Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 89/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 683/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 89

Ședința din Camera de Consiliu din data de 02 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă

GREFIER - - -

____

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - este reprezentat legal prin procuror.

Pe rol judecarea cauzei privind sentința penală emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din, cu privire la cetățeanul român.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, pentru condamnat răspunde apărător din oficiu,avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 01 aprilie 2009 emisă de Baroul București.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită emiterea unei adrese către Ministerul Justiției, în vederea solicitării prin Oficiul Consular al României din Italia, comunicarea consimțământului persoanei. Astfel, arată că la dosar există o fotocopie după o declarație, însă consideră că acesta nu întrunește disp. art. 142 din Legea nr.302/2004, întrucât este o cerere prin care persoana transferabilă este de acord cu transferul în România, care însă nu a fost luată în prezența delegatului consular, așa cum prevăd disp. art. 142 din Legea nr. 302/2004.

Apărătorul din oficiu, având cuvântul, pe cererea solicită de reprezentantul parchetului, arată că lasă la aprecierea instanței.

Curtea, după deliberare, raportat la exigențele Legii nr. 302/2004 așa cum a fost modificată, apreciază că nu se impune un demers suplimentar la Ministerul d e Justiție, cu atât mai mult cu cât legea permite o asemenea modalitate de executare a pedepsei în țara de cetățenie, chiar și în situația în care ar lipsi consimțământul persoanei condamnate.

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, recunoașterea sentinței penale emise de Tribunalul din la data de 27 martie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă și transferarea persoanei condamnate, în vederea continuării pedepsei într-un penitenciar din România.

Totodată, solicită recunoașterea pedepsei complementare a interzicerii a drepturilor publice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 88 Cod penal, solicită deducerea arestării preventive de la 11 noiembrie 2006, la zi.

Apărătorul din oficiu, pentru persoana condamnată, solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și transferarea persoanei condamnate în vederea continuării pedepsei într-un penitenciar din România.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față.

Prin rezoluția nr.70/II-5/2009 din 18 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost sesizată această instanță în vederea recunoașterii sentinței emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din, în conformitate cu dispozițiile art.145 din Legea nr.302/2004 modificată.

S-a reținut că prin această sentință, numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și plata amenzii de 800 Euro pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în concurs, prevăzute de art. 648 bis din Codul italian și concurs la rezistență opusă ofițerilor aflați în exercitarea funcției publice, prev. de art. 337 din Codul penal italian.

În fapt s-a constatat că susnumitul, împreună cu alte 4 persoane, după ce au demolat o parte din gardul împrejmuitor constituit dintr-o placă de ciment prefabricat, au pătruns în incinta unui depozit, de unde au sustras un număr de 95 de plăci de cupru pur în valoare de circa 38.000 euro, pe care le-au încărcat în 3 furgonete. În timp ce rulau pe Șoseaua, fiind somați de către o patrulă de carabinieri să oprească, au forțat postul de blocaj.

S-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.129 lit.e din Legea nr.302/2004 modificată și art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului având corespondent parțial în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului de către autoritățile judiciare italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, respectiv ultraj, prev. de art. 239 Cod penal, conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Totodată, din analiza lucrării cu numărul de mai sus, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art.129 lit.a-d din Legea nr.302/2004 modificată, în sensul că numitul este cetățean român și are domiciliul în România, conform înscrisurilor existente la filele 7-8 din dosar, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, acesta și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de transferare, susnumitul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sesizarea este întemeiată.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că prin sentința emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din, numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și plata amenzii de 800 Euro pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în concurs, prevăzute de art. 648 bis din Codul italian și concurs la rezistență opusă ofițerilor aflați în exercitarea funcției publice, prev. de art. 337 din Codul penal italian.

În fapt s-a constatat că susnumitul, împreună cu alte 4 persoane, după ce au demolat o parte din gardul împrejmuitor constituit dintr-o placă de ciment prefabricat, au pătruns în incinta unui depozit, de unde au sustras un număr de 95 de plăci de cupru pur în valoare de circa 38.000 euro, pe care le-au încărcat în 3 furgonete. În timp ce rulau pe Șoseaua statală, fiind somați de către o patrulă de carabinieri să oprească, au forțat postul de blocaj.

Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile dublei incriminări prevăzută de art.129 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind vorba despre o hotărâre de condamnare definitivă pronunțată împotriva unui cetățean român, la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate deopotrivă de legea statului de condamnare și legea statului de executare.

În plus, ambele state sunt de acord asupra acestui transfer, iar această măsură este consimțită și de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează a recunoaște sentința emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din, cu privire la cetățeanul român și va dispune executarea în România în forma continuării executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, conform art.145 din Legea nr.302/2004.

Va dispune transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală susmenționată.

Va deduce din pedeapsa de executat perioada de la 11 noiembrie 2006 la zi.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște sentința penală emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din, privindu-l pe condamnatul fiul lui și al, născut la 12.09.1961 în comuna, județul M, ultimul domiciliu cunoscut în comuna, sat, județul M, CNP -.

Dispune transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința emisă în data de 27.03.2007 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din,

Deduce din această pedeapsă perioada de la 11 noiembrie 2006 la zi.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Dact. 7 ex./3.04.2009

Președinte:Iuliana Ciolcă
Judecători:Iuliana Ciolcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 89/2009. Curtea de Apel Bucuresti