Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 245/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I A PENALĂ

DOSAR NR-

(1894/2009)

SENTINȚA PENALĂ 245

Ședința din Camera de Consiliul din 30 septembrie 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Liliana Bădescu

GREFIER - - -

* * * * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror

* * * * * * * * *

Pe rol fiind judecarea Sesizării nr. 670/II-5/2009 din data de 31 iulie 2009 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind persoana condamnată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței penale nr. 423 Hv 4/07 a din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în procedura soluționării cererii de transferare, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea 302/2004 modificată și completată, într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare austriace.

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu, pentru persoana condamnată, a răspuns apărătorul desemnat din oficiu, cu delegația depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Curtea acordă cuvântul pe fondul sesizării.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a sesizării, recunoaștere și punere în executare a Sentinței penale nr. 423 Hv 4/07 a din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, precum și a Sentinței penale nr. 52 Hv 59/05h din data de 16 ianuarie 2006 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, în procedura soluționării cererii de transferare, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea 302/2004 modificată și completată, într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare austriace. Solicită deducerea perioadei executate începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi.

Apărătorul desemnat din oficiu, față de faptul că persoana condamnată a declarat că este de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, solicită admiterea sesizării.

CURTEA,

Deliberând, constată că prin cererea înregistrată la 05.08.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa solicitat instanței recunoașterea sentinței penale nr. 423 Hv 4/07a din data de 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul pentru cauze Penale din Viena și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Examinând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin adresa nr. 9719/2009, Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Drept Internațional și Tratate, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Prin sentința penală nr. 423 Hv 4/07a din data de 04.02.2008 Tribunalul pentru cauze Penale din Viena l-a condamnat pe numitul la o pedeapsă de 8 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tâlhărie, precum și tentativă la tâlhărie, prev. de art. 142 alin.1, 143 varianta a 2-a 127, art. 129 cif. 1, 130 ultima teză și art. 15 din Codul Penal Austriac. Prin aceeași sentință s-a dispus revocarea suspendării condiționate a unei părți de pedeapsă de 8 luni închisoare dintr-o pedeapsă de 1 an, termen de încercare de 3 ani, la care fusese condamnat prin sentința penală nr.52 HV 59/05h din data de 16.01.2006 a Tribunalului pentru Cauze Penal din Viena, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 15 cu ref. la art. 127, 129 cif. 1 din Codul Penal austriac.

Această sentință a rămas definitivă, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut că în lunile iulie - august 2007 săvârșit cu alții un număr de cinci tâlhării în mai multe magazine din Viena, înarmații fiind, deposedând mai multe persoane de bunuri și bani. Acesta, împreună cu alții, a mai săvârșit în aceeași perioadă, tot în Viena și două tentative de tâlhărie în aceeași modalitate, precum și fapte de furt calificat.

Faptele reținute în sarcina susnumitului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat și tentativă la tâlhărie, precum și tâlhărie prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin.1, lit.a,i că, precum și art. 20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 și 2 lit.a și al. 21lit.a și b Cod penal și 211 alin. 1 și 2, lit.a și al. 21lit.a și b Cod penal, astfel că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 129 lit. c din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. c din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.

Așa cum rezultă din declarația din data de 26.05.2009, numitul și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 145 și 149 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 se va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, se va recunoaște efectele sentinței nr. nr.423 Hv 4/07 din 4.02.2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și nr.52 Hv 59/05 h din 16.01.2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și se va dispune transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Se va deduce din pedepsele aplicate perioada executată începând cu 04.09.2007 la zi.

Onorariul de avocat din oficiu de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea Parchetului Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Recunoaște efectele sentinței penale nr.423 Hv 4/07 din 4.02.2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și nr.52 Hv 59/05 h din 16.01.2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și dispune transferarea persoanei condamnate (fiul lui și, născut la data de 11.10.1981 în localitatea P, domiciliat în municipiul P, str. -. Erou nr. 4,. 19,. A,. 3,. 16, județul P, titular al cărții de identitate seria - nr. -, eliberată la data de 14.01.2003 de P, CNP -) într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă perioada executată începând cu 4.09.2007 la zi. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red.

Dact./07.10.2009

5 ex.

Președinte:Liliana Bădescu
Judecători:Liliana Bădescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 245/2009. Curtea de Apel Bucuresti