Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 104/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 8.01.2010

DECIZIA PENALĂ NR.104/

Ședința publică din data de 28.01.2010

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror a.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva deciziei penale nr.274/A din 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul intimat asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris, criticând hotărârea pentru nelegalitate întrucât instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepsei având în vedere că deși a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, nu i-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie conform dispozițiilor art. 71 Cod penal, încălcând astfel și dispozițiile art. 357 alin. 3 Cod procedură penală. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacată iar în rejudecare să se pronunțe o hotărâre legală, în sensul aplicării pedepsei accesorii conform prevederilor art. 71 Cod penal.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției dată ca legală și temeinică.

Inculpatul intimat luând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția cauzei.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1099/06.05.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr- în baza art.11 lit. a pct. 2 raportat la art.10 lit. b cuC.P.P. aplicarea art.181, a fost achitat inculpatul, pentru art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 -republicată.

În baza art.91 lit.c, s-a aplicat făptuitorului amendă administrativă, în cuantum de 1000 lei.

Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, nr.1160/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 04.01.2008, în jurul orei 02,30 condus autoturismul marca Opel Vectra cu număr de înmatriculare 278--60 pe str. - - din T, ocazie cu care a fost oprit pentru control de un echipaj de politie.

Cu ocazia controlului efectuat, s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean din T pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicological alcoolemie nr. 5 din 08.01.2008 a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie, la prima probă recoltată, ora 03,40, de 1.000/00, iar la cea de-a doua probă recoltată, ora 04,40, de 0,850/00.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, iar în data de 09.02.2009 i s-a prezentat materialul de urmărire penală.

Astfel, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o alcoolemie peste limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.

La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere elementele prev. de art. 72.Cod Penal, persoana inculpatului, modalitatea de săvârșire a faptei, pericolul social concret, precum și faptul că inculpatul nu are antecedente penale.

De asemenea, s-a avut în vedere ca pedeapsa aplicată să-și atingă scopul prev. de art. 52.Cod Penal, de educație, coerciție și prevenire.

Astfel, având în vedere că valoarea alcoolemiei la prima analiză este de 1.000/00, iar la a doua analiză este de 0,850/00, că inculpatul a circulat la ora nocturnă, când traficul era redus, că după ingerarea alcoolului a dormit, în scopul eliminării sau diminuării concentrației etilice, că scopul deplasării sale în trafic a fost acela de a se aproviziona cu alimente, prima instanță apreciat că fapta inculpatului nu prezintă pericol social al unei infracțiunii, fiind lipsită vădit de importanță, aducând o atingere minimă valorilor apărate prin lege, motiv pentru care a făcut aplicare prev. de art. 181.

Cod Penal

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie întrucât în mod greșit prima instanță a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr.274/A din 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr- în baza art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 1099/06.05.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr-, pe care a desființat-o și în consecință:

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicat, a condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12.01.1950 în T, CNP - -, cu domiciliul în T,-,.A,.13 și fără forme legale în T,- A, jud. T, studii 12 clase, cetățean român, ocupație-agent pază, fără antecedente penale, la 1 (un) an închisoare.

În baza art.81 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani conform art. 82.pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 85.pen.

Pentru a pronunța această decizie penală, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice- artere intens circulate din T, respectiv str. -, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în mod greșit dispunându-se achitarea acestuia.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit instanța de apel nu a aplicat și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 Cod penal.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.71 alin.1 Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prev. de art.64 Cod penal, iar potrivit disp. alin. 5 al aceluiași articol, " pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii".

Pentru a fi suspendată pedeapsa accesorie, aceasta trebuie mai întâi să fie aplicată, individualizată.

În speță s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, astfel că aplicarea pedepsei accesorii trebuie făcută de către instanță pentru că în cazul în care în raport cu pedeapsa principală se face aplicarea art. 83 Cod penal, pe perioada detenției, nu se cunoaște exercițiul căror drepturi din cele enumerate la art. 64 Cod penal a fost interzis.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1 lit. d Cod procedură penală, recursul va fi admis, decizia penală recurată va fi casată cu privire la acest aspect și rejudecându-se cauza, în baza art. 71 Cod penal, se va interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și lit.b teza a II-a cu aplicarea art. 71 alin. 3 Cod penal, celelalte dispoziții ale deciziei penale recurată, menținându-se nemodificate.

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, dispunându-se totodată plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului Tas umei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.274/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Casează decizia penală recurată în ce privește pedeapsa accesorie și rejudecând

În temeiul art.71 Cod penal interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și Cod penal pe durata pedepsei principale.

În temeiul art.71 al.3 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroului T onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. 05.02.2010

Tehnored.

2ex/09.02.2010

Prima inst.Jud. T-

Inst. apel- Trib. T-,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 8.01.2010

MINUTĂ DECIZIA PENALĂ NR.104/

Ședința publică din data de 28.01.2010

În temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr.274/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Casează decizia penală recurată în ce privește pedeapsa accesorie și rejudecând

În temeiul art.71 Cod penal interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și Cod penal pe durata pedepsei principale.

În temeiul art.71 al.3 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroului T onorariu avocat oficiu.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Codrina Iosana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 104/2010. Curtea de Apel Timisoara