Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 63/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 1491Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 63
Ședința publică din 6 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Ghertner Ioan
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17 ianuarie 1956 în prezent arestat în Arest IPJ S, împotriva încheierii nr. 27 A din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Întrebat fiind, inculpatul recurent, arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent a arătat că încheierea pronunțată de Tribunalul Suceava, prin care s-a admis propunerea formulată de Parchet și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului este nelegală și netemeinică. Astfel, a apreciat că se face confuzie între pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea inculpatului în libertate și pericolul social abstract. Deși amplă, motivarea instanței de fond este insuficientă și nu arată clar motivele care au dus la luarea acestei măsuri. Pericolul social concret este pericolul ce îl reprezintă o faptă săvârșită de o persoană și este apreciat de instanța de judecată cu prilejul judecării faptei. Spre deosebire de pericolul abstract, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să apară ulterior săvârșirii infracțiunii și se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice și rezonanța faptei comise. Așa cum se arată și în practică, doar săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul nu justifică luarea măsurii arestării preventive, ci este necesar existența la dosar a probelor pentru a dovedi concret existența pericolului public. În acest sens a amintit decizia nr. 847/R/29.08.2007 a Curții de Apel Timișoara - secția penală, prin care se arată că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, iar la dosar nu există nicio probă de natura celor invocate. Pe lângă necesitatea verificării condițiilor prev. de art. 143 și 148 Cod pr.penală trebuie să se țină cont de criteriile complementare prev. de 136 Cod pr.penală, respectiv de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În acest sens, a cerut a se avea în vedere problemele grave de sănătate ale inculpatului și faptul că la data de 22.08.2009 este programată nunta unuia dintre copiii săi. Pentru motivele arătate și având în vedere și jurisprudența instanței europene în concepția căreia privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât se justifică doar atunci când alte măsuri, mai puțin severe, pot fi considerate ca insuficiente, în temeiul disp.art. 38515Cod procedură.penală a solicitat admiterea recursului,casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate. A depus la dosar concluzii scrise și un număr de 3 înscrisuri ce urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet, având în vedere că în cauză există indicii temeinice cu privire la faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcină. În ce privește pericolul social, deși legiuitorul nu a înțeles să definească clar această sintagmă, revine instanței de judecată rolul de a interpreta acest concept, de la caz la caz. Jurisprudența CEDO s-a confruntat cu astfel de solicitări și a apreciat că pericolul social concret derivă în primul rând din limitele speciale de pedeapsă, un alt criteriu fiind cel al calității inculpatului și dacă acesta s-a folosit de calitatea sa pentru săvârșirea faptei. În speță se verifică ipoteza CEDO și în mod corect Tribunalul a apreciat că pericolul social concret reprezintă și derivă din calitatea acestuia, de agent al autorității publice, investit cu respectarea legii,astfel încât încălcarea atribuțiilor de serviciu în interes personal și folosindu-se de calitatea sa, sunt atitudini deosebit de periculoase pentru ordinea publică în acest moment.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
CURT E A,
Asupra recursului de față,constată
Prin încheierea nr. 27 A/3.07.2009 Tribunalul Suceavaa admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cod penal rap. la art. 132din Legea 78/2000 și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 al. 1 Cod penal,cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal pe o durată de 29 zile, începând cu data de 3 iulie 2009 și până la data de 31 iulie 2009, inclusiv.
S-a motivat că împotriva inculpatului s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru cele trei infracțiuni enumerate mai sus, constând în aceea că:
- la data de 02.06.2009, împreună cu colegul său, inculpatul, a acceptat să recupereze o sumă de bani de la numitul "" din satul, jud. S pentru o altă persoană, acceptând în beneficiul lor suma de 600 lei pentru fiecare, făcând demersurile necesare în care au uzat de calitatea lor de agenți de poliție pentru a determina debitorul să remită suma;
- la data de 11.06.2009, uzând de calitatea sa de agent de poliție în cadrul Postului de poliție, jud. S și deși cunoștea faptul că G din localitatea, com., jud. S deține la domiciliu o instalație ilegală de debitare a materialului lemnos, a intermediat valorificarea a 10 mc material lemnos, obținut de aceștia fără forme legale și a facilitat transportul acestei cantități prin obținerea mijlocului de transport și asigurarea traseului asigurând consultanță membrilor familiei pentru a justifica proveniența materialului lemnos și a adopta o anumită atitudine în fața organelor de control silvic;
- în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în perioada 2000 - 2009 sustras de la autoritatea publică în care își desfășura activitatea, respectiv Postul de poliție mai multe înscrisuri oficiale și chiar un dosar penal în care urmărirea penală era finalizată prin referat de terminare a urmăririi penale;
- în calitate de organ de cercetare penală în cadrul poliției judiciare, prin sustragerea înscrisurilor din cadrul autorității din care făcea parte, a urmărit nesancționarea penală sau contravențională a unor persoane și nesoluționarea în mod legal a petițiilor altor persoane, ceea ce echivalează cu un avantaj patrimonial sau nepatrimonial obținut de persoanele cercetate.
În motivarea propunerii s-a arătat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 136, 146 și 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit un concurs infracțional pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, generat de calitatea sa, de modul în care a acționat pentru desfășurarea activității infracționale, atitudine ce a adus grave prejudicii autorității din care face parte și sistemului judiciar în general, generând un sentiment de nesiguranță în rândul opiniei publice și de neîncredere în instituțiile statului.
Instanța de fond a reținut că deși în cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru patru infracțiuni în concurs real, respectiv trei infracțiuni prev. de art. 248 Cod penal rap. la art.132din Legea 78/2000 și prev.de art. 242 al.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, din probele administrate rezultă indicii temeinice doar cu privire la trei infracțiuni.
Astfel, atât inculpatul cât și inculpatul sunt cercetați pentru faptul că la data de 2.06.2009 au acceptat să recupereze o sumă de bani de la numitul "" din satul, județul S pentru o persoană, rămasă necunoscută, acceptând în beneficiul lor o sumă de câte 600 de lei pentru fiecare, făcând demersurile necesare, uzând de calitatea lor de agenți de poliție în cadrul Postului de Poliție, faptă ce ar constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 raportat la art. 132din Legea nr. 78/2000. Deși instanța sesizată cu o propunere de arestare preventivă a inculpatului nu trebuie să analizeze dacă sunt întrunite toate elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și subiective, a infracțiunii reținute de organele de cercetare penală în sarcina sa, având în vedere temeiul invocat în propunerea de arestare preventivă, art. 148 lit. f C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă sunt probe sau indicii temeinice privind săvârșirea respectivei infracțiuni, astfel cum este ea descrisă de textul legal incriminator, aspect deosebit de important inclusiv pentru verificarea condiției ca legea să prevadă pentru respectiva infracțiune o pedeapsă mai mare de 4 ani.
Pentru stabilirea situației de fapt în ceea ce privește această învinuire instanța nu a putut ignora declarația dată în fața sa de coinculpatul. Astfel, acesta a susținut că, în fapt, suma de bani pe care dorea să o obțină de la numitul era HG în realitate o datorie a acestuia față de finul său de cununie, care a fost de acord să i-o împrumute lui pentru rezolvarea unor probleme personale, iar la rândul său dorea ca din acești bani (în jur de 20.000.000 lei ROL) să-i restituie o datorie pe care o avea față de colegul său, fără a uza de calitatea sa de agent de poliție pentru recuperarea sumei menționate. În lipsa unor probe care să infirme această declarație instanța a apreciat că procesele verbale de redare a unor convorbiri telefonice pe care le-au avut cei doi inculpați între ei sau inculpatul cu numitul HG, sunt în sensul celor declarate de acest inculpat. Astfel, în data de 3.06.2009, la ora 9:14 inculpatul are o discuție telefonică cu numitul HG(fila 128, vol. VI) din care rezultă că inculpatul îi aduce la cunoștință acestuia faptul că banii pe care îi datora lui "" trebuie să îi dea lui, fiindu-i necesari pentru o intervenție chirurgicală a fiului său, o parte din bani trebuind să îi dea colegul său. Din aceeași convorbire rezultă că recunoaște HG că ar avea o datorie față de "", este de acord să îi dea inculpatului, fără ca acesta să facă vreo presiune asupra lui HG, fără să facă vreo referire la calitatea sa de agent de poliție sau la vreo atribuție de serviciu care i-ar fi permis să ia anumite măsuri în cazul în care datoria nu este plătită. La data de 9.06.2009 între cei doi inculpați are loc o convorbire telefonică în legătură cu acest subiect (fila 64, vol. VII). îl înU. pe: "Ce mai zicea finul?" iar îi răspunde:"Na, ca să recuperăm banii." înU. "Da și-o reglat el cu acesta sau nu?" iar răspunde: "Da bineînțeles; O reglat-o de atunci." Între cei doi mai au loc convorbiri telefonice din care rezultă că urma să primească o parte din banii recuperați și că acesta s-a angajat să facă și el demersuri pentru recuperarea sumei, ceea ce a și făcut.
Conform art. 248.pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia. Din fișele postului ale celor doi inculpați (vol. I ) nu rezultă că intră în atribuțiile lor de serviciu recuperarea unor datorii ale unor persoane or, de esența infracțiunii de abuz în serviciu este ca fapta să fie comisă în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ceea ce nu este cazul în speța de față. În consecință, instanța a apreciat că nu există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, astfel cum a fost descrisă mai sus.
În ceea ce privește însă celelalte trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului instanța a apreciat că există probe sau indicii temeinice, privind comiterea acestora.
Faptul că inculpatul cunoștea că numitul G din localitatea, comuna, județul S deține la domiciliul său în mod ilegal o instalație de debitat material lemnos, a intermediat valorificarea acestui material, a facilitat transportul unei cantități de lemn, a acordat consultanță familiei pentru a justifica proveniența materialului lemnos, rezultă din probele administrate până în acest moment în cauză și anume: procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 18, 20-29, 39-40, 41-47, 69-78, 82- 84, 88-107 din vol. VII, filele 261-264, 282-283 din vol. VI)), proces-verbal de control al circulației materialului lemnos din 12.06.2009, proces-verbal de constatare a contravenției silvice din 12.06.2009, proces verbal de predare în custodie din 12.06.2009, declarațiile martorilor, (acești din urmă martori contrazicând susținerile martorului care încerca să explice scopul transportului de material lemnos efectuat în timpul nopții, care a fost confiscat) (vol. I). În atribuțiile sale de serviciu era, conform fișei postului și aceea de a urmări respectarea legislației în domeniul silvic și transportului de material lemnos atribuție pe care inculpatul nu și-a îndeplinit-o în cazul arătat, existând indicii temeinice în acest sens, și pe cale de consecință a comiterii de către inculpat a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Faptul că inculpatul a sustras de la autoritatea publică unde își desfășura activitatea, Postul de poliție, mai multe înscrisuri oficiale printre care și un dosar penal în care urmărirea penală era finalizată prin referat de terminare a urmăririi penale este dovedit prin procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliară din data de 2.07.2009 și înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului (vol. IV și V) între care o serie de adrese transmise Postului de Poliție, referat cu propunere de suspendare a cercetărilor într-un dosar penal, proces-verbal de constatare a infracțiunii silvice în original, procese-verbale de îndeplinire a procedurii de citare, declarații de martori în original, o serie de declarații olografe în original, reclamații în original, dosarul penal nr. P/- din 22.01.2001, dosar penal nr. P/-/18.05.2001, dosarul penal nr. P/- din 18.05.2001, fișe de cazier judiciar în original etc. Toate aceste înscrisuri și dosare penale, datând din perioada anilor 1999-2009 aparțineau Postului de poliție la care inculpatul era agent și care, în mod inexplicabil, s-au găsit la domiciliul său. Rezolvarea diverselor reclamații, a dosarelor penale care se găseau în lucru la acest post de poliție, atașarea diverselor înscrisuri și a altor probe la fiecare dosar, intra în atribuțiile sale de serviciu, existând indicii temeinice că în fapt, acesta și-a încălcat aceste atribuții în scopul ca anumite persoane să nu fie trase la răspundere penală sau contravențională. Chiar dacă aceste înscrisuri, dosare, declarații nu au fost distruse de inculpat, acest fapt nu are relevanță, fiind posibil ca în acest fel inculpatul să fi obținut, în mod ilicit, avantaje patrimoniale de la persoanele astfel protejate, fapt ce se va stabili în cursul cercetărilor.
În concluzie există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul săvârșit atât infracțiunea de sustragere de înscrisuri oficiale cât și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În speță, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în textele legale mai sus-menționate deoarece există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele imputate, astfel cum au fost descrise mai sus, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii: de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi și de la 3 luni la 5 ani, iar modalitatea în care sau fost comise, persoana sa (în calitate de agent de poliție), precum și natura relațiilor sociale afectate impun concluzia că lăsarea acestuia în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care o astfel de persoană ar fi cercetată și judecată în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată. Prin urmare în condițiile în care Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate în dreptul procesuale penal român pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu atât mai mult, exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum se desprinde din practica CEDO, invocată de apărătorul inculpatului, sunt respectate în cazul de față.
Trebuie precizat faptul că în aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpatului nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpatul este parte iar reacția colectivității cu privire la fapta de care este învinuit inculpatul nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea temerea sau dimpotrivă aprobarea faptei de care este învinuit inculpatul, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă, o "probatio diabolica".
În speță, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, faptul că inculpatul îndeplinea funcția de agent de poliție (și implicit cunoștea foarte bine consecințele acțiunilor sale), sentimentul de indignare pe care inculpatul l-a trezit în rândul comunității (în condițiile în care infracțiunile de corupție au o amploare deosebită în ultima perioadă), denotă un grad de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare).
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpatului.
Aspectele că inculpatul a avut un bun comportament anterior și în prezent are probleme familiale și de sănătate, prin ele însele, nu pot conduce implicit la aprecierea inexistenței sau a unui grad minim al pericolului concret pentru ordinea publică pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.
Pentru aceleași considerente, Tribunalul a respins și cererea formulată de apărător privind luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, criticând- pentru nelegalitate și neteminicie pe considerentul că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 al. 1 lit. f Cod pr.penală, care prevăd că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța de fond nu a precizat împrejurările ce se concretizează în pericolul social pe care îl prezintă inculpatul și care impune privarea de libertate a acestuia. De asemenea, precizează că se face confuzie între pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul și pericolul social în general. Pericolul social concret se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise.
Săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul, faptă care prezintă un pericol social ridicat, nu justifică luarea măsurii arestării preventive, în lipsa unor probe de natură a dovedi existența pericolului concret pentru ordinea publică.
Pentru luarea măsurii arestării preventive inculpatului, pe lângă necesitatea verificării îndeplinirii condițiilor generale și speciale prev. de art. 143 și 148 Cod pr.penală, trebuie avute în vedere și disp. art.136 al. 8 Cod pr.penală.
Totodată, precizează că potrivit jurisprudenței CEDO privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă,încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, pot fi considerate ca insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția.
În concluzie, precizează că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și solicită casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856al. 3Cod pr.penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, inculpatul și-a motivat recursul pe lipsa probelor care să demonstreze că lăsarea sa în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Analizând lucrările dosarului de urmărire penală nr. 333/P/2009, Curtea reține că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea a 3 infracțiuni prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 132din Legea 78/2000 și pentru infracțiunea prev. de art. 242 al.1 Cod penal, în formă continuată, din care instanța de fond a reținut că există indicii temeinice cu privire la existența doar a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, exceptând-o pe cea din 2.06.2009, precum și cu privire la infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Curtea reține că în cauză sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute de instanța de fond. Astfel, din înregistrările audio-video autorizate de instanță, declarațiile martorilor, procesul verbal de percheziție domiciliară, înscrisurile originale ridicate de la domiciliul inculpatului, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, rezultă că inculpatul a intermediat valorificarea materialului lemnos debitat ilegal de martorul G, a facilitat transportul unei cantități de lemn acordând consultanță familiei pentru a justifica proveniența materialului lemnos, deși conform fișei postului trebuia să urmărească respectarea legislației în domeniul silvic și transportului de material lemnos.
De asemenea, există probe că a sustras de la Postul de Poliție mai multe înscrisuri originale din dosarele de urmărire penală pe care le avea în lucru, - toate fiind găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în cauză.
Față de această situație de fapt, în mod corect reținut instanța de fond că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit 3 dintre infracțiunile pentru care este cercetat și care se pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 Cod pr.penală, dar și cele prev. de art.5 al.1 lit.c din CEDO, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea, care în jurisprudența CEDO au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârșit infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
Referitor la temeiul prev. de art. 148 lit.f Cod pr.penală, Curtea reține că și acesta este întrunit pentru următoarele considerente:
Inculpatul,în calitate de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, s-a folosit de funcția sa pentru a sustrage înscrisuri originale necesare desfășurării activității la Postul de Poliție, aducând atingere autorității cu care această instituție a fost investită prin lege. Totodată, inculpatul și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, facilitând încălcarea legii de către unele persoane, aducând atingere activității instituției.
Starea de pericol concret pentru ordinea publică în cazul inculpatului presupune o rezonanță socială a faptelor grave săvârșite, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, creând o stare de insecuritate în rândul acestora, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt considerate grave, astfel că probele referitoare la existența lor și la identificarea autorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au rezonanță și implicații negative și asupra siguranței colective. Prin faptele sale, descrise atât în propunerea de arestare cât și instanța de fond, inculpatul a încercat să obstrucționeze justiția, astfel încât Curtea consideră că și acest aspect contribuie la pericolul social concret al inculpatului.
Chiar CEDO, în jurisprudența sa, arată că anumite infracțiuni datorită gravității lor, contextului social în care au fost săvârșite și persoana care le-a săvârșit sunt de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului concret pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Faptul că inculpatul a avut un bun comportament anterior și în prezent are probleme familiale și de sănătate, prin ele însele, nu pot conduce implicit la aprecierea inexistenței sau a unui grad minim al pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că propunerea de arestare este întemeiată, a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale și nu se impune revocarea acesteia.
În temeiul art. 38515pct. 1lit. b Cod pr.penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 192 al.2 Cod pr.penală, recursul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr. 27 A din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Respinge cererea formulată de avocat de acordare parțială a onorariului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2ex./7.07.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Ghertner Ioan
