Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 84/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția penală și pentru cauze cu minori -

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.84/A/2008

Ședința publică din 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva sentinței penale nr.362/P din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalului Bihor pronunțată în dosar nr- privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 29.06.1965, având ca obiect rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 Cod procedură penală).

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 16 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea hotărârii în cauză amânându-se pentru data de 23 septembrie 2008, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.362/P din 10 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în baza art.522/1 Cod procedură penală s-a admis cererea de rejudecare formulată de condamnatul, fiul lui și, ns. la 29.06.1965 în, jud. H, cetățean român,. în Budapesta, cartier 3,-,.6,.28, Republica Ungară, CNP -, deținut în Penitenciarul Oradea și, în consecință:

A fost anulată sentința penală nr.39/14.02.2000 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2690/25.05.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2. Cod penal și art.74 lit. a Cod penal și art.76 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art.215 alin.2 și 3 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit. a Cod penal și art.76 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an 6 luni închisoare.

În baza art.33,34 Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de1 an 6 luni închisoare, cu art.71, 64 lit. a teza II și b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal și 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei de mai sus, precum și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.

I-a atras atenția asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea din data de 02.06.1997 precum și perioada executată de la 07.04.2007 la zi. (5)

A anulat ME 62/2000 emis la 20.06.2001 de TRIBUNALUL BIHOR și în baza art.350 Cod procedură penală a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că părțile vătămate și Elida nu s-au constituit părți civile în cauză. (9,12 dosar )

În baza art.118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea în favoarea statului a celor 7 bancnote în valoare de câte 100 mărci germane false, ridicate în cursul urmăririi penale. (22-28 dosar ).

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.39/2000 a Tribunalului Bihor, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit. d Cod procedură penală raportat la art.282 alin.2 Cod penal cu ref. la art.284 Cod penal și 215 alin.2,3 Cod penal cu aplic. art.41,42 Cod penal, apreciindu-se că faptelor le lipsește intenția, inculpatul neavând intenția de a înșela acele părți vătămate, nu a cunoscut că valuta cumpărată în Ungaria, respectiv 700 mărci germane pentru 70.000 forinți este falsă, aspect de care a luat cunoștință în loc. H, când a fost oprit de organele de poliție.

Prin decizia penală nr.132/A/2000 a Curții de APEL ORADEA, a fost respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR.

Prin decizia penală nr.2690/25.05.2001 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul parchetului, s-a casat atât decizia cât și sentința dată în cauză și, în urma rejudecării, s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 pedepse a câte 3 ani 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor prev de art. 282 alin.2 Cod penal cu referire la art.284 Cod penal și 215 alin.2,3 Cod penal cu aplicarea art.41,42 Cod penal. S-a arătat în motivare că soluția de achitare a inculpatului este greșită și nu se întemeiază pe probele dosarului care confirmă vinovăția inculpatului. În consecință, fapta inculpatului care a constat în punerea în circulație de valori falsificate și de a deține astfel de valori pentru punere în circulație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal. De asemenea, fapta aceluiași inculpat care a constat în inducerea sau menținerea în eroare a unor persoane prin folosirea de mijloace frauduloase, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.215 alin.2,3 Cod penal, astfel cum s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art.215 alin.1 Cod penal.

În cererea de rejudecare după extrădare înregistrată instanță, condamnatul a solicitat admiterea acesteia în principiu și rejudecarea cauzei întrucât deși a fost prezent în prima instanță, ocazie cu car ei s-a luat declarație, nu s-a mai prezentat în apel, iar recursul s-a judecat fără citarea sa legală, el domiciliind în Ungaria, de unde nu a fost citat și nici nu a fost prezent.

În ședința publică din 1.10.2007, s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare considerând că au fost îndeplinite condițiile prev de art.522/1 Cod procedură penală inculpatul fiind judecat și condamnat în lipsă, respingându-se totodată și cererea de suspendare a executării.

Rejudecând cauza, s-a luat declarație inculpatului, 59, au fost audiați martorii, 65, 66.

În declarația dată în fața instanței, inculpatul și-a menținut declarația din fața primei instanțe, aflată la 11, arătând că nu a aflat că bancnotele sunt false decât în momentul în care a fost oprit de organele de poliție din De asemenea, a arătat că nu a oprit la Vama să alimenteze autoturismul, decât într-o localitate situată la 20- 30 km de O, de unde a cumpărat benzină și ulei de motor pentru care a dat o bancnotă de 100 mărci, după care, a mai schimbat o sută de mărci, mărci pe care le cumpărase pe teritoriul Ungariei de la niște tineri care voiau forinți într-o benzinărie. Același inculpat a mai arătat că, în loc. a oprit și a cumpărat soției sale struguri în valoare de 80.000 lei, de la partea vătămată, pentru care a plătit 100 mărci. Pentru restul până la 100 mărci a primit lei de la aceeași parte vătămată.

Martorul audiat la 65 și-a menținut declarația dată inițial în fața primei instanțe, declarație care nu coincide cu cea dată în fața organelor de poliție. Astfel, martorul a arătat că inculpatul a vrut să-i plătească în mărci și i-a prezentat 2 bancnote de 100 mărci pe care vânzătorul a vrut să le ducă la casa de schimb valutar din incinta stației, însă a observat că acestea sunt uzate și i le-a dat înapoi. Tot martorul arată că în mod obișnuit, persoana care trebuia să facă plata mergea la casa de schimb valutar și schimba valuta, după care revenea să facă plata, cu alte cuvinte, nu-și poate explica această atitudine adoptată, de a pleca personal să schimbe valuta dată de inculpat.

Audiată fiind la 66, martora, concubina inculpatului, a confirmat spusele acestuia, cum că nu a oprit în stația din. În continuare a arătat că inculpatul a cumpărat struguri din, pentru care a înmânat vânzătorului o bancnotă de 100 mărci, iar din a cumpărat ulei pentru care a înmânat vânzătorului tot 100 mărci, pentru restul primind lei până la concurența sumei de 100 mărci.

Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză, a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

De reținut faptul că inculpatul și-a retractat parțial în fața primei instanțe declarația dată inițial, arătând că nu a oprit în stația și că nu a cunoscut că valuta este falsă decât în momentul în care a fost oprit în localitatea H însă, trebuie avute în vedere și celelalte probe administrate în cauză. Și martorul și-a schimbat declarația dată inițial, arătând că a aflat doar la cca o săptămână că bancnotele date de inculpat sunt false, și nu de la casiera de la casa de schimb valutar așa cum a declarat inițial, afirmând că aceasta i-a spus doar că nu poate primi valuta, întrucât este uzată, nespălată. Această revenire asupra declarației nu este justificată și nici nu poate fi primită întrucât bancnotele ridicate și depuse la 22-28 dosar nu prezintă urme de uzură și nu arată a fi spălate.

Instanța a reținut că, date fiind împrejurările în care s-a comis infracțiunea de înșelăciune, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev de art.215 alin.2,3 Cod penal este justificată.

În urma rejudecării, instanța a reținut că, față de faptele săvârșite, față de împrejurările în care s-au comis acestea, față de urmările produse, fiind vorba despre o sumă relativ mică de monedă falsă pusă în circulație, dată fiind persoana inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă de la art.74 lit. a Cod penal și i-a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond ca nelegală în sensul respingerii în principiu a cererii de rejudecare a cauzei după extrădare. În subsidiar s-a solicitat desființarea hotărârii atacate și aplicarea pedepselor aplicate de Curtea Supremă de Justiție în aceiași modalitate de executare.

În motivarea apelului se arată în esență că în mod greșit s-a apreciat că inculpatul a fost judecat în lipsă, deoarece a indicat instanței un domiciliu ales în România. De asemenea inculpatul a fost prezent la TRIBUNALUL BIHOR la două termene de judecată respectiv la termenul din 31.01.2000 și 14.02.2000 când cauza a fost judecată în fond și instanța le-a acordat ultimul cuvânt. În fața Curții Supreme de Justiție inculpatul a fost citat la domiciliul ales și a fost reprezentat de doi apărători aleși.

În situația în care se va considera că cererea de rejudecare este admisibilă s-a solicitat menținerea pedepselor aplicate de Curtea Supremă de Justiție deoarece starea de fapt nu s-a modificat sub nici un aspect iar reținerea circumstanțelor atenuante nu se justifică cu atât mai mult cu cât inculpatul audiat fiind nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, se constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR este fondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus admiterea în principiu a acestei cereri fiind întrunite condițiile prevăzute de art.522/1 Cod procedură penală, respectiv ca în cauză să fie vorba de o persoană extrădată care a fost judecată și condamnată în lipsă.

Astfel, inculpatul intimat a fost condamnat pentru prima dată în fața instanței de recurs unde nu a fost prezent la nici un termen de judecată.

Împrejurarea că inculpatul a fost prezent în fața Tribunalului Bihor nu are relevanță, deoarece atât TRIBUNALUL BIHOR cât și Curtea de APEL ORADEA au dispus achitarea sa în cauză.

Cu privire la soluția dată de prima instanță, după admiterea în principiu, Curtea de Apel reține următoarele:

Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății.

După admiterea în principiu a cererii, instanța în mod obligatoriu trebuie să-l audieze pe inculpat și poate dispune, dacă găsește necesar, administrarea din nou a probelor care au fost efectuate în cursul judecății și de asemenea, va putea administra alte probe noi cerute de condamnat în raport de caracterul pertinent și concludent al acestora.

Dacă din probele administrate rezultă că hotărârea pronunțată în prima judecată este netemeinică sau nelegală, instanța, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunțate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunțată de instanța de apel sau de recurs și pronunță o nouă hotărâre potrivit disp. art. 345- 353 Cod procedură penală.

Dacă în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat de inculpat, instanța constată că acesta nu are nici o influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, respinge cererea de rejudecare.

În mod corect instanța de fond a reținut că după administrarea probelor nu s-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt în ceea ce privește vinovăția inculpatului, care de altfel nici nu a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Din probele administrate în cauză arătate pe larg de către prima instanță rezultă că inculpatul a pus în circulație bancnote false, având cunoștință despre acest aspect și înșelând părțile civile și Elida.

Apreciem că în mod greșit însă prima instanță a admis cererea de rejudecare după extrădare și a dispus reindividualizarea pedepsei, deoarece din probele administrate în cursul rejudecării nu au rezultat elemente care să permită o asemenea reducere a pedepsei(circumstanțe atenuate, schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai puțin gravă, apariția unei legi mai favorabile).

Reținând aceeași stare de fapt cât și vinovăția inculpatului, dacă din probele nou administrate în cauză nu rezultă circumstanțe care să conducă la atenuarea răspunderii condamnatului, instanța nu putea reindividualiza pedeapsa conform art. 72 Cod penal, deoarece astfel s-ar transforma intr-o instanță de control judiciar.

Față de cele de mai sus, curtea apreciază că probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu pot înlătura starea de fapt și nici vinovăția inculpatului reținută în cursul primei judecăți, astfel că în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR și va desființa în totalitate hotărârea atacată, iar în baza art. 552/1 alin. 2 raportat la art. 406 alin. 4 Cod procedură penală va respinge cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul intimat cu privire la sentința penală nr.39 din 14.02.2000 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia penală nr. 2690/25.05.2001 a Curții Supreme de Justiție ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală

ADMITE apelul penal declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva sentinței penale nr.362/P din 10 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o desființează în totalitate în sensul că:

În baza art.406 alin.4 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul cu privire la sentința penală nr.39/14.02.2000 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr.2690/25.05.2001 a Curții Supreme de Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile civile.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

red. dec. jud. -,06.10.2008

jud. fond

tehnored.GM/2 ex./07.10.2008

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 84/2008. Curtea de Apel Oradea