Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 101/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.101/R/2009

Ședința publică din 05 martie 2009

PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

Judecător: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul recurent,domiciliat în O,-,.1, județul B, împotriva sentinței penale nr.353/P din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art.447 din Codul d e procedură penală și art.84/4 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent, asistat de către apărătorul ales al acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale din data de 05.02.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul ales al condamnatului solicită amânarea cauzei și emiterea unei adrese către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a comunica instanței care este situația actuală a condamnatului, care este conduita acestuia pentru a se stabili dacă își menține atitudinea față de cei de la serviciu.

Reprezentantul parchetului se opune acestei solicitări având în vedere că serviciul de probațiune s-a pronunțat asupra celor arătate.

Instanța, respinge cererea în probațiune solicitată de către apărătorul ales al condamnatului, având în vedere că aceste nelămuriri se pot solicita de către instanța pe cale telefonică.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul condamnatului recurent solicită instanței admiterea recursului formulat și respingerea sesizării Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată condamnatului, arătând că acesta dorește să intre în program și se va prezenta la fiecare termen.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului formulat de condamnat ca fiind nefondat, arătând că acestuia s-a dat posibilitatea să beneficieze de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, însă a apreciat că activitatea de supraveghere este inutilă și respectiv atitudinea ostilă manifestată față de cei de la serviciu.

Condamnatul recurent arată instanței că nu a avut posibilitatea de a se prezenta la toate întrevederile la care a fost planificat, acum lucrurile s-au schimbat și dorește să se prezinte la acest serviciu, sens în care solicită admiterea recursului și respingerea sesizării formulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.353/P din 17 noiembrie 2008, s-a admis sesizarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor și, în consecință, în baza art.110/1 alin.3 raportat la art.86/4 Cod penal alin.2 s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cuantum de 2 ani închisoare aplicată condamnatului, fiul lui și, născut la 14.04.1988 în loc. O, județul B, în O,-,.1, județul B, prin 131/07.05.2007 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare, dispunând executarea în întregime a pedepsei în regim de detenție, cu aplic. art.71, 64 lit. a teza II și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin sesizarea înregistrată la această instanță, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihora solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată condamnatului pe motiv că nu a respectat măsurile de supraveghere impuse de instanță prin hotărârea de condamnare.

Din raportul întocmit la 22.02.2008 de Serviciul de probațiune, instanța reține că numitul s-a prezentat doar la primele întrevederi la care a fost planificat, la restul întrevederilor fie s-a prezentat cu întârziere, fie nu s-a mai prezentat, deși a fost convocat prin adrese de către consilierul de probațiune. De asemenea, se arată că și pe parcursul întâlnirilor realizate la sediul Serviciului de probațiune, acesta a avut o colaborare dificilă cu consilierul responsabil de caz, prezentând și o atitudine ostilă față de activitatea de supraveghere pe care a calificat-o ca fiind "inutilă" în ceea ce-l privește. De asemenea, condamnatul nu a anunțat orice schimbare a locuinței și efectuarea unei deplasări pe o durată mai mare de 8 zile.

Față de faptul că, pe parcursul judecării prezentei cauze, condamnatul s-a prezentat și a fost îndrumat să se prezinte la Serviciul de probațiune pentru a-și clarifica situația legată de absențele la întrevedere, Serviciul de probațiune a mai întocmit o adresă către instanță prin care arată că își menține solicitarea anterioară privind revocarea suspendării.

În cauză a fost audiată și o martoră solicitată de condamnat, care intenționa să facă dovada că a lipsit justificat de la întrevederile planificate, fiind plecat la muncă în Ungaria. Martora audiată în cauză la 40, susține că într-adevăr condamnatul este plecat la muncă în Ungaria din anul 2007, dar tot ea arată că acesta se întorcea acasă vinerea după-amiaza sau sâmbăta, motiv pentru care nu poate susține că era reținut la muncă și din această cauză nu s-a putut prezenta la întrevederile planificate, putând lua legătura cu consilierul de probațiune pentru a-i expune situația în care se află.

Văzând această stare de fapt, prima instanță a admis sesizarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor considerând că față de atitudinea condamnatului față de măsurile impuse și față de activitatea de supraveghere în general, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia în regim de detenție.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat recurs condamnatul solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul respingerii sesizării Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.

În motivarea recursului s-a arătat că motivul pentru care condamnatul nu s-a prezentat la toate întâlnirile fixate este acela că lucrează în Ungaria, însă ulterior formulării sesizării, acesta s-a prezentat la Serviciul de probațiune, arătând că dorește să intre în program și să se prezinte la fiecare termen.

Examinând recursul formulat din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea va reține că acesta este fondat, având în vedere următoarele motive:

Prin sentința penală nr.131 din 07 mai 2007 Tribunalului Bihors -a aplicat condamnatului o pedeapsă de 2 ani închisoare dispunându-se totodată suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Raportat la motivele de revocare arătate de Serviciul de probațiune și acceptate de prima instanță, Curtea constată că nu se impune revocarea suspendării executării pedepsei aplicate.

Astfel, se va reține că Serviciul de probațiune a fixat în intervalul 12.06.2007 - 19.02.2008 un număr de 8 întrevederi la Serviciul de probațiune, condamnatul prezentându-se doar la 4 dintre acestea.

Verificând motivele pentru care acesta nu s-a prezentat la toate întrevederile fixate, Curtea constată că acesta lucrează în Ungaria, astfel că se justifică lipsa la întrevederile planificate.

Verificând telefonic atitudinea pe care a avut-o condamnatul după formularea prezentului recurs, s-a stabilit că acesta s-a prezentat la Serviciul de probațiune la data de 04 martie, fiindu-i fixat un nou termen pentru data de 30 martie.

Față de împrejurarea că persoana condamnată lucrează în Ungaria, s-ar impune ca pentru evitarea neprezentării acestuia la întrevederile fixate, Serviciul de probațiune să procedeze la stabilirea termenelor de întrevedere și raportat la programul de muncă al condamnatului, iar perioada de timp dintre acestea să aibă o durată rezonabilă, se impune acest lucru datorită faptului că, împrejurarea că acesta este încadrat în muncă este tocmai o dovadă de îndreptare a acestuia.

Față de cele mai sus arătate, Curtea va admite recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.353/2008 a Tribunalului Bihor pe care o va modifica în totalitate în sensul că va respinge sesizarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr.131/2007 a Tribunalului Bihor.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.353 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează și modifică în totalitate.

Respinge sesizarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr.131 din 07 mai 2007 Tribunalului Bihor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 05 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

red.dec.- /25.03.2009

jud.fond

tehnored.2ex./25.03.2009

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Condrovici Adela, Munteanu Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 101/2009. Curtea de Apel Oradea