Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 79/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 79/
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Eleni
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect revocare măsură obligare de a nu părăsi țara.
În conformitate cu disp. art. 207 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții inculpați -, personal și asistați de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei și recurenții inculpați și, ambii personal și asistați de avocați aleși și în baza împuternicirilor avocațiale de la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
Avocat, depune la dosarul cauzei înscrisuri cu care dorește să dovedească faptul că, inculpații și au contracte încheiate în Italia.
Avocat, depune la dosar graficele semnate de către inculpații și de trei ani de zile prin care dorește să demonstreze îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor impuse de instanță.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, pune in discuția părților, admisibilitatea recursurilor declarate de inculpați în cauză.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați -, și, apreciază că recursurile sunt admisibile, recursurile vizând numai dispoziția privind respingerea cererilor de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Apreciază că, încheierea poate fi atacată cu recurs cu privire la măsură, nu se află în condițiile art. 139, 141 cod pr. penală. Cererea este formulată în baza art. 303 alin. 6 cod pr. penală, nu este o cerere separată.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și, arată că, dacă legiuitorul nu a distins în art. 303 al. 6 cod pr. penală, nici magistratul nu trebuie să facă distincție. Apreciază că încheierea este supusă recursului. Invocă și dispozițiile art. 5 alin. 4 din
Pe fondul cauzei, avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați -, și, solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a încheierii Tribunalului Constanța numai cu privire la respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara și admiterea cererilor formulate. Măsura arestării preventive fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara întrucât s-a apreciat că, temeiurile nu mai subzistă și nici nu au existat din perspectiva încadrării juridice. Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată în baza actelor efectuate la urmărirea penală. Din acte a rezultat că, părții vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viața, ceea ce înseamnă că există infracțiunea prev. de art. 182 cod penal. Cererile au fost formulate pentru garantarea drepturilor. Solicită a se avea în vedere buna conduită a inculpaților, prezența lor la fiecare termen de judecată, faptul că sunt beneficiari ai prezumției de nevinovăție și au pierdut foarte mult în afaceri. Solicită revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, această măsură durând de 2 ani și 6 luni de zile și se vor prezenta la fiecare termen de judecată.
Pe fondul cauzei, avocat pentru recurenții inculpați și, nvocă art. 136 cod pr.penală, scopul măsurilor preventive fiind de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Măsura nu se justifică pentru a fi menținută. Inculpații au acte care justifică modalitatea în care au înțeles să respecte această măsură. Solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a încheierii Tribunalului Constanța numai cu privire la respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara și admiterea cererilor formulate.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate ca fiind inadmisibile. Potrivit art. 303 alin. 6 teza aII-a cod pr. penală, dacă inculpatul este arestat, se aplică in mod corespunzător dispozițiile privind menținerea stării de arest, iar instanța de fond și instanța de apel, poate dispune cu ocazia sesizării Curții Constituționale asupra măsurilor prev. de art. 145 și art. 1451cod pr. penală, sens în care se aplică in mod corespunzător aceste dispoziții. Folosirea de către legiuitor a acestei sintagme, vizează exact situația in care instanța dispune luarea acestei măsuri, deoarece art. 145 și art. 1451cod pr. penală prevăd condițiile și măsurile care se dispun cu ocazia luării acestora. Face analogie cu art. 141 alin. 1 cod pr. penală unde se arată că, încheierea prin care se dispune menținerea, luarea, revocarea sau înlocuirea măsurii, este atacabilă cu recurs, conform art. 141 alin. 1 teza aI-a, iar încheierea prin care se respinge cererea este fără cale de atac. Nu se extinde nici o dispoziție, ci se completează. Înțelege să nu pună concluzii împotriva netemeiniciei recursurilor declarate întrucât recursurile sunt inadmisibile. Formal, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați si menținerea dispozițiilor încheierii Tribunalului Constanța.
Recurentului inculpat care inițial a fost prezent la dezbateri, starea sănătății sale nu i-a mai permis participarea la dezbateri, motiv pentru care a părăsit sala de ședință.
Recurentul inculpat - în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin încheierea din 25.01.2010, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, s-au admis cererile formulate de inculpații, - și privind sesizarea Curții Constituționale
În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, s-a
sesizat Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții: art.180 alin.2 cod penal rap. la art. 1 și 2 din Legea nr. 61/1991, art.1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001; art.180 alin.3 cod penal în ref. la art.1 alin.3, art.4, art.11, art.15, art.16, art.20, art.21, art.24, art.31, art.53, art.124, art.126 și art. 131 din Constituția României;
art.321 cod penal în ref. la art.30 alin.1, art.16, art.124 alin.1 și 2 și art.126 din Constituția României; art.20 rap. la art.175 alin.1 cod penal în ref. la art.16 alin. 1, art.20, art.21 alin.1 și 2, art.24, art.126 alin.1 din Constituția României, precum și art. 6 pct.1 și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
excepții ridicate de aceeași inculpați.
În baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, s-a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluționării excepțiilor de neconstituționalitate și înaintarea dosarului la Curtea Constituțională
În baza art. 139 alin. 2 cod procedură penală, s-au respins, ca nefondate cererile formulate de aceeași inculpați privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de aceștia prin decizia penală nr. 371/P/07 august 2007, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.2063/P/2006, întocmit la data de 03 mai 2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit. i cod penal; art.181 alin.1 cod penal; art. 180 alin.2 cod penal (patru infracțiuni); art.180 alin1 cod penal (două infracțiuni); art.217 alin.1 cod penal și art. 321 alin.1 cod penal (patru infracțiuni), toate cu aplic.art.75 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit. i cod penal; art.181 alin.1 cod penal; art.180 alin.2 cod penal (patru infracțiuni); art.180 alin.1 cod penal (două infracțiuni) și art. 321 alin.1 cod penal, (patru infracțiuni), fiecare cu aplic. art.75 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit. i cod penal; art. 181 alin.1 cod penal; art. 180 alin. 2 cod penal (două infracțiuni); art.180 alin.1 cod penal; art.217 alin.1 cod penal și art.321 alin.1 cod penal (trei infracțiuni), fiecare cu aplic. art.75 lit. a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit. i cod penal; art. 180 alin.2 cod penal; art.180 alin.2 cod penal; art.180 alin.1 cod penal; art.217 alin.1 cod penal și art.321 alin.1 cod penal (două infracțiuni), fiecare cu aplic.art.75 lit.a cod penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.20 rap. la art.174-175 alin.1 lit. i cod penal; art.180 alin.2 cod penal; art.180 alin.1 cod penal și art.321 alin.1 cod penal (două infracțiuni), fiecare cu aplic.art.75 lit. a cod penal și -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 181 alin.1 cod penal și art.321 alin.1 cod penal cu aplicarea art. 5 lit. a cod penal.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, stabilind că sunt neconstituționale prevederilor actelor prevăzute la alin. 1, care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției și se pronunță numai asupra constituționalității actelor eu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
In conformitate cu dispozițiile art.146 lit. din Constituție, art.1 alin.2, precum și art.2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate.
Potrivit art.29, pentru a fi admisibilă cererea privind sesizarea Curții Constituționale, este necesar a fi întrunite toate cele 3 cerințe impuse de normele legale enunțate mai sus, respectiv: excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia; excepția poate fi ridicată de oricare parte, din oficiu sau de procuror atunci când participă la ședințele de judecată conform legii; prevederile care constituie obiectul excepției să nu fi fost constatate anterior, printr-o decizie, de către Curtea Constituțională, ca fiind neconstituționale.
S-a apreciat că toate cele 3 cerințe impuse de norma legală sunt îndeplinite.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații, -, și prin decizia penală nr. 371/P/07 august 2007, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a apreciat că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 48/05 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin încheierea nr. 40/09 aprilie 2007, pronunțată de Cutea de APEL CONSTANȚA, s-a dispus, în temeiul art. 148 lit. f cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive față de inculpații nominalizați mai sus.
Ulterior, în faza cercetării judecătorești, după ce instanța de fond a menținut această măsură ca fiind legală și temeinică, apreciere însușită și de Curtea de APEL CONSTANȚA, la data de 07 august 2007, prin decizia nr. 371/P, instanța de control judiciar a admis recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii prin care instanța de fond a menținut măsura arestării preventive și a dispus revocarea acesteia.
Prin aceeași decizie, Curtea de APEL CONSTANȚAa luat, conform art. 1451cod procedură penală, față de aceeași inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara apreciind că temeiurile reținute cu ocazia arestării preventive nu mai justifică în mod suficient restrângerea dreptului la libertate individuală a inculpaților, dar pentru a se oferi o garanție suplimentară a bunei desfășurări a procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive și pasive în raport de ceilalți participanți la procesul penal și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune intenții ale inculpaților privind conduita viitoare, s-a impus restrângerea dreptului acestora la libertate, mai precis restrângerea dreptului la liberă circulație.
După această dată, a continuat cercetarea judecătorească în prezenta cauză și, într-adevăr, nu s-a constatat că inculpații și-ar fi încălcat declarațiile de bune intenții.
Referitor la conduita ulterioară punerii în libertate, în raport de ceilalți participanți la procesul penal, se relevăcă, după vara anului 2007 s-au înregistrat și alte incidente între părțile din proces, incidente care formează obiectul unor cauze aflate pe rolul organelor judiciare ori al instanțelor de judecată, astfel încât nu poate fi reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpați nu mai există și, în acest fel, nu s-ar mai justifica restricționarea dreptului lor la liberă circulație.
Pe de altă parte, s-a apreciat ca fiind nejustificată revocarea măsurii preventive și din perspectiva necesității apărării ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Nu în ultimul rând, putem spune că deși inculpații nu și-au încălcat obligațiile stabilite de instanță, nu poate fi trecută neobservată intenția evidentă a tergiversării soluționării cauzei, astfel încât simpla trecere a timpului să justifice revocarea unei măsuri preventive constând în restrângerea dreptului la liberă circulație.
Or, în atare situație, considerăm că o asemenea conduită procesuală trebuie să fie sancționată, fie doar numai din perspectiva drepturilor inculpaților, care nu pot fi exercitate în mod abuziv, în detrimentul drepturilor celorlalte părți din proces.
În consecință, s-a apreciat că, în cauză, nu au intervenit, de la ultima soluție pronunțată de instanță privind cererile de revocare măsurii preventive luată față de inculpați, elemente noi care să justifice revocarea acestei măsuri, sens în care cererile formulate de inculpații, -, și, privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, și au fost respinse ca nefondate.
Împotriva susmenționatei încheieri au formulat recurs inculpații -, Și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpați, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii menționate nu mai subzistă și nici nu au existat și aceasta din perspectiva încadrării juridice.
Se evidențiază că, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată în baza actelor efectuate la urmărirea penală, acte din care a rezultat că, părții vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viața, ceea ce înseamnă că există infracțiunea prev. de art.182 cod penal și nu cea de omor calificat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Se solicită a se avea în vedere buna conduită a inculpaților, prezența lor la fiecare termen de judecată, faptul că sunt beneficiari ai prezumției de nevinovăție și au pierdut foarte mult în afaceri dar și perioada îndelungată de când durează măsura, respectiv de 2 ani și 6 luni.
La termenul de judecată din 05.02.2010, Curtea, a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului promovat, excepție ce a fost admisă având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.141 alin.1 teza a II -a cod procedură penală, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire, sau încetare de drept a măsurii arestării preventive nu este suspusă nici unei căi de atac.
Este de observat că, prima instanță, s-a pronunțat în baza art.139 alin.2 cod procedură penală, în sensul respingerii, ca nefondate a cererilor formulate de inculpați privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de aceștia, devenind aplicabile dispozițiile art.141 alin.1 teza a II -a cod procedură penală în ceea ce privește calea de atac.
că dispozițiile art.141 alin.1 teza a II -a cod procedură penală reprezintă norma generală, astfel încât pentru a nu fi incidente este necesar să existe o normă procedurală, expresă, care să reglementeze aceleași aspecte, referitoare la un caz particular.
Cum, în speță, nu există o asemenea normă, sunt aplicabile dispozițiile art.141 alin.1 teza a II -a cod procedură penală.
În consecință, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. a cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibile recursurile penale declarate de inculpați.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. a cod pr. penală;
Respinge ca inadmisibile recursurile penale declarate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod pr. penală;
Obligă pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în procesul penal, în sumă de câte 100 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 5 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
- -
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref.
2 ex./26.02.2010
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Viorica Lungu, Eleni
