Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 656/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.13
Ședința publică de la 12 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Panioglu Daniela
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect apelul declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.23 F din data de 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat, personal, și asistat juridic de apărător ales - avocat, lipsă fiind intimata parte parte vătămate. SC SRL - citată prin - asociat, asociat, asociat HG, asociat, asociat, asociat, asociat, asociat, precum și martorii și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a procedat la audierea martorul prin comisie rogatorie de către CURTEA DE APEL CLUJ, apărătorul apelantului inculpat și reprezentantul Ministerului Public precizând că au luat cunoștință de depoziția acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Apărătorul ales al apelantului inculpat învederează instanței că prin cererea de apel promovată se aduce critici sentinței penale atacate sub aspectul greșitei condamnări a celui pe care îl apără, prin aceea că instanța de fond nu a analizat materialul probator administrat în cauză. Sub acest aspect, solicită a se avea în vedere că, din examinarea contractului - ce se află la dosarul cauzei rezultă că acesta nu avea stipulat cauza prin care inculpatul și asociatul său s-ar fi angajat să cultive produse cerealiere și pe care să le valorifice la societatea, astfel cum în mod greși s-a apreciat de către instanța de fond că pe latura obiectivă este îndeplinită condiția textului incriminator, în sensul că inculpatul a desfășurat activități de inducere în eroare a celor doi administratori ai societății, respectiv a lui și prin aceea că acele activități de inducere în eroare a celor două persoane. Pe de altă parte, arată că instanța de fond a reținut că activitatea delictuoasă - infracțională desfășurată de către inculpați a fost argumentată prin modalitatea în care, ulterior livrărilor cantităților de motorină, atât cât si inculpatul ar fi valorificat această cantitate de motorină sub prețul pe care l-au plătit în momentul achiziționării acestui combustibil, or, a rezultat fără putință de tăgadă că acest contract pe care l-a încheiat cu SC nu a fost semnat de către inculpat, astfel că nu se poate reține nici o faptă culpabilă în ceea ce privește încheierea contractului între cele două societăți comerciale și. Pe de altă parte, arată că valorificarea întregii cantități de motorină în modalitatea reținută de instanță nu a fost realizată de cel pe care îl apără, acesta nu a vândut nici o cantitate de motorină din cea achiziționată de la, astfel că nu se poate imputa inculpatului o faptă pe care, în realitate, nu a comis-o, deci nu se poate vorbi de elemente de ordin material - acte, fapte materiale care să poată fi reținute acestuia în sarcină și care ar fi cuprinse în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune. Mai arată că toate negocierile au fost efectuate de către inculpatul și nicidecum de către inculpatul
Solicită a se dispune admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile în ceea ce privește comiterea de către inculpatul a infracțiunii de înșelăciune, a se dispune achitarea acestuia, în procedura rejudecării în apel. Pe latura civilă, solicită exonerarea inculpatului de la plata oricărei despăgubiri reținute în sarcina inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune admiterea apelului dar pentru alte considerente, sens în care arată că din actele dosarului nu rezultă cu claritate săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, având în vedere că pentru existența unei infracțiuni de natură economică trebuie să existe acte specifice activității comerciale - facturi, chitanțe, contracte - în speță, cum nu sunt atașate toate actele încheiate de către societatea al cărei administrator a fost inculpatului, acele acte regăsindu-se în dosarul nr.4169/20002 - dosar în care a fost condamnat inculpatul pe care, în mod corect, apărătorul inculpatului a solicitat instanței de fond să fie atașarea acestui dosar, cererea apărării fiind respinsă și numai ulterior - în faza judecării apelului - a fost atașat, față de acesta împrejurarea, apreciază că inculpatul nu poate fi lipsit de un grad de jurisdicție, fiindu-i încălcat dreptul la apărare câtă vreme respectivele acte nu au fost analizate de către instanța de fond ci numai de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât la întocmirea rechizitoriului nu s-au avut în vedere toate actele comerciale ce se regăseau în dosarul privind pe inculpatul. Pe cale de consecință, apreciază că se impune desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, cu atașarea și a dosarului inițial - în care se regăsesc toate actele la aceeași instanță.
Mai arată că prevenția a fost în mod greșit dedusă, astfel că, în situația în care se va dispune desființarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în situația în care va fi condamnat inculpatul - prevenția să fie dedusă în mod corect -conform filei 59 din vol.1 al instanței de fond,respectiv de la 26.05.2006-23.06.2006 și 12.06.2008 până în momentul punerii în libertate pe teritoriul României, iar, în situația în care se va dispune achitarea - urmând a constat că inculpatul a fost arestat preventiv atât în executarea unei cereri de extrădare cât și pe teritoriul României în executarea pedepsei inițiale.
În ultimul cuvânt, apelantul inculpat solicită a se dispune achitarea sa.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 23 din data de 03.03.2009, Tribunalul Teleormana dispus:
În baza art. 5221Cod procedură penală a admis cererea inculpatului.
S-a anulat sentința penală nr. 5/11 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 553/2004 și:
În baza art. 215 alin.3 și alin.5 Cod penal cu aplicarea art. 74 și 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supraveghere.
În baza art. 862Cod penal a fixat termen de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare condamnatul a fost obligat la următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în prima zi de a lunii iunie, la judecătorul delegat la Biroul executări penale, din cadrul Tribunalului Teleorman;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A pus în vedere condamnatului dispozițiile art. 864Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b și c Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin.5 Cod procedură penală a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 64 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a lit. b și c Cod penal, pe o perioadă de trei ani, după executarea pedepsei.
A computat din pedeapsa aplicată, timpul executat în detenție, în baza mandatului de executare emis conform sentinței penale nr. 5/2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, de la 10 iulie 2008, la zi.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 5 din 11 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman.
A fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.690.573.399 lei acționarilor SC SRL:, HG, conform părților sociale pe care le dețin.
S-a dispus comunicarea sentinței penale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lîngă Tribunalul Cluj N.
A fost obligat inculpatul la 700 (șaptesute) lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței și pe fond, rejudecând, achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat de prima instanță, în temeiul art. 10 lit. d) din Codul d e procedură penală și respingerea acțiunii civile conform art. 346 alin. 2 Codul d e procedură penală.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a arătat în esență că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, având în vedere că nu a exercitat nici o acțiune de inducere în eroare la momentul încheierii și ulterior al executării contractului încheiat cu, față de reprezentanții acestei societăți la încheierea căruia nici nu a participat, fiind cel care reprezenta societatea C, în cadrul căreia inculpatul deținea funcția de administrator, contractul fiind de altfel valabil încheiat, ambele părți asumându-și obligații pe care, până la un punct, și le-au respectat, inculpatul arătând că neachitarea ultimelor tranșe de bani nu a mai putut fi onorată de către societatea al cărei administrator era din lipsa de lichidități, aspect care nu poate angaja răspunderea penală, fiind de fapt vorba despre neexecutarea unor obligații comerciale; de asemenea a arătat că față de buna credință cu care a încheiat contractul, intenția sa fiind aceea de a achita toate obligațiile asumate, așa cum procedat după primele livrări de motorină, nu se poate reține că a acționat cu reaua credință specifică infracțiunii de înșelăciune. Față de aceste împrejurări, a solicitat achitarea dat fiind că nu există îndeplinit nici elementul material al laturii obiective și nici latura subiectivă.
O altă critică adusă de inculpat sub aspectul laturii penale a avut în vedere modul nelegal în care a procedat instanța de fond refuzând să administreze proba cu audierea martorului, acesta fiind prezent la momentul încheierii contractului și putând releva împrejurări esențiale în ceea ce privește toate obligațiile asumate de ambele părți la acea dată, arătând inculpatul totodată că și celelalte probe administrate au fost interpretate în mod eronat de către instanța de fond.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a criticat hotărârea arătând că atât timp cât nu i se poate reține vinovăția penală, nu poate fi obligat nici la repararea despăgubirilor civile.
În cursul judecării apelului, Curtea a dispus audierea martorului, care s-a realizat prin comisie rogatorie de către Curtea de APEL CLUJ, atașarea dosarului - al Tribunalului Teleorman, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 130/2003 prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii inculpatul, pentru aceeași infracțiune pentru care a fost trimis în judecată și inculpatul din prezenta cauză, s-au solicitat relații de la Oficiul Registrului Comerțului cu privire la situația C, au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art. 371 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea reține următoarele:
Între SC SA (administrată de inculpat) și SC SRL (partea civilă) s-a încheiat la data de 23.03.1999 contractul nr. 100, având ca obiect vânzarea cumpărarea unei cantități de 1000 de tone de motorină, prețul total fiind de 5.000.000.000 lei vechi, societatea administrată de inculpat având calitatea de cumpărător, contractul stipulând că plata se va efectua în numerar, urmând a fi achitat un avans de 400.000.000 lei astfel: la data de 29.03.1999 suma de 100 de milioane, la data de 10.04.1999 suma de 300 de milioane, la rubrica "Clauze Speciale" din finalul contractului fiind prevăzută clauza conform căreia diferența de valoare la contract se va achita în produse agricole, respectiv, până la data de 01.08.1999, livrarea motorinei urmând a se face la cerere, de comun acord.
A fost achitată suma de 400.000.000 lei, așa cum s-a prevăzut în contract, iar în ceea ce privește clauza specială, Curtea constată că, deși a fost stipulată, ambele societăți au fost de acord ca și ulterior, plata motorinei să se efectueze în numerar, aspect care rezultă implicit din acceptarea de către societatea parte civilă a următoarelor plăți, în cuantum de 502.230.016 lei, plăți care s-au efectuat astfel:
- 20.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 15.04.1999;
- 20.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 16.04.1999;
- 30.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 17.04.1999;
- 82.732.000 de lei conform ordinului de plată nr. 265 din data de 19.04.1999;
- 208.500.000 de lei conform procesului verbal de compensare nr. 29 din data de 30.04.1999;
- 9.160.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 10.05.1999;
- 30.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 11.05.1999;
- 30.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 12.05.1999;
- 30.000.000 de lei conform chitanței nr. - din data de 12.05.1999;
Din cuprinsul contractului rezultă că nu au fost stabilite alte clauze speciale în sarcina nici uneia dintre părți, respectiv nu s-a stipulat ca societatea administrată de inculpat să folosească motorina într-un anumit scop sau să o revândă sau orice altceva, contractul nefăcând nici o mențiune în acest sens, după cum Curtea constată că nici ulterior nu s-a încheiat vreun act adițional la contract care să prevadă obligații suplimentare pentru această societate, în sensul utilizării într-un scop specific a motorinei cumpărate.
Relațiile comerciale s-au desfășurat amiabil, în primele luni de la data încheierii contractului fiecare parte executându-și obligațiile asumate prin contract, Curtea reținând că societatea parte civilă a fost de acord cu plata atât în numerar cât și prin compensare, însă după ultima plată, cea din data de 12.05.1999, societatea administrată de inculpat nu și-a mai putut onora obligațiile contractuale, respectiv nu a mai putut achita nici plata prețului motorinei și nici nu a putut efectua plata în produse agricole, motiv pentru care nici societatea parte civilă nu a mai livrat întreaga cantitate de motorină pentru care se obligase prin contract.
Curtea reține că potrivit atât actului de sesizare al instanței cât și hotărârii apelate, infracțiunea de înșelăciune în convenții săvârșită de inculpat ar fi constat în inducerea în eroare a societății parte civilă, respectiv a reprezentanților acesteia atât la momentul încheierii contractului cât și în cursul executării contractului de vânzare cumpărare, inducere în eroare care s-a realizat prin manopere frauduloase concretizate, în opinia instanței de fond, prin revânzarea motorinei la un preț inferior celui de cumpărare, comercializarea, contrar obligațiilor din contract, a motorinei la stații, de la care nu se puteau obține produse agricole cu care să se facă plata furnizorului, folosirea banilor obținuți din vânzarea motorinei la plata unor datorii care nu aveau legătură cu societatea furnizoare, înstrăinarea acțiunilor SA fără știrea creditorului SRL către o persoană ce nu a putut fi găsită.
Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății la prima instanță și în apel, Curtea constată că inculpatul nu a exercitat nici un fel de manopere frauduloase la momentul încheierii sau executării contractului, însă acesta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract, fapt care în mod evident nu poate atrage o vinovăție penală, ci doar o răspundere comercială a acestuia, respectiv a societății al cărei administrator a fost, în măsura în care se va constata că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, și în opinia Curții, sunt îndeplinite aceste condiții.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond în sensul că prin revânzarea motorinei la un preț inferior celui de achiziție și în favoarea unor stații, de la care nu se puteau obține produse agricole cu care să se facă plata motorinei, respectiv folosirea sumelor astfel obținute în alte scopuri decât achitarea prețului motorinei, Curtea constată că această susținere nu este conformă realității pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi, nu face dovada inducerii în eroare a părții cocontractante, astfel încât nu poate determina angajarea răspunderii penale a inculpatului.
Art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal sancționează inducerea în eroare a unei persoane, care se realizează prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a produs o pagubă, respectiv inducerea sau menținerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită astfel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate, în același scop sus arătat.
Or, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, atât inculpatul, care a reprezentat societatea în calitate de administrator și director general, cât și martorul, director economic, nu au exercitat nici un fel de activitate de inducere în eroare a societății parte civilă, reprezentată la momentul respectiv de martorii și, inculpatul administra societatea SC SA, era director economic, societatea ai căror reprezentanți erau cei doi exista, fiind înregistrată la Registrul Comerțului, cu toate elementele de identificare reale, obiectul de activitate al societății includea, la acel moment, ca și ulterior, printre alte activități, și vânzarea cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule, intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, cu combustibili, comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor, aspecte care rezultă din actele constitutive ale societății (fila 33 din dosarul de urmărire penală), cât și din actele emise de Oficiul Registrului Comerțului, pe baza cărora societatea s-a înregistrat de altfel la Registrul Comerțului (acte aflate inclusiv în dosarul de apel, fila 65), obiectul de activitate fiind în concordanță cu natura contractului încheiat. Așadar, societatea a încheiat un contract perfect valabil, ale cărui clauze au fost negociate de comun acord de reprezentanții ambelor părți, contractul nestipulând nici o clauză specifică pe care societatea SC SA să nu o poată îndeplini în raport de obiectul său de activitate sau de capitalul social deținut la acel moment. Curtea reține că nu s-a efectuat la acea dată nici o mențiune cu privire la destinația motorinei și nu s-a efectuat, de asemenea, nici o mențiune cu privire la eventuala revânzare a motorinei la un alt preț. Dincolo de cuprinsul explicit al contractului, care atestă fără echivoc că nu s-au stipulat alte clauze, ca cele invocate de către instanța de fond ca nefiind respectate de către inculpat, Curtea constată că nici unul dintre reprezentanții societății parte civilă, SC SRL, nu a declarat pe parcursul procesului penal că s-ar fi discutat astfel de clauze, atât martorul, în calitate de director comercial, cât și martorul, director general, arătând că nu s-a discutat la momentul încheierii contractului că motorina urma să aibe o anume destinație, că aceasta trebuia folosită în procesul de obținere de produse agricole de către SC SA, că nu putea fi comercializată de către această societate, la rândul său, la orice preț aceasta ar fi dorit, că modalitatea de plată a fost stabilită exclusiv în produse agricole. Așadar, Curtea constată că toate împrejurările invocate în actul de sesizare și preluate necritic de către instanța de fond, ca fiind elemente de inducere în eroare ale societății parte civilă, nu au fost relevante(determinante) pentru această societate nici la momentul încheierii contractului, nici ulterior, pe parcursul executării acestuia, câtă vreme nu au constituit nici obiectul unor clauze speciale care să fie prevăzute ca atare în contract și nici măcar nu au fost discutate de către reprezentanții celor două părți contractante. Este cu atât mai surprinzătoare susținerea instanței de fond în acest sens, având în vedere că a administrat în mod nemijlocit probe și a putut percepe "ex propriis sensibus" că inculpatul și societatea administrată de acesta nu a prezentat nici o faptă adevărată ca fiind mincinoasă și nici o faptă mincinoasă ca fiind adevărată, astfel încât să inducă în eroare partea civilă, nici la momentul încheierii contractului, nici ulterior, cu atât mai puțin putând fi vorba despre vreo împrejurare care să fi fost esențială pentru partea civilă și care să o fi determinat pe aceasta să încheie contractul într-o anumită formă. De altfel, nici reprezentanții părții civile nu au pretins decât că au fost induși în eroare, dar susținerea s-a limitat la a fi susținută, fără a fi și argumentată, juridic sau logic, sau cu orice alt argument pertinent, aceștia arătând că au fost induși în eroare deoarece inculpatul nu și-a onorat obligația de plată a motorinei, or, în acest "amănunt" constă exact caracterul penal al faptei, mai exact, ceea ce deosebește răspunderea civilă/comercială pentru neexecutarea clauzelor contractuale de răspunderea penală, al cărei principal temei este elementul de inducere în eroare prin manopere dolosive, frauduloase, iar nu simpla neexecutare a contractului.
Curtea constată că instanța de fond a reținut că motorina a fost vândută sub prețul de achiziție unor stații, însă din nici un act al dosarului nu rezultă pentru care preț a fost aceasta revândută și din nici un document nu rezultă că ar fi fost vândută unor stații. Declarațiile inculpatului sunt singurele care atestă aceste împrejurări, care însă nu fac dovada relei credințe specifice infracțiunii de înșelăciune, ci dimpotrivă, aceste declarații arată o dată în plus, că inculpatul nu a urmărit inducerea în eroare a părții civile, ci a încercat, într-un mod care nu s-a dovedit însă eficient sub aspectul urmărit, din lipsa de diligență și de pricepere comercială, să obțină fondurile necesare pentru achitarea motorinei. Reprezentanții părții civile nu au invocat nici împrejurarea că inculpatul le-ar fi prezentat situația financiară a societății sale ca fiind una prosperă, pentru a putea invoca și ulterior acest aspect ca un posibil element de inducere în eroare, însă și așa dacă ar fi fost, acest aspect trebuia coroborat cu împrejurarea corelativă, și care trebuia de asemenea dovedită, că acesta ar fi fost elementul determinant în considerarea căruia s-ar fi încheiat contractul. Or, necunoașterea situației financiare a SC SA de către reprezentanții părții civile la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare ar fi fost o culpă a acestora, de care în mod evident nu s-ar fi putut prevala, și nu ar fi putut fi reținută ca o activitate de inducere în eroare a lor de către inculpat, în condițiile în care, prin minime diligențe ar fi putut constata această situație; Curtea constată însă că în speța de față acești reprezentanți nu au invocat propria culpă în neexecutarea contractului, respectiv nu au susținut că inculpatul le-ar fi prezentat o anumită situație financiară a firmei sale în considerarea căreia ei să fi încheiat contractul, nefăcându-se la acel moment nici o discuție cu privire la acest aspect. Ar fi fost, de altfel, și nerelevantă o astfel de discuție în contextul în care s-a stabilit că plata se efectua pe măsura preluării motorinei și până la data de 1.08.1999, contractul fiind încheiat la data de 23.03.1999, așadar cu 5 luni înainte, interval în cadrul căruia situația financiară se putea modifica esențial față de data contractului.
Față de aceste împrejurări, Curtea reține că SC SA, administrată și reprezentată și de către inculpat, nu doar de, cum a încercat inculpatul să se disculpe, îndeplinea la momentul încheierii contractului și pe parcursul derulării acestuia, toate condițiile pentru a putea să-și onoreze obligațiile de plată asumate prin contract în ceea ce privește posibilitatea de a achita prețul motorinei fie numerar, cum a și achitat suma de 902.230.016 lei din valoarea totală pe care ar fi trebuit să o achite în cuantum de 3.192.803.414 lei( pentru restul până la 5.000.000.000 lei, pentru care s-a semnat contractul nemaifiind predată nici motorina de către partea civilă, urmare neonorării plății de către inculpat), fie în produse agricole, căci în obiectul său de activitate era prevăzut și intermedierea cu astfel de produse. Faptul că nu s-a mai achitat restul de plată din preț, în sumă de 2.690.573.399 lei nu are relevanță penală, în lipsa elementului esențial de inducere în eroare de către inculpat a reprezentanților părții civile, după cum nu prezintă relevanță penală nici împrejurarea exterioară contractului, respectiv revânzarea motorinei la un preț inferior sau obținerea de către inculpat a unor sume de bani din vânzarea fie a motorinei fie a altor produse către terți și neachitarea din prețul astfel obținut, a motorinei, căci acestea sunt împrejurări, așa cum arătam, exterioare contractului, fără nici o legătură cu ce anume s-a avut în vedere de către părți la data încheierii contractului, nu definesc și nu dovedesc în nici un fel vreun element de inducere în eroare relevant pentru vreuna dintre părți.
De altfel, Curtea nu poate să nu observe că partea civilă însăși nu s-a considerat victima unei infracțiuni de înșelăciune timp de 3 ani, căci aceasta a depus plângere penală doar la data de 21.01.2002, iar în cuprinsul plângerii nu a arătat în ce a constat eroarea în care a fost indusă. De asemenea, Curtea nu poate să nu observe că deși partea civilă invocă împrejurarea inducerii în eroare constând în neplata restului de preț pe parcursul executării contractului,î omite un element suficient de important sub acest aspect, și anume faptul că plata trebuia finalizată la data de 1.08.1999, potrivit clauzelor, or, derularea contractului sau executarea acestuia se prezumă a fi fost epuizată la data respectivă, 1.08.1999, dată de la care, partea care și-a executat obligațiile, era în drept a solicita părții care nu și-a executat obligațiile corelative să și le execute, la nevoie silit, putând fi acționată în judecată civilă/comercială, procedură pe care însă societatea parte civilă nu a înțeles să o urmeze, preferând introducerea unei plângeri penale, profitabilă sub aspectul consecințelor față de cel care nu și-a executat obligațiile, dar mai ales sub aspectul posibilităților pe care i le conferă în ceea ce privește termenele de prescripție, depășite de mult în materie civilă/comercială.
Referitor la cel de-al doilea aspect pe care l-a reținut instanța de fond relevant ca element de inducere în eroare a părții civile de către inculpat, respectiv vânzarea părților sociale de către inculpat și directorul economic, Curtea apreciază că de această dată, instanța de fond a demonstrat că nu a lecturat contractul care a determinat plângerea părții civile și a pronunțat o hotărâre de condamnare reținând săvârșirea unei fapte penale limitându-se la a prelua rechizitoriul și probabil, hotărârea de condamnare a lui din dosarul în care acesta a fost trimis în judecată și condamnat, ceea ce este inadmisibil, față de gravitatea consecințelor și efectelor unei sentințe de condamnare.
Trecând peste faptul că acel contract avea ca perioadă de execuție termenul de 1.08.1999, dată la care trebuia achitată ultima tranșă a prețului, moment după care inculpatul nu a mai putut plăti, aspect care părții civile i-a devenit cunoscut și mai mult decât evident ulterior, când inculpatul nici nu a mai răspuns la solicitările părții civile, nu i se poate imputa inculpatului în nici un fel și sub nici un aspect vânzarea părților sociale către terți fără încunoștințarea reprezentanților părții civile ca un element de inducere în eroare față de aceștia. Contractul nu a fost încheiat pe vreun termen, dar față de data menționată ca fiind prevăzută pentru ultima plată, dată nerespectată de către inculpat și care permitea și chiar impunea părții civile executarea silită a debitorului, la nevoie, prin intervenția instanței comerciale, nu se poate susține că acest contract a fost prelungit până la achitarea obligațiilor de către debitor, lăsând nesancționată pasivitatea părții civile astfel. La mult timp de la data încheierii acestui contract, inculpatul și au vândut părțile sociale, din nici o probă administrată nerezultând că această vânzare ar avea vreo legătură cu încercarea inculpatului de a se sustrage de la plata obligației de plată asumată cu 2 ani în urmă față de data vânzării părților sociale, care s-a realizat de altfel, după cum se poate observa din istoricul societății SC SA, la sfârșitul anului 2000, și care nici nu a prezentat vreo importanță pentru societatea parte civilă câtă vreme aceasta nu a invocat această vânzare ca fiind unul dintre elementele pentru care s-a considerat indusă în eroare, iar în cuprinsul plângerii depuse inițial la organul de urmărire penală nici nu a relatat această împrejurare.
Pe de altă parte, Curtea reamintește că înșelăciunea, privită sub aspect penal, ca o infracțiune, presupune că făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, consecință a cărei producere o urmărește de altfel, scopul fiind obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Or, în raport de cele reținute anterior, Curtea apreciază că inculpatul, neexercitând o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea vreunei pagube în patrimoniul părții civile, aspect întărit și de faptul că a achitat o parte semnificativă din prețul motorinei, la datele stipulate în contract, precum și de încercarea sa ulterioară de a achita restul de preț, fie prin plata în numerar, fie prin compensare, or, o persoană care urmărește exclusiv obținerea unui beneficiu pentru sine sau altul în detrimentul celeilalte părți, nu ar achita dintr-un întreg de 3 miliarde, aproape o treime, de un miliard de lei, sumă pe care ar fi putut cu prisosință să o utilizeze în orice alte scopuri personale, dar pe care a preferat să o achite pentru a-și respecta obligația proprie asumată prin contract, neachitarea ulterioară a restului datorându-se exclusiv imposibilității de plată din lipsa de lichidități, datorată proastei gestionări a relațiilor economice în general și a relațiilor comerciale în care s-a angrenat, asumându-și obligații mai mari decât posibilitățile reale de onorare.
În același sens Curtea apreciază și eforturile ulterioare prin care s-a mai achitat părții civile suma de 320.000.000 lei, aspect care atestă o dată în plus că în această cauză nu este vorba decât despre neexecutarea clauzelor unui contract comercial și nu despre o infracțiune de înșelăciune.
Reținând că nu s-a făcut dovada unor manopere dolosive caracteristice unor acțiuni de inducere sau menținere în eroare a părții civile, prin care inculpatul să fi creat o falsă reprezentare a realității pentru aod etermina pe aceasta să încheie contractul, Curtea constată că nu poate fi angajată în cauza de față răspunderea penală a inculpatului, nefiind vorba despre săvârșirea unei infracțiuni, ci despre neexecutarea clauzelor unui contract, sens în care apreciază că apelul inculpatului este fondat, sub aspectele arătate, Curtea neputând reține susținerile acestuia în sensul că nu poate fi angajată răspunderea sa penală deoarece nu este persoana care a semnat contractul și care, în consecință, nu a exercitat acțiunea de inducere în eroare; Curtea constată nu doar că inculpatul a fost prezent la data încheierii contractului, dar acesta a și semnat și a fost prezent și fizic la momentul perfectării acestui contract, așa cum rezultă din declarațiile tuturor martorilor prezenți, asumându-și răspunderea sub aspectele contractate în egală măsură cu, răspundere contractuală comercială.
Curtea apreciază că încadrarea juridică a faptei impunea reținerea și a alin. 1 al art. 215 din Codul penal, căci acesta este textul care definește și sancționează infracțiunea de înșelăciune în forma simplă, alin. 3 care sancționează infracțiunea de înșelăciune în convenții fiind doar o normă de trimitere, însă apreciază că nu poate reține și acest aliniat, chiar dacă este doar o chestiune de acuratețe juridică, reținerea în sine a unui aliniat în plus din cadrul unei infracțiuni putând fi considerată ca o agravare a situației în raport de singura parte care a declarat calea de atac, în speță fiind vorba despre inculpat, chiar și în ipoteza soluției de achitare.
În ceea ce privește faptul că a fost condamnat pentru această faptă, și a executat și pedeapsa, majorată de Curtea de APEL BUCUREȘTI la cererea Parchetului, Curtea apreciază că în măsura în care prezenta hotărâre va rămâne definitivă astfel, o poate valorifica prin promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii, cale de atac care poate fi promovată în condițiile art. 399 și următoarele din Codul d e procedură penală, inclusiv după eventualul deces al acestuia, dată fiind incertitudinea momentului rămânerii definitive a hotărârii.
Față de soluția pe care o va dispune pe latură penală, Curtea va face aplic. art. 346 alin. final din Codul d e procedură penală și va lăsa nesoluționată acțiunea civilă, exercitată de partea civilă prin reprezentanții săi, fiecare în limitele părților sociale cuvenite și va dispune comunicarea prezentei la Oficiul Registrului Comerțului din C
Va constata că inculpatul a fost arestat în cauză de la datele de 25.05.2006 până la 23.06.2006 (conform relațiilor comunicate de către Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Internațională), acesta fiind arestat în Spania, de unde a fost ulterior extrădat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza primei sentințe de condamnare, care a fost ulterior anulată prin sentința apelată în prezenta, în cadrul procedurii de rejudecare după extrădare, potrivit art. 522 indice 1 din Codul d e procedură penală, perioadă pe care prima instanță a omis aod educe din pedeapsa pe care a aplicat-o, și de asemenea va constata că inculpatul a mai fost arestat și de la data extrădării din 10.07.2008 până la data de 3.03.2009, dispozițiile privind anularea sentinței inițiale și a formelor de executare emise în baza acesteia urmând a fi menținute din hotărârea apelată prin prezenta.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 379 punctul 2 litera a Cod de procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr.23 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, în fond rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală, va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.3 și 5 Cod penal.
În baza art.346 alin. final Cod procedură penală, urmează a lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă "" prin reprezentanții săi, HG, și dispune comunicarea prezentei la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj N.
Va constata că inculpatul a fost arestat în cauză de la datele de 25.05.2006 la 23.06.2006 și de la 10.07.2008 până la 3.03.2009.
Va menține dispozițiile privind aplicarea art.5221Cod procedură penală și anularea sentinței penale nr.5 din 11.01.2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.553/2004 și a emis în baza acesteia.
Față de soluția ce se va pronunța, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare din fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 379 punctul 2 litera a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.23 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.3 și 5 Cod penal.
În baza art.346 alin. final Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC SRL prin reprezentanții săi, HG, și dispune comunicarea prezentei la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj N.
Constată că inculpatul a fost arestat în cauză de la datele de 25.05.2006 la 23.06.2006 și de la 10.07.2008 până la 3.03.2009.
Menține dispozițiile privind aplicarea art.5221Cod procedură penală și anularea sentinței penale nr.5 din 11.01.2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.553/2004 și a emis în baza acesteia.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din fond și apel rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./01.02.2010
Ex.3
Red. / Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Panioglu Daniela
