Prostituția (art. 328 cod penal). Decizia 480/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 480/2008

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpata împotriva deciziei penale nr. 162/A/19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat inculpata recurentă asistată de avocat ales.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta Parchetului susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale atacate și rejudecând a se proceda la majorarea cuantumului pedepsei administrative aplicate de instanța de apel.

Avocata inculpatei solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de spre lângă Tribunalul Hunedoara în condițiile în care a fost redactat, și, admiterea acestui recurs astfel cum a fost susținut de către reprezentantul Ministerului Public.

În ce privește recursul declarat de inculpată, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și a se constata că în speță inculpata a fost sancționată administrativ, astfel că neexistând infracțiune nu erau incidente disp. art. 83 cod penal.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului declarat de inculpată.

Inculpata, având ultimul cuvânt susține concluziile expuse de apărătorul său ales.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față;

În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 25/14 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Orăștie a fost condamnată inculpata () la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de prostituție, prev. și ped. de art. 328 Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1919/2006 a Judecătoriei Deva, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, urmând să execute în final pedeapsa de 6 luni închisoare.

Inculpata a fost privată de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 118 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpată în folosul statului suma de 50 de lei.

În temeiul art. 191 Cod proc. penală, inculpata a fost obligată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada mai-august 2007 și-a asigurat principalele mijloace de existență prin practicarea de relații sexuale cu diferiți bărbați, în schimbul unor sume de bani.

S-a stabilit că în schimbul acestor relații, inculpata a pretins și primit suma de 20 de lei de la și 30 de lei de la.

Instanța de fond, constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de prostituție, a dispus condamnarea inculpatei pentru această faptă penală.

Împotriva sentinței penale nr. 25/2008 a Judecătoriei Orăștie, a declarat apel în termen și motivat inculpata, solicitând în principal desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Orăștie, pe considerentul că primul ciclu procesual trebuia să fie derulat și față de numitul, fostul concubin al inculpatei, în calitate de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, susținând că a fost obligată de către acesta să practice prostituția.

În subsidiar, a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală ( lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii) sau art. 10 lit. e Cod proc. penală (existența constrângerii morale, cauză care înlătură caracterul penal al faptei).

A mai solicitat și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală și art. 18/1 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni administrative, motivând că fapta comisă, prin conținutul său concret, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost condamnată și că nu se impune aplicarea unei pedepse penale, în condițiile în care în prezent este căsătorită, s-a angajat și realizează venituri din muncă, schimbându-și radical comportamentul.

Prin decizia penală nr. 162/A/19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- s-a admis ca fondat apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 25/2008 a Judecătoriei Orăștie și în consecință:

În temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.b/1 pr.penală și art. 18/1 cod penal inculpata a fost achitată de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 328 cod penal.

În temeiul art. 91 cod penal inculpatei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 200 lei.

Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate.

În considerentele deciziei, Tribunalul Hunedoaraa adus următoarele argumente:

Situația de fapt reținută de prima instanță a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească.

Tragerea la răspundere penală presupune ca fapta prevăzută de legea penală să fie săvârșită cu vinovăție și să prezinte pericolul social concret al infracțiunii.

În speță inculpata, în vârstă de 26 de ani, a întreținut relații sexuale cu doi bărbați în schimbul unor sume de bani, pentru asigurarea mijloacelor de subzistență, primind de la aceștia suma de 50 de lei, respectiv 20 de lei de la la 15 mai 2007 și 30 de lei de la, la data de 16 iulie 2007.

Raportat la împrejurările în care a comis fapta, urmările produse, comportamentul avut pe tot parcursul procesului penal, schimbarea conduitei morale, inculpata căsătorindu-se și având o viață de familie organizată, fiind angajată la o unitate de croitorie și realizând venituri, se reține că faptei îi lipsește una din trăsăturile esențiale pentru a fi caracterizată ca infracțiune și anume pericolul social, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 18/1 Cod penal, care nu condiționează aprecierea faptei ca lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni de existența antecedentelor penale.

Față de cele de mai sus, constatându-se că fapta inculpatei nu prezintă gradul de pericol social specific infracțiunii reținute în sarcina sa și că reeducarea acesteia, ca și scopul preventiv al sancțiunii se vor putea realiza și prin aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ, se va dispune achitarea inculpatei pentru temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală și art. 18/1 Cod penal, iar în baza art. 91 Cod penal i se va aplica amenda administrativă în cuantum de 200 lei.

Împotriva deciziei,au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3,pr.penală Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpata aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoaraprin precizările expuse la termenul din 25 2008, în baza cărora și- reformulat argumentele vizând calea de atac:

- sancțiunea administrativă aplicată este prea blândă.

II. Inculpata:

- în mod nelegal instanța de apel a menținut prin dispozițiile deciziei, revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, emițând să înlăture aceste mențiuni din hotărârea instanței de fond.

Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 alin.3 pr.penală, Curtea constantă următoarele:

1. Instanța de apel a statuat în mod corect, în temeiul probelor administrate și a elementelor ce definesc profilul socio - moral al inculpatei că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

2. Curtea, arată însă că, în speța de față, având în vedere împrejurările cauzei, antecedența inculpatei și urmările produse, sancțiunea administrativă aplicată trebuie să ofere garanția reeducării inculpatei, ceea ce, în cuantumul redus în care a fost stabilită este greu de realizat.

3. Curtea apreciază că prin aplicarea unei sancțiuni mai aspre, în cuantum de 400 lei, inculpata ar fi determinată să aibă o reprezentare critică mai aprofundată asupra eventualelor consecințe, asupra faptelor sale, pe viitor.

În acest sens, Curtea arată că recursul Parchetului este fondat.

4. Curtea constată însă în ce privește recursul inculpatei că acesta este vădit nefondat.

Având în vedere dispozițiile deciziei penale atacate și care, sub aspectul laturii penale, au desființat hotărârea primei instanțe rezultă fără echivoc faptul că revocarea suspendării executării pedepsei nu mai operează.

Această sancțiune putea opera dosar în condițiile în care împotriva inculpatei se pronunța o hotărâre de condamnare.

Ca efect al achitării inculpatei, revocarea beneficiului suspendării condiționate este înlăturată în mod automat.

5. Curtea precizează că recursul inculpatei se întemeiază pe o chestiune de interpretare a dispozițiilor deciziei și care, în opinia sa, este pur formală.

În mod corect, din înțelesul strict al dispoziției deciziei penale atacate s-ar putea deduce ideea că, menținându-se " toate celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate" se mențin automat și dispozițiile privind revocarea.

Or, în cauză, Curtea arată că acest aspect nu poate fi interpretat în sens negativ, întrucât, desființând latura penală și procedând la o nouă judecată, în urma căreia s-a adoptat o soluție de achitare, Tribunalul a înlăturat toate efectele primei hotărâri, sub aspect penal.

Față de cele ce preced, Curtea conform art. 385/15 pct.2 lit.d pr.penală va admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, casând decizia penală atacată numai sub aspectul cuantumului sancțiunii administrative, pe care o va stabili la 400 lei.

Conform art. 385/15 pct.1lit.b pr.penală va respinge ca nefondat recursul inculpatei cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 192 alin.2 pr.penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 162/A/19 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

Casează decizia penală atacată numai sub aspectul cuantumului sancțiunii administrative aplicate, pe care o stabilește la 400 lei.

Menține în rest toate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva aceleiași decizii penale.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. Obligă inculpata la 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red 26.09.2008

Tehnored. VV 2 ex/29.09.2008

,.

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prostituția (art. 328 cod penal). Decizia 480/2008. Curtea de Apel Alba Iulia