Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 56/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

ÎNCHEIERE PENALĂ NR.56/I/R/2008

Ședința publică din 07 august 2008

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 3: Soane Laura

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,născut la 04.01.1985, din Arestul B, împotriva încheierii nr. 30 din data 03 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect arestare preventivă, prev. de art.149/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de apărătorul acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale din data de 07.08.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Inculpatul recurent arată instanței că dorește să-și retragă recursul declarat.

Apărătorul ales al inculpatului recurent și reprezentantul parchetului solicită instanței a se lua act de retragerea recursului declarat de către inculpat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de arestare preventivă nr.30 din data de 03 august 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, născut la data de 04.01.1985, pe o durata de 29 zile, de la 3 august 2008, până la 31 august 2008.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond văzând propunerea de arestare preventivă formulată de către procuror și actele de urmărire penală din care rezultă că prin ordonanța din 03.08.2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul, născut la data de 4 ianuarie 1985 în localitatea Vadu-, jud. B, fiul lui și, domiciliat in localitatea, nr. 64, com., jud. B, CNP -, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 al.1 și 3 Cod penal, constând in aceea că, în data de 02.08.2008, în jurul orelor 14,00, a întreținut relații sexuale folosind forța, cu partea vătămată, minoră în vârstă de 12 ani, într-o grădină din localitatea, jud.

Săvârșirea faptei penale de către inculpat rezultă din următoarele probe: procesul verbal de sesizare, procesul verbal de constatare la fața locului, raportul de constatare medico-legală nr. 2363//23 din 02.08.2008 al B, concluzii provizorii, declarația de recunoaștere parțială a inculpatului, declarația părții vătămate și depoziția martorului.

S-a menționat că elementele probatorii susmenționate, infirmă poziția inculpatului care a declarat că, relațiile sexuale nu au fost prin constrângerea părții vătămate și că aceasta din urmă și-ar fi exprimat acordul, având relevanță împrejurarea că, declarația părții vătămate în care aceasta susține că relațiile sexuale au fost întreținute prin constrângere fizică, se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico legală ce atestă că, partea vătămată prezenta leziuni produse prin zgâriere cu unghiile și zgâriere de un plan dur, rugos. În mod evident nu este vorba de un act sexual consimțit de partea vătămată, leziunile pe care aceasta le-a prezentat neputându-se reține că însoțesc în mod firesc un act sexual, fiind leziuni produse prin zgâriere, ceea ce raportat și la disproporția fizică dintre inculpat și partea vătămată denotă cu certitudine că inculpatul a folosit violența.

În plus, inculpatul a declarat că partea vătămată în momentul în care le-a mărturisit părinților săi că " a fost împreună cu inculpatul", aceștia ar fi bătut- apreciem neverosimilă și această susținere a inculpatului, în mod evident, leziunile produse prin zgâriere părții vătămate - acestea fiind situate nu numai la nivelul spatelui ci și la nivelul umărului - nu aveau cum să provină dintr-o eventuală mustrare fizică a părții vătămate, făcută de părinții acesteia.

Ca element cu relevanță sub aspectul constrângerii prin violență a părții vătămate, s-a apreciat că este și atitudinea părinților inculpatului după săvârșirea faptei care, au oferit suma de 2.000 lei, mamei părții vătămate, conform depoziției martorului, sumă refuzată de către aceasta.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.l lit.f Cod procedura penală, în sensul că infracțiunea reținuta in sarcina sa este pedepsita cu închisoarea mai mare de 4 ani și exista probe certe că lăsarea sa in libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, dedus din gravitatea extrem de ridicată a faptei, vârsta juvenilă a părții vătămate, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, în plină zi și prin luarea părții vătămate dintr-un loc public, raporturile de rudenie existente între inculpat și partea vătămată, cât și din sentimentul acut de insecuritate socială ce a marcat în mod firesc comunitatea din care provine inculpatul, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat verbal recurs inculpatul recurent, recursul nefiind motivat în fapt și în drept.

Prezent în instanță, cu ocazia judecării recursului, la termenul din 07.08.2008, inculpatul a arătat că își retrage recursul declarat și a solicitat a se lua act de retragere.

Față de această situație, văzând și prevederile art.385/4 alin.2 combinat cu art.369 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, curtea va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul recurent.

În baza art.192 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.385/4 Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul, născut la 04.01.1985, fiul lui și, împotriva încheierii nr.30 din 03.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

În baza art.192 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 07 august 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

red.înch.- /07.08.2008

jud.fond

tehnored.2ex./07.08.2008

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Pătrăuș Mihaela, Soane Laura

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 56/2008. Curtea de Apel Oradea