Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 70/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

512/2009

ÎNCHEIEREA NR. 70/ R

Ședința publică de la data de 11.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Luciana Mera

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție -DIICOT- Biroul Teritorial Bucureștia fost reprezentat de procuror -.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 3 martie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA a II a PENALĂ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurenta inculpat personal în stare de arest si asistată de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosar și recurentul inculpat personal în stare de arest si asistat de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Recurentul inculpat declară ca este de acord cu asistența din oficiu la acest termen.

In temeiul disp.art.140/3 alin.3 Cod Procedură Penală Curtea procedează la ascultarea recurenților inculpați și care, având pe rând cuvântul, declară că mențin declarațiile date in cauza si nu au alte mențiuni sau adăugiri de făcut acestora.

Constatând ca nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință si pe fond, rejudecând,revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia in stare de libertate întrucât a recunoscut si regreta comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, nu este cunoscut cu antecedente penale si nu va influenta buna desfășurare a cercetării penale.

Apărătorul ales al recurentei inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședința si pe fond, rejudecând, respingerea propunerii privind luarea măsurii arestării preventive. Susține ca in mod greșit instanța de fond a analizat pericolul prevăzut de art.148 lit.f Cod Procedură Penală, făcând confuzie între pericolul infracțiunii, astfel cum rezulta din ultimul paragraf la fila 10 din dosarul de fond, si cel prezentat de persoana inculpatului. Învederează ca recurenta inculpat a recunoscut si regreta comiterea faptelor, este cunoscuta cu antecedente penale și are patru copii in întreținere.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază nefondate recursurile declarate de cei doi inculpați și pune concluzii de respingere a acestora,încheierea de ședință fiind legală si temeinică, apreciindu-se corect incidența disp.art.149/1, art.143 si art.148 lit.f Cod Procedură Penală, si existența indicilor temeinice din care rezulta presupunerea rezonabila ca aceștia au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, constând în procesul-verbal de prindere in flagrant, procesul-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorului denunțător, declarațiile martorului asistent, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică. Inculpata este recidivista, condamnata anterior pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.4 din Legea nr.143/2000, si fata de modalitatea concreta si împrejurările reale ale comiterii faptei, gravitatea acesteia, amploarea faptelor de aceeași natură, rezonanta socială, existenta temerii ca odată lăsați in libertate ar putea comite fapte de aceeași natura, apreciază că judecarea acestor inculpați in stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

In ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține ca nu s-au găsit droguri asupra sa si solicita sa fie cercetat in stare de libertate și recurenta inculpată susține ca are patru copii in întreținere si dorește sa fie lăsata in stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data 3.03.2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București și în baza prevederilor art.1491Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de29 de zile, de la 3.03.2009 la 31.03.2009 inclusiv, a inculpaților și.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere și a motivat în sensul că:

- inculpații sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, comisă la data de 2.03.2009, fapta fiind flagrantă;

- în cauză există suficiente indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor;

- inculpații prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, nu numai datorită împrejurărilor de fapt ale cauzei, ci și a datelor lor personale.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri nemotivate inculpații, care au arătat cu ocazia dezbaterilor că recunosc și regretă faptele, astfel încât punerea lor în libertate nu ar prezenta pericol social.

Tribunalul a stabilit în mod corect că sunt întrunite în mod cumulativ condițiile pentru a se dispune, ca măsură excepțională, arestarea preventivă a inculpaților, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică punerea lor în libertate.

Inculpații au avut anterior un comportament social negativ, fiind fără ocupație și loc de muncă, iar inculpata a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii pentru fapte de același gen. Faptul că, fiind prinși în flagrant, nu au negat faptele, ci le-au regretat, ar putea constitui o împrejurare care să fie avută în vedere, eventual, într-un alt stadiu procesual, dar care nu poate conduce la o altă soluție cu privire la starea de arest preventiv.

Așa fiind, cum încheierea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursurile vor fi respinse ca nefondate conform prevederilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D SPUNE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 13.06.1981 și, fiica lui G și, născută la 19.12.1971, împotriva încheierii din 3 martie 2009 dată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II- penală.

Obligă pe inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./6.04.2009

Președinte:Viorica Costiniu
Judecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 70/2009. Curtea de Apel Bucuresti