Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 415/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.-
2768/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.415/
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Damian
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr.61/C din data de 26 noiembrie 2009 Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.036.874/27.XI.2009 aflată la fila 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul-inculpat solicită acordarea unui termen, întrucât nu și-au putut anunța apărătorul ales.
Curtea arată că la instanța de fond inculpații au fost asistați juridic de apărător din oficiu și nu există dovada că și-au angajat apărător, așa încât, față de dispozițiile art.159 alin.8 Cod procedură penală, potrivit cărora recursul se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea anterioară, respinge cererea recurenților-inculpați de amânare a judecății cauzei, desemnând pentru aceștia apărător din oficiu, care a avut posibilitatea studierii dosarului, și, nemaifiind cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați arată că nu mai subzistă temeiurile ce au determinat arestarea inițială a inculpaților, respectiv nu există date că cercetarea lor în stare de libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică sau ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, așa încât, având în vedere și faptul că certificatul medico-legal concluzionează că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea inculpaților în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, cu obligarea recurenților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că încheierea de ședință este legală și temeinică, întrucât, pe de o parte, subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, iar, pe de altă parte, prelungirea duratei măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare și finalizare a urmăririi penale, în cauză fiind de efectuat actele de urmărire penală redate în referatul procurorului, precizând că raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală T atestă faptul că viața victimei a fost pusă în primejdie.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a fost agresat de partea vătămată și de alte 4 persoane în timp ce se îndrepta spre lucrătorul de poliție, i-a prins bastonul părții vătămate, care se află acum în posesia sa, și a lovit-o fără intenția de a ucide. A fost arestat în seara acelei zile și, deși prezenta leziuni, a fost adus un medic legist după două săptămâni, nu există la dosar certificatul medico-legal privitor la persoana sa, dorește să fie testate la poligraf toate persoanele implicate, a fost amenințat de două persoane cu moartea când iese din arest, este de acord cu concluziile puse de apărătorul din oficiu și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, personal, arată că are 22 ani, nu s-a aflat la locul producerii agresiunii, așa cum au declarat și martorii audiați, a fost forțat de lucrătorii de poliție pentru a consemna în declarație că a fost prezent, pe motivul că autoturismul său se afla acolo. De asemenea, tatăl părții vătămate a fost de față și chiar a declarat acest lucru.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr.61/C din data de 26 noiembrie 2009 Tribunalului Teleorman - Secția Penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și în baza art. 155 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2009 până la data de 28 decembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
La data de 26 mai 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleormana înaintat instanței propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaților și, cercetați pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i Cod penal.
În motivarea propunerii, Parchetul a arătat că la data de 31 octombrie 2009 inculpații au exercitat, împreună, concomitent, acte de violență cu corpuri tăietor înțepătoare asupra victimei de 33 ani care se afla în habitaclul unui autoturism oprit pe un drum public, cauzându-i leziuni care au necesitat 25-30 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații și au pus în primejdie viața victimei.
A mai arătat că la data de 1 noiembrie 2009 inculpații au fost arestați în cauză, urmărirea penală nefiind finalizată, întrucât Spitalul Clinic de Urgență nu a comunicat suma cu care se constituie parte civilă și mai trebuie făcute următoarele acte procedurale: recunoașterea inculpaților din grup, de către martori și audierea unui martor care a solicitat să-i fie protejată identitatea.
Tribunalul examinând propunerea de arestare preventivă din perspectiva motivelor invocate de Parchet și în lumina dispozițiilor art. 155 Cod procedură penală, a constatat că este fondată și a admis-o, având în vedere următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 57/C din 1 noiembrie 2009 Tribunalul Teleormana admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pe o durată de 29 de zile fiecare.
A dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut, din probele administrate până la acel moment: proces verbal de sesizate întocmit de organele de cercetare penală, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, copie eliberată de Spitalul Clinic de Urgență, adresa T, declarații martori, declarații inculpați, toate coroborate cu alte acte și lucrări ale dosarului, că inculpații, în ziua de 31 octombrie 2009 în timp ce partea vătămată se afla pe drum public, în autoturismul proprietatea sa, au exercitat, concomitent, asupra acestuia acte de violență cu un corp tăietor înțepător și cu un obiect contondent, cauzându-i leziuni (o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace drept cu hemipneumotoraks, plăgi scalpate suturate, plăgi tăiate la nivelul drepte) în urma cărora a suferit un șoc hipovolumic și a fost internat.
Instanța a reținut că fapta, pentru care sunt cercetați inculpații, este prevăzută de legea penală și este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din modalitatea de comitere a faptei dar și din sentimentul de insecuritate în rândul colectivității sociale și credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
Constatând îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală instanța a dispus arestarea preventivă a inculpaților.
Potrivit art. 155 Cod procedură penală durata arestării preventivă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Tribunalul, raportând cerințele acestui text de lege la cauza dedusă judecății a constatat că motivele care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă, întrucât există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea de tentativa la infracțiunea de omor calificat.
În raport de toate acestea a apreciat propunerea formulată de parchet ca fiind justificată și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților cu câte 30 de zile fiecare.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au solicitat Curții punerea lor în libertate.
În fața Curții, recurenții inculpați au declarat că înțeleg să fie asistați juridic de apărătorul ales, însă în cauză, nu a reieșit că aceștia și-au angajat vreun apărător ales, la soluționarea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, aceștia beneficiind de asistența juridică a apărătorului desemnat din oficiu.
În aceste împrejurări, ținând cont de necesitatea asigurării dreptului efectiv la apărare, pe de o parte, și a soluționării prezentului recurs în termenele prevăzute de lege, dar și în acord cu practica judiciară a Instanței Supreme în materie, Curtea a luat măsurile cuvenite pentru desemnarea unui apărător din oficiu, asigurând timpul fizic necesar și suficient în vederea efectuării unei apărări corespunzătoare în sensul art. 171 (4) Cod procedură penală.
În susținerea recursurilor formulate s-a arătat că inculpații nu prezintă vreun pericol concret pentru ordinea publică în situația în care vor fi puși în libertate, iar din datele cauzei nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați. Un alt aspect invocat a fost acela că din certificatul medico-legal ar rezulta că leziunile provocate victimei nu i-au pus în primejdie viața, astfel încât nu se poate susține tentativa de omor.
În fine, apărarea, precum și recurenții inculpați, personal, au arătat că circumstanțele personale le sunt favorabile.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, prin raportare la dispozițiilor art. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și art. 155 Cod procedură penală, Curtea le consideră nefondate, urmând ca, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să le respingă în virtutea argumentelor ce vor fi înfățișate:
Inculpații și, care sunt tată și fiu, au fost arestați preventiv în baza mandatelor de arestare preventive emise la data de 1 noiembrie 2009, în sarcina acestora reținându-se că data de 31 octombrie 2009 inculpații au exercitat, concomitent, acte de violență cu corpuri tăietoare înțepătoare asupra victimei de 33 ani, care se afla în habitaclul unui autoturism oprit pe un drum public, cauzându-i leziuni care au necesitat 25-30 de zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.
Ulterior, Parchetul a solicitat instanței prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, învederând că urmărirea penală nu a putut fi finalizată, impunându-se efectuarea unor acte de urmărire penală (audierea unui martor ocular, cu identitate ascunsă, la solicitarea sa) și lămurirea aspectelor ce țin de latura civilă a cauzei.
Solicitarea Parchetului a fost admisă, Tribunalul apreciind, în urma unei analize sumare, că sunt îndeplinite exigențele înscrise în art. 148 lit. f Cod procedură penală dar și ale art. 155 Cod procedură penală, în condițiile în care motivele ce au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, la dosarul cauzei existând date din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat.
Curtea consideră că în cauză se impune prelungirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, iar în urma propriului examen aduce următoarele argumente:
Probele strânse până la acest moment procesual: proces verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, declarații inculpați, planșe foto, copia, eliberată de Spitalul Clinic de Urgență, adresa T, au evidențiat o bănuială legitimă și rezonabilă în sensul comiterii de către cei doi inculpați a unei acțiune agresive fizic asupra victimei, la data de 31 octombrie 2009- prin folosirea unui corp tăietor înțepător, consumată prin producerea unor leziuni - o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace drept cu hemipneumotoraks, plăgi scalpate suturate, plăgi tăiate la nivelul drepte - care au pus în primejdie viața acestuia.
La data luării măsurii privative de libertate a celor doi inculpați, instanța a constatat îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, cerințe care în opinia Curții subzistă și în prezent.
Astfel, pe lângă condiția persistenței unei suspiciuni rezonabile că persoanele arestate ar fi comis infracțiunile de care sunt acuzate și care reprezintă o condiție sine qua non pentru legalitatea luării și prelungirii arestului preventiv, Curtea identifică motivul pertinent și suficient ce justifică în continuare privarea de libertate a recurenților inculpați, cel privitor la pericolul concret pentru ordinea publică ce s-ar crea prin punerea în libertate a acestora.
Raportându-se la cauză, Curtea invocă în acest sens împrejurările concrete în care se reține că s-ar fi comis actele de agresiune, obiectul vulnerant utilizat de către inculpați, zona vitală a corpului victimei interesate, dar și gradul extrem de ridicat de pericol social al faptei, consecințele acesteia, dar și cele mai grave, ce s-ar fi putut produce. Prin urmare, în deplin acord cu practica Curții Europene, se poate observa că în speța de față, alături de existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanelor acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite - criterii care prin ele însele nu justifică o detenție prelungită, regăsim și elemente precum, necesitatea apărării ordinii publice dar și riscul exercitării unor presiuni asupra martorilor și astfel, îngreunarea anchetei, și a aflării adevărului (a se vedea CEDO Hot. din 27 august 1992 în cauza Tomasi contra Franței).
În privința apărării ordinii publice, Curtea Europeană a arătat că anumite infracțiuni, prin gravitatea deosebită și reacția publicului, pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice detenția prevenită, iar în cauza de față, infracțiunea reținută, prin natura și gravitatea sa, se înscrise într-un asemenea
registru ( a se vedea cauza Vestellier contra Franței, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, hotărârea din 26 iunie 1991).
În fine, se impune precizarea că recurentul inculpat, a subliniat în fața Curții că un alt motiv ce ar justifica punerea sa în libertate îl constituie starea precară de sănătate cauzată de faptul că a fost lovit și el de către partea vătămată, iar în cursul prevenției a prezentat o serie de afecțiuni medicale care necesită un tratament cu o medicamentație deosebită.
Din această perspectivă,Curtea amintește că potrivit jurisprudenței Curții Europene, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale art. 3, nu impune o obligație a autorităților naționale, punerea în libertate a suspectului pe motive medicale, analiza compatibilității stării de sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenției trebuind a fi efectuată în primă instanță de autoritățile medicale, pe temeiul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanțele naționale nefiind obligate să dispună eliberarea pe motive medicale ori plasarea într-un spital civil pentru a beneficia de un anumit tratament medical (a se vedea din practica Curții Europene, hotărârea din 26 octombrie 2000 în cauza Kudla contra Poloniei și hotărârea din 21 decembrie 2000, în cauza Jablonski contrea României).
De altfel dincolo de susținerile sale, recurentul inculpat nu a produs vreo dovadă în fața Curții.
Acestea sunt argumentele ce au condus Curtea la concluzia respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați.
Sub incidența disp.- art. 192 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
În baza dispozițiilor art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr.61/C din data de 26 noiembrie 2009 Tribunalului Teleorman - Secția Penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați, la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
-
Red. - / 30.11.2009
Dact./09.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Damian
