Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 276/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR. -

1978/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

ÎNCHEIEREA NR.276

Ședința publică din data de 18 august 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu

JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu

JUDECĂTOR 3: Mihai Oprescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - este reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpata împotriva Încheierii de ședință din data de 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, în stare de arest preventiv, asistată juridic de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/18.08.2009, depusă la fila 5 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul ales al recurentei-inculpate solicită încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere, sens în care depune la dosar o adeverință de la locul de muncă al inculpatei.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei solicitate.

Curtea încuviințează proba solicitată de apărătorul recurentei-inculpate și, nemaifiind alte cereri prealabile, acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.

Apărătorul ales al recurentei-inculpate solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea urmăririi penale cu aceasta în stare de libertate. Astfel, consideră că pericolul social al faptei nu trebuie raportat la pericolul social concret pe care l-ar prezenta inculpata lăsată în stare de libertate, ci trebuie avute în vedere circumstanțele personale ale acesteia (necunoscută cu antecedente penale, atitudine sinceră și de regret, a colaborat cu organele de urmărire penală, este încadrat în muncă, este suferindă de cancer și urmează să fie operată). Mai arată că inculpata a fost determinată de lipsurile materiale să comită infracțiunea pentru care este cercetată.

Reprezentantul Ministerului pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului și de menținere a încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Astfel, în raport de dispozițiile art.1491din Codul d e procedură penală, precum și de jurisprudența CEDO invocată de prima instanță în considerentele hotărârii, solicită a se constata că judecătorul a făcut o analiză legală și temeinică atât a incidenței prevederilor art.143 din Codul d e procedură penală, cât și a existenței cazului prevăzut de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală. Referitor la criticile prezentate de apărare, arată că periculozitatea unui făptuitor nu poate fi analizată decât în contextul cauzei, deci raportat la natura și gravitatea faptei. În acest sens, solicită a se avea în vedere că inculpata a fost prinsă în flagrant în timp ce vindea 2 doze de heroină și deținea la domiciliul ei, în scop de vânzare, alte 13 doze de heroină, iar recunoașterea faptei nu se datorează poziției sincere a inculpatei, ci tocmai prinderii în flagrant și a găsirii drogurilor la domiciliul acesteia.

Recurenta-inculpată, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarația și este de acord cu susținerile apărătorului.

CURTEA

Prin încheierea de ședință din data de 11.08.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I-a Penală, s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 11.08.2009 la 8.09.2009, inclusiv, a inculpatei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin referatul întocmit în dosarul nr. 1993/D/P/2009 la data de 11.08.2009 de DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureștia fost făcută propunerea de arestare preventivă a inculpatei cercetată sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al.2 din Legea 143/2000.

Prin ordonanța din 10.08.2009 emisă în dosarul nr. 503/D/P/2008 s-a dispus reținerea inculpatei pentru o durată de 24 de ore.

La aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpată.

În fapt s-a reținut în sarcina acesteia că la data de 10.08.2009 inculpata a vândut numitei trei doze de heroină contra sumei de 150 de lei, iar la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul acesteia au fost găsite 13 doze de heroină, deținute în vederea comercializării.

Tribunalul a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată, relevante în acest sens fiind procesele verbale întocmite de organele de cercetare penală, rapoartele de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție și declarațiile inculpatei și ale martorilor audiați în cauză.

Tribunalul a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului atât la luarea cât și la prelungirea măsurii arestării preventive este suficient să existe indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunea - cauza Brogan Marii Britanii și Murray Marii Britanii.

Tribunalul a constatat totodată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f respectiv C.P.P. pedeapsa prev. de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol derivat din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de atitudinea inculpatei și care generează un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice.

Tribunalul a constatat că inculpata este cercetată pentru o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, faptul că traficul de droguri de mare risc a luat o amploare deosebită și consecințele negative ale unei asemenea fapte asupra sănătății publice.

Având în vedere și criteriile complementare prev. de art. 136 al.8 și C.P.P. apreciind că, pentru o mai bună desfășurare a urmăririi penale, se impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, tribunalul a admis propunerea Ministerului Public și a dispus arestarea preventivă a inculpatei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, cu motivarea că cercetarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există alte temeiuri care să justifice menținerea stării de arest, având în vedere împrejurarea că nu are antecedente penale, are un loc de muncă unde este angajată de 3 ani, este bolnavă iar fapta a comis-o din cauza lipsurilor materiale.

Examinând recursul declarat de inculpată, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 coroborat cu art. 68 ind.1 C.P.P. având în vedere probatoriul administrat până la acest moment în cauză, respectiv declarațiile inculpatei, procesele-verbale aflate la dosarul cauzei, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorei, procesul verbal de percheziție domiciliară din care rezultă că în locuința inculpatei au fost găsite 13 doze de heroină, precum și suma de 150 lei, compusă din bancnotele inseriate în prezența martorului asistent, precum și celelalte acte de urmărire penală efectuate în cauză.

Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut în cauză existența indiciilor cu privire la comiterea de către inculpată a unei fapte prevăzute de legea penală, aceea de trafic de droguri de mare risc. În cauză există suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea că inculpata a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, având în vedere modalitatea în care a fost depistată inculpata, declarațiile date de martori, raportul de constatare tehnico-științifică privind substanța ridicată de la domiciliul acesteia, procesele verbale întocmite de organele de poliție.

De altfel, inculpata nu a contestat existența indiciilor temeinice și îndeplinirea condiției prev. de art. 143.C.P.P. ci a invocat lipsa pericolului concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest aspect, în mod just prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică în condițiile în care există temerea că va continua activitatea infracțională, întrucât inculpata, deși avea un loc de muncă la data comiterii infracțiunii, își procura veniturile și din comercializarea de heroină.

Tribunalul a constatat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f respectiv C.P.P. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol derivat din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, de atitudinea inculpatei și care generează un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice.

De asemenea, inculpata este cercetată pentru o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, faptul că traficul de droguri de mare risc a luat o amploare deosebită și consecințele negative ale unei asemenea fapte asupra sănătății publice.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatei, care este necunoscută cu antecedente penale și este încadrat în muncă, Curtea apreciază că acestea pot fi avute în vedere de instanța de judecată la individualizarea pedepsei, în situația în care inculpata va fi trimisă în judecată, însă la acest moment procesual aceste circumstanțe personale nu justifică punerea în libertate a inculpatei, în raport de gravitatea faptei pentru care aceasta este cercetată.

Curtea observă totodată că de la domiciliul inculpatei au fost ridicate 13 doze de heroină, pe care aceasta le deținea în scopul comercializării, ceea ce conduce la presupunerea că fapta inculpatei nu este una singulară și există temerea că inculpata va continua activitatea infracțională cu scopul obținerii de venituri.

Așa fiind, probele administrate până la acest moment conduc la concluzia că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea apreciază că menținerea arestării preventive se impune și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, aspect avut în vedere și de instanță la pronunțarea soluției în temeiul art. 149 ind.1 C.P.P. întrucât în cauză urmează a fi efectuată urmărirea penală.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge recursul declarat de inculpată, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul declarat de inculpata împotriva Încheierii de ședință din data de 11.08.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul -, ca nefondat.

Obligă recurentul inculpat la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Ex.2 /18.08.2009

Tribunalul București Secția I Penală

Jud.

Președinte:Raluca Moroșanu
Judecători:Raluca Moroșanu, Antoaneta Nedelcu, Mihai Oprescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 276/2009. Curtea de Apel Bucuresti