Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 186/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 186/R/2008
Ședința publică din 13 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei
JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursul declarat de - Biroul Teritorial Maramureș, împotriva încheierii penale din 3 martie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind pe inculpații și, trimiți în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat și contrabandă prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și art.270 rap.la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.33 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal asistat de apărător ales, av., din cadrul Baroului M și personal, asistat de apărător ales, av. din cadrul Baroului M, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpaților depune la dosar concluziile scrise cu privire la recursul declarat.
Reprezentantul Parchetului depune la dosar motivele de recurs.
Apărătorul inculpatului invocă în prealabil excepția inadmisibilității determinată de lipsa calității procurorului care a declarat și motivat recursul iar pe fond soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
Pe inadmisibilitate arată că potrivit art.59 din Legea 504/2004 procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic. Esențial cauzei este lit.e și f potrivit cărora exercită căile de atac și participă în condițiile legii la ședințele de judecată. Aceleași reguli se aplică, potrivit art.64, care atestă dreptul și obligația de participare la ședințele de judecată precum și a libertății de a prezenta în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate. Intervenția procurorului ierarhic pentru influențarea în orice formă a concluziilor este interzisă și poate fi cenzurată. Conform alin.3, în procesele penale, la ședința de judecată poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului. Conform art.65 procurorul exercită căile de atac împotriva hotărârilor pe care le consideră netemeinice și nelegale. Atribuțiile structurii de la art.2 lit.c, c/1 și b alin.3 stipulează expres că procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri și la judecarea în fond și la căile de atac când DIICOT a sesizat. Procurorii DIICOT pot pune concluzii și exercita căile de atac numai atunci când au încunoștiințat parchetul de pe lângă instanța competentă dar și instanța de judecată că vor participa în mod direct. În speță, cerințele menționate nu sunt realizate, procurorul DIICOT, dacă nu a încunoștiințat structura corespunzătoare a parchetului ce înțelege să participe la judecată, să pună concluzii și să exercite căile de atac nu poate ca terț al procesului penal să declare și să motiveze sau să susțină o cale de atac.
Apărătorul inculpatului consideră că prezenta cauză poate fi dezbătută în fond. Arată că în adresa de înaintare a recursului se face o mențiune în sensul că motivele de recurs vor fi susținute de un procuror DIICOT, apreciind că raportat la întreaga conjunctură, cauza poate fi judecată.
Reprezentantul Parchetului arată că a mai fost ridicată această excepție și a fost respinsă.
Instanța, deliberând, apreciază că este necesară dezbaterea recursului urmând să se pronunțe în hotărâre pe excepția invocată și nefiind alte cereri de formulat pro excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea încheierii penale recurate ca netemeinică și nelegală și rejudecând cauza a se menține măsura arestării preventive a inculpaților apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent. În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța ar fi putut reține ca și temei suplimentar de menținere a măsurii preventive art.148 alin.1 lit.b pr.pen. întrucât așa cum rezultă din declarațiile martorului G, acesta a încercat să zădărnicească în mod indirect aflarea adevărului prin intermediul soției sale. De remarcat este că inculpatul mai este cercetat în două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la furt calificat și tâlhărie. În privința inculpatului, instanța ar fi putut reține ca și temei suplimentar de menținere a măsurii preventive art.148 alin.1 lit.c pr.pen. întrucât din declarațiile martorului - rezultă că inculpatul intenționa să deruleze noi acțiuni de contrabandă cu persoane.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale recurate întrucât măsura arestării a încetat de drept.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca lipsit de obiect și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale recurate întrucât măsura arestării a încetat de drept la data de 4 martie 2008 la orele 24,00.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că nu a încercat să se sustragă de la cercetare și nici nu intenționează acest lucru.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că nu intenționează să se sustragă de la cercetare.
CURTEA
Prin încheierea penală din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatii și.
În temeiul art. 300 ind. 1 rap. la art. 160 pr.penală, a art. 139 alin. 1, art. 145 prpenală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților (fiul lui și, născut la 11.10.1975 în P jud. P, domiciliat în P- . 2.. 29 jud. P, și S M-/29 judo M, CNP -) și (fiul lui și, născut la 24.12.1963 în SMj ud. M, domiciliat în SMs tr. G-ral. nr. 7 judo M, CNP -), trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat și contrabandă prev de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 și art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea S
In temeiul art. 145 alin. 1 ind. 1 pr.penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații sunt obligați să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 145 alin. 1 ind. 2 pr.penală s-a impus celor doi inculpați
următoarele obligații:
să nu se apropie de persoanele împreună cu care se presupune că au comis fapta, de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.
Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 pr.penală.
În temeiul art. 192 alin. 3 prpenală cheltuielile judiciare avansate de
stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș nr. 143D/P/2008 a fost sesizată instanța cu trimiterea în judecată a inculpaților, și alții, primii doi în stare de arest preventiv, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și contrabandă prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a 33 lit. a Cod penal).
Față de cei doi inculpați s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, prin încheierea penală nr. 53 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosar nr-, în baza căreia au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 1 și 2/U/5.02.2008.
La instanță, dosarul a fost înregistrat la data de 3 martie 2008, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 25.03.2008.
Întrucât în baza art. 160 alin.l pr.penală "când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei prin care a fost dispusă prelungirea arestării ", în baza art. 160 alin. 2 pr.penală instanța, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 300 ind. 1. Potrivit acestui din urmă articol, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile subzistă în continuare se pronunță în sensul menținerii măsurii, în caz contrar va dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, de obiectul cauzei, instanța s-a pronunțat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispuse față de cei doi inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Considerentele avute în vedere de instanța investită cu soluționarea fondului au fost expuse în cele ce urmează:
În baza art. 139 alin. 1 pr.penaIă "măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii". Fără a avea intenția de a ignora încheierea penală nr. 12/R/2008 a Curții de Apel Cluj, care s-a pronunțat în sensul respingerii recursului declarat de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 53/5.02.2008 a Tribunalului Maramureș prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, instanța apreciază că se impune luarea unei alte măsuri preventive față de aceștia, fiind vorba în speță de obligarea de a nu părăsi localitatea. Se va avea în vedere în principal principiul egalității persoanelor în procesul penal ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român. Potrivit acestuia, tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleași reguli procesuale, concluzie care se desprinde cu ușurintă din art. 16 pct. 1 din Constitutie, în care se arată că cetătenii sunt egali în fața legii, deci și a legii procesual penale. Altfel spus, situațiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal. Chiar dacă, în prezenta cauză, nu se suprapune în mod absolut acest principiu fundamental, pe situațiile relativ diferite ale inculpaților, trebuie avut în vedere gradul de contribuție al fiecăruia dintre aceștia la săvârșirea infracțiunii. Dacă față de ceilalți inculpați trimiși în judecată alături de cei arestați s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, nu ar apărea foarte echitabilă o eventuală menținere a măsurii arestării preventive față de inculpații și.
Starea de fapt expusă în rechizitoriu gravitează în jurul inculpatului în sarcina căruia se rețin indicii că ar fi săvârșit infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă, infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpaților arestați în cauză. La fila 14 din rechizitoriu se reține că inculpatul nu are antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor a avut o poziție sinceră, recunoscând și regretând faptele comise și a făcut declarații care au facilitat identificarea și a altor membrii ai grupului infracțional organizat, urmând a beneficia de reducerea la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege, conform art. 9 alin. 2 din Legea nr. 39/2003. Acest din urmă aspect va putea face obiectul dezbaterii pe fond a cauzei, neputând fi privit ca o sancțiune la adresa inculpaților arestați în cauză. Măsura arestării preventive a celor doi inculpați este privită ca o sancțiune și a nerecunoașterii exprimată de aceștia în mod constant în cursul urmăririi penale. Mai mult, potrivit art. 70 pr.penaIă inculpații aveau dreptul de a li se pune în vedere că au posibilitatea de a nu face nici o declarație, implicit că pot să se prevaleze de dreptul la tăcere.
In plus, pe lângă considerentele expuse mai sus, se impune analiza motivelor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, dacă și în ce măsură subzistă acestea la momentul sesizării instantei.
In ceea ce-l privește pe inculpatul menționăm că, față de acesta s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/U/5.02.2008 reținându-se în sarcina sa incidența dispozițiilor art. 148 lit.d și f pr.penaIă în sensul se presupune că a săvârșit cu intenție noi infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică în raport de gravitatea presupuselor infracțiuni și de calitatea în care se presupune că le-a comis. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 148 lit. d pr.penaIă instanța constată că nu își găsesc aplicabilitatea în speță. Potrivit fișei de cazier depusă la fila 343 de la dosarul de urmărire penală inculpatul are două condamnări, una la 2 ani închisoare cu suspendare pe 4 ani, prin sentința penală nr. 97/2002 a Judecătoriei Alba Iulia și, cea de-a doua la 1.500.000 lei amendă prin sentința penală nr. 451/10.10.2000 a Judecătoriei Sighetu Marmației, și, pentru ambele condamnări, a intervenit reabilitarea de drept. Cu privire la temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. f pr.penaIă instanța urmează a verifica în ce măsură sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două cerințe, respectiva pedepsei prevăzute de lege mai mare de 4 ani și a gradului de pericol social concret pentru ordinea publică în cazul în libertate a inculpatului. Dacă prima condiție este îndeplinită, date fiind limitele de pedeapsă pentru infracțiunile sub aspectul cărora este cercetat, nu același lucru se poate susține despre cea de-a doua condiție. Cu privire la acest din urmă aspect Curtea de Apel Clujl -a analizat în considerentele încheierii penale nr. 12/R/2008, apreciind că măsura arestării este temeinică raportat la necesitatea împiedicării făptuitorilor de a se sustrage urmăririi penale, la nevoia conturării în mod clar a infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații (fiind nevoie de administrarea unui material probator complex), la posibilitatea ca inculpații să influențeze administrarea probelor.
Toate aceste considerente sunt reținute de Curtea de Apel Cluj ca fiind circumscrise fazei urmăririi penale, inclusiv starea de insecuritate și sentimentul firesc de dezaprobare din partea colectivității, aspecte menționate in considerentele aceleiași încheieri. La data sesizării instanței, pericolul social concret reținut prin încheierea de arestare s-a diminuat, iar sentimentul de insecuritate s-a redus in mod considerabil când s-a dispus arestarea inculpaților. Aprecierile expuse anterior vor determina instanța să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă prev. de art. 136 pr.penaIă, în vederea asigurării scopului instituit de dispozițiile lega le anterior menționate, potrivit cărora in cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua una dintre cele patru măsuri preventive. În cazul de față este vorba de înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea prev. de art. 145 pr.penaIă, cu instituirea anumitor obligații in sarcina inculpatului față de care s-a dispus in acest sens, potrivit dispozitivului prezentei.
Considerentele expuse în legătură cu prevederile art. 148 lit. f pr.penaIă au fost avute în vedere de instanță la înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă și față de inculpatul cu aceeași măsură a obligării de a nu părăsi localitatea. Egalitatea de tratament juridic va constitui principiul de bază pe care se va greva soluția instanței.
Deși obiectul cauzei cu care a fost investită instanța îl constituia verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, s-au invocat de către apărătorii aleși ai inculpaților excepțiile privind depășirea termenului de 5 zile in care instanța poate fi sesizată cu rechizitoriu, incălcarea dreptului la apărare in cursul urmăririi penale și necompetența T în efectuarea urmăririi penale având in vedere calitatea inculpatului (ofițer de poliție) și ceea ce s-ar reține in sarcina acestuia, respectiv că ar fi pretins sau ar fi primit o anumită sumă de bani pentru a face sau a nu face ceva ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Aceste din urmă excepții, avocații au înțeles să le formuleze in această etapă pentru ca la primul termen stabilit in cauză, atât parchetul cât și instanța să se poată pronunța asupra lor. Prima excepție invocată a fost respinsă deoarece termenul de 5 zile in care instanța poate fi sesizată cu rechizitoriu este un termen de recomandare, legea neprevăzând nici o sancțiune pentru nerespectarea acestuia.
Raportat la considerentele expuse mai sus, la principiul egalității persoanelor in procesul penal și la caracterul excepțional al unei măsuri preventive privative de libertate, caracter recunoscut și de dispozițiile art. 5 al, instanța s--a pronunțat in sensul înlocuirii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, așa cum s-a motivat în paragrafele anterioare.
Întrucât instanța a apreciat că in cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 1 pr.penaIă, cererile de revocare a măsurii arestării preventive au fost respinse constatând că nu sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. 2 pr. penală.
Împotriva mai sus menționatei încheieri a declarat recurs în termenul legal DIICPOT - Biroul Teritorial Maramureș considerând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul înlocuirii măsurii arestului preventiv a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condițiile în care aceștia au fost cercetați și trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de o gravitate deosebită.
Apărătorul inculpatului a invocat în fața instanței de recurs excepția inadmisibilității determinată de lipsa calității procurorului care a declarat și motivat recursul și excepția lipsei de obiect a recursului.
În esență apărătorul acestui inculpat a invocat faptul că la dezbaterea pe fond a hotărârii recurate a participat și a pus concluzii un procuror care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș iar recursul a fost declarat de către un procuror care funcționează în cadrul structurii DIICOT-Biroul Teritorial Maramureș,în aceste condiții fiind încălcate dispozițiile Legii nr.504/2004 și dispozițiile legii de organizare judiciară nr.304/2004.
Cu privire la cea de-a doua excepția invocată s-a arătat faptul că măsura arestului preventiv în conformitate cu dispozițiile art.140 a C.P.P. încetat de drept la expirarea termenelor stabilite de lege respectiv la data de 4 martie 2008. În aceste condiții recursul DIICOT prin care se solicită menținerea măsurii arestului preventiv este lipsit de obiect în condițiile în care nu poate fi menținută sau prelungită o măsura care a încetat.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate a dispozițiilor art.385/6 alin.3 și C.P.P. raportat la materialul probator administrat până în acest moment, Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privirea la excepțiile invocate de apărătorul inculpatul, Curtea urmează aor espinge pe prima dintre ele pentru următoarele considerente:
Susținerile apărătorului inculpatului cu privire la împrejurarea că, la judecarea pe fond a cererii de prelungire a măsurii arestului preventiv a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, iar recursul a fost declarat de către un procuror ce face parte din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Maramureș, sunt conforme cu realitatea însă sancțiunea prevăzută de lege pentru încălcarea acestor dispoziții legale nu este respingerea ca inadmisibilă a recursului și nici constatarea nulitatății absolute a hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Cazurile de nulitate absolută sunt expres și limitativ prevăzute de lege, ele regăsindu-se în cuprinsul art.197 alin.2 Cpp și se referă la încălcarea dispozițiilor legale cu privire la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia, la publicitatea ședinței de judecată, la participarea procurorului, la prezența învinuitului sau inculpatuluiși asistarea acestora de către apărători, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori. Apărătorul inculpatului a susținut că este vorba de o nelegală sesizare a instanței însă, conform art.264 Cpp actul de sesizare al instanței îl constituie rechizitoriul sau putem fi în prezența incidenței dispozițiilor art.2781alin.9 Cpp iar art.197 alin.2 Cpp sancționează încălcarea acestor dispoziții legale care însă, în speța dedusă judecății, nu și găsesc aplicabilitatea.
Nu ne aflăm nici în vreunul din cazurile ce impun respingerea ca inadmisibilă a recursului declarat în condițiile pe scurt arătate mai sus. Recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat în cazurile și condițiile neprevăzute de lege, respectiv când vizeazăhotărâri ce, potrivit legii( art.3851Cpp)nu pot fi atacate cu recurs, când a fostintrodus de către o persoană ce nu este titularul dreptului de recurssau de titularul dreptului de declarare a recursului dacăse încalcă limitele în care i se recunoaște dreptul de recurssau dacăexistă autoritate de lucru judecatcu privire la dreptul de recurs exercitat de una din părți. Nu poate fi primită afirmația că procurorul DIICOT nu este titular al dreptului de declarare a recursului pentru că nu a participat la judecarea cereri de prelungire a măsurii arestului preventiv. Conform Lg.304/2004 atribuțiile de participare la ședințele de judecată și de a promova căile de atac revin Ministerului Public care le exercită prin procurori-art.60. Este de necontestat că și structura DIICOT face parte din Ministerul Public și ca atare poate exercita oricare din atribuțiile mai sus amintite. În acest sens sunt și prevederile art.2 alin. 3 din Lg.508/2004 cu modificările ulterioare. Apreciem că, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș cât și instanța de judecată au fost încunoștiințate, prin însăși declarația de recurs, că procurorul din cadrul DIICOT a formulat cale de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În plus dispozițiile procedural penale se referă la procuror ca titular al dreptului de declarare a recursului nefăcând nici o altă distincție suplimentară cum ar fi aceea că procurorul care a participat la judecarea cauzei este cel care poate declara recurs. În acest context cred că nu trebuie scăpat din vedere rolul Ministerului Public în cadrul activității judiciare așa cum este prevăzut în art. 13o din Constituție, respectiv acela de a reprezenta interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept.
Pentru aceste considerente va fi respinsă excepția inadmisibilității recursului invocată de către apărătorul inculpatului.
Trebuie însă să constatăm că, datorită nerespectării de către DIICOT Serviciul Teritorial Maramureșa termenului, e adevărat, de recomandare, de sesizare a instanței cu cel puțin 5 zile înaintea expirării măsurii arestului preventiv și ca urmare a soluției pronunțate de către instanța de fond, recursul de față a rămas fără obiect deoarece măsura arestului preventiv a încetat de drept ca urmare a expirării perioadei de 29 de zile pentru care, prin încheierea nr.53 din 05.02.2008 s-a luat măsura privativă de libertate. Tocmai evitarea situațiilor de genul celei din prezenta cauză a fost avută în vedere de legiuitor la momentul în care a introdus aceste termene.
În aceste condiții instanța de recurs nu poate primi solicitarea DIICOT Serviciul Teritorial Maramureș de a se casa în parte încheierea recurată și, în urma rejudecării, să se dispună menținerea măsurii arestului preventiv a inculpaților, deoarece, printr un simplu exercițiu de logică, nu poate fi menținută o măsură preventivă care nu mai există, ca urmare a încetării ei.
Pentru aceste motive, în baza art.38515pct.1 lit. b Cpp, va fi respins ca nefondat recursul declarat conform dispozitivului.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta MINISTERUL PUBLIC - DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș împotriva încheierii penale din 3 martie 2008 Tribunalului Maramureș.
Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./17.03.2008
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
