Rele tratamente aplicate minorului (art. 306 cod penal). Decizia 161/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 161/2009
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA împotriva deciziei penale nr. 159/2009 pronunțată de tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. în substituirea (fără delegație la dosar) avocatului, numit din oficiu, pentru inculpat intimat, prezentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că a fost citat la data prezentei numitul, care nu se prezintă, iar dovada de îndeplinire a procedurii de citare este prin afișare la domiciliul indicat.
Se acordă cuvântul asupra celor constatate.
Intimata inculpată, având cuvântul învederează că ea vrea să răspundă, însă nu vrea să se împace cu fostul concubin, care a precizat că nu se va prezenta în instanță întrucât nu vrea.
Avocat din oficiu pentru inculpată, față de cele expuse, învederează că nu mai solicită audierea numitului.
Procuror, având cuvântul, învederează că a sugerat audierea întrucât ar fi fost în favoarea intimatei inculpate și acest demers este unul legal, însă, față de cele expuse, nu mai insistă în audierea acestuia.
Instanța, în deliberare, față de cele mai sus expuse, ia act de renunțarea la audierea ca martor a numitului.
Procuror declară că nu mai are alte cereri.
Apărătorul din oficiu al intimatei declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procuror, având cuvântul, susține recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA așa cum a fost formulat, solicită admiterea acestuia în sensul suspendării măsurii executării pedepsei sub supraveghere pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului și obligarea acesteia la executarea efectivă a pedepsei în regim de închisoare, față de faptul că inculpata a fost trimisă în judecată pentru că nu s-a ocupat de creșterea și educarea a doi din cei trei copii, rezultați din concubinajul cu numitul, respectiv minorul, de doi ani, a suferit în urma abuzurilor mamei, a fost maltratat fizic și îmbrâncit, a căzut pe un reșou, în plus din probe rezultă că a fost și ars cu o țigară aprinsă. Astfel, față de faptul că practic mama nu s-a ocupat în nici un mod de creșterea lui, la vârsta de 2 ani minorul cântărind doar 5,2 Kg și neexistând nici elemente primare de locomoție, în acest context, apreciază că individualizarea pedepsei de către instanță nu e una adecvată raportat la vârsta copilului, leziunile traumatizante dovedite care au necesitat cca 14 - 15 zile de îngrijiri medicale, la împrejurarea că inculpata nu a conștientizat sarcinile ce-i reveneau prin modul de comportare, în acest context, se impune menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Apărătorul numit din oficiu pentru inculpată, având cuvântul, solicită ca instanța de recurs în măsura verificării tuturor probelor de la dosar, apreciază ca întemeiat recursul parchetului, față de aspectele de fond, solicită respingerea acestuia și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel.
Inculpata intimată, având ultimul cuvânt, învederează că este adevărat faptul că minorul avea o greutate de 5,2 Kg însă aceasta pentru că fusese operat la stomac și a fost internat, fiind sunată în acest sens de două ori de dr. - medic curant, însă faptul că s-a îmbolnăvit nu e din vina ei și nici că era mic în greutate, iar arsurile, poate pe biblie că ea nu a abuzat de copil și nu a făcut așa ceva.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 663/2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Petroșania condamnat pe inculpata:
, la:
- 3(trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a,b,d și e pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. și ped. de art. 306 pen.
- 1(un) an închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin.21pen.și
- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. și ped. de art. 305 alin.1 lit. a pen
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b pen. a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d și e pen. pe o durată de 2 ani.
A interzis inculpatei drepturile civile prev. de art. 64 lit. a,b,d și e pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 pen.
În baza art. 191 pr.pen. a obligat inculpata la 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu a stabilit să fie plătit anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata a întreținut relații de concubinaj cu numitul, relații din care s-au născut 3 copii:, născut la 28.12.2000, născută la 2.06.2004 și, născut la 23.07.2005. Tatăl minorului a fost obligat la pensie de întreținere față de minor, obligație de care s-a achitat, dar a continuat să locuiască cu inculpata.
Minorii se aflau în îngrijirea inculpatei, concubinul acesteia și tatăl minorilor fiind mult timp plecat în alte localități din țară, unde lucra pentru a obține veniturile necesare întreținerii familiei.
În cursul anului 2007, inculpata și-a neglijat obligațiile părintești, lipsind mult de acasă, lăsând de multe ori copii nesupravegheați și având o atitudine reprobabilă în special față de cel mai mic dintre copii, - acesta având probleme de sănătate încă de la naștere - pe care nu îl hrănea la timp, nu îl schimba, avea o atitudine agresivă față de el, lovindu-l de mai multe ori. În cursul lunii noiembrie 2007, inculpata l-a ars pe minor cu o țigară și l-a lovit, fiind necesară internarea minorului în spital, așa cum rezultă din certificatul medico-legal de la 12, unde copilul a și fost abandonat, spitalul sesizând Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului H, care a și luat măsura plasamentului în regim de urgență față de minor(13 și 15).
În luna noiembrie 2007, inculpata a plecat de acasă, abandonându-și copiii, împrejurare care a dus din nou la internarea minorului în Spitalul, iar din adresa emisă de medicul, către Direcția pentru Protecția Copilului, prin care solicita luarea unor măsuri urgente de ocrotire a acestui minor, rezultă că, minorul a avut la data noii internări -decembrie 2007- o greutate de doar 5,200 kg, deși avea doi ani și 4 luni, ceea ce denotă o neglijență gravă și o atitudine profund inumană a inculpatei.
In declarațiile date în cursul urmării penale, atât în cea scrisă personal de către inculpată(33-36), cât și în cea dată în fața organelor de poliție(37-39), inculpata a descris cu lux de amănunte atitudinea pe care a avut-o față de acest minor, pe care a motivat-o prin aceea că ea nu a dorit acest copil, că a păstrat sarcina la insistențele concubinului său, că minorul o enerva întrucât plângea foarte mult, și pe fondul acestor enervări îl maltrata.
În fața instanței, deși legal citată nu s-a prezentat.
Faptele inculpatei constituie infracțiunile de:
- rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 306 pen.
- abandon de familie prev. de art. 305 alin.1 lit. a pen. și
- lovire prev. de art. 180 alin.21pen. săvârșite în concurs real și ideal și sunt dovedite, pe lângă probele mai sus menționate și cu declarațiile martorilor: 8f.23 și 76), (77 și 31), (78 și 8-10) și (79 și 25).
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen inculpata.
În motivarea apelului s-a solicitat, în principal, achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală, susținându-se că minorul nu a fost maltratat de aceasta, existând posibilitatea ca agresiunile să fi fost exercitate de concubinul inculpatei.
Prin decizia penală nr. 159/A/2009 pronunțată de TRIBUNALUL HUNEDOARA, s-a admis ca fondat apelul introdus de inculpata împotriva sentinței penale nr. 663/2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani, pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. desființează în parte sentința atacată și în consecință:
S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pe durata acesteia la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
A fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 al. 1 lit.a - d pen.
S-a desemnat pentru executarea supravegherii Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA.
S-au pus în vedere inculpatei disp. art. 864.pen.
Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a,b,d și e pen.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat și reținut că nstanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatei cu privire la faptele reținute în sarcina acesteia, pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condițiile prev. de art. 63 al. 2 Cod proc. penală.
Din declarațiile inculpatei date în cursul urmăririi penale ( filele 33-39), coroborate cu certificatul medico legal privind pe minorul ( fila 12), adresa Spitalului municipal ( fila 13), documentele în baza cărora s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență a minorului ( filele 14-21), declarațiile martorilor ( filele 23 și 76), ( filele 31 și 77), ( fila 78) și ( filele 27 și 79), rezultă cu certitudine că inculpata a săvârșit faptele reținute în sarcina ei, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. c Cod proc. penală.
S-a făcut o încadrare juridică legală a faptelor.
S-a apreciat că apelul este întemeiat sub aspectul individualizării pedepsei.
Criteriile de individualizare avute în vedere de instanța de fond au constat în pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, vârsta minorului - victimă a infracțiunilor și datele care caracterizează persoana inculpatei.
Totodată, instanța de apel a apreciată că prima instanță nu a avut în vedere împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, situația familială și financiară a inculpatei și relația tensionată pe care inculpata a avut-o cu concubinul ei, tatăl minorului.
Astfel, din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA rezultă că inculpata a suferit și suferă încă influențele nefaste ale abuzului de lungă durată și variat exercitat de concubin, de lipsa locuinței, instrucției școlare și profesionale și a unui loc de muncă.
S-a apreciat că inculpata se va putea integra în societate și va putea să dezvolte relații familiale pozitive în măsura în care va reuși să depășească problemele material-financiare cu care se confruntă în prezent și va fi asistată de un psiholog în creșterea și educarea copiilor ( fila 31).
Martora a declarat că inculpata a suferit de pe urma comportamentului concubinului ei, nu avea hrană pentru copii și era nevoită să solicite sprijin de la mama concubinului.
Față de aceste împrejurări, instanța de apel a apreciat că scopurile pedepsei pot fi realizate și fără privarea de libertate a inculpatei.
Sub aspectul duratei pedepselor aplicate prima instanță a făcut o justă individualizare nu și s-a impus, conchide instanța de apel, față de pericolul social concret și urmările faptelor, reținerea de circumstanțe atenuante, respectiv reducerea pedepselor.
Infracțiunile fiind în concurs real, în mod legal s-a apreciată că s-au contopit pedepsele și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară au fost în mod just aplicate avându-se în vedere și natura infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen recurs motivat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA, solicitând admiterea acestuia și aducând critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii atacate întrucât se consideră că, în raport cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța de apel a aplicat pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei o pedeapsă rezultantă greșit individualizată sub aspectul modalității de executare, apreciind eronat că atingerea dublului scop, educativ și preventiv, al pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă aplicată cu suspendarea executării.
Curtea, analizând recursul penal formulat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, îl constată întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:
În speță, în raport de toate împrejurările cauzei, în mod greșit instanța de apel și-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi realizat în cazul inculpatei fără executarea acesteia.
Pretinsul tratament abuziv la care a fost supusă de către concubin, sarcina nedorită și existența unor probleme financiare, nu pot justifica actele de gravă neglijență și atitudinea profund inumană manifestată de inculpată față de propriul copil în vârstă de doar doi ani.
Individualizarea pedepsei constituie una dintre cele mai importante componente ale activității de judecată, pedeapsa fiind aptă să-și îndeplinească funcțiile și scopul doar atunci când este corespunzător individualizată.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 Cod penal, reprezintă un mijloc de individualizare a executării pedepsei principale stabilită anterior, ce se poate dispune atunci când există garanții suficiente că îndreptarea condamnatului este posibilă și fără a fi supus efectiv la executarea pedepsei pronunțate.
Pentru aceasta este necesar a se examina toate elementele subiective și obiective, ce țin de personalitatea infractorului, precum și valoarea socială lezată.
Nici chiar atitudinea inculpatei din cursul procesului nu este de natură a forma curții convingerea că reeducarea sa este posibilă fără executarea pedepsei.
Astfel, este de reținut că deși în faza de urmărire penală inculpata a recunoscut comiterea faptelor, descriindu-le în amănunt, ulterior nu s-a mai prezentat în fața instanței de fond, iar în căile de atac a avut o atitudine de negare și disculpare fără a avea o justificare pertinentă a retractării declarațiilor inițiale.
Lipsa de regret manifestată de inculpată, atitudinea ei față de victimă și urmările faptelor sale, nesinceritatea manifestată față de organele judiciare sunt împrejurări care au format curții convingerea că în mod greșit s-a făcut în speță aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal de către tribunal, nici scopul preventiv special al pedepsei și nici cel general neputând fi atinse fără privarea de libertate a inculpatei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. a raportat la art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA urmează a fi admis cu consecința casării deciziei penale nr. 159/A/2009 a Tribunalului Hunedoara și menținerii ca legală și temeinică a sentinței penale nr. 663/2008 a Judecătoriei Petroșani.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA împotriva Deciziei penale nr. 159/A din 11.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL HUNEDOARA - Secția Penală și în consecință:
Casează decizia penală atacată și menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 663 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/15.01.2010
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda