Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 81/2009. Curtea de Apel Bucuresti

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I A PENALĂ

Dosar nr-

583/2009

ÎNCHEIEREA NR. 81

Ședința publică de la 18 martie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu JUDECĂTOR 2: Sofica Dumitrașcu

JUDECĂTOR 3: Liliana Bădescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI -

este reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 14 martie 2009 Tribunalului Călărași, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, cu împuternicirea avocațială depusă la fila 6 dosar

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită administrarea probei cu înscrisuri sens în care depune la dosar copia certificatului de naștere al copilului Carla - și adeverință prin care se arată că numita necesită ajutor social.

Curtea procedează la audierea recurentului, declarația acestuia, fiind consemnată separat și atașată la dosar.

Părțile întrebate fiind de instanță declară că nu au alte cereri de formulat.

Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales, susține oral recursul declarat de inculpatul. Critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică întrucât, deși nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, tribunalul a dispus prelungirea stării de arest a inculpatului. Subliniază faptul că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Își încheie pledoaria solicitând admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii atacate și, pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond, corect considerând că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală și că este incident cazul reglementat de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Sinceritate inculpatului și conduita acestuia, ulterior infracțiunii, urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Recurentul inculpat regretă fapta și solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din data de 14.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, de la 14.03.2009 până la 11.04.2009.

Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală, în sensul că inculpatul este recidivist, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, împrejurările și mijloacele de comitere a faptei, urmările socialmente periculoase produse, precum și din circumstanțele personale ale inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.

S-a arătat în motivarea orală a recursului că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică și ca nefondat recursul declarat de inculpat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.1491Cod procedură penală, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și să existe în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art.148 Cod procedură penală.

În cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 R Cod penal, reținându-se că, în data de 13.03.2009, în jurul orelor 10,00, a montat un skimmer și un dispozitiv video de înregistrarea imaginilor, în stare de funcționare și active, pe -ul 1202, situat la sediul Băncii Transilvania, Agenția, situată pe str. B, din Municipiul C, iar în jurul orelor 13,00, acesta a fost prins în flagrant de către lucrătorii C în timp ce încerca să demonteze echipamentele mai sus menționate.

Totodată, Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit.b Cod procedură penală, în sensul că inculpatul este recidivist în modalitatea prev. de art.37 lit. b Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care acesta este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptei, la modalitatea concretă de comitere a acesteia și la circumstanțele reale ale săvârșirii ei, precum și la persoana inculpatului și la impactul negativ pe care asemenea fapte îl au asupra colectivității.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 14.03.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul - inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact./13.04.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul Călărași - Secția Penală

Președinte:Veronica Cîrstoiu
Judecători:Veronica Cîrstoiu, Sofica Dumitrașcu, Liliana Bădescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 81/2009. Curtea de Apel Bucuresti