existe cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală și măsura să fie necesară pentru buna desfășurare a procesului ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Examinând sumar actele și lucrările dosarului, fără a intra pe fondul cauzei, s-a constatat că există probe și indicii temeinice, respectiv: proces-verbal de conducere în teren, planșă foto, raport de constatare medico-legală, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, și din care rezultă că în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, inculpatul l-a lovit pe fratele său, partea vătămată, cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni ce i-a pus în primejdie viața.

Faptele pe care se presupune că le-ar fi săvârșit inculpatul constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută art.20 pen. în referire la art. 174 al 1 Cod penal raportat la art. 175 al 1 lit.c și i Cod penal, fiind pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani ( 7 ani și 6 luni - 12 ani și 6 luni).

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, importanța deosebită a valorilor sociale lezate, starea de neliniște și nesiguranță generată în rândul cetățenilor, persoana inculpatului, care a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 și 148 litera f Cod procedură penală.

De asemenea măsura arestării preventive s-a apreciat că este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

S- arătat că susținerea inculpatului cum că nu ar fi lovit cu cuțitul partea vătămată și că el estre cel care ar fi fost agresat nu poate fi primită întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate susținând că nu a comis fapta care i se impută și că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică și că în mod justificat s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.

Astfel, din probele administrate în cauză până la acest moment procesual, rezultă date care susțin acuzațiile aduse inculpatului în sensul că la data de 21.04.2009, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat fratelui său, partea vătămată, o lovitură de cuțit în zona abdominală producându-i o leziune care a pus în primejdie viața victimei.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 148 lit. f Cod pr. penală reținute de instanța de fond ca temei pentru arestarea preventivă Curtea constată că acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză.

Astfel infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar modalitatea în care se reține că inculpatul ar fi săvârșit fapta, obiectul vulnerant folosit și intensitatea loviturii aplicate părții vătămate indică o periculozitate socială ridicată și justifică aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În plus infracțiunea mai sus arătată, de săvârșirea căreia a fost acuzat inculpatul, este de o gravitate deosebită, aducând o atingere severă relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață și impune, pentru menținerea unui climat de securitate socială, luarea unor măsuri preventive ferme față de persoanele suspectate de comiterea unor asemenea fapte.

În consecință susținerea inculpatului că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică este nefondată, chiar dacă de la data faptei și până la arestarea sa a trecut mai mult de o lună, câtă vreme în această perioadă s-au desfășurat activități specifice de urmărire penală iar ecoul unei astfel de fapte grave este încă prezent în rândul comunității restrânse din care provin părțile.

Nici susținerea inculpatului că nu el a lovit pe fratele său cu cuțitul nu poate conduce la admiterea recursului câtă vreme chiar inculpatul recunoaște că a avut un conflict cu partea vătămată iar la dosar există declarațiile martorilor, și care confirmă că în urma conflictului dintre cei doi frați a fost înjunghiat de în zona abdominală, putându-se astfel face presupunerea rezonabilă că cel care a lovit este inculpatul.

Față de cele mai sus arătate, văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și, născut la 23.12.1961, în com., jud. G, domiciliat în G,-, -ehid 2,.34 și ffl.-sat., com., jud. G, CNP-- ), în prezent reținut în Arestul, împotriva încheierii de ședință din 30.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală, obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 10 august 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

--- - - - - - -

Grefier,

Red./12.08.2009

Tehnored./2 ex/12.08.2009

Jud.fond.-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Daniela Liliana Constantinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati