Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 108/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.108
Ședința publică din data de 06 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu
GREFIER: - - -
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în dosarul nr- prin care s-a admis cererea formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.01.1957 în municipiul P, domiciliat în municipiul P, str. - -, nr. 11, - 7,. A,. 1,. 2, județul P și s-a dispus înlocuirea obligației stabilită în sarcina sa, prin încheierea pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în ședința publică din data de 6 ianuarie 2009, în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 1602alin. 3 lit. a Cod procedură penală, respectiv obligația de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță, cu obligația de a nu depăși limita teritorială a țării, decât în condițiile stabilite de instanță.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602alin. 32Cod procedură penală și s-a dispus comunicarea încheierii, în aceeași zi, conform art. 1604alin. 3 raportat la art. 1602alin. 4și art. 145 alin. 21Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat personal, asistat de avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplintă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, declară că nu are excepții de invocat sau alte cereri de formulat.
Avocat având cuvântul pentu intimatul inculpat declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu sunt excepții de invocat și cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică încheierea de ședință pronunțată la data de 27 ianuarie 2009 de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA pentru nelegalitate.
Susține că prin încheierea din 6 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în dosarul nr- intrată în autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr.12 din 8 ianuarie 2009 nu a fost recurată de inculpat care, a apreciat că obligațiile stipulate de tribunal pe timpul liberării provizorii pe cauțiune sunt conforme cu norma procesuală și corespund intru totul necesităților sale.
Prin cererea adresată instanței în dosarul de față, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, indicând ca temei dispozițiile art.145 alin.2 pct.2/3 pr.penală
Consideră că o astfel de cerere este inadmisibilă de vreme ce obligarea de a nu părăsi țara prin indicarea ca temei al dispozițiilor art.145 alin.2 pct.2/3 pr.penală presupune instituirea unei noi măsuri procesuale preventive față de inculpat care a fost arestat preventiv în cauză și mai apoi liberat provizoriu pe cauțiune astfel că nu se mai poate lua măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pe de altă parte, soluția tribunalului d e admitere pe fond a acestei cereri este inadmisibilă și în raport de dispozițiile art.160/3 pr.penală la care a făcut referire instanța de fond care a și reținut de altfel că "aceste dispoziții sunt specifice secțiunii liberare provizorie sub control judiciar".
Apreciază că în speță aceste norme nu sunt aplicabile. In temeiul art.160/3 pr.p, controlul instituit de instanță poate fi modificat sau ridicat de aceasta în total sau în parte pentru motive temeinie dar se referă strict la instituția liberării sub control judiciar,
Liberarea provizorie pe cauțiune este o altă instituție de drept procesual penal care presupune depunerea unei cauțiuni și îndeplinirea condițiilor prev. de art.160/2 alin.1 și 2 penal inculpatului revenindu-i obligația de a respecta dispozițiile prevăzute și art.160/2 alin.3 și 3/1.
Totodată, singurele dispoziții care se aplică în mod corespunzător incupatului în cazul liberării provizorii pe cauțiune sunt cele de la art.160/2 alin.3/2 p și 160/2 alin.4 pr.
Cod PenalNorma procesuală prevăzută de art.160/3 p nu se aplică inculpatului liberat provizoriu pe cauțiune întrucât inculpatul nu se află sub imperiul controlului judiciar ci sub cel al cauțiunii care garantează respectarea de către inculpat a obligațiilor care-i revin în timpul liberării provizorii.
În conformitate cu cele deja enunțate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de inculpat.
Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a încheierii pronunțate de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Este de observat că parchetul și-a motivat recursul în două rânduri, depunând motive ce cuprind critici, dar nu se face vorbire care sunt criticile pe care înțelege să le susțină azi, din primele motive sau din cele depuse ulterior.
Parchetul încearcă să determine instanța de control judiciar ca inculpatului, care a fost liberat pe cauțiune, să nu-i fie respectat dreptul constituțional, dreptul la muncă.
Susține că instituția liberării provizorii sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune sunt tratate în Secțiunea V a Codului d e Procedură Penală, care completează art.160/2 și care reglementează liberarea pe cauțiune.Normele liberării provizorii sub control judiciar sunt în sensul că acel control instituit de instanță, cu referire la măsura de a nu părăsi limita teritorială a unei localități poate fi oricând ridicat sau modificat de instanța care a dispus măsura în tot sau în parte pentru motive temeinice.
Principalul motiv al cererii formulate de inculpat a fost acela că societatea comercială al cărui singur administrator statutar și asociat este, are punct de lucru în afara municipiului P, deci de raza localității.
În atare situație, societatea este încadrată în statutul contribuabililor mijlocii, are angajați peste 40 de salariați, are credite bancare de peste 13 miliarde lei vechi și prezența sa în acest punct de lucru este de absolută necesitate, pentru că este singurul în măsură să coordoneze activitatea celor 40 de salariați, cărora le plătește impozite și taxe la stat.
Este singurul în măsură în a reprezenta societatea comercială în derularea unor contracte comerciale pe care fie că le-a avut încheiate anterior datei când a fost arestat, fie ulterior.
Dreptul constituțional la muncă, nu poate să fie restrâns, este acel drept al tuturor cetățenilor români.
Inculpatul, prin cererea sa a modificat la primul termen de judecată temeiul juridic, pentru că parchetul solicită să se aprecieze de către instanța de control judiciar, că cererea inițial formulată vizând și disp. art.145 alin.2 pct.3 pr.penală, ar fi inadmisibilă.
Este de observat că atunci când instanța s-a pronunțat cererea a fost modificată cu indicarea și a celorlalte temeiuri juridice.
Solicită respingerea recursului declarat de parchet, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond pentru că nu se încalcă ordinea de drept.
Intimatul inculpat având personal cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de parchet.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2009, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA a dmis cererea formulată de inculpatul, și a dispus înlocuirea obligației stabilită în sarcina sa, prin încheierea pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în ședința publică din data de 6 ianuarie 2009, în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 1602alin. 3 lit. a Cod procedură penală, respectiv obligația de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță, cu obligația de a nu depăși limita teritorială a țării, decât în condițiile stabilite de instanță.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1602alin. 32Cod procedură penală și s-a dispus comunicarea încheierii, în aceeași zi, conform art. 1604alin. 3 raportat la art. 1602alin. 4și art. 145 alin. 21Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că rin p. cererea înregistrată la 19.01.2009 sub nr-, inculpatul a solicitat înlocuirea obligării de a nu părăsi limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță.
În motivarea cererii, acesta a arătat că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 li.t a și g și alin. 3 lit. a Cod penal și art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, iar prin încheierea pronunțată la 6 ianuarie 2009 în dosarul -, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa admis cererea sa de liberare provizorie pe cauțiune și a dispus punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la 16.12.2008.
În baza dispozițiilor art. 1602alin. 3 Cod procedură penală instanța l-a obligat să nu părăsească limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță, atrăgându-i-se atenția că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce-i revin se va lua măsura arestării preventive.
A precizat inculpatul că este asociat unic și administrator statutar la P, care are un număr de 40 de angajați, fiind inclusă în categoria contribuabililor mijlocii, potrivit cifrei de afaceri, având însă și credite bancare de aproximativ 13 miliarde lei vechi, dar și că principalul punct de lucru se află pe raza comunei, județul P, localitate ce se află la o distanță de 10 Km față de locul de domiciliu - municipiul P și că pentru bunul mers al activității societății, este necesară prezența sa zilnică la punctul de lucru, fiind necesar și a se deplasa în mod frecvent în alte localități din țară, în vederea încheierii de contracte comerciale.
În aceste condiții, a arătat inculpatul că este necesară înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi limita teritorială a localității de domiciliu cu cea a obligării de a nu părăsi țara, pentru a nu se ajunge la situația în care societatea să fie declarată în incapacitate de plată.
Instanța de fond a mai reținut că prin încheierea pronunțată la 6 ianuarie 2009 în dosarul nr- TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa admis cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. a și g și alin. 3 lit. a Cod penal și art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, dispunând punerea în libertate provizorie pe cauțiune, obligându-l, în baza dispozițiilor art. 1602alin. 3 Cod procedură penală, printre altele, să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță, dispunând și să respecte obligația prevăzută de art. 1602alin. 32Cod procedură penală.
Totodată, i s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin se va lua față de el măsura arestării preventive.
Analizând cererea inculpatului, Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 1604alin. 2 Cod procedură penală pe timpul liberării provizorii pe cauțiune inculpatul este obligat să respecte obligațiile care îi revin potrivit art. 1602alin. 3 și 31Cod procedură penală, printre acestea și să nu depășească limita teritorială fixată, decât în condițiile stabilite de instanță, prevăzută de alin. 3 lit.
Față de aceste dispoziții, prin încheierea din 6 ianuarie 2009, admițând cererea de liberare provizorie pe cauțiune, instanța a fixat ca limită teritorială-localitatea de domiciliu, pe care inculpatul este obligat să nu o depășească, decât în condițiile stabilite de către instanță, în caz contrar urmând a se lua față de acesta măsura arestării preventive.
A observat însă tribunalul că din copia actului adițional la statutul societății reiese că inculpatul este asociat unic și că punctul de lucru al societății se află în comuna, sat de,- H, județul
De asemenea, din copia adresei nr. 31632/20.11.2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală P rezultă că această societate este inclusă în categoria contribuabililor mijlocii, iar din copia contractelor de vânzare-cumpărare și închiriere atașate reiese că societatea unde inculpatul este administrator se află în relații comerciale, derulând mai multe contracte.
În acest context, s-a apreciat că prezența inculpatului la sediul societății apare ca fiind necesară, pentru a desfășura activități lucrative, câtă vreme este singurul care se poate ocupa de activitatea firmei, neavând alți asociați.
Pentru aceasta însă, inculpatul trebuie să se poată deplasa de la domiciliul său situat în P la punctul de lucru situat în comuna, lucru care nu este posibil fără a încălca obligația stabilită de instanță în sarcina sa.
În acest context tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile legale potrivit cărora instanța poate modifica obligațiile impuse inculpatului pe timpul liberări provizorii, potrivit art.160/3 pr.penală, deoarece inculpatul a dovedit că se impune în mod curent ca în exercitarea dreptului său la muncă să depășească limita teritorială a județului.
S-a apreciat că se impune a fi modificată limita teritorială fixată inițial de instanță, de la localitatea de domiciliu, la teritoriul țării, tocmai pentru a nu se încălca dreptul la muncă stipulat în Constituție și în normele comunitare.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a usținut că încheierea din 6 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în dosarul nr- intrată în autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr.12 din 8 ianuarie 2009 nu a fost recurată de inculpat care, a apreciat că obligațiile stipulate de tribunal pe timpul liberării provizorii pe cauțiune sunt conforme cu norma procesuală și corespund intru totul necesităților sale.
Prin cererea adresată instanței în dosarul de față, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, indicând ca temei dispozițiile art.145 alin.2 pct.2/3 pr.penală
O astfel de cerere este inadmisibilă de vreme ce obligarea de a nu părăsi țara prin indicarea ca temei al dispozițiilor art.145 alin.2 pct.2/3 pr.penală presupune instituirea unei noi măsuri procesuale preventive față de inculpat care a fost arestat preventiv în cauză și mai apoi liberat provizoriu pe cauțiune astfel că nu se mai poate lua măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pe de altă parte, s-a arătat că soluția tribunalului d e admitere pe fond a acestei cereri este inadmisibilă și în raport de dispozițiile art.160/3 pr.penală la care a făcut referire instanța de fond care a și reținut de altfel că "aceste dispoziții sunt specifice secțiunii liberare provizorie sub control judiciar".
Liberarea provizorie pe cauțiune este însă o altă instituție de drept procesual penal care presupune depunerea unei cauțiuni și îndeplinirea condițiilor prev. de art.160/2 alin.1 și 2 penal inculpatului revenindu-i obligația de a respecta dispozițiile prevăzute și art.160/2 alin.3 și 3/1.
Astfel, singurele dispoziții care se aplică în mod corespunzător inculpatului în cazul liberării provizorii pe cauțiune sunt cele de la art.160/2 alin.3/2 p și 160/2 alin.4 pr.
Cod PenalCa atare, cum norma procesuală prevăzută de art.160/3 p nu se aplică inculpatului liberat provizoriu pe cauțiune întrucât inculpatul nu se află sub imperiul controlului judiciar ci sub cel al cauțiunii care garantează respectarea de către inculpat a obligațiilor care-i revin în timpul liberării provizorii, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de inculpat.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 pr.penală, constată că recursul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de recurent, după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că, prin încheierea din 6 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA în dosarul -, s-a admis cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul și s-a dispus punerea sa în libertate provizorie, pe cauțiune, fiindu-i impusă respectarea obligațiilor prevăzute de art.160/2 alin.3 pr.penală, între care și să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță.
Această încheiere a rămas definitivă prin decizia nr.12/8 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Este de asemenea real, că potrivit înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul este unicul asociat al unei societăți comerciale, al cărei sediu este în comuna, județ P, societate care este inclusă în categoria contribuabililor mijlocii și care potrivit activităților pe care le desfășoară, are o serie de contracte comerciale în derulare, astfel încât pentru a se preîntâmpina un blocaj generat de lipsa inculpatului de la sediul societății și de imposibilitatea de continuare a activității specifice, prezența inculpatului la sediul societății apare ca necesară, ținând cont și de amploarea activităților derulate, ce au determinat includerea sa în categoria de contribuabili menționată.
Aceste considerente au determinat instanța de fond să aprecieze în mod legal că se impune admiterea solicitării inculpatului și modificarea obligației impuse acestuia, pe timpul liberări provizorii, de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu.
Critica parchetului privind inadmisibilitatea solicitării inculpatului, nu este fondată atâta vreme cât prin încheierea rămasă definitivă, instanța de judecată ce a admis cererea sa de liberare provizorie pe cauțiune a fixat în sarcina inculpatului obligațiile impuse de textele legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, dar care prin însăși trimiterile făcute de legiuitor, sunt aplicabile deopotrivă și în ceea ce privește liberarea provizorie pe cauțiune.
Aceste obligații impuse de instanță inculpatului, deși sunt prevăzute în conținutul disp. art.160/2 alin.3 pr.penală ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, sunt în egală măsură aplicabile și în ceea ce privește liberarea provizorie pe cauțiune.
Aceasta deoarece, potrivit art.160/4 alin.2 pr.penală (privitor la liberarea provizorie pe cauțiune), pe timpul liberării provizorii pe cauțiune, învinuitul sau inculpatul este obligat să se prezinte la chemarea instanței, să comunice orice schimbare a locuinței și să respecte obligațiile prevăzute în art.160/2 alin.3 pr.penală,(referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar) pe care instanța le dispune.
Este de asemenea reală și împrejurarea că inculpatul și-a întemeiat prezenta cerere de înlocuire a măsurii dispuse de instanță pe disp. art.145 alin.2/3 pr.penală, text de lege care se referă la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, care în mod evident este o altă instituție de drept procesual penal, decât cea ce face obiectul prezentei cauze, anume cea vizând liberarea provizorie pe cauțiune.
Aceasta nu constituie însă un motiv pentru a se aprecia ca fiind inadmisibilă prezenta cerere de înlocuire, câtă vreme în considerentele încheierii recurate instanța a făcut o analiză amplă a temeiurilor pe care inculpatul și-a fundamentat cererea și a reținut ca fiind incidente dispozițiile legale ce privesc instituția liberării provizorii pe cauțiune, fără a face o confuzie între cele două instituții, așa cum se susține în motivele de recurs.
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că în cadrul dispozițiilor legale ce vizează obligațiile impuse inculpatului pe timpul liberării provizorii pe cauțiune și sub control judiciar, însăși normele procesuale fac trimitere la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, deoarece potrivit art.160/4 alin.3 pr.penală rap. la art.160/2 alin.4 pr.penală, în ceea ce privește liberarea provizorie pe cauțiune și sub control judiciar se aplică în mod corespunzător dispozițiile art.145 alin.2/1 pr.penală.
Față de aceste considerente, Curtea constată că este nefondată critica ce vizează inadmisibilitatea cererii inculpatului și inexistența unui temei legal pentru a se aprecia ca fiind admisibilă cererea acestuia, deoarece în raport de textele legale menționate se constată că în mod evident există un temei legal pentru admiterea cererii acestuia, acesta fiind reprezentat de disp. art.160/4 alin.2 pr.penală, așa cum s-a arătat mai.
La examinarea din oficiu a hotărârii, se constată însă că în mod greșit instanța de fond a apreciat asupra conținutului obligației înlocuite în sensul că, în mod greșit a dispus înlocuirea obligației impuse inculpatului de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu, cu obligația de a nu depăși limita teritorială a țării.
Astfel, din conținutul art.160/4 alin.2 pr.penală rap. la art.160/2 alin.3 pr.penală, rezultă indubitabil că pe timpul liberării provizorii inculpatului i se impune să respecte o serie de obligații, între care aceea de a nu depăși limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de organul judiciar.
Această obligație este stipulată în disp. art.160/2 alin.3 litera "a" pr.penală și se observă că același text de lege prevede la litera "h" obligația pe care instanța o poate impune inculpatului, de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.
Așa fiind, admițând cererea inculpatului și dispunând înlocuirea, instanța de fond a realizat practic o confuzie între conținutul obligației prevăzute la litera "a" cu cea prevăzută la litera "h" a art.160/2 alin.3 pr.penală, fiind evident că prin modificarea limitei teritoriale a localității de domiciliu, cu limita teritorială a țării, practic obligația inculpatului a devenit cea prevăzută la litera "h" din textul menționat, ceea ce în mod evident nu a fost dispus și nici avut în vedere de către instanța care prin încheiere definitivă a admis cererea inculpatului de liberare provizorie pe cauțiune.
În concret, reținându-se ca fiind reală împrejurarea că inculpatul, prin natura activității ce o desfășoară și care constituie principala sa îndeletnicire generatoare de venituri, este obligat să părăsească limita teritorială a localității de domiciliu pentru a se deplasa în afara acestei localități, pentru a-și exercita această activitate, este evident că pentru a se respecta dispozițiile legale incidente în materia liberării provizorii, se impune modificarea conținutului obligației impuse, de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu.
Cum domiciliul inculpatului este în P, iar dosarul de fond se află pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Curtea constată că se impune modificarea acestei obligații în sensul ca inculpatul să nu depășească limita teritorială a județelor D și
În acest mod, se poate asigura atât respectarea de către inculpat a obligațiilor impuse în sarcina sa pe timpul liberării provizorii, cât și desfășurarea în concret, de către inculpat, a activităților în cadrul societății comerciale al cărei asociat și administrator este, pentru garantarea exercitării de către acesta a dreptului la muncă, pe perioada liberării provizorii și a judecării în fond a cauzei, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Așa fiind, recursul va fi admis și se va casa în parte încheierea recurată, în sensul că se va modifica controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului, prin încheierea pronunțată la 6 ianuarie 2009, de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, rămasă definitivă, dispunându-se ca inculpatul să nu depășească limita teritorială a județelor D și P, decât în condițiile stabilite de instanță, conform art.160/2 pct.2 lit.a rap. la art.160/4 alin.2 pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, casează în parte încheierea din 27 ianuarie 2009 Tribunalului Dâmbovița și în consecință:
Modifică controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului prin încheierea din 06 ianuarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, rămasă definitivă, în sensul că dispune ca inculpatul fiul lui și, născut la 24.01.1957 în P, domiciliat în P,-, -.7,.A,.1,.2, județul P, CNP -, să nu depășească limita teritorială a județelor D și P, decât în condițiile stabilite de instanță, conform art.160/2 pct.2 lit.a pr.penală rap. la art.160/4 alin.2 pr.penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 februarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
-
-
4 ex./09.02.2009
f-
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu
