Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 64/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 149 Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 64 R
Ședința publică din 7 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Ghertner Ioan
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17 aprilie 1975, în prezent arestat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii nr. 28 din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Întrebat fiind,inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent a arătat că în opinia apărării Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nu este competent să efectueze urmărirea penală și ca atare, urmărirea penală și propunerea de arestare preventivă sunt lovite de nulitate absolută, fiind incidente disp. art. 197 al. 2 și 3 Cod pr.penală, motivat de faptul că organul de urmărire penală avea obligația să procedeze potrivit art. 15 din Legea 43/2002. Este de observat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat instanța de judecată și cu infracțiunea de complicitate la dare de mită și trafic de influență, reținând că în ziua de 3.06.2009 inculpatul a pretins și a primit de la numita suma de 200 euro, pe care i-a dat,în aceeași zi,unor inspectori de poliție din cadrul Poliției G H, care, la rândul lor au săvârșit infracțiunea de luare de mită sau altă infracțiune de corupție și, în mod evident, în speță este dat cazul de indivizibilitate sau de conexitate prev. de art. 33 și 34 Cod pr.penală, astfel că potrivit art. 35 Cod pr.penală, competența de a judeca toate faptele și toți făptuitorii revine instanței superioare în grad. Aceste dispoziții se aplică similar și în cursul urmăririi penale. Sintetizând, a arătat că potrivit art. 15 din OUG 43/2002 Tribunalul Suceava avea obligația să sesizeze DNA, organ competent să efectueze urmărirea penală. În consecință a cerut admiterea recursului, casarea încheierii, respingerea propunerii de arestare preventivă întrucât a fost făcută de un organ care nu avea competență.
Pe fond, a arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, opinând că aceeași analiză riguroasă trebuie făcută și în ce privește infracțiunea de luare de mită. Astfel, s-a reținut că inculpatul a pretins și a primit de la numitul suma de 2000 lei pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la o infracțiunea la regimul circulației. Ori, inculpatul nu putea să facă niciun demers în acest sens, întrucât în realitate nu s-a produs o asemenea infracțiune, eventual ar putea fi cercetat pentru fapta de înșelăciune, având în vedere că a indus în eroare pe numitul.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, a lăsat ca instanța să aprecieze dacă inculpatul prezintă sau nu acest pericol.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică. În ce privește excepția nulității absolute a actelor de urmărire penală, în sensul necompetenței Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Astfel, având în vedere calitatea inculpatului, competența aparține Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Faptul că pe parcursul cercetărilor apar unele indicii și cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție sau conexe acestora care ar intra în sfera Legii 78/2000 și ar fi de competența DNA, atrase fiind de calitatea persoanelor care ar fi putut să le săvârșească, nu conduce la o nulitate a actelor efectuate, deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează urmărirea penală pentru faptele săvârșite de inculpatul. Pe fond, Tribunalul a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și că acesta rezultă în special din calitatea de agent de poliție a inculpatului, calitate de care s-a folosit pentru a săvârși faptele.
În replică, avocat pentru inculpatul recurent a arătat că având în vedere dispozițiile art. 35 Cod pr.penală competența pentru toate faptele și pentru toți făptuitorii care sunt inspectori de poliție, revine DNA.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
URTEA,
Asupra recursului de față, constată
Prin încheierea nr. 28 din 3.07.2009 a Tribunalului Suceavas -a admis propunerea formulată de formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:luare de mităprev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000;furnizare de informații ce nu sunt destinate publicitățiiprev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000; trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;sustragerea sau distrugerea de înscrisuriprev. de art. 242 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 132din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de 29 zile începând cu data de 03 iulie 2009 și până la data de 31 iulie 2009, inclusiv și emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din materialul probator administrat până în prezent, în cauză, respectiv: înregistrări audio - video autorizate de instanță; declarațiile martorilor; proces - verbal de percheziție; înscrisuri originale ridicate declarația inculpatului, rezultă că există indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, cu privire la săvârșirea de către inculpat, a infracțiunilor de:luare de mităprev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000;furnizare de informații ce nu sunt destinate publicitățiiprev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000; trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;sustragerea sau distrugerea de înscrisuriprev. de art. 242 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 132din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
eși în cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru un număr de 7 infracțiuni în concurs respectiv infracțiunea de luare de mită, două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, o infracțiune de furnizare a unor informații ce nu sunt destinate publicității, o infracțiune de complicitate la dare de mită, o infracțiune de trafic de influență și o infracțiune de sustragere sau distrugere de înscrisuri, Tribunalul a reținut că există indicii temeinice privind comiterea doar a cinci infracțiuni.
Instanța a apreciat că ambii inculpați din cauza penală ce face obiectul dosarului penal nr. 333/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, și, sunt învinuiți de faptul că în data de 2.06.2009 au acceptat să recupereze o sumă de bani de la numitul "" din satul, județul S pentru o persoană, rămasă necunoscută, acceptând în beneficiul lor o sumă de câte 600 de lei pentru fiecare, făcând demersurile necesare, uzând de calitatea lor de agenți de poliție în cadrul Postului de Poliție, faptă ce ar constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 raportat la art. 132din Legea nr. 78/2000. Deși instanța sesizată cu o propunere de arestare preventivă a inculpatului nu trebuie să analizeze dacă sunt întrunite toate elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și subiective, a infracțiunii reținute de organele de cercetare penală în sarcina sa, având în vedere temeiul invocat în propunerea de arestare preventivă, respectiv art. 148 lit. f C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă sunt probe sau indicii temeinice privind săvârșirea respectivei infracțiuni, astfel cum este ea descrisă de textul legal incriminator, aspect deosebit de important inclusiv pentru verificarea condiției ca legea să prevadă pentru respectiva infracțiune o pedeapsă mai mare de 4 ani.
S-a reținut că în declarația dată în fața instanței de inculpatul, acesta a susținut că în fapt, suma de bani pe care dorea să o obțină de la numitul era HG o datorie a acestuia față de finul său de cununie, care a fost de acord să i-o împrumute lui pentru rezolvarea unor probleme personale iar la rându-l său dorea ca din acești bani (în jur de 20.000.000 lei ROL) să-i restituie o datorie pe care o avea față de colegul său, fără a uza de calitatea sa de agent de poliție pentru recuperarea sumei menționate. În lipsa unor probe care să infirme această declarație instanța apreciat că procesele verbale de redare a unor convorbiri telefonice pe care le-au avut cei doi inculpați între ei sau inculpatul cu numitul HG, sunt în sensul celor declarate de acest inculpat. Astfel, în data de 3.06.2009, la ora 9:14 inculpatul a avut o discuție telefonică cu numitul HG(fila 128, vol. VI) din care rezultă că inculpatul îi aduce la cunoștință acestuia faptul că banii pe care îi datora lui "" trebuie să îi dea lui, fiindu-i necesari pentru o intervenție chirurgicală a fiului său, o parte din bani trebuind să îi dea colegul său. Din aceeași convorbire rezultă că recunoaște HG că ar avea o datorie față de "", este de acord să îi dea inculpatului, fără ca acesta să facă vreo presiune asupra lui HG, fără să facă vreo referire la calitatea sa de agent de poliție sau la vreo atribuție de serviciu care i-ar fi permis să ia anumite măsuri în cazul în care datoria nu este plătită. La data de 9.06.2009 între cei doi inculpați a avut loc o convorbire telefonică în legătură cu acest subiect (fila 64, vol. VII). întrebându-l pe: "Ce mai zicea finul?" iar răspunzându-i:"Na, ca să recuperăm banii.": "Da și-a reglat el cu acesta sau nu?" ia: "Da bineînțeles; O reglat-o de atunci." Între cei doi mai au loc convorbiri telefonice din care rezultă că urma să primească o parte din banii recuperați și că acesta s-a angajat să facă și el demersuri pentru recuperarea sumei, ceea ce a și făcut.
S-a reținut că potrivit art. 248.pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia. Din fișele postului ale celor doi inculpați (vol. I ) nu rezultă că intră în atribuțiile lor de serviciu recuperarea unor datorii ale unor persoane or, de esența infracțiunii de abuz în serviciu este ca fapta să fie comisă în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ceea ce nu este cazul în speța de față. În consecință, instanța apreciază că nu există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, astfel cum a fost descrisă mai sus.
În ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de dare de mită, instanța a apreciat că nu există indicii temeinice privind comiterea acestei fapte în condițiile în care inculpatul, care recunoaște primirea de la numita a echivalentului în lei a sumei de 200 de euro, respectiv 800 de lei, susține că i-a folosit în interes personal, organele de cercetare penală nu au indicat cine sunt persoanele care ar fi primit, și nu există nici o probă la dosar privind înmânarea de către inculpat a respectivei sume de bani unei alte persoane. Simplul fapt că, în cadrul convorbirilor avute cu, potrivit declarației acesteia și a soțului său, inculpatul ar fi susținut că a dat banii mai departe, în lipsa unor probe care să susțină această afirmație, nu este de natură a aprecia că în fapt inculpatul a înmânat suma de bani primită unor polițiști din orașul G H, care ar fi avut atribuții în rezolvarea cazului ce îl privea pe numitul, oprit anterior cu ocazia unor verificări efectuate de poliție.
În ceea ce privește însă celelalte cinci infracțiuni reținute în sarcina inculpatului instanța a apreciat că există probe sau indicii temeinice, privind comiterea acestora.
Faptul că inculpatul a pretins și primit de la numitul suma de 2000 lei pentru a nu-i întocmi un dosar penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, că i-a dat indicații acestuia privind modul de completare a declarației, rezultă din declarația inculpatului de recunoaștere parțială a comiterii faptei, dată în fața instanței, declarațiile numitului, procesele-verbale de redare a înregistrării convorbirilor telefonice (filele 12-26, vol. I, filele 42-43, 49-54, 84, 117 din vol. VI), declarația numitului dată conform indicațiilor inculpatului, adresa nr. -/25.04.2009 semnată de inculpat, raport de reținere întocmit de inculpat, dovada nr. -. Deși inculpatul susține că nu a comis nici o infracțiune ci doar contravenția pentru care a și fost sancționat, din convorbirile telefonice avute cu acesta rezultă că inculpatul i-a comunicat lui că el ar trebui să întocmească un dosar penal, că "îi dă doar o contravenție și amendă", suma de bani pe care trebuia să o cheltuiască "ca să se scoată" fiind de 1000 de euro. Prin urmare inculpatul a pretins o sumă de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, iar legea nu cere ca acest scop să fie și îndeplinit. Instanța apreciază că inculpatul nu a oferit o explicație verosimilă privind motivul pentru care a luat banii de la în condițiile în care susținea că și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind cazul în care era implicat.
Instanța a apreciat că există probe privind primirea de către inculpat a sumei de 800 de lei de la numita pentru ca permisul soțului acesteia să nu fie anulat respectiv: declarația inculpatului care recunoaște primirea sumei de bani, susținând însă că ea s-a oferit să îi dea banii în condițiile în care el făcuse o verificare a actelor mașinii conduse de și a constatat că erau în regulă, declarațiile numiților și, care au susținut că inculpatul este cel care a pretins suma de 200 de euro pentru a nu-i anula permisul de conducere, declarațiile numitelor și a (audiate ca martore și învinuite), procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 67-68, 121- 125, 133-138, 141-142, 154- 155, 164-169). Prin urmare există indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunii de luare de mită și în acest caz.
În ceea ce privește infracțiunea de furnizare a unor informații care nu sunt destinate publicității instanța a constatat că există indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a acestei infracțiuni rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 11-20, 30-31, 35-37, 101-110, 193-197 din vol. VI, filele 5-6) demonstrează că inculpatul a furnizat informații unor persoane privind existența unor controale la agenți economici și numele persoanelor care vor veni, precum și privind inexistența unui control de către un echipaj județean al poliției rutiere în localitate, informații pe care le-a aflat în calitatea sa de agent de poliție și care nu trebuiau folosite pentru avertizarea celor care ar fi putut fi supuși controalelor.
Faptul că inculpatul a sustras de la autoritatea publică unde își desfășura activitatea, Postul de poliție, mai multe înscrisuri oficiale printre care și un dosar penal în care urmărirea penală era finalizată prin referat de terminare a urmăririi penale este dovedit prin procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliară din data de 2.07.2009 și înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului (vol. III) între care dosar de urmărire penală nr. P/- din 9.01.2002 privind pe inculpatul G în care se afla referatul de terminare a urmăririi penale, adresa de înaintare a dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului neînregistrată, declarație de inculpat semnată dar necompletată, adrese înaintate către Postul de Poliție, declarații, reclamații, procese-verbale. Toate aceste înscrisuri și dosarul penal, datând din perioada anilor 1999-2008 aparțineau Postului de poliție la care inculpatul era agent și care, în mod inexplicabil, s-au găsit la domiciliul său. Rezolvarea reclamațiilor găsite, a dosarului penal care se găsea în lucru la acest post de poliție, atașarea diverselor înscrisuri și a altor probe la fiecare dosar, intra în atribuțiile sale de serviciu, existând indicii temeinice că în fapt, acesta și-a încălcat aceste atribuții în scopul ca anumite persoane să nu fie trase la răspundere penală sau contravențională. Instanța a apreciat ca nesinceră explicația inculpatului că ar fi luat toate aceste probe și dosarul pentru a lucra acasă, întrucât dosarul penal era finalizat, cu excepția declarației în alb dată de inculpat care nu ar fi trebuit completată acasă la inculpat, audierea inculpatului putând să se facă la sediul poliției, iar păstrarea doar a unor declarații sau procese-verbale nu ar fi fost de natură să ducă la rezolvarea diverselor cazuri pe care le avea în lucru. Chiar dacă aceste înscrisuri, dosarul, declarațiile, nu au fost distruse de inculpat, acest fapt nu are relevanță, fiind posibil ca în acest fel inculpatul să fi obținut, în mod ilicit, avantaje patrimoniale de la persoanele astfel protejate, fapt ce se va stabili în cursul cercetărilor.
S-a reținut, în concluzie că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul săvârșit atât infracțiunea de sustragere de înscrisuri oficiale cât și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Prin urmare, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în textele legale mai sus-menționate deoarece există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele imputate, astfel cum au fost descrise mai sus, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii: de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, de la 1 la 5 ani, de la 2 la 10 ani și de la 3 luni la 5 ani, iar modalitatea în care au fost comise, persoana sa (în calitate de agent de poliție), precum și natura relațiilor sociale afectate impun concluzia că lăsarea acestuia în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
In consecință s-a apreciat că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție,prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală,justificând detenția provizorie a inculpatului.
Pentru aceleași considerente s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului privind luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nu este competent să efectueze urmărirea penală așa încât sunt incidente disp. art. 197 al.2și 3 Cod pr.penală, având în vedere că suma de bani primită de inculpat de la numita a fost înmânată unor inspectori de poliție, aceștia, la rândul lor săvârșind infracțiunea de luare de mită, sub aspectul căreia cercetările trebuie efectuate de Direcția Națională Anticorupție, potrivit OUG. 43/2002.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că nu există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și dare de mită, atâta timp cât numitul nu a săvârșit vreo infracțiune pentru care să fie cercetat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de inculpat, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat atrag competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea actelor de urmărire penală.
Este real că potrivit art. 15 din OUG 43/2002 în situația în care efectuarea urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre cele atribuite în competența Direcției Naționale Anticorupție, au obligația de a sesiza de îndată procurorii acestui parchet.
În speță nu s-a făcut însă dovada faptului că se efectuează cercetări față de persoane pentru care competența de efectuare a urmăririi penale aparține DNA. Împrejurarea că ar exista indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni ce intră sub incidența Legii 78/2000 și care ar atrage competența DNA datorită calității persoanelor implicate, nu poate duce la concluzia că actele de urmărire penală sunt nule atâta timp cât pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat, competența aparține Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
De altfel chiar din motivarea recursului rezultă că la acest moment există doar presupuneri cu privire la săvârșirea de către unii inspectori de poliție a unor infracțiuni de luare de mită sau a altor infracțiuni de corupție.
Așa fiind, motivul de recurs vizând nelegalitatea încheierii atacate sub acest aspect, apare ca neîntemeiat.
În ce privește motivul de recurs vizând măsura preventivă luată față de inculpat este de reținut că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 al. 1 Cod penal rap.la art. 7 al. 1 din Legea nr.78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cod penal rap.la art. 132din Legea nr. 78/2000, furnizare de informații ce nu sunt destinate publicității prev. de art. 12 lit. b din Legea 78/2000, complicitate la dare de mită prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 25 Cod penal, trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 al.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cod penal rap. la art. 132din Legea 78/2000cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal.
Prin rezoluția nr. 333/P/2009 din 03.07.2009 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus-menționate, iar prin ordonanța cu același număr și din aceeași dată, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent confirmă existența indiciilor temeinice de săvârșire a faptelor. Astfel, declarațiile inculpatului precum și a coinculpatului cercetat în aceeași cauză, declarațiile numiților, și a procesele verbale de redare a înregistrării convorbirilor telefonice precum și procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare din 2 iulie 2009,dovedesc că în cauză sunt date indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, așa cum sunt ele definite de art. 681Cod procedură penală text aflat în deplină concordanță cu prevederile art. 5 din CEDO care condiționează privarea de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
În ce privește săvârșirea de către inculpat a unei complicități la infracțiunea de luare de mită, prima instanță a reținut că nu sunt date indicii temeinice privind această faptă așa încât instanța de recurs, având în vedere dispozițiile art. 385 ind. 8 Cod procedură penală nu va analiza acest aspect, chiar dacă apărătorul inculpatului a susținut nevinovăția acestuia sub acest aspect.
Existența indiciilor că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, bazată pe mijloacele de probă mai sus amintite nu a fost de altfel contestată. Susținerea inculpatului privind inexistența unei infracțiuni săvârșite de către numitul și implicit a imposibilității ca inculpatul să fi pretins sau să fi primit mită de la acesta nu poate fi reținută. În fața primei instanțe inculpatul a recunoscut că a primit bani de la această persoană iar convorbirile telefonice dintre cei doi relevă faptul că suma de bani solicitată urma să fie dată în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu în ce privește soluționarea dosarului privindu-l pe. Aspectele care vizează încadrarea juridică nu pot fi analizate în acest cadru procesual urmând a fi reluate odată cu soluționarea cauzei în fond.
Infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, fiind astfel întrunită prima cerință a art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Pericolul concret la care face referire art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală nu se identifică cu pericolul social al faptelor penale însă trebuie analizat în speță în funcție de gravitatea acestora. Activitățile desfășurate de inculpat prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații și care sunt chemate prin natura funcției lor să apere ordinea de drept sunt cercetate în libertate.
Așa fiind, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr. 28 A din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2ex./7.07.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Ghertner Ioan
