Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 813/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 813/
Ședința publică din 18 august 2009
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: BECHE
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apoi s-a luat o declarație inculpatului recurent, consemnată în scris și depusă la dosarul cauzei, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și punerea în libertate a inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, încheierea atacată fiind legală și temeinică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie pus în libertate.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 41 din 13 august 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului - născut la 11.09.1937, împotriva căruia s-a emis mandat de arestare preventivă pe timp de 29 zile, cu începere de la 13.08.2009 până la 10.09.2009 inclusiv. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din fondurile în contul Baroului de Avocați Aas umei de 200 lei onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad, din actele de urmărire penală cuprinse în dosarul nr. 407/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a reținut că prin ordonanța din 12 august 2009 fost începută urmărirea penală față de învinuitul pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal. În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 12.08.2009, a aplicat victimei o lovitură cu un corp tăietor-înțepător, cauzându-i acesteia leziuni traumatice, în urma cărora a decedat.
S-a mai reținut că prin ordonanța din 13.08.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. b Cod penal.
În motivarea propunerii de arestare preventivă înaintată Tribunalului Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada arătat că în ceea ce-l privește pe inculpat, sunt întrunite condițiile legale prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod proc.penală, apreciind că se impune emiterea unui mandat de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.
Fiind audiat de către Tribunalul Arad, inculpatul a arătat că dorește să fie cercetat în stare de libertate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, Tribunalul Arada reținut că inculpatul a exercitat violențe asupra victimei, provocându-i o plagă înțepată, care a condus la decesul acesteia, rezultând astfel că există probe temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 143 Cod proc.penală.
Tribunalul Arada considerat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. f Cod proc.penală, în sensul că infracțiunea, care se presupune că a fost săvârșită de inculpat, este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând totodată probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținându-se seama de circumstanțele comiterii faptei.
Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul Arad în baza art. 1491Cod proc.penală a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, urmând să se emită mandat de arestare pe numele acestuia în temeiul art. 151 Cod proc.penală.
Împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul recurent, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.08.2009, sub nr-. Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, prin lovirea soției în vârstă de 71 de ani, bolnavă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, că această faptă are un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu se poate considera că prelungirea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Anca
- - - G - -
GREFIER,
BECHE
Red. /20.08.2009
Tehnored./2 ex./21.08.2009
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 813/
Ședința publică din 18 august 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - G - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 19 august 2009
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD
Vă restituim dosarul dvs. de urmărire penală nr. 407/P/2009, privind pe inculpatul, având ca obiect art. 174, 175 lit. c Cod penal.
Dosarul, cusut și numerotat, conține 49 file.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 813/R din 18.08.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - BECHE
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 19 august 2009
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD
Vă restituim dosarul dvs. de urmărire penală nr. 407/P/2009, privind pe inculpatul, având ca obiect art. 174, 175 lit. c Cod penal.
Dosarul, cusut și numerotat, conține 49 file.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 813/R din 18.08.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 41 din 13.08.2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-.
JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - BECHE
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Gheorghe Bugarsky, Anca