Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 344/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 10645/2/2009

2655/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.344

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar

GREFIER: ---

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .

Pe rol, pronunțarea asupra sesizării nr. 2056/II/5/2009 din 13.11.2009, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, privind persoana condamnată, în vederea recunoașteriisentinței penale nr.40/06 din 01.09.2006, pronunțată de Tribunalul Central de Instrucție nr.1 - Regatul Spanieiși punerii în executare acesteia, în procedura soluționării transferului, într-un penitenciar din România, a susnumitului, pentru continuarea executării pedepsei, formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 noimebrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 teza a II-a a C.P.P. amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 24 noiembrie 2009, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa sesizat instanța Curții de APEL BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile art. 149 alin. 4 și art. 150 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 40/06 din 01.09.2006 pronunțată de Tribunalul Central de Instrucție nr.1 - Regatul Spaniei și a punerii în executarea a acesteia în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare sau 4.015 zile închisoare.

S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din 06.11.2009 de sesizare a instanței; corespondența purtată de Ministerul Justiției și Libertăților și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI; corespondența purtată de Ministerul Administrației și Internelor cu Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI; solicitarea Ministerului Justiției din Regatul Spaniei adresată Ministerului Justiției și Libertăților din România pentru transferarea persoanei condamnate; sentința penală de condamnare menționată în rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI; situația executării pedepsei aplicate; consimțământul persoanei condamnate exprimat în sensul transferării în România; extrase din legislația penală spaniolă.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr. 40/06 din 01.09.2006 pronunțată de către Tribunalul Central de Instrucție nr.1 numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monedă prin carduri de credit, prevăzută de art. 386, art. 387 și art. 74 din Codul penal spaniol și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 248, art. 249 și art. 74 din Codul penal spaniol.

Prin sentința nr. 369/2007 a Tribunalului Suprem - Penal din 09.05.2007 recursul inculpatului a fost respins, astfel încât hotărârea fondului a rămas definitivă, având de executat 11 ani închisoare sau 4.015 zile închisoare.

Prin ambele hotărâri instanțele au dispus deducerea perioadei în care persoana condamnată a fost reținută și arestată preventiv, mai precis de la 01.09.2005 la 08.05.2007.

Activitatea infracțională a persoanei condamnate a constat în aceea că în perioada iunie - august 2005 acesta a falsificat un număr important de cărți de credit prin două modalități: prin înlocuirea benzii magnetice a unei cărți de credit sau debit originale sau a uneia false cu magnetică a unor cărți de credit adevărate a căror date le aflau prin intermediul cititoarelor înregistrate (skinning) sau prin obținerea numărului PIN și a cărții de credit a victimei alese (când victima folosea cartea de credit inculpatul observa de la distanță codul PIN după care sustrăgea victimei cardul).

S-a mai reținut că persoana condamnată făcea parte dintr-o grupare infracțională organizată, asupra lui fiind găsite mai multe valize cu cărți de credit clonate, ustensile pentru falsificarea acestor carduri și un laptop pe care erau înscrise datele false ale cărților de credit.

După ce a sustras cardurile unui număr mare de victime persoana condamnată le-a folosit, însușindu-și sumele de bani pe care aceștia le aveau în cont.

Din examinarea hotărârii de condamnare se constată că este îndeplinită cerința dublei incriminări prev. de art. 129 lit. e din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct.1 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 116 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, normă care incriminează atât falsificarea instrumentului de plată ca atare dar și simpla deținere a unor asemenea instrumente de plată în scopul folosirii lor; precum și cea cu privire la fapta de înșelăciune în formă continuată de art. 208 alin.1,2 - art. 209 alin. 1 lit. și e din Codul penal român.

Se constată că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul în vederea transferării și continuării executării pedepsei în România.

Fiind îndeplinite condițiile transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004, Curtea în temeiul art. 149 alin. 4 din aceeași lege, va admite sesizarea Parchetului, va recunoaște efectele sentinței de condamnare și va dispune transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare, într-un penitenciar din România.

Va deduce prevenția de la 01.09.2005 la zi.

Se va face aplicarea art. 192 alin. 3 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Recunoaște în România sentința penală nr.40 din 1 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Central de Instrucție nr.1 și sentința penală nr.369/2007 pronunțată de Tribunalul Suprem.

Dispune transferarea condamnatului (fiul lui G și, născut la data de 23.02.1975 în municipiul B, cu domiciliul în municipiul B,- A, județul B, titular al cărții de identitate seria - nr. -, eliberată la data de 18.10.2002 de Poliția B, CNP -) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare.

Deduce prevenția de la 1 septembrie 2005 la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 340 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE

- - -

GREFIER

- -

Red.

Dact./08.12.2009

5 ex.

Președinte:Viorel Adrian Podar
Judecători:Viorel Adrian Podar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 344/2009. Curtea de Apel Bucuresti