Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 1/A/2008
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
- procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 342/12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul apelant aflat în stare de arest și asistat de avocat - cu delegație de apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocata inculpatului depune la dosar motive de apel.
Instanța, având în vedere jurisprudența Curții Europene, a procedat l audierea condamnatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata condamnatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și procedând la rejudecare:
În principal - în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.c pr.penală a se pronunța o hotărâre de achitare a apelantului.
În subsidiar - solicită a se da eficiență mai mare circumstanțelor atenuante și procedând la reindividualizarea pedepsei a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Arată că instanța a reținut că probele de vinovăția subzistă și justifică hotărârea de condamnare, dar probele administrate în cauză, chiar și cele administrate după extrădarea condamnatului (care sunt certe și directe)nu sunt în măsură să justifice pronunțarea unei hotărâri de condamnare ci justifică un dubiu și nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție.
Prin rechizitoriu s-au reținut trei probe care, nu sunt în măsură să stea la baza condamnării inculpatului.
Arată că se putea da o mai mare eficiență procedurii rejudecării după extrădarea condamnatului precizând în acest sens că nu s-a administrat nici o probă în favoarea condamnatului. Mai mult acesta nu s-a sustras de la urmărire penală, a fost cercetat pentru prima dată în urma unei plângeri din data de 7 iunie 1997, inculpatul a venit în țară în data de 6 iunie și a plecat în data de 19 iunie, or, în această perioadă nu s-a făcut nici o cercetare a lui, nu a fost citat.
Mai arată că nu s-au luat în considerare circumstanțele atenuante în sensul că inculpatul a confirmat că a plecat în străinătate, a avut un loc de muncă, domiciliu permanent și mai mult la dosar există dovada livretului de familie.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că pentru a schimba esențial soluția ar fi necesar ca probațiunea administrată să schimbe esențial starea de fapt, ori în speță starea de fapt nu a fost schimbată, iar ca reindividualizarea judiciară ar fi operabilă dacă s-ar schimba calitatea inculpatului sau calificarea faptei.
Condamnatul -, având ultimul cuvânt solicită admiterea apelului pentru motivele expuse de avocata sa precizând doar că partea vătămată l-a recunoscut doar după fotografie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 342/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea de rejudecare a cauzei penale, care a făcut obiectul dosarului penal nr. 6385/2003 a Tribunalului Alba. Soluționată prin sentința penală nr. 17/2005 a Tribunalului Alba, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 48/2003 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 170/2003, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. a, b și e Cod penal. I s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii și s-a constatat că victima a renunțat la calitatea de parte vătămată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în data de 6.06.1997, inculpatul, ajutat de o persoană neidentificată, a încercat cu ajutorul unui spray lacrimogen și prin violență să sustragă pe timp de noapte și din scara unui bloc o geantă diplomat conținând 8.000.000 lei (ROL) de la.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, invocând faptul că procedura de citare a fost viciată, citarea făcându-se la o altă adresă decât cea indicată în dosarul de urmărire penală.
Curtea de APEL ALBA IULIA, prin decizia penală nr. 325/A/2003, a admis apelul inculpatului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare. S-a reținut că instanța l-a citat pe inculpat în cursul procesului la o adresă veche (situată pe str. - din A I), în condițiile în care acesta indicase o nouă adresă (situată pe str. - din mun. A I) încă din faza de urmărire penală.
Cauza a fost reluată la Tribunalul Alba, fiind înregistrată sub nr. 6385/2003 și a fost soluționată prin sentința penală nr. 17/2005 prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare pentru aceeași infracțiuni - tentativă la tâlhărie în formă agravantă (cu încadrarea juridică sus menționată).
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 5.06.2007 inculpatul împreună cu numitul s-au deplasat la domiciliul martorului unde au rămas până dimineața.
A doua zi, respectiv în data de 6.06.1997 inculpatul împreună cu numitul l-au însoțit pe martorul care s-a dus să o viziteze pe prietena sa () la locul său de muncă, respectiv la brutăria aparținând lui. Din discuțiile purtate aici, inculpatul și au aflat unde locuiește.
În aceeași seară inculpatul împreună cu și martorul s-au deplasat pe terasa localului "" din A I, unde inculpatul și au hotărât ca în acea seară să se deplaseze în scara blocului unde locuia pentru a-l ataca și a-i sustrage banii. Inculpatul și i-au propus martorului să-i însoțească, însă acesta a refuzat, spunându-le că se va deplasa la locuința mamei inculpatului.
Urmare a înțelegerii, inculpatul și s-au deplasat la blocul de pe bd. 1 - 1918 unde la etajul VII locuia, urmând la etaj unde l-au așteptat pe susnumit.
În jurul orelor 22:45 a ajuns în scara blocului, a urcat cu liftul la etajul VII, unde a fost atacat de inculpat, care i-a pulverizat spray lacrimogen în față, iar l-a lovit cu o bucată de lemn.
Inculpatul și au avut intenția să-i ia lui geanta diplomat în care se afla suma de 8.000.000 lei, însă nu au reușit întrucât victima a ripostat. După aceasta cei doi au fugit și ajungându-l din urmă pe martorul i-au povestit cele întâmplate. Acesta a observat că inculpatul avea buzunarul rupt la haina cu care era îmbrăcat, acesta spunând că l-a rupt în balustrada scărilor. A doua zi inculpatul și au plecat din municipiul A
Starea de fapt expusă mai sus a reieșit din întregul context probator administrat în cauză, respectiv: depozițiile martorilor, (), procesul verbal pentru recunoașterea din grup.
Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținând că la data săvârșirii faptei a fost plecat din țară.
Susținerile acestuia sunt însă infirmate de procesul verbal întocmit de către organele de poliție cu ocazia verificării vizelor de pe pașaportul inculpatului, verificări din care reiese că acesta a intrat în țară pe la vama Nădlac la 04.06.1997 și a părăsit țara prin același punct de frontieră la data de 19.06.1997, ca atare la data de 6.06.1997 - data comiterii faptei - acesta s-a aflat în țară.
Starea de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor martorilor, () și procesul verbal pentru recunoașterea din grup.
Inculpatul, audiat în cursul urmăririi penale a negat comiterea faptei, arătând că la data de 6.06.1997, nu se afla în țară. Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul a intrat în țară pe la vama Nădlac în 4.06.1997 și a părăsit țara pe la același punct de frontieră la 19.06.1997, rezultând că la 6.06.1997 era în țară.
Prin Decizia penală nr. 101/A/2005 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a dispus respingerea ca nefondat a apelului inculpatului, împotriva sentinței penale nr. 17/2005 a Tribunalului Alba.
Prin decizia penală nr. 5409/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului inculpatului împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 12.05.2005 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Cu privire la procedura rejudecării, instanța constată că, potrivit art. 5221alin. 1 Cod procedură penală "în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului". Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, disp. art. 405-408 Cod procedură penală se vor aplica în mod corespunzător.
În speță, inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind plecat în Spania, unde a fost reținut în baza unui mandat european de arestare și remis autorităților române (fila 20).
Reținând practica Curții de APEL ALBA IULIA într-o speță asemănătoare, care prin decizia penală nr. 26/A/2005 a consacrat fără echivoc dreptul unei persoane judecată și condamnată în lipsă de a fi rejudecată în temeiul art. 5221Cod procedură penală instanța a admis în principiu cererea de rejudecare prin încheierea din 21.05.2007.
Argumentele invocate legate de citarea nelegală și intervenția prescripției răspunderii penale prev. de art. 122 Cod procedură penală sunt nepertinente și, oricum, nefondate.
Astfel, rejudecarea se poate face pentru împrejurarea lipsei condamnatului pe parcursul judecății și nu pentru necitarea lui. De altfel, acesta a fost citat la adresa din România indicată în apel. În primul ciclu procesual a fost în permanență reprezentat de avocat, a exercitat căile de atac a apelului și recursului și, în fine, a fost citat chiar și din Spania însă nu se afla la acea adresă, astfel că a fost citat și prin afișare la Consiliul Local.
Invocarea prescripției răspunderii apare ca fiind nu doar lipsită de pertinență (câtă vreme se cere o rejudecare pe fond) ci și de obiect, câtă vreme este evident că o astfel de răspundere a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă.
Cu ocazia rejudecării au fost audiat inculpatul și următorii martori: a, și
Martora aaa rătat că, în data de 6.06.1997 petentul a venit la locuința ei în vizită la H, ajungând în cursul dimineții sau al amiezii. Acesta era prieten cu fiul martorei.
Petentul s-a întors în aceeași seară la A I cu ultimul tren care a plecat din H după orele 22:00. în vizită cu încă un băiat, pentru a discuta despre o viitoare plecare în Turcia la muncă.
Martorul confirmă varianta martorei, arătând că și el a fost în vizită la locuința ei din H, încă din 3.06.1997, pentru a discuta același subiect, respectiv plecarea în Turcia la muncă. Arată că în 6.06.1997 în jurul amiezii a venit și petentul cu un prieten, care s-au întors spre AIs eara, pe la orele 23:00, cu un tren luat din gara
Martora arată că își menține declarațiile date la urmărire penală însă nu-și mai amintește toate aspectele relatate. Arată că a fost prietenă cu martorul zis "" și că a avut discuții cu acesta pe tema atacului căruia i-a fost victimă. Chiar l-a bănuit pe acesta că ar putea fi vinovat de această faptă. În fine, arată că l-a văzut pe stând de vorbă cu petentul.
Martorul și-a menținut declarațiile date în cauză, a relatat cum a fost atacat de doi agresori care au dorit să-l deposedeze de o geantă cu bani, în holul blocului în care locuia. Confirmă faptul că la data de 10.11.2000 când a avut loc procedeul recunoașterii din grup, a indicat o persoană pe care a recunoscut-o ca fiind unul din agresori, însă la acest moment, după trecerea unei lungi perioade de timp, nu l-ar mai putea recunoaște.
Martorul, prin relatarea sa, a tins să-l disculpe pe petent însă printr-o variantă diametral opusă în raport de aceea a primilor doi martori. Astfel, acesta a susținut că se afla cu petentul în ziua comiterii faptei și că le-a propus să tâlhărească un cetățean. Ei au refuzat și după câteva zile s-a prin oraș că-l tâlhărise pe cetățeanul, împreună cu o altă persoană. După o săptămână, a plecat din țară spunându-le prietenilor lui că-l caută garda (poliția). Înainte de a pleca s-a întâlnit cu petentul și cu martorul și i-a spus petentului că dacă nu-l va duce în Turcia la lucru, îl va arde. Martorul a fost convins că a fost o amenințare în sensul că-l va băga pe la pușcărie. Totodată martorul s-a declarat convins că adevăratul vinovat pentru fapta de tâlhărie este și că a fost un copil cuminte, muncitor și ascultător.
În fine, acest martor a mai afirmat că s-ar fi cu fapta de tâlhărie unor prieteni dintre care îl știe după nume doar pe Acesta, audiat și el ca martor, a negat categoric că l-ar cunoaște pe sau că i s-ar fi relatat despre vreo tâlhărie.
Cererea de rejudecare a fost apreciată ca nefondată.
Prin noile probe administrate în cauză, constând în declarații ale unor martori, s-a încercat disculparea petentului, însă acesta sunt contradictorii atât în raport de celelalte probe ale cauzei cât și între ele.
Astfel, martora aad eclarat că în data de 6.08.1997 (când s-a comis fapta) petentul s-a aflat până seara târziu la Declarația vine în contradicție cu declarațiile martorului care a arătat fără echivoc că l-a recunoscut pe petent ca fiind unui din autori, pe baza constatărilor proprii din momentul faptei și cu declarația martorului, care a arătat că petentul și cu i-au propus să participe la comiterea faptei, dare el a refuzat, după care cei doi i-au povestit cum au încercat să-l tâlhărească pe.
martorei este explicabil și datorită împrejurării că s-a vehiculat numele lui, fiul ei, ca posibil coautor al faptei.
Faptul că a indicat ca dată a comiterii faptei 7.06.1997, poate fi rezultatul unei erori, câtă vreme declarația sa se coroborează cu declarația martorului, cu recunoașterea din grup și cu declarația martorei, prietenă a martorului. Martorei i s-a relatat de către despre faptă și acesta i-a mai spus că-l cunoaște pe unul dintre agresori.
Declarația martorei nu se coroborează nici cu declarația martorului, însă aspectul este nerelevant deoarece acest martor a fost vădit nesincer, relatând o versiune diferită de cea a petentului și negată categoric de martorul. Ambele declarații, chiar opuse fiind, au fost înlăturate.
La dosar s-a depus o declarația notarială a numitului (fila 86), fost, prin care arată că în ziua de 6.06.1997, petentul s-a aflat la domiciliu său din Fiind vorba despre un prieten al petentului, menționat ca posibil autor al faptei este evident o declarație subiectivă.
Pentru aceleași considerente a fost înlăturată și declarația martorului.
Instanța a reținut că probele de vinovăție administrate în cauză subzistă și justifică soluția de condamnare.
Față de această împrejurare, în baza art. 5221alin. 1 și 2 Cod procedură penală și art. 406 alin. 4 Cod procedură penală, s-a respins pe fond cererea de rejudecare.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel condamnatul.
Apelul a fost declarat în termen.
În motivarea apelului condamnatul a criticat hotărârea penală atacată, susținând că nu a săvârșit fapta de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
S-a susținut că în procedura rejudecării se poate reindividualiza pedeapsa, iar în perioada în care inculpatul s-a aflat în România 07.06.1997 - 19.06.1997 nu s-au efectuat acte de cercetare, neexistând o sustragere de la urmărirea penală.
De asemenea condamnatul a susținut că există un dubiu care trebuie interpretat în favoarea condamnatului, dubiu care rezultă din declarația lui, care afirmă în data de 07.06.1997 că a fost atacat de doi țigani, unul cu blugi și giacă roșie, celălalt cu giacă neagră, și din declarațiile martorilor, u și a, care au afirmat că inculpatul a fost în data de 06.06.1997 în H și a plecat la ora 23.00, existând un alibi.
Raportat la împrejurarea că în mod greșit s-a reținut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății se impune o reindividualizare judiciară a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța apreciază că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Instanța a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, din care rezultă că în data de 06 iunie 1997 condamnatul și numitul, după o prealabilă înțelegere, aspect confirmat de, care a participat la discuția și rezoluția infracțională a celor doi, pe terasa localului din A I, s-au deplasat la blocul situat pe Bulebardul 1 - 1918 din A I, au urcat la etajul 7 unde locuia partea vătămată, au așteptat-o, și în jurul orelor 22.45, când partea vătămată a ieșit din lift, a atacat-o, condamnatul pulverizându-i în fața părții vătămate un spray lacrimogen, iar numitul lovindu-i cu un lemn. Ulterior cei doi au încercat să-i ia lui geanta diplomat în care se afla suma de 8.000.000 ROL, dar nu au reușit datorită ripostei victimei.
Condamnatul și numitul au fugit și s-au întâlnit cu martorul căruia i-a povestit cele întâmplate și care a sesizat că geaca pe care o purta condamnatul avea un buzunar rupt ( 23 dup).
Raportat la starea de fapt reținută prima instanță a făcut o justă încadrare juridică potrivit art. 20 raportat la art. 211 alin. 1,2 lit a, d, e Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal și o judicioasă individualizare a pedepsei.
Primul motiv de apel, prin care s-a susținut că instanțele au reținut o greșită stare de fapt, nereținând existența unui dubiu în favoarea condamnatului, rezultând din declarațiile martorilor, u și a, este nefondat din următoarele considerente:
În prima declarație dată în cursul urmăririi penale martorul relatează că fapta a fost săvârșită în data de 07.06.2007, dar acest fapt nu se corelează cu declarația părții vătămate, însă modul de acțiune al condamnatului și numitului, respectiv folosirea spray-ului lacrimogen, lovirea cu un picior de scaun din lemn, încercarea de sustragere a genții diplomat în care se afla suma de 8.000.000 ROL, geaca cu care era îmbrăcat condamnatul, împrejurarea că a scăpat diplomatul, se coroborează cu declarațiile martorului și cu cele ale părții vătămate, date în data de 07.06.1997 și 13.06.1997.
Martora a declarat că a aflat de la martorul cum au acționat cei doi, descriere care corespunde relatărilor victimei ( 25 dup).
În mod corect prima instanță a înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor, u și a, apreciind că prin aceste declarații s-a urmărit dovedirea existenței unui alibi, și a apreciat că indicarea datei 07.06.2007 când a avut loc săvârșirea faptei de către condamnat și numitul constituie o eroare, justificată de numeroase contradicții privind derularea evenimentelor.
Declarația martorului a fost nesinceră, aceasta tinzând să-l disculpe pe inculpat, deși afirmațiile acestuia nu se coroborează nici cu varianta condamnatului susținând că a fost împreună cu condamnatul, iar propunerea de săvârșire a infracțiunii a venit din partea numitului ( 100).
Susținerea apărării, potrivit căreia identificarea inculpatului după indicii ca îmbrăcămintea și statura nu sunt probe suficiente pentru stabilirea vinovăției, este neincidentă cauzei, deoarece victima a făcut o primă declarație în care a identificat inculpatul după îmbrăcăminte și statură, dar ulterior l-a recunoscut din grup pe ca fiind autorul faptei ( 31 dup), iar în cauză există și alte probe care confirmă vinovăția condamnatului.
Deși judecarea după extrădare este o nouă procedură de judecată care are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, care poate avea ca efect o reindividualizare a pedepsei, raportat la împrejurarea că fapta de tâlhărie a fost săvârșită de două persoane împreună, prin folosirea unei substanțe paralizante într-o scară de bloc, pe timp de noapte, cu premeditare, iar sustragerea genții diplomat nu a fost posibilă datorită loviturii aplicate de victimă care a determinat scăparea acesteia din mâna condamnatului după ce victima a fost deposedată, comportarea inculpatului în timpul procesului penal, precum și aplicarea legii mai favorabile (codul penal republicat la 16.04.1997), în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei, cel de-al doilea motiv de apel formulat de condamnat fiind nefondat.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat apelul condamnatului.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor fi suportate de condamnatul apelant.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 342/12 nov. 2007 Tribunalului Alba.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp obligă pe apelant să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi 10 ian. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier
- -
Red.
Dact. 2 ex/01.02.2008
fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă
