Purtarea abuzivă (art. 250 cod penal). Decizia 717/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 250 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 717
Ședința publică de la 24 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea
- - - - JUDECĂTOR 3: Robert
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursului penal declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 167 din 18 iunie 2008 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat asistat de avocat ales, precum și intimatul - parte vătămată.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, a fost audiat recurentul - inculpat (declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar), s-a depus la dosar adresa emisă de Cabinetul Medicului de Familie dr. către Cabinetul de Avocatură - privindu-l pe intimatul parte vătămată, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța a constatat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și, într-o teză principală, achitarea inculpatului întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în raport de împrejurările în care a fost săvârșită, iar în subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei lovituri, respectiv martorii audiați în cauză au declarat că nu au văzut ca inculpatul să fi aplicat lovituri părții vătămate și, mai mult, din actele existente la dosar rezultă că aceasta este bolnavă, respectiv prezintă diagnosticul "diabet zaharat", boală care duce la sângerări instantanee și necontrolate, la slăbirea gingiilor și mobilitatea dinților, necoagularea sângelui, astfel încât nu rezultă cu certitudine că extracția dinților s-a datorat loviturii aplicate de către inculpat; s-a învederat de asemenea că partea vătămată s-a prezentat la medicul stomatolog după un interval de trei zile de la incidentul dintre părți, astfel încât este posibil ca aceasta să se fi lovit și în alte împrejurări, sau să fi fost vorba de o sângerare, ca urmare a bolii grave de care suferă - respectiv diabet.
Intimatul - parte vătămată, având cuvântul, menționează că nu este de acord cu susținerile inculpatului, apreciind că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Procurorul solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu oligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, cu precizarea că încadrarea juridică reținută de instanța de fond este corectă, astfel încât nu se impune schimbarea acesteia conform susținerilor inculpatului, din actele dosarului rezultând că acesta a aplicat lovituri părții vătămate; de asemenea, menționează că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal, în raport de criteriile prevăzute în alin. 2 al articolului menționat, cu atât mai mult cu cât, funcția ocupată de inculpat impunea o anumită demnitate.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, menționează că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, probele fiind contradictorii, respectiv un martor a declarat că a văzut o de sânge la partea vătămată, iar altul că nu a văzut nici o urmă de lovitură, precizând că nu a fost audiat ca martor polițistul care a asistat la conflictul dintre părți, respectiv - și că partea vătămată nu a formulat plângere în ziua conflictului, ci după un interval de circa o lună.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 33/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Calafat, în baza art. 250 al. 3.pen. a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la 15.06.1970 în com. Noi, jud. D, cu domiciliul în C, jud. D, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii minori, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale - la pedeapsa de 500 lei amendă.
S-au aplicat dispozițiile art. 63 ind.1 pen.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată și a obligat inculpatul la 776 lei despăgubiri civile către partea civilă.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr.933/P/2007, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 al. 3. pen. și neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin.6 și art. 10 lit. a pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1.Cod Penal întrucât, din cercetările efectuate în cauză nu a rezultat că acesta i-a lovit autoturismul părții vătămate.
În fapt, s-a reținut că, în ziua de 16.06.2006 între orele 1330- 14oo, a venit din Bulgaria cu - ul și pentru că i s-a defectat căruciorul de bagaje a cerut permisiunea la Punctul de Control al Poliției de frontieră ca soțul său să intre cu autoturismul la locul de acostare a bac-ului pentru a încărca bagajele. După ce a primit aprobarea verbală a agentului de poliție, partea vătămată a intrat cu autoturismul în incita Punctului Vamal C și după ce a încărcat bagajele soției, împreună cu aceasta și cu fratele său - bolnav psihic, au pornit cu autoturismul pe de intrare în țară unde a fost oprit de casierul de la. G, care i-a cerut părții vătămate să achite taxa de tranzit. Acesta s-a opus, motivând că nu venea din Bulgaria ci a primit aprobare să o ia pe soția sa de la bac. Pe fondul unor discuții contradictorii, inculpatul i-a aplicat părții vătămate, aflat la volanul autoturismului două lovituri cu pumnul în zona gurii, urmare cărora partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale și mobilitate gradul II la dintele 26 și gradul III la dinții 41, 42.
În baza probelor administrate în fața primei instanțe, respectiv interogatoriul inculpatului coroborat cu declarația părții vătămate și a martorilor, Sindie, cu celelalte probe strânse și administrate în faza urmăririi penale, instanța de fond a reținut că, în data de 16.06.2007, în jurul orelor 1330- 14oo,, - soția părții vătămate - a venit cu bac-ul din Bulgaria și având nevoie de ajutor pentru încărcarea bagajelor, a mers la Punctul de control al Poliției de Frontieră, solicitându-i agentului de poliție permisiunea ca soțul său să intre cu autoturismul la locul de acostare a bac-ului pentru a-i încărca bagajele. Primind permisiunea, a intrat cu autoturismul în incinta Punctului vamal C, a încărcat bagajele și împreună cu soția sa și fratele său au pornit cu autoturismul pe de intrare în țară. A fost oprit de, casier la G care i-a solicitat părții vătămate să achite taxa de tranzit, necunoscând faptul că acesta primise permisiunea de a intra la locul de acostare a bac-ului.
Partea vătămată s-a opus să plătească, motivând că a primit aprobare să intre la bac și pe fondul unor discuții contradictorii cauzate și de faptul că între cele două familii există relații de dușmănie, inculpatul i-a aplicat părții vătămate aflată la volan două lovituri în zona gurii, în urma cărora a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale.
La momentul consultării de specialitate, 19.06.2007, partea vătămată a prezentat diagnosticul: mobilitate gradul II 26, mobilitate gradul III 41- 42.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin declarațiile martorilor - soția părții vătămate - care a confirmat că inculpatul i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu pumnul.
În drept, s-a constatat de instanța de fond că fapta inculpatului - astfel cum a fost descrisă mai sus - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 al. 3.
Cod PenalLa individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, datele ce caracterizează persoana inculpatului, împrejurarea că este infractor primar, dar și poziția procesuală nesinceră, elemente în funcție de care a pronunțat o pedeapsă cu amendă în cuantum corespunzător, apreciind că în acest mod se va realiza scopul preventiv al pedepsei.
Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea vătămată, prin constituirea ca parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirile medicale și contravaloarea reparațiilor la autoturism, instanța de fond a admis-o în parte. Astfel, s-a apreciat că, urmare a săvârșirii faptei ilicite de către inculpat, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale atestate prin certificatul medico-legal nr. 1321/2/19.06.2007 emis de IML
La momentul consultării de specialitate, 19.06.2007, partea vătămată a prezentat diagnosticul mobilitate gr. II 26, mobilitate gr. III 41, 42, care a necesitat extracție și s-a recomandat efectuarea unei lucrări dentare fixe, evaluată la suma de 720 lei, conform devizului dentar întocmit de.
De asemenea partea vătămată, ca urmare a complicațiilor postextracționale, a efectuat un tratament medical în sumă de 56,17 lei.
În temeiul art. 14 alin. 3.C.P.P. combinat cu art. 998 Cod civil, instanța de fond a obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 776 lei, pentru acoperirea prejudiciului suferit de, ca urmare a agresiunii.
Partea vătămată a solicitat și despăgubiri constând în contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul său, susținând că inculpatul a lovit cu pumnul în aripa a autoturismului, pe care a înfundat-o, scop în care a depus la dosar un deviz efectuat de ""
Prin rechizitoriul Parchetului s-a dispus neînceperea urmării penale a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 207 alin. 1.Cod Penal întrucât, din cercetările efectuate în cauză nu a rezultat că inculpatul a lovit autoturismul părții vătămate. Reținând că nu există legătură de cauzalitate între faptă și urmarea produsă - distrugerea autoturismului - instanța de fond a respins această cerere.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât inculpatul, cât și partea civilă.
În apelul propriu, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 alin. 1 lit. a C.P.P. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. În dezvoltarea motivelor de apel d epuse la dosar (fila 13), a susținut că soluția sa de condamnare pentru infracțiunea de purtare abuzivă nu este acoperită nici de probatoriul administrat, nici de către motivarea soluției de către prima instanță.
S-a făcut referire la declarația de martor a soției părții vătămate, pe care a apreciat-o nesinceră și neobiectivă, fără credibilitate, având în vedere atât notorietatea relațiilor de dușmănie, cât și la declarațiile celor doi agenți operativi și, pe baza cărora nu s-a putut reține starea de fapt din rechizitoriu. Se mai arătat că toți martorii oculari au subliniat amenințările proferate atât de către partea vătămată, cât și de către soția acestuia. În ceea ce privește declarația martorului, nu a fost luată în considerare nici de organele de urmărire penală, nici de către prima instanță, care trebuia să se pronunțe motivat asupra lor.
Partea vătămată, în apelul declarat atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, a solicitat desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și obligarea lui la plata sumei de 5000 lei daune materiale, precum și la daunele morale solicitate, motivând în esență că la aplicarea amenzii inculpatului, prima instanță nu a avut în vedere împrejurările comiterii faptei și atitudinea acestuia, poziția total nesinceră a acestuia și săvârșirea faptei din dorința de răzbunare, fiind în relații de dușmănie de mai multă vreme cu partea vătămată. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a apreciat că aceasta a fost soluționată greșit, deși a făcut dovada cheltuielilor cu medicamente (rețetă) și contravaloare deviz estimativ și instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la daunele morale solicitate.
Prin decizia penală nr. 167 din 18 iunie 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalului Dolja respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul și a admite apelul declarat de partea vătămată; s-a desființat sentința penală nr.33/17.03.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat și a modificat-o în sensul că a majorat pedeapsa amenzii penale aplicată inculpatului de la suma de 500 lei la suma de 1000 lei, precum și cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, de la suma de 776 lei la suma de 830,17 lei, în favoarea părții civile.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate atacate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat în esență că starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță pe baza probatoriului administrat, probatoriu din care a rezultat fără echivoc săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
S-au reținut în acest sens susținerile și declarațiile părții vătămate (filele 3,4,13 dosar urmărire penală și fila 16 dosar instanță), coroborate cu certificatul medico-legal eliberat de C la data de 19.06.2007 (fila 6) și declarațiile martorilor (filele 9, 16 dosar urmărire penală și fila 17 dosar instanță), (fila 17 dosar urmărire penală și fila 22 dosar instanță), (fila 19 dosar urmărire penală și fila 18 dosar instanță).
Critica inculpatului apelant în sensul că probatoriul testimonial administrat nu poate fi luat în considerare la pronunțarea soluției de condamnare, pe motiv că declarația martorei ar fi subiectivă, iar ceilalți martori nu au văzut efectiv incidentul, s-a apreciat a fi nefondată.
S-a constatat astfel că plângerea și declarațiile părții vătămate s-au coroborat în cele mai mici amănunte cu declarațiile martorei oculare, care a relatat în mod constant desfășurarea întregului incident, dar și cu certificatul medico-legal din 19.06.2007 eliberat de C (fila 6 dosar urmărire penală), care a confirmat modul de producere a leziunilor descris de partea vătămată și de către martoră.
Martorii oculari și, agenți de poliție, deși nu au surprins în întregime derularea evenimentelor, au confirmat existența unor discuții contradictorii între părți, faptul că martora țipa, susținând că partea vătămată a fost lovită de către inculpat, martorul observând că acesta sângera în zona gurii, aspect pe care l-a relatat imediat și celuilalt martor care a confirmat această susținere.
Deși martorul ocular a susținut că nu l-a văzut pe inculpat lovind pe partea vătămată, a confirmat și el altercația verbală dintre părți, nu s-a putut reține pe baza acestei depoziții o stare de fapt contrară, declarația sa și a inculpatului fiind infirmate de restul probatoriului administrat.
Alte susțineri ale inculpatului, în sensul unei reclamații a părții vătămate, bazată pe o relație mai veche de dușmănie a părților, nu a concluzionat față de probatoriul administrat lipsa de temeinicie a acuzației împotriva sa.
În drept, fapta inculpatului, angajat al Companiei Naționale G - Agenția C, în funcția de casier-încasator, care în data de 16.06.2007, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a lovit pe partea vătămată, acțiune soldată cu leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat de către instanța de fond că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. 3.pen. conform art. 258.pen. dispozițiile art. 250 se aplică și celorlalți funcționari.
Ca atare, solicitarea inculpatului în apelul declarat, de a fi achitat în temeiul art. 10 lit. a C.P.P. pe motiv că fapta nu există, s-a apreciat a fi nefundamentată.
În ceea ce privește apelul părții vătămate referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a reținut că acesta este întemeiat.
În speță, prin aplicarea pedepsei amenzii la limita minimă specială prevăzută de lege, prima instanță nu a uzat în mod just de toate criteriile prevăzute de art. 72. pen. și a minimizat gravitatea faptei săvârșite de inculpat, funcționar în exercitarea atribuțiilor de serviciu și nu a luat în considerare consecințele, urmările faptei sale, acțiunea soldându-se cu leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale a părții vătămate.
Dar în ceea ce privește solicitarea părții vătămate în apelul declarat privind aplicarea pedepsei închisorii, tribunalul a reținut că aceasta ar fi disproporțională față de gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa amenzii judiciare este mult mai eficientă pentru atingerea scopului pedepsei, conform art. 52.Cod Penal, realizând și acea funcție de prevenție generală, dar și reeducare a inculpatului. Astfel, majorarea pedepsei amenzii de la minimul special la o amendă în cuantum de 1000 lei, cu respectarea limitei prevăzută de art. 258.Cod Penal, s-a apreciat a fi suficientă pentru ca pe viitor acesta să nu mai săvârșească alte fapte.
Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a constatat că motivele invocate în apel d e partea civilă, sunt întemeiate în parte.
Astfel, s-a reținut că aceasta s-a constituit parte civilă în fața primei instanțe cu suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli cu medicamentele, îngrijiri medicale, contravaloarea lucrării dentare și reparații de autoturism (fila 16).
La fila 13 în dosar, s-a depus chitanța din 19.06.2007 privind plata către societatea.. a sumei de 15 lei, contravaloare consult stomatologic, iar la fila 14 chitanța din 19.06.2007 privind plata a 39 lei către C, reprezentând contravaloare certificat medico-legal.
Totodată, conform consultului de specialitate coroborat cu certificatul medico-legal în urma leziunilor suferite, a necesitat efectuarea unei extracții și s-a recomandat efectuarea unei extracții și a unei lucrări dentare fixe, evaluată la suma de 720 lei, conform devizului dentar întocmit de "" (fila 28 dosar).
Ca urmare a complicațiilor suferite, partea vătămată a necesitat un tratament medicamentos în sumă de 56,17 lei, conform rețetei eliberate de "" (fila 29 dosar).
Din aceste pretenții dovedite, s-a reținut că prima instanță a acordat numai suma de 776 lei cu titlu de despăgubiri civile, acestea ridicându-se însă la suma de 830,17 lei.
În ceea ce privește restul despăgubirilor materiale solicitate și pentru care partea civilă a depus înscrisuri la dosar, constând în contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturism, acestea nu au putut fi reținute în sarcina inculpatului, neexistând legătură de cauzalitate între fapta săvârșită de acesta - purtare abuzivă - și prejudiciul reclamat, iar în speță, prin rechizitoriul Parchetului s-a dispus față de inculpat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217.
Cod PenalReferitor la daunele morale, instanța de apel a reținut că inculpatul nu le-a solicitat nici în faza de urmărire penală, nici în fața primei instanțe (fila 16), ci numai în fața instanței de apel, astfel că s-a apreciat că acestea reprezintă pretenții noi, care nu pot fi direct valorificate în fața instanței de prim control judiciar.
Împotriva acestei decizii, precum și împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea deciziei și sentinței și, într-o teză principală, achitarea sa, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în raport de împrejurările în care a fost săvârșită, iar în subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei lovituri, respectiv martorii audiați în cauză au declarat că nu au văzut ca inculpatul să fi aplicat lovituri părții vătămate și, mai mult, din actele existente la dosar rezultă că aceasta este bolnavă, respectiv prezintă diagnosticul "diabet zaharat", boală care duce la sângerări instantanee și necontrolate, la slăbirea gingiilor și mobilitatea dinților, necoagularea sângelui, astfel încât nu rezultă cu certitudine că extracția dinților s-a datorat loviturii aplicate de către el; s-a învederat de asemenea că partea vătămată s-a prezentat la medicul stomatolog după un interval de trei zile de la incidentul dintre părți, astfel încât este posibil ca aceasta să se fi lovit și în alte împrejurări, sau să fi fost vorba de o sângerare, ca urmare a bolii grave de care suferă - respectiv diabet; în motivele scrise de recurs, inculpatul a invocat și aplicarea și în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, întrucât partea vătămată a avut o atitudine necorespunzătoare cu scopul de a nu efectua controlul vamal și a plăti taxele legale, adresându-i totodată expresii jignitoare, astfel încât i-a provocat o stare de tulburare, împrejurare în care a avut anumite replici la adresa acesteia; de asemenea, prin motivele scrise de recurs s-a criticat decizia întrucât, în apelul declarat de inculpat s-a procedat la majorarea pedepsei, înrăutățindu-i-se situația în propria cale de atac, precum și sub aspectul laturii civile, arătându-se că nu s-a făcut dovada despăgubirilor acordate părții civile.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 14, 17, 18 Cod procedură penală și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele existente la dosar și dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, recurentul - inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. 3 Cod penal, constând în aceea că la data de 16 iunie 2007, în timpul serviciului - acesta fiind angajat în cadrul G în funcția de casier - i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu pumnul în zona gurii, în urma cărora partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 14 zile îngrijiri medicale și mobilitate gradul II la dintele 26 și gradul III la dinții 41, 42.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului pentru infracțiunea menționată mai sus, au fost stabilite în mod corect de instanțele de fond și de apel pe baza probelor administrate, astfel încât, solicitarea acestuia în sensul schimbării încadrării juridice în art. 250 alin. 1 Cod penal, este nefondată.
Astfel, martora a declarat că inculpatul i-a aplicat lovituri părții vătămate - soțul său - cu pumnul în gură; martorul a auzit țipete la locul unde se aflau părțile, iar de la soția părții vătămate a aflat că aceasta fusese lovită de către inculpat, martorul, de asemenea angajat al Punctului de Trecere al Frontierei C, a declarat că s-a deplasat la locul unde se aflau părțile, la solicitarea soției părții vătămate și a constatat că aceasta prezenta urme de sânge în zona gurii.
Mai mult, actul medico-legal eliberat la 19 iunie 2007 de către C, a constatat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice ce pot data din 16 iunie 2007 și au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, necesitând 12 - 14 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, iar examenul stomatologic de la aceeași dată a stabilit diagnosticul rezultat în urma traumatismului suferit de partea vătămată, respectiv mobilitate gradul II 26, mobilitate gradul III 41, 42, recomandându-se extracția.
De asemenea, este nefondată susținerea recurentului - inculpat în sensul că martorul, care a asistat la conflictul dintre părți nu a fost audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât la dosarul cauzei există declarația persoanei menționată mai sus, la fila 26, aceasta fiind audiată în calitate de martor în ședința publică de la 03 martie 2008, la instanța de fond și a declarat că nu a văzut ca inculpatul să fi aplicat lovituri părții vătămate, iar aceasta din urmă nu a formulat nici o plângere în ziua respectivă și nici nu a auzit țipete în zona în care se aflau părțile.
În mod corect însă, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține o stare de fapt contrară numai în raport de declarația acestui martor, care este infirmată de alte probe existente la dosarul cauzei și menționate mai sus.
Așadar, din moment ce din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul este autorul faptei reținută în sarcina sa, prin aplicarea de lovituri cu pumnii în zona feței părții vătămate, împrejurarea că numai un martor care pretinde că a asistat la conflictul dintre părți nu a văzut ca inculpatul să fi aplicat lovituri părții vătămate, nu poate infirma concluzia referitoare la vinovăția acestuia; astfel ar însemna, pe de o parte, să se ignore probele existente, iar pe de altă parte să se acorde o valoare probantă prestabilită unei declarații de martor, determinantă pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod procedură penală (în raport de aceste dispoziții probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar conform art. 62 Cod procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe).
Numai împrejurarea că partea vătămată nu s-a prezentat la medicul legist în ziua conflictului, ci la un interval de 3 zile și faptul că aceasta suferă de o anumită boală care, teoretic, ar putea avea anumite consecințe asupra danturii, nu sunt de natură să conducă la concluzia lipsei vinovăției inculpatului în cauza de față, în raport și de concluziile actului medico-legal care a stabilit, până la proba contrară, că mobilitatea dinților s-a datorat traumatismului suferit de către partea vătămată la data de 16 iunie 2007.
Este nefondată și susținerea inculpatului în sensul că, în propria cale de atac i s-a înrăutățit situația, întrucât în cauză a declarat apel atât inculpatul cât și partea vătămată, aceasta având dreptul - conform art. 362 lit. c și d Cod procedură penală - să declare apel atât în ceea ce privește latura civilă, cât și în ceea ce privește latura penală, astfel încât, în cadrul căii de atac declarate de această parte, instanța de apel a apreciat că se impune majorarea pedepsei amenzii aplicată inculpatului, de la 500 lei la 1.000 lei.
Motivul de recurs privind lipsa gradului de pericol social al faptei reținută în sarcina inculpatului este nefondat, întrucât în alin. 2 al art. 181Cod penal, se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana inculpatului. Ori se constată că fapta a fost săvârșită de către inculpat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar urmările faptei nu sunt reduse, leziunile produse părții vătămate necesitând 12 - 14 zile îngrijiri medicale și determinând extracția a trei dinți; cât privește persoana inculpatului, acesta nu a recunoscut faptele săvârșite și cu atât mai puțin nu le-a regretat, astfel încât numai comportarea anterioară bună a inculpatului în societate și la locul de muncă nu justifică concluzia că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, această împrejurare fiind luată în considerare în cadrul procesului de individualizare al pedepsei aplicate.
Este nefondat și motivul scris de recurs privind cuantumul despăgubirilor civile acordate, întrucât partea civilă a depus la dosar acte din care rezultă valoarea despăgubirilor solicitate și acordate, reprezentând contravaloarea consultului stomatologic, al certificatelor medico-legale și a unei lucrări dentare recomandate de către specialiști.
În raport de aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat astfel încât, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 167 din 18 iunie 2008 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. apel:
Dact. 2 ex./ 11 noiembrie 2008
- 27 octombrie 2008 -
- C, va urmări și încasa de la recurentul - inculpat, suma de 125 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Robert
