Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 777/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 777
Ședința publică de la 20 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 106/CC din 16 august 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar o caracterizare pe seama acestuia de la ultimul loc de muncă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă și în rejudecare să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră și a recunoscut conflictul dintre el și partea vătămată, cu precizarea că partea vătămată fost prima care l-a provocat și agresat pe inculpat. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta nu a intenționat să atenteze la viața părții vătămate, nu are antecedente penale, are în întreținere un copil de 10 ani, a avut loc de muncă și nu este cunoscut ca fiind o fire violentă. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii nr. 106/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, având în vedere că sunt întrunite condițiile art. 148 lit.f p Cod Penal, natura infracțiunii pentru care s-a dispus arestarea preventiv, anume aceea de tentativă la omor calificat, urmând ca instanța de fond să clarifice dacă a existat o stare de provocare din partea părții vătămate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
prin încheierea penală nr. 106/CC din 16.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 1491p Cod Penal s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 16.08.2008 până la 13.09.2008. În temeiul art. 1491alin.12 raportat la art. 146 alin. 111.p Cod Penal s-a respins cererea privind luarea măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut că prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1665/P/2008 s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20.p raportat la art. 174, 175 lit.i p, fapta constând în aceea că în noaptea de 13/14.08.2008, în jurul orei 24,00, în fața magazin ului SC " " SRL, situat pe str. - din T, inculpatul i-a aplicat cu un par tip bassebal, mai multe lovituri în zona capului, părții vătămate G, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 30 de zile îngrijiri medicale, cu mențiunea că viața victimei a fost pusă în pericol.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a considerat că în cauză există suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpat a unei fapte prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că inculpatul a fost cel care a comis fapta. Dovadă stau declarațiile de recunoaștere a inculpatului, declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul preliminar medico legal, care probează implicarea inculpatului în desfășurarea activității infracționale.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt indicii temeinice și probe că inculpatul a participat la săvârșirea faptei penale de natura celei prev. de art. 20.p, raportat la art. 174, 175 lit.i p, faptă care este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare. Ținând seama și de pericolul social ridicat a infracțiunii de tentativă la omor calificat, tribunalul a concluzionat că lăsarea în libertate a inculpatului, cu posibilitatea preocupării acestuia cu același gen de fapte, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Față de aceste considerente s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și s-a respins cererea privind luarea față de acesta a unei alte măsuri preventive.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, recursul nefiind motivat în scris, ci doar oral în ziua judecății, de către apărătorul ales al acestuia, care a arătat că fapta a fost comisă din cauza provocării inculpatului de către partea vătămată, inculpatul având o poziție sinceră cu privire la existența conflictului dintre el și partea vătămată, că nu a avut intenția de a pune în pericol viața părții vătămate și a mai menționat că inculpatul nu are o fire violență, are un copil de 10 ani în întreținere și are loc de muncă, existând posibilitatea de a înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea penală recurată, prin prisma motivelor der ecurs invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 385/6 alin.3 C.P.P. instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Din examinarea întregului material de urmărire penală pus la dispoziție de organele de anchetă rezultă cu prisosință că există indicii temeinice în ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a unei fapte penale, respectiv de tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20.p raportat la art. 174, 175 alin.1 lit.i p, constând în aceea că în noaptea de 13/14.08.2008 în jurul orei 24,00, în fața magazinului SC " " SRL situat pe str. - din T ar fi aplicat cu un par tip bassebal, mai multe lovituri în zona capului părții vătămate G, care potrivit raportului preliminar medico legal, a suferit leziuni a căror vindecare necesită 30 de zile îngrijiri medicale, cu mențiunea că viața acestuia a fost pusă în primejdie, fiind îndeplinite condițiile im puse de art. 143.
C.P.P.În speța de față sunt întrunite și disp.art. 148 lit.f p Cod Penal, deoarece fapta reținută în sarcina inculpatului este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, datorită gradului ridicat de pericol social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, fiind prioritară apărarea ordinii și liniștii publice de care trebuie să beneficieze cetățenii, față de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate așa cum a solicitat acesta.
Instanța de fond - Tribunalul Timiș în mod corect a ales luarea acestei măsuri preventive, deoarece măsura arestării preventive este singura care poate asigura buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului, astfel că nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu altă măsură preventivă cum ar fi cea de obligare de nu părăsi localitatea, așa cum s-a solicitat de către apărătorul inculpatului.
Apărările făcute de către inculpat prin apărător, acea că a avut o poziție sinceră cu privire la existența conflictului dintre el și partea vătămată, că nu a avut intenția de a ucide, că are un loc de muncă și o familie, nu sunt elemente însă care să conducă la punerea în libertate a inculpatului, acestea fiind elemente de circumstanțiere care urmează a fi luate în considerare în cazul în care inculpatul va ajunge în faza de judecată.
Văzând că nu există motive de casare a hotărârii penale recurată, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 106/CC din 16 august 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 20 August 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
G
Grefier
Red.Gh.B/25.08.08
Tehnored AJ/28.08.08
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu