Propunere de arestare preventivă a învinuitului (art. 146 c.p.p.). Încheierea 3/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.3/2008

Ședințapublicădin 22 Ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de CO. - BIROUL TERITORIAL SIBIU și inculpații, și împotriva încheierii penale numărul 2/CC/16.01.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică inculpatul recurent, aflat în stare de arest și asistat de avocat ales, inculpatul recurent, aflat în stare de arest și asistat de avocat ales, inculpatul recurent, aflat în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu și inculpatul intimat, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu. S-au mai prezentat avocat A și avocat escu, apărători aleși ai inculpatului lipsă.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat, apărătorul inculpatului recurent depune la dosar motive de recurs și acte medicale, precum și recomandare de la locul de muncă. Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar un memoriu.

Reprezentantul parchetului și apărătorii inculpaților învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se lua măsura arestării preventive și față de inculpații și .

Referitor la inculpatul învederează că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că acest inculpat a mai fost condamnat pentru acest gen de fapte,astfel că prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar cu privire la împrejurarea că este toxicoman nu s-a făcut dovada cu acte medicale că ar fi fost internat. Arată că acesta a fost arestat o perioadă de 76 de zile însă nu a solicitat tratament medical în această perioadă.

Mai arată că acest inculpat a încălcat obligațiile impuse de Tribunalul Vâlcea atunci când s-a dispus liberarea sa provizorie sub control judiciar.

Referitor la inculpatul în mod greșit instanța de fond apreciat că nu există probe, întrucât declarațiile de martori se coroborează cu interceptările telefonice.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului acestuia, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate. Învederează în susținere că nu sunt întrunite condițiile cumulative ale art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea public.

Arată că inculpatul se află la prima abatere, a recunoscut săvârșirea faptelor.

Totodată învederează că la dosar nu sunt probe certe care să justifice măsura arestării preventive a inculpaților.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune cercetarea în libertate a acestuia.

Solicită în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Învederează că inculpatul nu posedă antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se respinge propunerea de arestare preventivă și a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În susținere învederează că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu are antecedente penale, este încadrat în muncă, a colaborat cu organele de urmărire penale, indicând locul unde se află cele 26 de pastile de ecstasy. Arată că persoana care distribuia drogurile numitul se află în stare de libertate.

Mai arată că instanța de fond nu a motivat pericolul concret pe care-l prezintă inculpatul pentru societate, ci doar pericolul generic. Referitor la pastilele de ecstasy arată că acestea nu afectează viața de zi cu zi.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursului și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată, întrucât nu există la dosar probe care să justifice luarea măsurii arestării preventive față de acest inculpat. Arată că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Avocat escu, apărătorul ales al inculpatului intimat solicită respingerea recursului și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului intimat solicită respingerea recursului și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.

Învederează că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune internarea acestuia, având în vedere că inculpatul suna și de 10 ori pe zi pentru a procura droguri.

Referitor la încălcarea interdicțiilor dispuse de Tribunalul Vâlcea atunci când s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar învederează că inculpatul poate a fost dată în club, dar aceasta nu înseamnă că a frecventat cluburile.

Reprezentantul parchetului referitor la recursurile inculpaților solicită a fi respinse acestea ca nefondate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită punerea sa în libertate, întrucât nu se va sustrage cercetărilor.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate. Arată că regretă faptele.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de față

Constată că prin încheierea penală nr.2/CC din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr.342/2008, în baza art. 149 indice 1 al.lo C.P.P. s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință:

În baza art. 143, 148 lit. f) C.P.P. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților:

- fiul lui și, născut în data de 26.09.1978 în Mediaș jud. Sibiu, domiciliat în Mediaș,- B1.40,.B . l.28 jud. Sibiu, posesor CI seria -,nr. -, CNP -,

- fiu lui și -, născut în data de 28.05.1986 în Mediaș, domiciliat în Mediaș - ,61.15. C,.45 jud. Sibiu, posesor CI seria - nr.-, CNP -,

- - fiul lui și,născut în data de
01.07.1980 în Mediaș, jud. Sibiu, domiciliat în municipiul Mediaș,- B1.45,. B.3,.36 jud. Sibiu,posesor CI. seria -,nr.l37714,CNP -, inculpați față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală ptr. săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 al, și 2,art. 4 al. l și 2 din Lg.143/2000cu aplicarea art.41 al.2 si art.33 lit.a) Cp. pe o durată de 29 zile începând cu data de 16.01.2008 orele 0,oo până la 13.02.2008

S- respins propunerea de arestare formulată de DIICOT - Sibiu în cei privește pe inculpații - și -

În baza art. 146 al.ll indice 1 și 145.pen. s- luat față de inculpatul - fiul lui și, născut în data de 05.08.1979 în Mediaș jud. Sibiu, domiciliat în municipiul Mediaș- B1.3F,.4.40, jud. Sibiu, posesor CI seria - nr. -, CNP -, față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală ptr. săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 al,Își 2;art. 4 al.l și 2; și art.5 din Lg. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 si art.33 lit.a) Cp,măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Mediaș pe o durată de30 zileîncepând cu data de 16.01.2008 până în data de 13.02.2008.

În baza art. 145 al. 1 indice 1 și alin. 1 indice 2.pen, pe durata măsurii, inculpatul a fost obligat:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu schimbe locuința fără încunoștințarea organului judiciar;

d) să nu ia legătura cu, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

e) să nu procure, dețină, spre consum propriu și să nu ofere altora spre consum canabis sau alte droguri de risc sau de mare risc

În baza art. 145 al. 2 indice 2 s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurilor și obligațiilor care-i revin potrivit prezentei hotărâri se va lua față de el măsura arestării preventive.

În baza art. 145 al.2 indice 1.pr.pen. s-a dispus să se comunice copia prezentei inculpatului, Poliției mun. Mediaș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, de Frontieră, Poliției Comunitare a mun. Mediaș și Direcției de Pașapoarte din cadrul Prefecturii Sibiu.

În baza art.114, art.162 Cod procedură penală, art.28 din Legea nr. 43/2000, s-a luat înmod provizoriufață de inculpatul - fiul lui - și, născut în data de 12.04.1984 în Râmnicu-V, jud. V, domiciliat în municipiul Râmnicu-V,- -4,. A.7 jud. V, posesor CI. seria - nr. -,CNP -, față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală ptr. săvârșirea infracțiunilor prev. de art.. 2 al,1 și 2,art. 4 al.l și 2 din Lg. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 si art.33 lit.a) CP,măsura de siguranță a obligării lainternare medicalăîntr-un institut medical specializat în vederea unei cure de dezintoxicare. Măsura provizorie va până la confirmarea acesteia de către instanță,dar nu mai mult de 180 zile

În baza art. 432,435.C.P.P. după rămânerea definitivă a prezentei, s-a dispus comunicarea dispozitivului Direcției Sanitare

Cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorar apărători din oficiu s-a stabilit a rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la inculpatul, instanța reține că acesta a avut un rol esențial în preluarea și distribuirea pastilelor de ecstazy, fiind cel care a preluat pachetul trimis din Irlanda de,a împărțit drogurile și a transportat cele 500. la B în declarația dată în cursul urmăririi penale pe care inculpatul și-a menținut-o în parte și în fața instanței, el a recunoscut că a oferit din cota lui de pastile prietenilor și a dat pentru a fi comercializate și inculpaților si, acesta din urmă trebuind să strângă bani pe care să-i trimită apoi în Irlanda lui Deși nu a recunoscut în fața instanței, inculpatul a declarat la urmărire penală că a fost vorba de 2 pachete: unul cu 400. primite înainte de sărbători cu două săptămâni și unul cu 1000 pastile primit la începutul lunii ianuarie 2008. mai primea spre comercializare pastile și de la numitul zis " " care le avea din Germania,de asemenea a vândut în vara anului 2007 hașiș ( 10 gr) numitului Tot el este cel care la începutul anului 2007 în Clubul - din Rm. V îi livra lui A 40-50 pastile, iar ulterior pe parcursul întregului an 2007 i-a vândut și canabis.

În ce-1 privește pe inculpatul, zis " ", din actele cauzei si din declarațiile lui coroborate cu ale martorilor, C-tin, și cu ale celorlalți inculpați, instanța reține că și acesta este de 7-8 ani consumator de canabis și de 2-3 ani consumator de ecstazy în cursul anului 2007 vândut mai multor persoane (declarații martor) pastile de ecstazy contra sumei de 35-40 lei/bucată. A recunoscut că negocia cu sursa din Irlanda prețul acestora la 25-30 RON/bucata pt. ca să " câștige și el ceva", și că furniza inculpatului canabis și ecstazy.

A încercat să acrediteze ideea că el doar intermedia aceste vânzări între și consumatori însă declarațiile lui sunt contrazise de declarațiile martorilor ce l-au contactat și au cumpărat direct de la el pastile.

S-a făcut dovada, aspect recunoscut și de că în iulie 2007, a vândut 3 gr. de hașiș unei persoane ( colaboratorul " "), că în 26 dec.2007 a vândut 2 pastile de ecstazy c/a sumei de 100 RON și convorbirile telefonice fac dovada asupra traficului permanent de droguri desfășurat de acest inculpat.

Inculpatul a recunoscut că oferea aceste pastile prietenilor, mai ales cu ocazia petrecerilor, iar cu ocazia percheziției s-au găsit la locuința pastile și un-sac cu cânepă.

În ce-l privește pe inculpatul s-a reținut că și acesta este consumator de cstazy de 2 ani, iar la începutul anului 2008 G i-a propus să fie și el distribuitor alături de și, sens în care a și primit 100 pastile, urmând să trimită banii apoi în Irlanda. Deși acest inculpat nu este consumator așa de vechi ca și ceilalți 2 și a avut și perioade în care nu a mai consumat, grav este că -a furnizat inculpatului 20 pastile la începutul acestui an știindu-l dependent.

De asemenea a oferit spre consum și apoi a vândut unor persoane care nu mai încercaseră așa ceva, în speță colegilor lui de serviciu printre care și. Inculpatul a încercat să se disculpe susținând că nu a comercializat acele pastile, în sensul că nu a cerut bani pe ele însă apărările sunt contrazise de declarațiile martorului și ale coinculpatului care a cumpărat de la el 20 pastile c/a sumei de 40 lei/bucată plus cursa taxiului Mediaș- Sibiu.

Concluzionând în cei privește pe acești trei inculpați, și, se constată că există indicii temeinice în șesul art. 143 și art.68 indice 1.C.P.P. că au săvârșit în cursul anului 2007 si 2008 infracțiunile prev. de art. 2 al.l și 2, art. 4 al.l și 2 din Lg. 143/2000 în sensul că au deținut,oferit, pus în vânzare și vândut droguri de mare risc și droguri de risc și de asemenea au fabricat( canabis din cânepă), cumpărat, deținut droguri de risc și de mare risc ptr. consum propriu.

Pedeapsa prevăzută de lege ptr. comiterea infracțiunii prev.de art. 2 al.2 Lg. 143/2000 este de la 10-20 ani, sens în care condiția impusă de teza I a art. 148 lit.f) C.P.P. (pedeapsă peste 4 ani) se regăsește în cauză.

Pericolul social concret rezultă cu prisosință din actele cauzei și el constă în aceea că cei trei inculpați au procurat din străinătate ( inc. ) droguri de mare risc, le-au comercializat sau oferit spre consum unui nr. însemnat de persoane, inclusiv unor persoane dependente cum este cazul lui.

Această activitate s-a extins atât în municipiu B cât și Rm., iar consecințele asupra stării de sănătate a consumatorilor și a societății în genere sunt evidente. Toți inculpații au descris senzațiile oferite de consumul de droguri,precum și stările lor atunci când nu mai fac aceasta, cum a fost situația de față când ei au fost reținuți 24 ore și nu au mai consumat nimic.

Este în sprijinul inculpaților faptul că ei lucrează, ca taximetrist, ca ospătar și ca și colaborator la revizsta Zile și ( așa se justifică și veniturile) însă grav este că ei vin în contact cu alte persoane și este lesne de imaginat ce se poate întâmpla când se află la locul de muncă sub influența acestor substanțe. Nu poate fi primită afirmația acestora că nu consumau când se aflau de serviciu, atâta vreme cât ei recunosc dependența organismului față de aceste substanțe.

În aceasta fază a procesului penal măsura cea mai eficientă ce poate fi luată față de cei trei inculpați pentru protejarea intereselor societății și ale lor cât și pentru desfășurarea procesului în bune condiții este arestarea preventivă.

Situația nu este similară și pentru inc.. Si el a recunoscut că este consumator de canabis ( nu și de ecstazy) din 1996, substanță pe care și-o procură singur din cânepa adunată de pe câmpurile din zona localității.

Inculpații și recunosc că obișnuiau să meargă la acasă ptr. a fuma canabis, însă și ei la rândul lor procurau această substanță din cânepa culeasă. în același timp însă instanța reține că acești consumatori se întâlneau și afară (în pădure), în curtea școlii, pe stradă și fumau, consumul lor nefiind condiționat de faptul că inculpatul le punea la dispoziție locuința.

Niciunul din martorii audiați în cauză nu au declarat că ar fi cumpărat canabis de la acest inculpat, așa încât celelalte acte ale dosarului de urmărire penală s-a apreciat că nu constituie indicii temeinice asupra săvârșirii infracțiunii prev.de art.2 al.l și 2 din Lg.143/2000, ci doar a infracțiunii prev. de art. 4 al.1 și 5 din Legea 143/2000.

De altfel conform procesului verbal din 14.01.20081procurorul i-a adus la cunoștință că este învinuit de infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și de infracțiunea de a pune la dispoziție locuința pentru consum ilicit de droguri și nicidecum de deținere în vederea vânzării, oferirii sau alte modalități de comitere din cele prev. de art. 2 al.l și 2 din Lg.143/2000.

Chiar dacă prima condiție a art. 148 lit f) este C.P.P. întrunită în cauză cu privire la infracțiunea prev. de art. 5 Lg.143/2000, cea de-a doua condiție a art. 148 lit.f) nu se găsește în speță.

Textul legal are în vedere acele infracțiuni care prin gravitatea lor deosebită pot să suscite o tulburare de natură să justifice o detenție provizorie. Este necesar ca lăsarea în libertate a inculpatului să în mod real ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică se realizează atunci când în urma analizei tuturor circumstanțelor referitoare la faptă și făptuitor, se constată că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Această cerință nu rezultă din pericolul social al faptei săvârșite și nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatată pe baza altor împrejurări privind în principal persoana inculpatului. Pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit. Nu este suficient să se susțină că este vorba despre un pericol public care să justifice luarea măsurii arestării preventive, ci trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă inculpatul este liber. Este necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte fără echivoc pericolul pentru ordinea publică, altfel, se poate ajunge la arbitrariu, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei. hiar dacă fapta este gravă prin consecințele pe care le are asupra dezvoltării psihice și fizice a inculpatului și prin faptul că el a permis ca în locuința sa să se consume canabis și de către alte persoane, apreciem că persoana lui nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate. Inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor sale, precum și urmările din punct de vedere penal, creând instanței convingerea că nu se va mai ocupa cu astfel de practici în viitor. în plus, este dispus să colaboreze cu organele de urmărire penală.

Prin urmare, nu se justifică luarea măsurii privative de libertate, însă pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la anchetă și judecată, se va lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Mediaș, în baza art. 146 alin. 11 indice 1 și art. 145.pr.pen.

Situația este total diferită în ce-1 privește pe inculpatul infracțiunile asupra cărora există indicii că au fost săvârșite de el nu sunt aceleași cu ale celorlalți 4 inculpați, iar temeiurile invocate pentru arestare sunt art. 148 lit a) indice 1,d) și f)

C.P.P.

S-a susținut (procurorul)că printr-o hotărâre pronunțată ulterior Curtea de Apel Piteștia modificat această măsură cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Sibiu și respectiv județul Sibiu(inculpatul)La dosarul cauzei nu există hotărârea, însă este evident că această măsură a fost modificată de instanță față de faptul că este student la Universitatea din Sibiu.

DIICOT Sibiu a susținut că el a încălcat această măsură în decembrie 2007 când s-a deplasat în localitatea Mediaș pentru a-și procura droguri invocând aplicarea dispozițiilor art. 148 lit.a) indice 1.

C.P.P.

Pentru două considerente acest temei nu poate fi reținut: lipsa de la dosar a unei hotărâri judecătorești conform căreia să se instituie obligarea de a nu părăsi localitatea Sibiu, este un dubiu ce profită inculpatului în sensul că obligația era de a nu părăsi județul Sibiu.

In al doilea rând lit. a) indice 1 art. 148.C.P.P. se referă la nerespectarea măsurilor preventive și obligațiilor prev. de art. 145 și 145

indice 1 C.P.P., iar în cauză avem de a face cu liberare provizorie sub control judiciar prev. de art. 160 indice 2 Cod pr.

p.

Scopul măsurilor preventive conf. art. 136 Cod pr. penală este asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, judecată ori executarea pedepsei.

Dat fiind faptul că inculpatul a mai fost arestat 78 zile și imediat ce a fost pus în libertate a continuat să-și procure droguri pentru consum propriu, deși știa care sunt consecințele faptelor sale, apreciem (și pe baza comportamentului inculpatului din timpul declarației date în fața instanței) că este un consumator dependent așa cum e definit de art. 1 lit h)indice 1 din Lg. 143/2000 modificată. Pentru acest gen de persoane, care ar face orice pentru o doză de stupefiante se pune întrebarea dacă în asemenea momente mai putem vorbi de discernământ păstrat sau avem de a face cu persoane cu discernământul parțial abolit.

Măsura arestării unor asemenea persoane nu este o soluție care să ajute nici societatea și nici pe consumator, legea (143/2000 și codul penal) oferind alternative: obligarea la tratament sau internarea medicală - art. 113, 114 Cod penal și / sau urmarea unui program integrat de asistență a consumatorilor,a unui program terapeutic (art.27,28 din Lg. 143/2000 modificată) elaborat de Agenția Națională Antidrog în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției.

Față de persoana inculpatului: student care și-a luat majoritatea examenelor după liberarea din penitenciar, de evidenta sa dependență de droguri care îi viciază liberul arbitru, de faptul că la dosarul cauzei există indicii doar cu privire la deținerea de droguri pentru consum propriu (așa cum a reliefat și procurorul) și nu există nici un martor sau al act ce să-1 indice pe el că ar fi desfășurat vreo activitate din cele prevăzute de art. 2 din Lg. 143/2006, 1egată de traficul de stupefiante,față de prevederile art. 136 al.8 și al.l C.P.P.-luarea măsurii preventive fiind lăsată la aprecierea și alegerea instanței -Tribunalul a apreciat că nu este în interesul nici al desfășurării procesului penal, nici al societății și nici al inculpatului ca acesta să fie privat de libertate. Aflându-ne deci în prezența unui toxicoman în sensul art. 114 Cod penal se impune luarea față de el a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical. Această măsură va fi luată provizoriu întrucât până în acest moment nu există o expertiză privind gradul de intoxicare al inculpatului, măsura urmând a fi confirmată de instanță. Ea nu va însă mai mult de 180 zile din momentul punerii efective în executare, potrivit art. 162 al.2

C.P.P.

Împotriva încheierii au declarat recurs - Biroul Teritorial Sibiu și inculpații, și.

- Biroul Teritorial Sibiua solicitat a se dispune arestarea inculpatului, întrucât există probe și pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, declarațiile de martori coroborându-se cu interceptările telefonice și a inculpatului, având în vedere că acesta a mai fost condamnat pentru astfel de fapte, a încălcat condițiile liberării sub control judiciar, iar la dosar nu există acte medicale din care să rezulte că este toxicoman. În cazul acestui inculpat ar fi incidente dispozițiile art.148 lit.a, d și f Cod procedură penală.

Inculpații, și au solicitat respingerea propunerii de arestare preventivă și cercetarea în stare de libertate întrucât nu există probe că prezintă pericol pentru ordinea publică. În subsidiar au solicitat luarea măsurii preventive a obligației de a nu părăsi localitatea.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță individualizat corect măsurile preventive care se impun a fi luate față de fiecare inculpat, în conformitate cu dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, ținând seama de scopul acestora, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele persoanei în cauză.

Astfel, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată față de inculpatul, este suficientă și corespunde criteriilor enunțate mai sus.

În contradicție cu susținerile parchetului, instanța nu a procedat la ierarhizare a probelor, ci doar constatat (în mod corect) pentru infracțiunea prev. de art.2 al.1 și 2 Legea 143/2000, că nu sunt suficiente indicii temeinice care să justifice arestarea preventivă a acestui inculpat, în condițiile în care nici unul din martorii audiați nu au declarat că ar fi cumpărat canabis de la inculpatul.

Cu privire la celelalte acuzații aduse acestui inculpat, este adevărat că faptele au consecințe deosebite în mod direct și cu preponderență asupra persoanei, dar raportat și la atitudinea de conștientizare a gravității acțiunilor sale, nu se impune luarea măsurii arestării preventive.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, se invocă dispozițiile art.148 lit.a/1, d și f Cod procedură penală.

Măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată în baza dispozițiilor art.160/2 Cod procedură penală ca măsură în cadrul liberării provizorii sub control judiciar de sub puterea unui mandat de arestare dispus într- altă cauză penală, care se află în faza de apel.

Pentru situația în care persoana față de care s-a luat această măsură încalcă condițiile liberării sub control judiciar, legea prevede expres la art.160/10 consecințele care decurg, respectiv revocarea liberării.

Însă această revocare poate avea loc doar raportat la acea faptă și nu pot fi aplicabile art.148 lit.a1 Cod procedură penală, ca motiv de arestare în situația în care același inculpat este cercetat pentru săvârșirea unei alte infracțiuni.

Situația este inversă, în conformitate cu art.160/10 lit. Cod procedură penală, liberarea provizorie putând și revocată în situația în care inculpatul săvârșește din nou, cu intenție o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat.

Pentru a concluziona, arătăm că încălcarea condițiilor liberării sub control judiciar poate justifica revocarea liberării conform art.160/10 Cod procedură penală și nu luarea măsurii arestării preventive, conform art.148 lit.a/1 Cod procedură penală, faptă ulterioară de care este acuzat același inculpat.

Nici condițiile art.148 lit.d Cod procedură penală nu sunt îndeplinite, atât timp cât inculpatul nu a fost condamnat definitiv pentru nici una din aceste infracțiuni, fiind prezumat nevinovat, până la o condamnare definitivă.

De asemenea, față de împrejurarea că la dosar există indicii doar cu privire la deținerea de droguri pentru consum propriu, nici un martor neindicând activitățile legate de traficul de stupefiante, respingerea propunerii arestării preventive este pe deplin justificată, nefiind incidente dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală.

Se impun însă fi făcute unele precizări cu privire la măsura de siguranță a internării medicale luată față de inculpatul.

Nu putem contesta dependența de droguri a acestui inculpat, recunoscută de acesta și în condițiile internării voluntare într- clinică de dezintoxicare. Nu putem combate nici susținerea instanței de fond cu privire la comportamentul acestuia pe parcursul luării declarației.

Însă, din coroborarea dispozițiilor art. 435 al.2 Cod procedură penală cu art.432 Cod procedură penală, rezultă că pentru punerea în executare a acestei măsuri este necesar un raport medico- legal al direcției sanitare din județul pe teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură, raport care nu a fost întocmit în prezenta cauză.

Chiar constatând acest viciu, apreciem că nu putem proceda sub acest aspect la modificarea hotărârii primei instanțe, măsura luată neavând caracter definitiv, iar dispozițiile art.162 Cod procedură penală prevăd expres împrejurarea că numai hotărârea instanței prin care s- confirmat măsura internării poate fi atacată separat cu recurs.

În ceea ce îi privește pe ceilalți trei inculpați, și, măsura arestării preventive este pe deplin justificată, fiind întrunite cumulativ dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală.

Pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt mai mari de 4 ani, fiind cuprinse între 10 ani -20 ani, conform art.2 al.2 Legea 143/2000.

Pericolul social concret rezultă din probele administrate până în prezent în legătură cu faptele de care sunt acuzați inculpații și care au fost recunoscute de aceștia ( chiar și parțial).

Astfel, inculpatul ar fi avut un rol esențial în preluarea și distribuirea pastilelor ecstazy, fiind cel care preluat pachetul din Irlanda și apoi ar fi oferit prietenilor atât spre consum, cât și spre comercializare cantități considerabile de pastile, fiind vorba atât de persoane care nu consumau droguri, cât și consumatorii dependenți.

Împrejurări similare pot fi constatate și în cazul inculpaților și, legate atât de consum cât și vânzare de pastile de ecstazy.

Atitudinea inculpaților de regret a faptelor de care sunt acuzați nu este în sine o cauză care să excludă luarea măsurii arestării preventive, atunci când aceasta este adecvată raportat la toate împrejurările cauzei.

Chiar practica CEDO legitimează arestarea preventivă întemeiată pe gravă acuzație, care poate să justifice această măsură preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp.

Față de cele de mai sus, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va espinge ca nefondate recursurile declarate de - Biroul TERITORIAL SIBIU și inculpații, și .

- obliga pe inculpații recurenți și să plătească statului suma de câte 63.35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 13.35 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

- obliga pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 113.35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din are suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de câte 13.35 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de - Biroul TERITORIAL SIBIU și inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 2/CC /15.01.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Obligă pe inculpații recurenți și să plătească statului suma de câte 63.35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 13.35 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 113.35 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din are suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de câte 13.35 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - Cu opinie separată, în sensul - -

admiterii recursului,

casării încheierii atacate numai

sub aspectul luării măsurii provizorii

a internării medicale față de inculpatul

și în rejudecare,

înlăturării măsurii provizorii a internării

medicale și luării față de acest inculpat

a măsurii preventive a obligării de a

nu părăsi localitatea.

Motivarea opiniei separate

Susțin aprecierea din cuprinsul motivării de mai sus, în sensul că măsura de siguranță a internării medicale care a fost luată față de inculpatul este nelegală.

Astfel, condițiile care să justifice necesitatea luării unei măsuri de siguranță, chiar provizorii, prev. de art. 114 CP, se impun a fi stabilite în baza unui raport de expertiză medico - legală, care să ateste dacă inculpatul este toxicoman și dacă se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate. În lipsa unei asemenea probe științifice, instanța nu este în măsură să aprecieze obiectiv asupra necesității luării unei asemenea măsuri sau să aleagă care anume măsură de siguranță se impune (art. 113 sau 114 CP).

Această concluzie a necesității întocmirii unei expertize medico - legale rezultă și din coroborarea dispozițiilor art. 435 alin. 2 CPP și art. 432 CPP, rezultând că, practic, pentru punerea în executare a unei asemenea măsuri, este necesar un raport de expertiză medico - legală.

Spre deosebire de opinia majoritară, apreciez că hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus luarea în mod provizoriu a măsurii de siguranță față de inculpatul este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, chiar în condițiile în care sub acest aspect al recunoașterii unei căi de atac, mențiunile din CPP sunt deficitare (art. 162 alin. 6 CPP recunoscând calea de atac a recursului doar în privința hotărârii prin care s-a confirmat măsura internării), apreciez că dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a dispusprovizoriucu privire la măsura de siguranță a internării este consacrat de dispozițiile art. 5 paragraful 4 din CEDO. Acest text de lege recunoaște oricărei persoane lipsite de libertatea sa prin deținere să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală.

În mod evident, luarea măsurii de siguranță a internării, chiar provizoriu, deci pe o perioadă determinată de timp, presupune o restrângere de drepturi și libertăți (inculpatului fiindu-i afectată libertatea de mișcare, fiind obligat să se supună unui tratament medical), fiind recunoscută ca fiind o restrângere a dreptului la libertate în dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. e din CEDO.

Ca atare, trebuie recunoscut persoanei față de care s-a luat măsura sau celorlalți participanți la proces care dovedesc un interes, dreptul legitim de aop utea contesta.

Ca atare, apreciez că sub acest aspect, recursul Parchetului este admisibil și pentru motivele invocate, se impunea casarea încheierii atacate și în rejudecare, înlăturarea măsurii provizorii a internării medicale.

Existând indicii cu privire la participarea inculpatului la comiterea faptelor pentru care este cercetat, apreciez că se impunea luarea și față de acest inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

JUDECĂTOR,

- - -

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere de arestare preventivă a învinuitului (art. 146 c.p.p.). Încheierea 3/2008. Curtea de Apel Alba Iulia