Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- (441/2009)
SENTIN ȚA PENALĂ NR. 130
Ședința din Camera de Consiliu din 11 MAI 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
GREFIER - - -
* * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea sesizării PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect recunoașterea sentinței penale din data de 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul din în dosarul nr. B 1137-08, în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din Legea 302/2004 modificată și completată, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare din Regatul Suediei.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns pentru persoana condamnată avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura neîndeplinită cu persoana condamnată pentru care nu s-a primit dovada că aceasta a luat cunoștință de termen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că nu au sosit relațiile solicitate de la Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Drept Internațional și Tratate.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită a se aprecia asupra amânării cauzei în raport de faptul că la termenul anterior s-a precizat că este ultimul termen acordat în cauză.
Apărătorul persoanei condamnate solicită a se aprecia asupra acordării unui termen față de lipsa de procedură constatată și lipsa relațiilor solicitate de la Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea,în ceea ce privește necomunicarea dovezii încunoștințării condamnatului asupra prezentului dosar constată că la fiecare termen acordat s-a realizat prin, confirmându-se de fiecare dată expedierea citației și a adresei de înaintare. Ca atare, având în vedere specificul procedurii de față și caracterul ei urgent, Curtea apreciază că necomunicarea unei dovezi scrise de înmânare a citației condamnatului nu mai constituie un impediment în judecarea prezentei cauze, nemaipunându-se acordarea unui nou termen pentru acest motiv.
În ceea ce privește lipsa relațiilor, constatând că în mod repetat acestea au fost solicitate autorității de condamnare prin intermediul Ministerului Justiției și Libertăților, fiind al cincilea termen de judecată acordat în acest sens și nu s-a primit răspuns, Curtea apreciază că se tinde la tergiversarea soluționării prezentei cauze, motiv pentru care dispune a nu se mai reveni cu adresă către Ministerul Justiției și Libertăților, urmând ca soluționarea cauzei să se realizeze în raport de actele și lucrările aflate la dosar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea sesizării.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea De APEL BUCUREȘTI, în sensul recunoașterii sentinței penale din data de 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul din în dosarul nr. B 1137-08 și a se dispune transferul persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 129 lit. din Legea 302/2004, prin sentința din 11 iulie 2008 Curții de Apel a fost redusă perioada expulzării de la 10 ani la 5 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 3 pct. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate. De asemenea, urmează a se face deducerea prevenției potrivit mențiunilor din rezoluția procurorului.
Apărătorul persoanei condamnateavând cuvântul, consideră că sunt îndeplinite condițiile Legii 302/2004 și art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea De APEL BUCUREȘTI, recunoașterea sentinței penale din data de 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul din în dosarul nr. B 1137-08 și a se dispune transferul persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2009, cu numărul - (441/2009), s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 (modificată), recunoașterea sentinței penale din data de 22.05.2008 a Tribunalului din - Regatul Suediei privind pe cetățeanul român și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 149, art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 în sensul transferării condamnatului - cetățean român într-un penitenciar din România, cererea de transfer a autorităților suedeze, copii traduse ale actului de acuzare și hotărârii penale, documente relevante cu privire la perioada în care persoana condamnată s-a aflat în stare de detenție preventivă, extras din legislația penală suedeză incidentă în cauză.
În raport de exigențele art. 149 alin. 4, art. 143 din Legea nr. 302/2004, dar și art. 3 paragraful 2 și 3 lit. a din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Curtea a solicitat Ministerului Justiției comunicarea avizului condamnatului asupra transferului, a poziției statului de condamnare față de transfer și a unui referat privind situația socială și familială a condamnatului, o solicitare similară fiind adresată și Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Deși în cauză au fost acordate patru termene de judecată în acest scop, cererea Curții nu a fost soluționată favorabil, autoritatea centrală română învederând că nu a primit nici un răspuns din partea statului solicitant, iar poziția Ministerului Public fiind exprimată în adresa nr. 276/II-5/2008 din data de 19.03.2009.
În acest context și având în vedere atribuțiile autorității judiciare române în procedura de transferare, precum și urgența ce trebuie să caracterizeze această procedură, Curtea a revenit asupra solicitării informațiilor menționate, urmând a soluționa cauza în raport de documentele existente la dosar.
Totodată, Curtea a apreciat că transmiterea prin fax a încunoștiințării condamnatului despre prezentul dosar și confirmarea transmiterii, astfel cum rezultă din raportul de trimitere, reprezintă demersuri suficiente pentru realizarea încunoștințării.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală din data de 22.05.2008 a Tribunalului din - Regatul Suediei, modificată prin sentința Curții de Apel și rămasă definitivă prin hotărârea din data de 13.08.2008 a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus condamnarea cetățeanului român la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea adouă infracțiuni de furt calificat și 16 cazuri de tăinurire de bunuri furate, reținându-se, în fapt, că la data de 24.12.2007, împreună cu o altă persoană, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Jorma de unde a sustras bijuterii, aparate video și alte bunuri mobile; în perioada 2-3 februarie 2008, împreună cu alte persoane, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate de unde au sustras bijuterii, iar în perioada 10 decembrie 2007 - 9 februarie 2008 primit spre păstrare mai multe bunuri sustrase prin efracție din locuințele mai multor părți vătămate, cunoscând că provin din săvârșirea unor infracțiuni.
Din examinarea documentelor anexate cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite doarparțialcondițiile transferării cumulativ prevăzute de art. 129 lit. a-f din Legea nr. 302/2004, respectiv:
- persoana condamnată este cetățean român;
- hotărârea de condamnare este definitivă;
- la data primirii cererii de transferare condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei (care expiră la data de 15.08.2010);
- faptele care au atras condamnarea au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive a două infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, i și Cod Penal a unei infracțiuni de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26.Cod Penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, i cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.
Cod PenalÎn ceea ce privește condiția prevăzută de art. 129 lit. f din Legea nr. 302/2004 referitoare la acordul statului de condamnare la transfer, Curtea reține că cererea autorităților suedeze a fost formulată în lipsa consimțământului condamnatului, însă în condițiile prevăzute de art. 3 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
În acest sens, din actele cauzei rezultă că față de a fost luată măsura expulzării pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 11.07.2008, măsură ce a justificat cererea de transfer a statului de condamnare.
Curtea apreciază că această împrejurare poate fi considerată, în actuala fază a procedurii, un acord preliminar asupra transferului, autoritățile suedeze arătând în mod expres că o hotărâre finală va fi luată după comunicarea hotărârii statului român ca stat de executare, conform art. 5 paragraful 4 din Convenție. Chiar dacă cererea statului de condamnare cuprinde această mențiune, Curtea apreciază că formularea cererii de transfer în condițiile existenței măsurii expulzării constituie o expresie a voinței acestui stat în sensul transferului, posibilitatea ca acesta din urmă să ia o hotărâre definitivă după transmiterea declarației prevăzute de art. 6 paragraful 1 lit. c din Convenție fiind consfințită de paragraful 3 al aceluiași text.
Curtea apreciază însă că sesizarea Ministerului Public este neîntemeiată, iar transferul nu poate fi dispus deoarece în cauză lipseștedeclarația cuprinzând avizul persoanei condamnateîn privința transferării sale, aviz obligatoriu și pe care statul de executare trebuie să îl ia în considerare conform art. 3 paragraful 2 și 3 lit. a din Protocolul adițional la Convenție.
În acest sens, reține că mențiunea inserată în cererea autorităților suedeze referitoare la motivele pentru care condamnatul se opune transferului (respectiv teama pentru siguranța personală) nu poate fi echivalată cu un aviz al condamnatului însuși și este insuficientă pentru a se reține îndeplinirea condițiilor legale pentru transfer.
Astfel, din interpretarea coroborată a prevederilor relevante ale protocolului adițional (ratificat de România prin OG nr. 92/1999) rezultă că avizul condamnatului asupra transferului trebuie să emane de la condamnat însuși, justificându-se rațional și rezonabil aprecierea că doar condamnatul este în măsură să expună motivele pentru care s-ar opune transferării în statul de origine.
O atare concluzie derivă din însăși prevederile art. 1 paragraful 1 al protocolului adițional, potrivit căroratermenii și expresiile folosite în prezentul protocol trebuie interpretate în sensul convenției.
Or, în condițiile în care este necontestat faptul că declarația constatând consimțământul la transferare (prevăzută de art. 6 paragraful 2 lit. c din Convenție) trebuie să emane de la condamnat personal, este contrar aceleiași convenții și inechitabil ca avizul condamnatului asupra transferului să poată fi suplinit printr-o mențiune inserată în cererea de transfer și care emană de la autoritățile statului de condamnare, iar nu de la condamnat însuși.
Caracterul personal al avizului condamnatului este necesar, nu în ultimul rând, și prin raportare la rațiunea Convenției, respectiv reintegrarea socială și reabilitarea infractorilor, scop pentru a cărui realizare voința condamnatului a fost apreciată ca esențială.
Raportându-se la acest considerente, Curtea nu împărtășește opinia Ministerului Public în sensul că cererea de transfer a autorităților suedeze cuprinde și declarația conținând avizul condamnatului asupra transferării și constată că, în absența acestui aviz, nu își poate da acordul la transfer, conform art. 3 paragraful 2 din Protocolul adițional la Convenția europeană
În final, Curtea reține că dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 referitoare la întocmirea unui înscris privind situația socială și familială a condamnatului era obligatorie și în cauza de față, legea nefăcând distincție sub acest aspect în funcție de existența sau inexistența consimțământului condamnatului.
Un atare înscris era cu atât mai necesar cu cât acceptarea transferului nu implică doar o analiză a condițiilor de formă, ci presupune luarea în considerare a tuturor stărilor, împrejurărilor sau situațiilor relevante cu privire la situația condamnatului și la posibilitățile sale de reintegrare socială, împrejurări pe care instanța este ținută a le avea în vedere la pronunțarea hotărârii.
Aceasta deoarece, în privința procedurii aplicabile în materia transferului, statul român ca stat de executare trebuie să se raporteze la prevederile Convenției, însă sub aspectul motivelor de refuz (pe care Convenția nu le prevede, fiind lăsate la latitudinea statelor) trebuie avute în vedere exclusiv prevederile legii naționale, respectiv art. 152 din Legea nr. 302/2004, a căror apreciere implica, în prezenta cauză, și cunoașterea informațiilor prevăzute de art. 143 din aceeași lege.
În final, Curtea reține că neîndeplinirea condițiilor referitoare la transferarea condamnatului și respingerea transferului face inutilă recunoașterea hotărârii străine, deoarece aceasta din urmă are o natură subsidiară transferului, impunându-se doar în cazul admiterii acestuia și exclusiv în vederea punerii în executare a hotărârii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 149 din legea nr. 302/2004 și art. 3 paragraful 2 din Protocolul adițional la Convenția europeană, Curtea va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România.
Văzând și dispozițiile art. 156 din aceeași lege
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind transferul persoanei condamnate, fiul lui și, născut la data de 28.11.1977 în C, într-un penitenciar din România.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. /dact. 6 ex./16.05.2009
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru
