Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 63
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpații, A și împotriva încheierii penale nr.152/CC/4.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații, A asistați de avocați aleși G și, lipsă inculpatul, reprezentat de aceiași apărători.
Procedura de citare neîndeplinită cu inculpatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, aduce la cunoștința inculpaților și că pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă,iar din acest moment se află sub puterea acestora.
Apărătorul inculpaților, avocat G depune la dosar împuternicire avocațială și motive de recurs și nefiind îndeplinită procedura de citare cu inculpatul și față de caracterul urgent al cauzei, solicită disjungerea cauzei în privința acestui inculpat.
Instanța, pune în discuție această cerere.
Procurorul apreciază că nu se impune disjungerea cauzei, împrejurarea că inculpatul nu se prezintă la judecată nu este motiv de disjungere a cauzei.
Instanța, în deliberare, apreciază întemeiată cererea formulată de apărătorul inculpaților, sens în care va dispune disjungerea recursului împotriva încheierii din 04.12.2009 în privința inculpatului și formarea unui nou dosar, pentru care va fixa termen de judecată la data de 04.03.2010.
În continuare s- procedat la audierea inculpaților prezenți, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate separat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpaților, avocat G, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, sau în subsidiar, rejudecarea și respingerea propunerii de arestare preventivă. În motivare a arătat că încheierea tribunalului a fost dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 149 ind. 1 p Cod Penal și 150 alin.1 p Cod Penal, motivat de faptul că procurorul nu procedat la chemarea inculpaților în vederea audierii, neexistând la dosarul de urmărire penală dovezi de citare, nici în vederea întocmirii propunerii de arestare și nici în vederea parcurgerii procedurii de aducere la cunoștință a învinuirii. În mod greșit judecătorul a dispus arestarea preventivă a inculpaților, fără să procedeze la citarea inculpaților cu respectarea dispozițiilor legale, deși au fost invocate dispozițiile art.177 alin.8 p Cod Penal, la dosar existând dovezi că inculpații au locuit în străinătate, la o adresă cunoscută, care a fost indicată, fapt ce atrage nulitatea absolută a măsurii. Încheierea recurată este dată și cu încălcarea art. 137 alin.1,2 p Cod Penal, motivat de faptul că nu au fost indicate probele sau indiciile temeinice la care se referă art. 143.C.P.P. Contrar acestor prevederi încheierea prezintă o stare de fapt general valabilă pentru toți inculpații și cu simpla afirmație că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, fără a fi indicate temeiurile concrete prev. de art. 148 lit.f C.P.P. În acest sens, invocă practică judiciară CEDO, care prin decizia nr. 1 din decembrie 2009 ( cauza Irinel Popa contra României ) a criticat statul român, pentru că s-a dispus măsura prelungirii arestării preventive fără a se indica temeiurile de drept.
Apărătorul acelorași inculpați, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și punerea în libertate a inculpaților, pe motiv că, judecătorul nu a făcut o analiză amănunțită asupra condiției prev. de art. 148 lit.f p Cod Penal, în sensul că trebuie să existe probe și indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece nu se poate face confuzie între probele pentru existența faptei și cele pentru pericolul concret.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului. În ce privește aspectele de ordin procedural arată că prin decizia Curții de Apel nr. 890/21.09.2009 când s-a trimis cauza spre rejudecare a fost stabilit cadrul procesual, nu au fost învederate aspecte de nelegalitate, iar procurorul a uzat de dispozițiile art. 150 alin.2 p Cod Penal, audierea inculpaților nefiind posibilă întrucât aceștia s-au sustras urmăririi penale. Pe de altă parte, la data de 4.12.2009 când s-a dezbătut propunerea de arestare preventivă, procedura de citare a inculpaților a fost legal îndeplinită, contractul încheiat de tatăl inculpaților - - nu constituie temei că aceștia locuiesc la adresa din Italia. La dosarul de urmărire penală există probe din care rezultă activitatea inculpaților, indicii temeinice că s-a săvârșit infracțiunea și că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În replică, avocatul G arată că prin decizia anterioară a Curții de APEL TIMIȘOARAs -a dispus casarea încheierii primei instanțe integral, tot pentru nerespectarea procedurilor de citare.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat admiterea recursului și judecarea lor în stare de libertate, arătând că se vor prezenta la solicitărilor instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.152/CC/4.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art.1491alin.9 raportat C.P.P. la art.143 și C.P.P. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f C.P.P. s-a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: A, și, pentru o perioadă de 30 zile începând cu data prinderii lor și punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Pentru a pronunța această încheiere penală, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 09.09.2009, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa solicitat arestarea preventivă, în lipsă, a inculpaților, A și, pe o perioadă de 30 de zile.
În motivarea propunerii s-a arătat că prin rezoluția din data de 18.08.2009 s-a început urmărirea penală împotriva numiților -, -, -, A, A, Bulgariu, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea sau deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, falsificarea unor instrumente de plată electronică, efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate și spălare de bani, fapte prevăzute de art.7 al.1 din.39/2003, art.25 din.365/2002, art.24 al.1 din.365/2002, art.27 din.365/2002, art.23 din.656/2003, cu aplicarea art.41 al.2
Cod PenalAstfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că începând din anul 2006 pus bazele constituirii unui grup infracțional organizat, împreună cu, A, și, specializat în efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe, cu folosirea de carduri clonate cu ajutorul unor aparate.
În realizarea obiectivului, inculpatul, împreună cu ceilalți membri, efectuat deplasări frecvente în Italia unde introduceau microcipuri în cititoarele de carduri () de la casele de marcat din centre comerciale, în scopul copierii datelor de identificare și codurile PIN ale cardurilor bancare. După clonarea cardurilor originale, reveneau în țară efectuând inscripționarea cardurilor blank cu ajutorul, iar ulterior le foloseau la extragerea frauduloasă a sumelor de bani din situate pe raza mai multor județe din România.
Aceleași fapte au fost reținute și în sarcina inculpaților A, și
În motivarea propunerii procurorul a arătat că, față de probele și indiciile temeinice de săvîrșire a infracțiunilor arătate, se impune arestarea preventivă a inculpatilor, ținând seama de gravitatea faptelor reținute în sarcina lor. Dosarul de urmărire penală privește fapte de o gravitate deosebită cum este inițierea, aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat bazat pe efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe, cu folosirea de carduri clonate cu ajutorul și a microcipurilor montate la terminalele din țările Uniunii Europene, și spălare de bani. Gravitatea faptelor este cu atât mai periculoasă cu cât privește veniturile populației atât din România, cât și din țările Uniunii Europene, iar pagubele creează o serioasă problemă pentru economiile țărilor unde aceste extrageri frauduloase se efectuează.
Analizând probele care au stat la baza acuzării inculpaților, se consideră în mod just și real că lăsarea lor în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică raportat la întregul material al dosarului de urmărire penală.
Procurorul a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și prev.art.5 al.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, cum sunt cauzele Lettelier contra Franței, și Murray contra Marea Britanie, prin care s-a admis posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice atunci când, prin gravitatea faptei și reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
În același timp în cauza Jecius contra Lituania, s-a considerat că pentru a exista motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat măsura preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală este suficient ca faptele pe care se întemeiază aceste motive să fie autentice, reale și să convingă un observator independent că persoana cercetată este posibil să fi comis infracțiunea. Se apreciază că toate aceste condiții fixate prin aceste decizii, sunt întrunite în cauza de față.
În final, procurorul a arătat că pentru aceste motive, impactul care l-a produs activitatea infracțională a acestor inculpați asupra societății este deosebit de puternic, statul fiind obligat în asemenea cazuri să ia măsuri de prevenire și combatere a unor astfel de fenomene în special cînd există posibilitatea continuării flagelului infracțional.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr.42/D/P/2009 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș.
Prin încheierea nr.120/CC/09.09.2009 a Tribunalului Timișs -a admis propunerea procurorului în privința acestor 3 inculpați și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor.
Prin decizia penală nr.890/R/21.09.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARAs -au admis recursurile declarate de cei trei inculpați împotriva încheierii nr.120/CC/09.09.2009 a Tribunalului Timiș, încheiere care a fost casată în privința celor 3 inculpați, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În considerentele deciziei de casare s-au dat îndrumări instanței de trimitere în sensul citării legale a celor 3 inculpați, înainte de soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Timiș la data de 03.11.2009 sub nr-.
În conformitate cu dispozițiile instanței de control judiciar s-a procedat la citarea inculpaților la adresele de domiciliu confirmate de serviciul de evidență a populației (fila 3).
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, tribunalul a reținut că prin ordonanțele nr.42/D/P/2009 din data de 09.09.2009 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații, A, A, și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.1, 25 și 27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.23 din Legea nr.656/2002 și art.7 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că începând din anul 2006 au pus bazele constituirii unui grup infracțional organizat specializat în efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe, cu folosirea de carduri clonate cu ajutorul unor aparate.
În realizarea obiectivului, inculpații au efectuat deplasări frecvente în Italia unde introduceau microcipuri în cititoarele de carduri () de la casele de marcat din centre comerciale, în scopul copierii datelor de identificare și codurile PIN ale cardurilor bancare. După clonarea cardurilor originale, reveneau în țară efectuând inscripționarea cardurilor blank cu ajutorul, iar ulterior le foloseau la extragerea frauduloasă a sumelor de bani din situate pe raza mai multor județe din România.
În cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1
C.P.P.În primul rând prima instanță a reținut că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane.
Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Or, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, tribunalul a considerat că în prezenta cauză există indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații, A și să fie implicați în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai M de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fi comis acele fapte.
În acest sens pot fi observate în primul rând declarațiile coinculpaților și, aceștia recunoscând săvârșirea faptelor. Astfel, inculpatul a menționat că împreună cu inculpații, A, și a efectuat mai multe extrageri frauduloase de bani din -uri, folosind carduri falsificate. Inculpatul a mai precizat că era coordonatorul grupului, el fiind cel care distribuia cardurile și lua banii obținuți din extrageri, urmând ca cei care s-au deplasat la bancomate să obțină 10 % din banii extrași.
Inculpatul a mai indicat faptul că inculpații A, și erau liderii grupului, ei fiind cei care predau cardurile inscripționate cu numărul de cont, codul PIN fiind scris cu markerul.
La rândul său, inculpatul a recunoscut implicarea sa în efectuarea unor extrageri frauduloase de bani din, dar nu a dorit să dea declarații în ceea ce privește activitatea altor inculpați.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, menționând că este nevinovat. Deși i-au fost puse la dispoziție notele de filaj din care rezultă că a fost identificat în fața unor bancomate situate pe raza municipiilor T și B M, de unde a efectuat extrageri, inculpatul a precizat că acel card folosit în momentele respective nu-i aparținea, primindu-l de la un prieten pe nume. Susținerile inculpatului sunt puțin plauzibile în condițiile în care nu a putut oferi mai multe detalii în legătură cu această persoană. Mai mult decât atât, este greu de crezut că această persoană a recurs la serviciile inculpatului, în condițiile precizate de acesta, arătând că acest l-a rugat să ridice bani din bancomat pentru el întrucât nu cunoaște metodologia, atâta timp chiar inculpatul a menționat că nu deține nici un card bancar, astfel încât este posibil ca această tehnologie să-i fie inculpatului la fel de necunoscută.
Susținerile inculpaților și sunt confirmate și de procesele verbale de ridicare și citire a unor carduri falsificate. În cuprinsul acestor procese verbale s-a consemnat faptul că prin intermediul informatorului "" au fost ridicate de la inculpatul un număr de 5 carduri falsificate.
Alte indicii în legătură cu posibila săvârșire de către inculpați a unor infracțiuni rezultă și din declarațiile martorului G și ale inculpatului. Astfel martorul Gam enționat că inculpatul i-a propus să efectueze extrageri de sume de bani din bancomate, cu ajutorul unor carduri falsificate, urmând ca el să primească un anumit comision din întreaga sumă extrasă, în vreme ce inculpatul a învederat organelor judiciare acțiunile ilicite desfășurate de inculpații și. Astfel, inculpatul a menționat că inculpatul i-a solicitat să obțină carduri albe (blankuri) care urmau să fie inscripționate ulterior cu ajutorul unor aparate. Ulterior, a primit de la inculpatul două asemenea carduri pentru a fi folosite la efectuarea unor cumpărături, după care inculpatul i-a telefonat pentru a-i transmite modalitatea de acțiune, instanța reținând și împrejurarea că același inculpat i-a solicitat învinuitului să folosească asemenea carduri și în Serbia, cardurile fiindu-i puse la dispoziție de el.
Raportându-se și la procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală, din care rezultă că inculpatul a fost arestat în Italia, iar inculpatul în Serbia, pentru același gen de fapte, aspect recunoscut și de inculpatul, prima instanță a constatat că în momentul de față, în dosarul de urmărire penală, subzistă suficiente elemente care să formeze convingerea instanței că este posibil ca cei 3 inculpați să fie implicați în desfășurarea activităților presupus infracționale reținute în sarcina lor.
În același sens pot fi observate notele de filaj obținute în urma înregistrării audio-video în mediu ambiental a întâlnirilor desfășurate între inculpați. Astfel, la dosar există atât procese verbale de redare ale acestor întâlniri, cât și fotografii obținute pe raza localităților B M, T și B, din care rezultă că inculpații, A, și au efectuat, în mod repetat, extrageri de bani din diferite bancomate aflate pe raza acestor localități, potrivit jurnalelor de operațiuni bancare aflate la dosarul de urmărire penală, conturile din care s-au efectuat aceste tranzacții fiind aferente unor carduri emise de instituții bancare italiene.
Nu în ultimul rând, tribunalul a avut în vedere și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, din care rezultă că în mod repetat inculpații au purtat discuții în legătură cu falsificarea unor carduri și folosirea acestora.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente indicii cu privire la posibila comitere de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv implicarea în activitatea de falsificare de instrumente electronice de plată, deținerea de echipamente necesare falsificării unor asemenea instrumente, efectuarea de operațiuni frauduloase cu instrumente electronice de plată contrafăcute, asocierea în vederea comiterii unor infracțiuni sub forma constituirii unui grup infracțional organizat.
Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, s-a apreciat că referitor la persoana inculpaților lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul a reținut că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la integritatea patrimoniului reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă a unuia dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Instanța a mai constatat că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Cu privire la persoana inculpaților există suficiente suspiciuni legate de implicarea lor în comiterea unor fapte prin care s-a adus o atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial.
De asemenea, sub acest aspect s-au luat în considerare și comportamentul inculpaților, care, fără niciun fel de problemă, s-au deplasat în mai multe locuri din țară, unde au extras sume mari de bani din bancomate, iar în situația în care nu ar fi fost descoperiți, cu siguranță că activitatea lor ar fi continuat.
Nu în ultimul rând, la luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, au mai fost avute în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
Or, în prezenta cauză, fiind vorba de o acțiune de M amploare, în care sunt implicate și alte persoane care trebuie identificate, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților, prin gravitatea deosebită a activității acestora și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea operațiuni prin care se aduce o atingere gravă încrederii într-una dintre cele mai sigure modalități de efectuare a plăților, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune arestarea preventivă a inculpaților, măsura preventivă fiind o condiție a asigurării bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât, în momentul de față, există și alte persoane implicate în posibila săvârșire a acestor infracțiuni, persoane ce urmează a fi identificate în vederea tragerii la răspundere penală, iar lipsirea inculpaților de libertate pare a fi necesară pentru a le împiedica acestora contactul cu aceste persoane, contact care s-ar răsfrânge în mod negativ asupra desfășurării în continuare a urmăririi penale.
Împotriva acestei încheieri penale nr. 152/CC din 4.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, A și, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 9.12.2009.
La termenul de judecată din 21.01.2010 instanța de recurs a procedat la audierea inculpaților și A, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate în file separate la dosar.
Tot la acest termen s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul, formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 4.03.2010.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.
Un prim motiv de recurs se referă la neîndeplinirea de către instanța de fond investită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a obligației de a proceda la citarea inculpaților la domiciliile acestora din străinătate. Instanța de recurs apreciază ca neîntemeiat acest motiv de recurs cu următoarele precizări. Potrivit art.177 alin.1 pr.pen. inculpatul trebuie citat la adresa unde locuiește, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol, dacă nu se cunoaște adresa unde acesta locuiește, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, iar potrivit alin.8, dacă inculpatul locuiește în străinătate, se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Instanța de fond nu a procedat la citarea inculpaților prin scrisoare recomandată, cerință îndeplinită de către instanța de recurs, în sensul citării inculpaților la adresa din Italia, unde s-a învederat instanței de judecată că aceștia ar domicilia împreună cu familia, fără însă ca procedura de citare să fie îndeplinită legal, în sensul întoarcerii filei de comunicare care să facă dovada că inculpații au luat la cunoștință de termenul de judecată acordat de către Prin urmare, prezența inculpaților în fața Curții investite cu soluționarea recursurilor declarate de aceștia împotriva încheierii penale prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă nu se datorează citării acestora la domiciliile din Italia, ci poate fi consecința citării la domiciliul cunoscut în țară. Mai mult, la dosarul cauzei nu există documente de identitate care să ateste că, în mod faptic, inculpații au domiciliul în străinătate, contractul de "cadare în locațiune" fiind încheiat pe numele lui, nefăcându-se dovada că inculpații locuiesc la această adresă.
Al doilea motiv de recurs se referă la neîndeplinirea procedurii de citare a inculpaților la procuror anterior sesizării instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, motiv apreciat de către instanța de recurs ca nefondat. Potrivit art.149/1 pr.pen. în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului ales sau din oficiu, iar art.150 pr.pen. menționează că măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată. Din analiza volumului 8 al dosarului de urmărire penală reiese fără putință de tăgadă că procurorul care a supravegheat urmărirea penală a îndeplinit întocmai dispozițiile legale referitoare la obligativitatea citării inculpaților anterior sesizării instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă la domiciliul cunoscut de organul de urmărire penală în condițiile în care inculpații nu au încunoștințat procurorul de schimbarea domiciliului lor. În același timp, este de menționat că, dând crezare susținerilor inculpaților potrivit cu care aceștia erau la domiciliul lor din Italia, devin incidente dispozițiile art.150 pr.pen care exonerează organele judiciare de obligativitatea ascultării inculpaților din motive independente sau care nu pot fi imputate organului de urmărire.
Al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea dispoziției prevăzute de art.137 al.1 pr.pen în sensul că actul prin care se propune instanței de judecată arestarea preventivă nu cuprinde o prezentare a faptei materiale, cerință esențială, fiind reproduse, în încheierea recurată, afirmațiile din cuprinsul referatului cu caracter general fără a fi însoțite de elemente de fapt concrete care să justifice măsura pe fond. Analizând conținutul propunerii de arestare preventivă, instanța de recurs apreciază că aceasta este suficient de lămuritoare cuprinzând elemente de fapt de natură să oferă informații cu privire la elementele materiale ce ar putea contura latura obiectivă a infracțiunilor reținute în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, faptele fiind descrise în raport de fiecare inculpat.
În privința temeiurilor avute în vedre la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, instanța de recurs apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f pr.pen.
Așa cum rezultă din disp. art. 136.p Cod Penal, măsurile preventive, între care se înscrie și măsura arestării preventive urmăresc asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 1 din același cod.
Reprezentând o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, legea procesual penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate, stabilit de art. 23 din Constituția României, de natură a răspunde și exigențelor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Drepturilor Fundamentale. Așadar legea procesual penală impune pentru luarea măsurii, cu referire la cazul prev.de art. 148 lit.f p Cod Penal invocat de către Parchet că pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea să fie concret și aceasta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei.
A raționa altfel, în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța faptei în aceiași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau elementele ce caracterizează persoana făptuitorului și că pericolul social concret pentru ordinea publică nu trebuie să rezulte neapărat din probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil în luarea unei hotărâri care privește libertatea persoanei prezumată nevinovată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă existența unui pericol concret pentru ordinea publică, stabilit în baza unor probe certe aflate la dosarul cauzei, un astfel de pericol neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Chiar dacă riscul sustragerii de la procedurile penale nu poate fi măsurat numai prin raportare la severitatea pedepsei pe care o riscă inculpatul în caz de condamnare, acesta trebuie analizat din perspectiva unui număr de alți factori relevanți care să confirme existența unui astfel de risc. Alți asemenea factori sunt legați de personalitatea inculpatului,moralitatea sa, domiciliu, profesie, resursele sale financiare, legăturile sale de familiale, date care în prezenta cauză demonstrează că acest risc este de natură a justifica privarea de libertate.
Întrucât legiuitorul statuează că " alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura ", instanța apreciază că în raport cu toate aceste criterii,cea mai potrivită măsură preventivă, care să asigure buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpaților de la urmărire penală sau judecată este măsura arestării preventive.
Astfel, în temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal va respinge recursul declarat de inculpații și A împotriva încheierii penale nr.152/CC/4.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș .
Văzând și prevederile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpații și A împotriva încheierii penale nr.152/CC/4.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Disjunge cauza față de inculpatul și acordă termen la 4.03.2010.
În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura Ani
- - G - - -
Grefier,
Red. AN/27.01.2010
Tehnored AJ/2 ex/2.03.2010
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Laura Ani
