Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 45/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENAL
ÎNCHEIEREA PENAL Nr. 45/2009
Ședința public de la 10 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
Judector - - -
Judector -
Grefier
Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror
Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 45 din 07.08.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint inculpatul recurent, aflat în stare de arest și asistat de avocat, aprtor desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei dup care:
Instanța procedeaz la ascultarea inculpatului în fața instanței de recurs, declarația acestuia fiind consemnat într-un proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei.
Nefiind cereri de formulat, instanța acord cuvântul în dezbateri.
Aprtorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent solicit admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând respingerea propunerii de arestare preventiv, întrucât din probele administrate nu rezult cu certitudine vinovția inculpatului, acesta neprezentând pericol concret pentru ordinea public.
În subsidiar, solicit înlocuirea msurii arestrii preventive cu msura obligrii de a nu prsi localitatea, învederând c scopul prevzut de art. 136 Cpp poate fi atins prin aceast msur, inculpatul fiind dispus s se supun condițiilor impuse de instanț și s stea la dispoziția organelor de urmrire penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca legal și temeinic, existând indicii temeinice c inculpatul a svârșit fapta reținut în sarcina sa.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicit judecarea lui în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faț
Prin propunerea înregistrat la data de 7.8.2008 la Tribunalul Sibiu Parchetul de pe lâng Tribunalul Sibiu, a solicitat luarea msurii arestrii preventive pe o durat de 29 zile, faț de inculpatul pentru comiterea infracțiunii de omor prev. și ped. de art. l74 al. l comb. cu art. 175 al. 1 lit.
În motivarea propunerii de arestare preventiv, Parchetul de pe lâng Tribunalul Sibiu a artat c de mai mult timp, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a exercitat acte de violenț asupra mamei sale, în vârst de 78 de ani, inclusiv în data de 19 iulie 2009, când în apartamentul comun din municipiul Sibiu, a ridicat-o și izbit-o de pardoseala camerei, cauzându-i leziuni traumatice grave, printre care și o fractur de col femural drept, în urma crora, în data de 3. 8. 2009, victima a decedat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. l43 al. l șiC.P.P. 148 lit. f, art. 1491C.P.P.
Prin încheierea penal nr. 45/2009 Tribunalul Sibiu, în baza art. 149 indice al. 10.C.P.P. admite propunerea Parchetului de pe lâng Tribunalul Sibiu și în temeiul art. 143, 148 lit. f) C.P.P. a dispus arestarea preventiv inculpatului: fiul lui și al lui, nscut în anul 1958 luna martie ziua 06 în localitatea B,județul B, CNP -, de cetțenie român, studii superioare, fr ocupație, domiciliat în Sibiu, Bulevardul General Bl. 9A. A. 2. 4, județul Sibiu, faț de care s-a pus în mișcare acțiunea penal pentru svârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și pedepsit de art. 174 al. 1 combinat cu art. 175 al. 1 lit. Cod penal pe o durat de 29 zile, începând cu data de 07.08.2009 orele 14,3o, pân la 04.09.2009.
Pentru a pronunța aceast soluție prima instanț a reținut urmtoarele considerente:
Prin rezoluția procurorului din 5.8.2009 a fost dispus începerea urmririi penale iar prin ordonanța procurorului din data de 6.8.2009 a fost pus în mișcare acțiunea penal împotriva inculpatului . pentru svârșirea infracțiunii de omor prev. și ped. de art. l74 al. 1 comb. cu art. 175 al. 1 lit. c
Cod PenalLa dosarul cauzei se gsesc urmtoarele probe: procesul verbal de sesizare din oficiu, raportul de constatare medico-legal nr. 389/II/a/56 din 27 iulie 2009, concluziile provizorii nr. III/178/5.8.2009, certificatul medico-legal constatator al decesului nr. III/178/5.8.2009 privitor la, suportul magnetic cu înregistrarea video a declarației victimei din data de 21 iulie 2009, declarațiile martorilor, procese verbale contravenționale privitoare la inculpat, declarațiile inculpatului, fișa de cazier, proces verbal încheiat la 21 07 2009 (6 dosar tribunal )
Tribunalul a apreciat c probatoriile esențial pentru aceast faz procesual sunt actele medico-legale, potrivit crora la data internrii victima prezenta fractur col femural drept, traumatism toracic cu fractur, fractur col chirurgical humerus, acut închis etc. moartea acesteia a fost violent și în legtur de cauzalitate cu leziunile traumatice, leziuni care s-au putut produce prin lovire repetat cu (nu prin lovire de) corpuri dure și prin cdere (posibil secundar), precum și declarația mamei inculpatului luat în spital care a relatat c se afl internat urmare a agresiunilor suferite din partea fiului ei, care fiind sub influența buturilor alcoolice, a prins-o,a ridicat-o și a trântit-o pe jos. suțineri confirmate de martorii, și u.
Din coroborarea acestor probe, tribunalul a apreciat c rezult existența unor indicii temeinice cu privire la svârșirea de ctre inculpat a unei fapte incriminate de legea penal, în sensul dispozițiilor art. 143, art. 68 indice 1 Cod pr.penal.
De asemenea, instanța a apreciat c sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul c pedeapsa prevzut de legiuitor pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare iar lsarea acestuia în libertate prezint pericol concret pentru ordinea public.
Instanța a motivat c în speț pericolul concret pentru ordinea public este dovedit având în vedere modalitatea și circumstanțele presupuse de comitere a faptei ( cu violenț, împotriva propriei sale mame), gravitatea faptei și pedeapsa pe care o risc inculpatul, urmarea grav produs.
Totodat, s-a artat c pericolul concret pentru ordinea public își gsește expresia și prin starea de neliniște, prin sentimentul de insecuritate în rândul societții, generat de faptul c persoane bnuite de svârșirea unor infracțiuni deosebit de grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate ( iar aceasta rezult și din depozițiile martorilor audiați în dosar pân la aceast dat ).
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare respingerea propunerii de arestare preventiv, întrucât din probele administrate nu rezult cu certitudine vinovția inculpatului, acesta neprezentând pericol concret pentru ordinea public.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea msurii arestrii preventive cu msura obligrii de a nu prsi localitatea, învederând c scopul prevzut de art. 136 Cpp poate fi atins prin aceast msur, inculpatul fiind dispus s se supun condițiilor impuse de instanț și s stea la dispoziția organelor de urmrire penal.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevzute de art. 385 indice 9 alin 3 din codul d e procedur penal Curtea constat c acesta este nefondat.
Potrivit dispozițiilor codului d e procedur penal:
"Art. 149 indice1 - Arestarea inculpatului în cursul urmririi penale
Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penal, dac sunt întrunite condițiile prevzute în art. 143 și exist vreunul dintre cazurile prevzute în art. 148, când consider c în interesul urmririi penale este necesar arestarea inculpatului, numai dup ascultarea acestuia în prezența aprtorului, întocmește propunerea motivat de luare a msurii arestrii preventive a inculpatului.
"
"Art. 148 - Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului
Msura arestrii preventive a inculpatului poate fi luat dac sunt întrunite condițiile prevzute în art. 143 și exist vreunul dintre urmtoarele cazuri:
.
f) inculpatul a svârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viaț sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și exist probe c lsarea sa în libertate prezint un pericol concret pentru ordinea public.
În cazurile prevzute în alin. 1 lit. a) - e), msura arestrii preventive a inculpatului poate fi luat numai dac pedeapsa prevzut de lege este detențiunea pe viaț sau închisoarea mai mare de 4 ani."
"Art. 143 - Condițiile reținerii
Msura reținerii poate fi luat de procuror ori de organul de cercetare penal faț de învinuit sau inculpat, numai dup ascultarea acestuia în prezența aprtorului, dac sunt probe sau indicii temeinice c a svârșit o fapt prevzut de legea penal.
."
Faț de aceste dispoziții în mod corect instanța de fond a soluționat cauza verificând îndeplinirea cerințelor legale pentru admiterea propunerii formulate.
În acest sens justificat s-a reținut c la dosar exist suficiente probe și indicii - declarația înregistrat a victimei, depozițiilor martorilor martorii, și u, certificatul medico-legal constatator al decesului, din care rezult c inculpatul ar fi agresat-o pe victim și c urmare a acestei agresiuni a intervenit decesul acesteia - care s contribuie la formarea presupunerii rezonabile c inculpatul a svârșit fapta pentru care este cercetat.
În ceea ce privește condiția prevzut de art.148 alin 2 din codul d e procedur penal și aceasta este îndeplinit deoarece fapta pentru care este cercetat inculpatul, omor, prevzut de art. 174 al. 1 combinat cu art. 175 al. 1 lit. Cod penal este sancționat de lege cu o pedeaps mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția impus de art. 148 alin 1 lit f din codul d e procedur penal Curtea reține c și existența acesteia a fost corect apreciat de instanța de fond.
Modalitatea presupus de comitere a faptei, lovirea unei persoane în vârst faț de care inculpatul avea obligația moral de afecțiune și ocrotire, într-o manier de o brutalitate extrem, prin ridicare de la pmânt și trântire ulterioar pe o suprafaț, relev o conduita agresiv a inculpatului, lipsa de autocontrol și o valorizare deficitar a normelor sociale și morale - elemente care sunt de natur s justifice aprecierea instanței în sensul c inculpatul prezint un pericol concret pentru ordinea public. Faptele pentru care este cercetat inculpatul au produs în rândul comunitții o temere real, serioas și justificat astfel c se impune ca reacția autoritților s fie prompt și proporțional cu gravitatea acuzațiilor în vederea asigurrii garanțiilor climatului de securitate social.
În ceea ce privește cererea inculpatului referitoare la cercetare sa în stare de libertate justificat de necesitatea rezolvrii unor probleme personale aceasta este considerat de C ca nefondat.
Luarea msurii preventive a arestului urmrește necesitatea protejrii unui interes social, care prevaleaz faț de nevoia ocrotirii intereselor personale ale inculpatului.
Faț de cele ce preced în temeiul art. 358 indice 15 alin 1 pct 1 lit. b din codul d e procedur penal Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 45 din 07.08.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin 2 din codul d e procedur penal inculpatul va fi obligat s plteasc statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli avansate de stat. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertților ctre Baroul d e Avocați A
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 45 din 07.08.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Oblig pe inculpatul s plteasc statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli avansate de stat. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertților ctre Baroul d e Avocați A
Definitiv.
Pronunțat în ședința public din 10.08.2009.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - -
Grefier,
Red.
Dact. /2 ex./11.08.2009
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Marius Aurel Motolea, Alina