Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 132/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR. 3963/2/2009
1005/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.132
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 12.05.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea sesizării înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea recunoașterii sentinței penale nr.8.281/2007/17 din data de 18.02.2008 a Tribunalului Județean -, definitiva prin sentința Curții de Apel din nr.Bf.100/2008 din 11 iunie 2008 in procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate pentru a continua executarea pedepsei de 8 ani închisoare, formulata de autoritățile judiciare din Republica Ungaria.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns avocat din oficiu, cu delegația nr.- pentru condamnatul, lipsind condamnatul.
Procedura legal îndeplinită cu condamnatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează atașarea la dosar a unei proces-verbal emis de penitenciarul în data de 9.10.2008, prin care condamnatul și-a dat consimțământul în vederea transferării.
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, cereri de formulat si probe de administrat, Curtea constată încheiata cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul in susținerea sesizării.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a sesizării, fiind îndeplinite cerințele art.129 din Legea nr.302/2004, modificata, recunoașterea sentinței penale sentinței penale nr.8.281/2007/17 din data de 18.02.2008 a Tribunalului Județean -, definitiva prin sentința Curții de Apel din nr.Bf.100/2008 din 11 iunie 2008,in temeiul disp.art.145 din Legea nr.302/2004 transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate pentru a continua executarea pedepsei de 8 ani închisoare, cu deducerea arestării de la 23 martie 2007 la zi.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea sesizării, astfel cum a fost formulată, având in vedere ca acesta si-a dat consimțământul in vederea transferării intr-un penitenciar din România in vederea continuării executării pedepsei.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față.
Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 8.281/2007/17 a Tribunalului Județean - din data de 18.02.2008 și punerea în executare a acesteia, în vederea transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 8.281/2007/17 a Tribunalului Județean - din data de 18.02.2008, definitivă prin sentința nr. Bf.II.100/2008/4 a Curții de Apel, a fost condamnat numitul la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 10 ani interdicție de intrare și ședere pe teritoriul Ungare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.166 alin.1 din Codul penal ungar. Numitul a fost arestat la data de 23.03.2007, durata condamnării împlinindu-se la 22.03.2015.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 22/23.03.2007, pe o stradă din localitatea, pe fondul unei dispute și a unei confruntări fizice cu partea vătămată, inculpatul i-a înfipt acestuia un cuțit în partea a pieptului, iar în urma loviturii aplicate a fost secționată artera principală și plămânul drept al victimei, aceste lovituri provocând decesul părții vătămate.
Curtea, analizând ansamblul actelor depuse la dosar constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.116, art.129 și art.149 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Așa cum s-a arătat mai sus, cetățeanul român a fost condamnat de instanța din Republica Ungară la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 10 ani interdicția de intrare și ședere pe teritoriul Ungare.
În ceea ce privește condiția dublei incriminări prevăzută de art.129 lit.a din Legea nr.302/2004 modif. și art.3 lit.a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg - 1983, Curtea constată că faptele reținute în sarcina numitului au corespondent în legislația română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 Cod penal, pedepsită cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani.
Cu privire la condiția consimțământului persoanei condamnate privind transferul, Curtea reține că, prin declarația din data de 09.10.2008 și-a manifestat acordul să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
Din actele dosarului rezultă că perioada pe care condamnatul o mai are de executat de mai mare de 6 luni, durata dedusă din pedeapsă fiind de la 23.03.2007, durata condamnării împlinindu-se la 22.03.2015.
Conform art.146 alin.1 lit.c din Legea nr.302/2004 se va computa perioada executată de la 23.03.2007 la zi.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Recunoaște sentința penală nr. 8.281/2007/17 din data de 18.02.2008 a Tribunalului Județean -, definitivă prin sentința Curții de Apel din nr.Bf. 100/2008/4 din 11 iunie 2008, prin care, fiul lui și, născut la data de 09.11.1979 în loc. Târgu S, CNP:-, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 10 ani interdicția de intrare și ședere pe teritoriul Ungare.
detenția de la 23.03.2007 la zi.
Dispune transferul persoanei condamnate pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariu avocat oficiu, 320 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 12.05.2009.
Președinte,
Grefier,
Red./dact. DG
3 ex.14.05.2009
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru