Recuzare (art. 51 c.p.p.). Decizia 642/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 642/
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier: - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de petentul împotriva încheierii de ședință din 07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că încheierea pronunțată de Tribunalul Galați la data de 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- prin care s-au respins excepțiile invocate de petent cu privire la art. 171 și art. 2781Cod procedură penală pe de o parte, și cu privire la art. 2781alin. 2.pr.pen. pe de altă parte prin care s-a respins cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, consideră că este în parte nelegală.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de petent cu privire la art. 171 și 2781.pr.pen. apreciază că în mod corect s-a apreciat a fi inadmisibile având în vedere că se referă la apărarea obligatorie a învinuitului sau inculpatului, petentul neavând această calitate, iar cu privire la omisiunea textului prev. de art. 2781.pr.pen. cu privire la obligativitatea asistenței juridice, consideră că excepția nu are legătură cu cauza, petentul urmărind de fapt o modificare a textului sau completarea acelei omisiuni pe care acesta a apreciat-o nelegală, neconstituțională.
Cu privire la neconstituționalitatea art. 2781alin. 2, apreciază că petentul se află în această situație. Acest alineat prevede ca, în situația în care primul-procuror nu soluționează în 20 de zile plângerea, iar petentul nu se adresează instanței în 20 de zile, de la expirarea acestui termen, atunci se poate respinge ca tardivă plângerea.
Consideră că acest motiv are legătură cu cauza apreciind că se impune casarea în parte a încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate privind art. 2781alin. 2.pr.pen. sub suspendarea judecării cauzei, care pe fond, o consideră întemeiată având în vedere că aceasta este o problemă de politică penală, ca cei ce nu se adresează în termen instanței, față de cei care se adresează într-un anumit termen să fie tratați diferit, nefiind în aceeași situație.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Petentul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca inadmisibile, excepțiile ridicate de petetul, referitoare la neconstituționalitatea disp.art.171 Cod.proc.penală și art.2781alin.2 Cod proc.penală.
Cu privire la neconstituționalitatea art.171 proc.penală, petentul a arătat că prevederile acestuia îi îngrădește dreptul de a dispune de un avocat din oficiu, în condițiile în care formulează o plângere în baza disp.art.2781Cod proc.penală, iar în ceea ce privește art.2781al.2 Cod proc.penală, arată că, în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a soluționat plângerea conform disp.art. 277 Cod proc.penală, termenul de formulare a plângerii la judecător se socotește de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
Tribunalul Galați, a motivat că cele două excepții au mai fost ridicate în fața Curții Constituționale și că motivarea petentului nu are legătură cu cauza.
Recursul inculpatului este fondat, în parte.
In mod corect, Tribunalul Galația respins, ca inadmisibilă, cererea petentului de a sesiza Curtea Constituțională cu neconstituționalitatea disp.art. 171 Cod proc.penală în referire la art. 2781alin.l din același Cod, întrucât, acest articol se referă la apărarea învinuitului sau a inculpatului, iar petentul nu are această calitate. In această situație, excepția invocată nu are legătură cu cauza, petentul solicită o adăugare la lege, ce ar intra în atributul legislativului.
In ceea ce privește solicitarea petentului privind sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea disp.art. 2781alin.2 Cod proc.penală, aceasta, în mod greșit, a fost respinsă ca inadmisibilă, Curtea urmând a admite recursul petentului, cu privire la acest aspect.
Potrivit disp.art.29 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pot face obiectul excepției de neconstituționalitate, prevederile unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, dacă acestea sunt ridicate din oficiu de către instanța de judecată, de procuror sau de parte, are legătură cu cauza, iar Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea lor printr-o decizie anterioară.
Excepția invocată, îndeplinește condițiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că, urmează a se admite recursul petentului cu privire la această cerere, va dispune suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Curtea constată că dispozițiile art. 2781alin.2 Cod proc.penală, sunt constituționale, prin prevederea acestora s-a avut în vedere soluționarea cu celeritate a cauzelor, dându-se eficiență disp.art. 6 din CEDO, privind dreptul fiecărui cetățean la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.
Va menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul (domiciliat în G,-, - 4,. 3, județul G) împotriva încheierii de ședință din data de 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați.
Casează în parte încheierea de ședință din 07.10.2009 pronunțată în Dosarul nr- a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 2781alin. 2 Cod procedură penală și dispune trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstiționalitate.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored /3 ex.
23.10.2009
Fond:
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 642/
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR:- -
Grefier: - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
CURTEA
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul (domiciliat în G,-, - 4,. 3, județul G) împotriva încheierii de ședință din data de 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați.
Casează în parte încheierea de ședință din 07.10.2009 pronunțată în Dosarul nr- a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 2781alin. 2 Cod procedură penală și dispune trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstiționalitate.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
Din 03.11.2009
Către,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
- BUCUREȘTI -
Vă trimitem, alăturat, dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 278 ind.1 alin. 2 Cod procedură penală invocată de petentul.
Dosarul sigilat și numerotat conține ________ file și are atașate următoarele dosare:
-dosar nr- al Tribunalului Galați (292 file);
-dosar nr- al Judecătoriei Galați.I (258 file);
-dosar nr- al Judecătoriei Galați E.II ( 308 file + copii atașate 64 file);
-dosar nr. 1384/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (134 + 82 file);
-lucrarea nr. 667/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (13 file).
PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL GALAȚI
judecător dr.
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Ion Avram, Petruș Dumitru