Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 131/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 131/R/2009
Ședința publică din 2 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Monica Rodina Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat prin procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, av. din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul Parchetului, având în vedere că prezența condamnatului este obligatorie, solicită acordarea unui nou termen de judecată și recitarea acestuia.
Apărătorul condamnatului solicită a se constata că la fila 10 din dosar există o declarație a condamnatului dată în fața judecătorului delegat de la Penitenciarul Satu Mare prin care acesta arată că nu-și însușește recursul declarat prin avocat.
Instanța, având în vedere declarația condamnatului dată în fața judecătorului delegat de la Penitenciarul Satu Mare prin care acesta arată că nu-și însușește recursul declarat prin avocat, acordă cuvântul părților.
Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr.509 din 09.11.2007 Judecătoria Zalăua admis cererea formulată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.864(2) Cod penal, a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.392/08.06.2006 a Judecătoriei Zalău pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, având în sânge o alcoolemie peste limita legală și părăsirea fără drept a locului accidentului, prevăzute și pedepsite de art. 78 (1), art. 79 (1) și art. 81 (1) din nr.OUG 195/2002.
S-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 392/08.06.2006 a Judecătoriei Zalău, cu privarea de libertate a inculpatului, fiul lui și, născut la 10.06.1972 în loc. S, jud. S, cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în loc. B Sprie,-, jud. M, cu reședința în loc. Z, str. -, -cala,. A,. 11, jud.
In baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64. lit. a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S, pentru apărătorul din oficiu-av..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea sa, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaja solicitat revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere aplicată inculpatului, deoarece acesta nu a respectat măsurile impuse de instanță prin sentință, iar ultima întrevedere cu Serviciul de probațiune a avut loc în data de 05.01.2007.
În baza dosarului penal nr.3775/2005 al Judecătoriei Zalău, acvirat, instanța a constatat că, în seara zilei de 22.02.2005, inculpatul a comis trei infracțiuni în concurs la legea circulație (conducere fără permis, cu alcoolemie peste limita legală și părăsirea locului accidentului), pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 392/08.06.2006 a Judecătoriei Zalău la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Sentința a rămas definitivă prin neapelare.
Din informațiile primite de la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaja rezultat că inculpatul întrerupt măsurile de supraveghere, iar din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere rezultă că acesta este plecat în străinătate ( 47 - 50).
Potrivit art. 864Cod penal, dacă cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credința, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Potrivit art. 447 (1) Cod procedură penală, asupra revocării sau anulării suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 864ori în art. 865din Codul penal, se pronunță din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanța care judecă ori a judecat în prima instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Pe baza considerentelor susmenționate, având în vedere că inculpatul a plecat în străinătate fără să anunțe serviciul de probațiune întrerupând astfel măsurile de supraveghere, instanța a considerat că acesta a acționat cu rea-credință, profitând de clemența instanței de judecată care i-a acordat acest beneficiu al suspendării executării pedepselor cu închisoarea pentru multiplele infracțiuni comise, sens în care a admis cererea formulată pentru revocarea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 392/08.06.2006 a Judecătoriei Zalău, pentru comiterea infracțiunilor la legea circulației pe drumurile publice prevăzute și pedepsite de art. 78, art. 79, art. 81 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse cu privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr.509 din 09.11.2007 a Judecătoriei Zalău, la data de 26.09.2008 a declarat apel condamnatul pentru netemeinicie și nelegalitate.
În susținerea apelului, apărătorul condamnatului a solicitat repunerea apelului declarat de condamnat în termenul prevăzut de lege, cu motivarea că acesta nu a avut cunoștință de proces fiind încarcerat în străinătate, iar procedura cu acesta nu a fost îndeplinită.
Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită cu inculpatul și în consecință a se dispune anularea mandatului de executare a pedepsei și punerea în libertate a condamnatului.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei și prin prisma motivelor invocate de apelant, tribunalul a reținut că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din dosarul nr- al Judecătoriei Zalău în care a fost pronunțată Sentința penală nr.509 din 09.11.2007, condamnatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată, nici la pronunțare.
Într-adevăr, potrivit art.365 Cod procedură penală, partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, iar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.
S-a constatat, astfel, că apelul declarat de condamnatul s-a înregistrat la Judecătoria Zalău la data de 26.09.2008 precum și faptul că, prima instanță a făcut toate demersurile legale pentru prezentarea condamnatului în fața instanței de judecată.
De asemenea, prin sentința penală nr.392 din 8 iunie 2006, condamnatului i s-a pus în vedere să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.863alin.1 lit.a-b Cod penal și i s-a atras atenția asupra prevederilor art.864Cod penal.
Din adresa Serviciului de Probațiune nr.769/C/02.07.2007 a reieșit că ultima întrevedere a condamnatului cu consilierii de probațiune a avut loc la data de 5.01.2007.
Aceste date atestă faptul că, acesta cunoștea măsurile impuse de instanță printre care și aceea prev.de art.863alin.1 lit.b Cod penal, respectiv măsura de a anunța orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
Invocarea faptului că nu a avut posibilitatea să se prezinte în instanță la termenele când a fost citat pentru că era plecat în străinătate nu are relevanță, în cazul de față, deoarece condamnatul trebuia să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, această măsură reprezintă nu numai o obligație dar și o constrângere precum și chemarea de a se alinia la un ordin, la o disciplină cerută de lege.
În acest context, susținerile condamnatului că nu a avut cunoștință de proces fiind încarcerat în străinătate apar ca neîntemeiate.
De altfel, acesta nu a făcut dovada perioadei în care a fost privat de libertate în străinătate deși s-a angajat în fața instanței, prin apărătorul său că va depune traducerea în limba română a înscrisului depus la 22 din dosar nr-.
Față de aceste considerente urmează a se respinge ca nefondată cererea de repunere în termen - formulată de condamnatul.
Potrivit dispozițiilor art.363 alin.1, 3 Cod procedură penală, în cazul de față, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Din dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a copiei hotărârii nr.509/9.11.2007, rezultă că aceasta a fost comunicată la adresele indicate de condamnat, în datele de 14, 15 noiembrie 2007.
Cum apelul a fost înregistrat la data de 26.09.2008 este evident că acesta a fost declarat cu mult peste termenul prevăzut de art.363 Cod penal.
Așa fiind, în baza prev.art.379 alin.1, pct.1 lit.a Cod procedură penală, s-a respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinței penale nr.509 din 9.11.2007 a Judecătoriei Zalău.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apărătorul ales al condamnatului, av., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
Prin declarația dată în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate condamnatul a învederat că apărătorul lui ales a declarat recurs fără a avea consimțământul său și că nu recunoaște acest recurs și nu înțelege să îl susțină.
Față de precizările făcute de condamnatul în fața judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, curtea urmează a constata că inculpatul, fiul lui și, născut la 10.06.1972 în S, aflat în Penitenciarul Satu Mare nu își însușește recursul declarat de apărătorul său ales împotriva deciziei penale nr.80/2008 a Tribunalului Sălaj.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili onorar apărător din oficiu în sumă de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea av..
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată că inculpatul, fiul lui și, născut la 10.06.1972 în S, aflat în Penitenciarul Satu Mare nu își însușește recursul declarat împotriva deciziei penale nr.80/2008 a Tribunalului Sălaj.
Stabilește onorar apărător din oficiu în sumă de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea av..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red./.
06.03.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Monica Rodina Luminița Hanzer