Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 441/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.49049/3/2009
2926/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.441/
Ședința publică din data de 18 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 11 decembrie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 177.179/18.XII.2009, aflată la fila 3.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-inculpat, personal, arată că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru netemeinicie, arătând faptul că nu sunt îndeplinite, cumulativ, cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pericolul concret pentru ordinea publică nu este motivat nici în referat și nici în încheierea de ședință, întrucât instanța de fond a făcut o greșită analiză a acestuia prin referire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni, care aduc atingere sănătății publice, nefiind evidențiat, în concret, în ce anume constă pericolul pentru ordinea publică. În egală măsură, față de împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, are familie și doi minori, a recunoscut de la început comiterea infracțiunii, apreciază că cercetarea în stare de libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală a fost practic încheiată, mai fiind de administrat numai probe în circumstanțiere, considerând că scopul procesului penal, prezența inculpatului în fața organelor judiciare, poate fi atins fără privarea sa de libertate, așa încât solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că instanța de fond s-a referit nu numai la natura și gravitatea infracțiunii, ci și la consecințele acesteia și la datele personale ale inculpatului, care nu are un loc de muncă și se ocupă cu fapte antisociale, atitudinea sa sinceră fiind datorată faptului că a fost pus în fața evidenței, apreciind că sunt îndeplinite cerințele art.136 alin. 8 Cod procedură penală, scopul măsurii preventive fiind buna desfășurare a procesului penal.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și lasă soluția la aprecierea Curții.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.XII.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, iar în temeiul art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.XII.2009, până la data de 9.2010 inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor de trafic de droguri de care este acuzat, prin care se aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale protejate de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. În același sens, s-a arătat că, în contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor astfel de fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a susținut în motivarea orală a recursului, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și ar influența buna desfășurare, în continuare, a procesului penal.
De asemenea, s-a arătat că nici referatul procurorului cuprinzând propunerea de arestare preventivă și nici încheierea pronunțată de Tribunal nu menționează elementele concrete care justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, gravitatea infracțiunii pentru care acesta este cercetat neputând să conducă la concluzia că se impune luarea măsurii preventive privative de libertate.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada octombrie - decembrie 2009, deținut și vândut în mod repetat către diverse persoane, inclusiv colaboratorului introdus în cauză, diferite cantități de cocaină, iar, la data de 11.XII.2009, cu ocazia percheziției domiciliare, a fost depistat deținând 49 de punguțe de cocaină în vederea comercializării, precum și instrumente folosite la porționarea și cântărirea drogurilor.
Potrivit art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul - verbal de percheziție domiciliară, procesul - verbal de redare a discuțiilor purtate cu ocazia tranzacțiilor având ca obiect cocaină, discuții înregistrate audio - video în mediul ambiental, procesul - verbal de redare a convorbirilor interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță, declarațiile colaboratorului introdus în cauză, procesele - verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul sub acoperire introdus în cauză, rapoartele de constatare tehnico - științifică, declarațiile inculpatului.
În ceea ce privește condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt îndeplinite, având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă stabilită de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale, iar pe de altă parte, existența unor elemente ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpatului.
În aprecierea acestei din urmă condiții, Curtea reține, în plus față de aspectele deja evidențiate în încheierea recurată și care sunt pe deplin întemeiate, amploarea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului - dedusă din cantitatea mare de droguri presupus a fi traficată într-o perioadă relativ mare de timp - împrejurare care, coroborată cu alte date personale ale acestuia (lipsa unei ocupații și a oricărui loc de muncă din care să obțină venituri pe căi licite, nivelul scăzut de școlarizare, faptul că acesta mai este cercetat în prezent tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc într-un alt dosar penal aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), sunt de natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc ridicat de comitere și a altor infracțiuni, pentru a-și asigura mijloacele de existență, ordinea publică fiind astfel pusă în pericol.
Totodată, la evaluarea cerinței prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a Cod procedură penală, necesar a fi îndeplinită pentru luarea măsurii preventive privative de libertate, Curtea apreciază că nu pot fi ignorate nici amploarea pe care a cunoscut-o în ultima perioadă acest tip particular de infracțiune, cu consecințe dramatice pentru sănătatea publică, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de droguri o generează în rândul membrilor societății civile și nici împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, aspect care se regăsește și în speță, constituind încă un argument că, lăsat în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracțională, în vederea procurării veniturilor necesare întreținerii sale și a familiei.
De asemenea, Curtea apreciază că luarea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că nici procurorul și nici instanța de fond nu au menționat elementele concrete care justifică temerea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică, Curtea nu o poate reține, având în vedere, pe de o parte, că în referatul cu propunerea de arestare preventivă s-a făcut trimitere la faptul că inculpatul mai este cercetat pentru alte infracțiuni similare, concluzionându-se, raportat la această împrejurare, că prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar, pe de altă parte, că în încheierea recurată judecătorul a prezentat într-un mod detaliat aspectele care, în opinia sa, justifică reținerea dispozițiilor art. 148 lit. f) Cod procedură penală și conduc la concluzia că se impune privarea de libertate a inculpatului.
Într-adevăr, așa cum a susținut și recurentul, gravitatea infracțiunii pentru care acesta este cercetat nu poate să conducă, în mod singular, în lipsa altor elemente, la luarea măsurii arestării preventive, însă, este de menționat că nici nu se poate face abstracție de acest aspect, care, coroborat cu celelalte date la care s-a făcut o referire amplă în dezvoltările anterioare, au fundamentat aprecierea Curții cu privire la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct.1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat împotriva încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 11.XII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./Dact.
Ex.2/29.12.2009
Red.--II.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
