Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 22/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 22/ DOSAR NR-
Ședința publică din 31 martie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 2: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -
- procuror șef Secție judiciară în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 18/R din data de 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest (deținut în Arestul B), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune la dosarul cauzei un memoriu din partea recurentului inculpat, care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul aflat în stare de arest.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Fiind vorba despre un recurs declarat împotriva încheierii nr.18/R din data de 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a admis recursul declarat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpatul, împotriva încheierii de ședință numărul 4 din data de 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr-, instanța, având în vedere dispozițiile art.3851Cod procedură penală, pune în discuția părților, din oficiu, admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Avocat oficiu apreciază că recursul declarat în cauză este inadmisibil, față de faptul că s-a formulat recurs la o hotărâre definitivă pronunțată de Tribunalul Brașov.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatul, având în vedere că acesta a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive pronunțate de Tribunalul Brașov.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, învederează instanței că prin încheierea nr.18/R din data de 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a soluționat recursul declarat împotriva încheierii de ședință numărul 4 din data de 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr-, prin care s-a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 15 zile, subliniind că recursul ce face obiectul prezentei cauze este declarat împotriva încheierii Tribunalului Brașov nr.18/R din data de 24 martie 2008, prin care s-a dispus majorarea perioadei pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă, respectiv de la 16 zile la 29 de zile.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față,
Constată că, prin încheierea nr.18/R din data de 24 martie 2008, Tribunalul Brașova admis recursurile declarate de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești și inculpatul, împotriva încheierii de ședință numărul 4 din data de 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal -, pe care o casat-o în ceea ce privește durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și a infracțiunilor pentru care s-a dispus măsura arestului preventiv pentru inculpat.
Rejudecând în aceste limite:
A majorat perioada pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, de la 16 zile la 29 de zile, respectiv din data de 20.03.2008 și până la data de 17.04.2008 inclusiv.
A înlăturat din dispozitivul încheierii de ședință numărul 4 din data de 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal -, din minuta acesteia și din cuprinsul mandatului de arestare preventivă privind pe inculpat, infracțiunea prevăzută de art. 208 aliniatul 1, art. 209 aliniatul 1, literele a,g,i Cod Penal, cu aplicarea art. 37 litera a Cod Penal, comisă la data de 29/30.05.2007.
A dispus completarea mandatului de arestare preventivă conform prezentelor dispoziții.
A menținut celelalte dispoziții ale încheierii de ședință supusă recursului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând casarea acesteia iar în cadrul rejudecării a solicitat cercetarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, se constată că recursul formulat nu este admisibil.
Competența curții de apel ca instanță de recurs se limitează, potrivit art. 281pct. 3 Cod procedură penală, doar la judecarea recursurilor declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunal în apel în baza art. 27 pct. 2 Cod procedură penală, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță. Prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, care nu mai este supusă nici unei căi ordinare de atac.
În cauză, recurentul putea exercita o singură cale de atac prevăzută de lege. Recurentul a și acționat în acest sens, declarând recurs împotriva încheierii de ședință numărul 4 din data de 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal -, recurs ce a fost soluționat de Tribunalul Brașov prin încheierea nr.18/R din data de 24 martie 2008. Hotărârea a rămas definitivă, potrivit art. 417 lit. a Cod procedură penală, la data pronunțării ei, astfel că nu mai există posibilitatea atacării ei cu o cale ordinară.
Exercitarea în continuare a recursului împotriva hotărârii definitive pronunțate de tribunal este nelegală, contravenind dispozițiilor legale anterior menționate.
Raportat la aspectele învederate anterior, Curtea de Apel va respinge - în baza art. 38515pct.1 lit.a Cod procedură penală - ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 3.03.1988, deținut actualmente în Penitenciarul Codlea, împotriva încheierii nr. 18 din data de 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. -, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului de Avocați B suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - C
GREFIER
Red./07.04.2008
Dact./07.04.2008
2 exemplare
Jud.recurs:,
Președinte:Nicoleta HădăreanJudecători:Nicoleta Hădărean, Manuela Barbu, Alina Constanța