Purtarea abuzivă (art. 250 cod penal). Decizia 33/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIENr. 33
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Anca Ghideanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal formulat de inculpatul, fiul lui G și a, născut la data de 19.09.1968, domiciliat în sat, com. jud. I, având ca obiect purtarea abuzivă (art. 250.Cod Penal), împotriva deciziei penale numărul 552 din 22.12.2008 pronuințată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă doamna avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, care lipsește, lipsă fiind și partea vătămată, reprezentanții legali și iu, precum și autoritatea tutelară Direcția de Asistență Comunitară
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de inculpat.
Doamna avocat având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, considerând că decizia pronunțată de Tribunalul Iași este nelegală și netemeinică în raport de probatoriul administrat în cauză.
Fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul nu există.
Solicită ca urmare reaprecierii probatoriului administrat instanța de recurs să dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cod proc. penală coroborat cu art. 11 pct. 2 Cod procedură penală.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte, consideră că aceasta nu ar avea caracter penal și solicită achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.1Cod proc. penală coroborat art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penal, urmând a fi aplicată o sancțiune cu caracter administrativ. Oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat în baza disp. art. 38515Cod procedură penală, apreciind că instanțele de fond și de apel au realizat o corectă evaluare a cauzei, corect fiind individualizată și sancțiunea aplicată inculpatului.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 829 din 19.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Iașis -a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui G și a, născut la data de 19.09.1968 în mun. I, domiciliat în sat, com., jud. I, CNP -, cetățenie română, studii 10 clase, ocupația - polițist comunitar la Poliția Comunitară I, căsătorit, 3 copii minori, fără antecedente penale,la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de " purtare abuzivă", prev. și ped de art. 250 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, c și alin. 2 Cod penal raportat la art. 76 lit. e Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iașia reținut următoarele:
In fapt:
Inculpatul este angajat din data de 24.06.1994 în funcția de gardian public la Corpul Gardienilor Publici I, iar în prezent este polițist comunitar la Poliția Comunitară
În ziua de 23.11.2004, inculpatul a asigurat paza și ordinea la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență, situat în mun. I, Complex. Potrivit consemnului particular al postului, inculpatul avea următoarele atribuții de serviciu: verifica starea încuietorilor, a gratiilor, precum și starea clădirii; supraveghea minorii pentru a putea preveni eventualele izbucniri ale acestora, însoțea și supraveghea minorii pe perioada în care aceștia părăseau sala de clasă, dormitor; efectua supravegherea minorului și a familiei acestuia pe timpul vizitei, verificând conținutul pachetului, ca acesta să nu conțină țigări, băuturi alcoolice sau obiecte ce ar putea pune în pericol integritatea minorului sau a persoanelor din clădire, în caz de nevoie intervenea pentru a asigura și rezolva problemele privind securitatea instituției, în curte sau, dacă era cazul, în stradă, acorda sprijin salariaților Centrului de câte ori era solicitat, în funcție de situația creată îndeplinea și alte sarcini pe care le trasa conducerea Centrului (filele 200 - 201 dosar UP).
În data de 23.11.2004, în jurul orei 16,00, minorul (în vârstă de 15 ani la acea dată) a fost adus de către organele de poliție la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență, întrucât cu o seară înainte sustrăsese un CD-rom din biroul directorului din centrul de minori. Neputând să-l valorifice, minorul l-a predat organelor de poliție din cadrul Secției a IV-a, spunându-le acestora că îl găsise.
După plecarea polițiștilor, inculpatul l-a preluat pe minor și l-a dus la baie pentru a face duș, conform procedurii din Centrul de Primire Minori.
După ce a făcut duș și s-a schimbat de haine, minorului i s-a solicitat să dea o declarație în biroul supraveghetorului, privitor la împrejurările comiterii furtului. Apoi, inculpatul l-a condus pe minorul pe holul de la parterul clădirii, solicitându-i acestuia să se descalțe și să stea în genunchi cu mâinile ridicate în fața unui perete, la o distanță de circa 3 metri de biroul și scaunul său.
În timp ce minorul se afla în această poziție, inculpatul i-a aplicat o serie de lovituri cu ul de peste tălpi și cu palma peste față. Acest lucru a fost văzut de către martorii, B. nu i s-a permis de către inculpat să ia masa de seară, în jurul orei 19,00.
După ce s-a terminat servirea mesei, minorul a fost văzut de către îngrijitoarea în aceeași poziție de stat în genunchi. În jurul orei 21,00, minorul a fost văzut de aceeași martoră pe hol, în picioare, împreună cu alți copii.
La data de 25.11.2004, partea vătămată, cercetat fiind într-o cauză penală, a sesizat organelor de poliție din cadrul Secției a IV-a, acer asigurau prezența sa pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, despre incidentul din ziua de 23.11.2004. Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a reieșit faptul că leziunea indicată de partea vătămată în zona inghinală, ca fiind produsă în urma lovirii sale de către inculpat, este mai veche decât data indicată, respectiv 23.11.2004.
Audiat în ambele faze procesuale, inculpatul nu a recunoscut decât parțial comiterea faptelor, în sensul că l-ar fi constrâns pe minorul să stea în genunchi cu mâinile ridicate, dar numai o oră, timp în care se mai așeza și în șezut, iar cu mâinile ridicate numai un sfert de oră, fără a-l lovi, procedând în acest mod întrucât partea vătămată era foarte agitată și încercase să spargă o oglindă în baie, cu intenția de a se automutila.
Situația de fapt astfel reținută s-a arătat ca rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate, respectiv: a) procesul-verbal de consemnare a sesizării; b) procesul-verbal de sesizare din oficiu; c) declarațiile părții vătămate, date în cursul urmăririi penale; d) raportul de constatare medico-legală; e) adrese de la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență I; f) adrese emise de Direcția Județeană de Pază și Ordine I; g) fișa postului; h) raportul din 24.11.2004 al inculpatului dat la ieșirea din tură; i) copia contractului de muncă; j) declarațiile martorilor: acesta a declarat că l-a văzut pe partea vătămată în genunchi, cu mâinile ridicate și fața la perete, iar de la colegul său, a aflat că a fost bătut cu ul peste palme;:martorul a văzut personal cum inculpatul i-a cerut părții vătămate să se descalțe și să se așeze în genunchi, cu mâinile ridicate la nivelul capului și fața la perete, pe hol, apoi a început să-l lovească cu ul de peste tălpi, cu pumnii în zona coastelor și cu palma peste cap;: a văzut cum inculpatul i-a cerut lui să se descalțe și să stea în genunchi, pe o bancă de lemn, cu fața la perete și cu mâinile ridicate la nivelul capului; inculpatul a dat ul unui coleg de-al martorului pentru a-l lovi pe la tălpi;: martorul a relatat faptul că inculpatul i-a reproșat părții vătămate că a sustras bunuri din biroul directoarei și i-a aplicat două lovituri cu palma peste față;: martorul a declarat că imediat după plecarea polițiștilor inculpatul i-a cerut părții vătămate să se descalțe și să se așeze în genunchi, cu mâinile ridicate deasupra capului și fața la perete, pe hol, în imediata apropiere a băii; apoi a început să-l lovească cu ul de peste tălpi și spate și cu pumnii în zona costală, obligându-l să facă genuflexiuni timp de câteva ore;B: a văzut cum inculpatul a început să-l bată pe pe holul de la parter, cu un, peste mâini, în piept și peste spate, după care i-a cerut să se descalțe și să se așeze în genunchi cu fața la perete și cu mâinile ridicate deasupra capului, lovindu-l cu ul de 20 de ori peste tălpi; a intrat în sala de mese, apoi inculpatul l-a pus din nou în genunchi, dar nu l-a mai bătut, ținându-l așa aproape o oră; când a plecat în cameră, partea vătămată era încă în genunchi;: aceasta a declarat că a văzut-o pe partea vătămată seara, pe la orele 17 - 18,00, nu ține minte să-l fi văzut servind masa, după masă i-a dus minorului haine de schimb, moment în care l-a revăzut pe hol, în zona dușurilor, așezat în genunchi, cu mâinile ridicate; k) declarațiile inculpatului date în ambele faze procesuale, toate făcând dovada deplinei vinovății a acestuia, sub formaintenției directe, în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Prima instanța a apreciat că declarațiile inculpatului nu au fost pe deplin sincere. Astfel, inculpatul a recunoscut că partea vătămată a stat în genunchi, dar nu a recunoscut că l-a agresat fizic. Declarațiile martorilor sunt însă relevante, chiar dacă prezintă contradicții între ele. Dreptpuncte comune, aceste declarații au relevat că inculpatul l-a lovit pe cu ul și cu palma peste cap, acesta din urmă fiind pus să stea în genunchi, cu mâinile ridicate și cu fața la perete, desculț. În fața instanței, martorii, și au revenit asupra declarațiilor date inițial, fără însă ca prin declarațiile lor să-și motiveze această revenire, arătând doar că declarațiile le-au fost luate la Poliție și s-a consemnat ce le-au spus organele de poliție. Aceste reveniri nu pot fi luate în considerare, întrucât martorii au fost audiați doar de către procuror, declarațiile au fost dactilografiate, iar acestea nu se coroborează integral, existând diferențe evidente, excluse în cazul în care declarațiile le-ar fi fost dictate de organele de urmărire penală. Mai mult, unii martori au declarat procurorului că nu au văzut când a fost lovit, aspect ce ar fi putut fi relatat și de către martorii care și-au schimbat declarațiile în fața instanței. Ulterior, martorul a revenit asupra primei declarații date în fața instanței și a precizat că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată.
Prima instanța a considerat că, în ipoteza în care inculpatul nu a lovit activ partea vătămată, prin constrângerea exercitată asupra acesteia, de a sta câteva ore în genunchi, inculpatul a exercitato violență fizică indirectă, care a cauzat părții vătămate o suferință fizică.
În drept,
Fapta inculpatului care, în calitate de gardian public la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență I, în data de 23.11.2004, l-a constrâns pe minorul să stea în genunchi 2-3 ore cu mâinile ridicate, i-a aplicat o serie de lovituri cu ul de la tălpi, cu pumnii în regiunea costală și cu palma peste față, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de"purtare abuzivă", prev. și ped de art. 250 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, referitor la legea penală mai favorabilă.
În acest sens, s-a reținut că de la data comiterii faptei și până la pronunțarea prezentei sentințe, art. 250 Cod penal a fost modificat, în sensul că alin. 2 al art. 250 devenit alin. 3 prin introducerea unui nou aliniat după alin. 1, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă de inculpat s-au modificat, în legea veche fiind de la 6 luni la 5 ani iar în legea nouă de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Apariția unei legi penale mai favorabile și modificarea numărului alineatului nu reprezintă o altă încadrare juridică a faptei, legiuitorul nefăcând modificări la elementele constitutive ale infracțiunii și nici din cercetarea judecătorească nereieșind că faptele inculpatului ar putea primi o altă încadrare juridică, motiv pentru care prima instanța a arătat ca nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală.
Pentru infracțiunea comisă, inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, prima instanța a avut în vedere, pe de o parte, dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise caracterizată de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, iar, pe de altă parte, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea procesuală parțial corectă, timpul mare scurs de la comiterea faptei, în care inculpatul a avut un comportament corespunzător, caracterizarea inculpatului de la fila 195 dosar din partea Centrului de Primire Minori în Regim de Urgență I, din care rezultă faptul că, în perioada 2001 - 2006, timp în care inculpatul a exercitat atribuții de pază în cadrul Centrului, acesta nu a înregistrat abateri disciplinare, a manifestat deschidere și preocupare privind problematica copiilor protejați, capacitate de comunicare și relaționare bună atât cu minorii cât și cu salariații centrului, conduită în timpul serviciului, respect față de lege și loialitate față de interesele instituției; de asemenea, inculpatul este căsătorit și are trei copii minori în întreținere, prima instanța considerând că pot fi reținute aceste ultime aspecte ca circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. 1 lit. a, c și alin. 2 Cod penal.
Față de cele mai sus arătate, prima instanța a considerat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală, orientată peste minimul special prevăzut de lege.
S-a dispus a se atrage atenția inculpatului că neplata cu rea credință a amenzii aplicate în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii apelate va atrage înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, conform art. 631Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, ca nu a putut fi audiat de către judecătorie, neputându-se stabili, din oficiu, care sunt prejudiciile suferite de acesta.
S-a dispus obligarea inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, conform art. 191 Cod procedură penală".
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, a declarat apel inculpatul.
Prin intermediul avocatului său ales, inculpatul a invocat nevinovăția sa (54 - dosar tribunal) și a solicitat audierea efectivă a părții vătămate. Deși tribunalul a admis aceasta cerere, în ciuda tuturor demersurilor procedurale efectuate, partea vătămata nu a putut fi găsita si audiata.
În fața instanței de control judiciar, inculpatul-apelant nu a dorit sa dea noi declarații, precizând că își menține depozițiile anterioare date în cauză.
Prin intermediul avocatului desemnat ulterior din oficiu (după ce cel ales nu s-a mai prezentat), inculpatul a solicitat, în principal, achitarea pe motiv ca fapta imputata nu există . În acest sens, inculpatul a invocat: a) faptul că partea vătămată era un copil-problemă, recalcitrant și care, în acea seară, se afla sub influenta narcoticelor; b) faptul că el nu a făcut altceva decât să prevină ca partea vătămată să se automutileze sau să agreseze alți copii; c) faptul că el nu a exercitat nici un fel de presiune asupra minorului și nici nu l-a lovit, la dosar neexistând probe certe în acest sens; d) faptul că leziunile de pe corpul părții vătămate erau vechi și nu fuseseră cauzate de el; e) faptul că, în seara respectivă,el doar l-a temperat pe minor, care era recalcitrant, iar dacă nu ar fi intervenit ar fi putut fi acuzat de neglijență în serviciu.
În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. "1" Cod procedură penală respectiv pe considerentul că fapta imputată lui nu prezintă gardul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința penală criticată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele și condițiile prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală tribunalul a constatat că apelul de față este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a administrat, în mod legal, un probatoriu corespunzător, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt, ce nu comportă critici. Vinovăția inculpatului-apelant a fost stabilită în mod legal și temeinic, iar încadrarea juridică a faptei este corectă. De asemenea, a fost făcută și o analiză a probelor pe baza cărora a fost stabilită vinovăția apelantului, precum și a poziției sale procesuale adoptate pe parcursul procesului penal, precum si a apărărilor lui, care au fost înlăturate motivat.
Într-adevăr, vinovăția inculpatului-apelant rezultă cu prisosință din analiza coroborată a mijloacelor de probă enumerate și analizate, detaliat de judecătorie, dar în special din: plângerea și declarațiile constante date de partea vătămata în cursul urmăririi penale; din procesul-verbal de consemnare a sesizării părții vătămate întocmit de procurorul competent; din procesul-verbal din data de 25.11.2004 întocmit de lucrătorii de politie care efectuau acte de urmărire penala față de minorul parte vătămată într-o alta cauză din care rezultă ca minorul acuza dureri; raportul din 24.11.2004 ( 41 ) întocmit chiar de inculpat, în care aceasta arată că l-a imobilizat pe minor în poziția "în genunchi" pentru că ar fi intenționat să spargă o oglindă; declarațiile inculpatului în care recunoaște că l-a așezat pe minor în genunchi, pe hol, în apropierea băii, punându-l să stea cu mâinile ridicate cca. 15 minute, iar în genunchi cca. 1 oră, sub supravegherea sa ( 42 si 49 ); declarația martorei (îngrijitoare la Centrul de minori respectiv) care a arătat ca l-a văzut pe minor pe hol, în genunchi, cu mâinile ridicate. Chiar și numai din aceste mijloace de proba rezultă, fără echivoc, faptul ca inculpatul a exercitat, nejustificat, acte de agresiune fizică (chiar și numai indirecte) obligându-l să stea în genunchi pe un hol cca. 1 oră și cu mâinile în sus, cel puțin 15 minute (dacă ar fi sa se aibă în vedere doar versiunea inculpatului din cursul urmăririi penale), aspecte recunoscute de inculpat, elemente ce sunt suficient pentru a face incidente dispozițiile art. 250 alin. 1 și 3 Cod penal.
Nici un comportament al părții vătămate oricât de recalcitrant și de inadecvat ar fi fost nu justifica o asemenea intervenție vădit disproporționată din partea inculpatului, care avea obligația de serviciu de a acționa în anumite limite precise (raportat la obligațiile din fișa postului) și fără exces de zel, mai ales asupra unui minor.
Nu exista nici un indiciu că partea vătămata ar fi încercat să spargă vreun bun ori să recurgă la acte de violență sau că anterior ar mai fi încercat vreodată să se automutileze, dar chiar de ar fi fost așa, acestea nu justificau intervenția disproporționată a inculpatului. În plus, din relațiile comunicate de C - Centrul de Primire în Regim de Urgență și Copii Străzii ( 450-451 - dosar judecătorie) rezulta că la data respectivă supraveghetorii din centru ai minorilor nu au înregistrat incidente. Or, dacă minorul-parte vătămată ar fi fost atât de agresiv și recalcitrant pe cât pretinde inculpatul, cu siguranță acest lucru ar fi trebuit evidențiat în procesele-verbale de predare-primire a schimburilor de tură.
Este cert (probele administrate au demonstrat acest lucru) că, într-adevăr, partea vătămată era un minor-problemă în Centrul respectiv, că el crease unele probleme și că era cercetat pentru comiterea de mai multe fapte penale, dar nici aceste elemente nu justificau o asemenea intervenție a inculpatului. unui minor recalcitrant putea fi făcută și altfel, nefiind nevoie de imobilizarea sa în genunchi mai bine de o oră.
La toate acestea dacă se adăuga și declarațiile martorilor oculari - copii din Centrul respectiv, luate în condiții procedurale în cursul urmăririi nemijlocit și direct de un procuror, cea mai mare parte dintre ele confirmate și în fața judecătoriei, coroborat și cu procesul-verbal de constatare, precum și cu procesele-verbale de recunoaștere din grup de fotografii (întocmite tot de procuror) rezultă, fără echivoc, că inculpatul-apelant nu numai că a imobilizat partea vătămată și a obligat-o să stea în genunchi sub supravegherea sa o perioadă semnificativă de timp, dar și faptul că acesta nu i-a dat voie să meargă la masă în acea seară și a lovit-o de mai multe ori, repetat, cu ul din dotare, la tălpi și la palme, precum și peste alte zone ale corpului, deși nimic nu impunea o asemenea intervenție ferma și repetată.
Nu poate fi primit ca plauzibil argumentul inculpatului potrivit căruia declarațiile martorilor oculari-minori nu pot fi avute în vedere, neavând valoare probatorie, pentru că ar fi subiective, fiind date împotriva sa pentru că nu i-ar fi lăsat pe aceștia să fumeze, întrucât nu e vorba doar de o singură declarație sau de două declarații, ci de mai multe, care se coroborează și cu alte mijloace de probă.
Prin urmare, în mod corect, s-a stabilit vinovăția inculpatului, criticile sale în acest sens fiind nefondate. Fapta imputată a existat și ea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care judecătoria a depus just condamnarea inculpatului-apelant.
În ceea ce privește pericolul social al faptei specific unei infracțiuni și
acesta există pe deplin, critica inculpatului, în această privință, fiind, de asemenea, nefondată. Modalitatea de comitere faptei, circumstanțele săvârșirii ei (în prezența mai multor minori în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență I, instituție ce obligă la un anumit comportament protectiv față de minori, indiferent cât de recalcitranți ar fi aceștia), durat în timp al imobilizării fizice a părții vătămate într-o poziție incomodă (care i-a generat ulterior durerile pe care le-a acuzat la coloana vertebrală) și poziția procesuală oscilantă a inculpatului (la judecătorie nu a mai recunoscut că l-a obligat pe minor să stea în genunchi (afirmând că acesta a adoptat, fără ca el să-i ceară, diverse poziții, inclusiv în genunchi, timp de două ore!!!) sunt împrejurări care relevă cu prisosință gradul de pericol social specific unei infracțiuni pe care-l prezintă fapta comisă de inculpat.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a făcut o justă și corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale. În funcție de acestea, corect i-a fost aplicată apelantului o pedeapsă cu amenda penală, prin înlocuirea pedepsei închisorii ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului de largi circumstanțe atenuante (deduse din conduita sa în comunitate și din recunoașterea faptei, chiar dacă aceasta nu a fost totală).
Prima instanță a ținut deci seama la individualizarea pedepsei aplicate de poziția procesuală parțial corectă a inculpatului, împrejurare ce rezultă, fără echivoc, din considerentele sentinței apelate, precum și de persoana acestuia, aplicându-i doar o pedeapsă cu amenda penală într-un cuantum deloc exagerat, relativ modic.
Pentru toate motivele mai sus expuse, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii criticate, prin decizia penală nr. 552 din 22.12.2008 în baza art. 379, pct. 1, lit. b) Cod procedură penală, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. sentinței penale nr. 829/19.03.2008 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr-, sentință ce a fost menținută.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Deși legal, citat inculpatul nu s-a prezentat în instanță. Motivele de recurs nu au fost formulate în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, conform prevederilor art. 38510alin. 2 Cod procedură penală.
Apărătorul desemnat din oficiu inculpatului, în concluziile orale, cu ocazia dezbaterii recursului a reiterat criticile formulate în fața instanței de apel.
În principal s-a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a Cod procedură penală, susținându-se că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de purtare abuzivă; instanțele nu au analizat atent probele din dosar și nu au lămurit împrejurările săvârșirii faptei în condițiile în care inculpatul l-a imobilizat pe minor, în încercarea de a-l tempera și de a-l împiedica să se manifeste violent.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit.1Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, apreciindu-se că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni deoarece s-a adus o atingere maximă valorilor sociale ocrotite de legea penală - demnitatea unei persoane și integritatea sa corporală -, iar prin conținutul ei concret este, în mod vădit, lipsită de importanță.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile invocate ce vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, precum și din oficiu pentru cazurile enumerate în alin. 3 al art. 3859Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel prin analiza atentă și coroborarea probelor administrate în cauză, prin înlăturarea declarațiilor vădit nesincere și verificarea tuturor apărărilor inculpatului, au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise.
Declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale, procesul verbal de con semnare a sesizării părții vătămate întocmit de procuror, procesul verbal din data de 25 noiembrie 2004 întocmit de lucrătorii de poliție care efectuau acte de cercetare față de minor într-o altă cauză, raportul din data de 24 noiembrie 2004 întocmit de inculpat în care precizează că l-a imobilizat pe minor în poziția "în genunchi" pentru că era foarte agitat, declarația martorei (îngrijitoare la Centrul de minori) care a relatat că l-a văzut pe minor pe hol în genunchi cu mâinile ridicate și declarațiile martorilor oculari - copii din Centrul de minori - din care rezultă fără echivoc că inculpatul nu numai că a imobilizat partea vătămată și a obligat-o să stea în genunchi o perioadă semnificativă de timp, dar și faptul că acesta nu i-a dat voie să meargă la masă în acea seară și a lovit-o repetat cu ul din dotare și cu palmele în diferite zone ale corpului, se coroborează pe deplin și dovedesc neîndoielnic vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 1 și 3 Cod penal.
În procesul de evaluare a mijloacelor de probă în mod just s-a apreciat că declarațiile inculpatului nu au fost pe deplin sincere. Astfel, inculpatul a recunoscut că partea vătămată a stat în genunchi dar fără a fi agresată fizic, recurgând la această metodă de imobilizare în scopul de a-l tempera pe minor, aflat într-o stare de agitație exagerată.
Însă, în sensul legii penale actele de violență nu presupun numai folosirea forței, a constrângerii, ci și folosirea de acte neviolente, susceptibile să-i provoace victimei suferințe. Nici un comportament al părții vătămate oricât de recalcitrant și de inadecvat ar fi fost nu justifică o intervenție vădit disproporționată din partea inculpatului, care avea obligația de serviciu de a acționa în anumite limite precise (raportat la obligațiile din fișa postului).
Astfel, având în vedere întreg probatoriul administrat, curtea constată că în mod corect au fost înlăturate susținerile inculpatului privind nevinovăția, acestea fiind simple afirmații ce nu pot fi coroborate cu alte probe concurente și nu pot răsturna, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 2 Cod procedură penală probele ce-l incriminează. Activitatea infracțională desfășurată de inculpat întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul infracțiunii de purtare abuzivă.
Prin urmare, apărările inculpatului privind înlăturarea răspunderii penale nu pot fi primite, instanțele de fond și de apel făcând o evaluare juridică corectă, ce va fi menținută de către instanța de recurs.
Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului, instanțele au valorificat toate probele administrate și au dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei.
Nu pot fi primite nici criticile formulate sub aspectul greșitei condamnări în condițiile în care modul și mijloacele de comitere a faptei, urmările produse și circumstanțele personale - lipsa antecedentelor penale, conduita corespunzătoare în familie și la locul de muncă - dovedesc că fapta este lipsită în mod vădit de importanță prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din Codul penal una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii este aceea a pericolului social.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, conform art. 181alin. 2 Cod penal se ține seama de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În speță, în mod corect, instanțele s-au raportat la toate criteriile menționate în art. 181alin. 2 Cod penal în ansamblul lor, atunci când au stabilit gradul de pericol social concret al faptei co mise.
Modalitatea în care a acționat inculpatul - exercitarea în mod nejustificat de acte de agresiune fizică indirecte, prin obligarea părții vătămate (minor în vârstă de 15 ani) să stea în genunchi pe un hol și cu mâinile ridicate, durata în timp a imobilizării, poziția procesuală oscilantă sunt împrejurări ce caracterizează gradul de pericol social al faptei și al inculpatului.
Toate aceste elemente impun concluzia că fapta analizată prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și trebuie sancționată atât pentru reeducarea inculpatului cât și pentru apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor astfel de fapte de către alte persoane.
În temeiul considerentelor expuse criticile formulate de inculpat nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă recursul promovat.
Examinând și din oficiu hotărârile recurate în raport cu prevederile art. 3859Cod procedură penală nu se constată existența și a altor motive care să conducă la casare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul -inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 552 din 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 280 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
-
Red.
Tehnored.
2 ex.
24.04.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu, Anca Ghideanu
