Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 552/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 273/2009)
Decizia penală nr. 552/
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Simona Encean
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 7/20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul-condamnat, pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu în baza delegației nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei răspunsul apărătorului inculpatului, din conținutul căruia rezultă că acesta a formulat declarația de recurs, însușindu-și semnătura de pe aceasta.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat, având cuvântul, arată că menține concluziile puse la termenul anterior, în sensul că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii formulate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași. După cum reiese din actele dosarului, condamnatul s-a prezentat de câteva ori la Serviciul de probațiune. Condamnatul a fost nevoit să plece la muncă în străinătate întrucât, având cazier, în țară nu își găsea loc de muncă. Există la dosar o adresă de la Postul de Poliție de unde reiese că are un comportament pozitiv în societate și până la data de 24 martie 2008 s-a prezentat la întrevederi și a lucrat fără forme legale.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, precizează că menține concluziile puse la termenul anterior și solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței penale pronunțate de Tribunalul Călărași, apreciind că aceasta este legală și temeinică. Consideră că din înscrisurile aflate la dosar rezultă faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința penală nr.23/23 februarie 2005. Astfel, recurentul nu s-a prezentat la toate întrevederile stabilite la Serviciul de Probațiune, de asemenea, nu a comunicat acestuia schimbarea adresei la care locuiește, precum și deplasarea sa în străinătate. Totodată, nu a furnizat informații cu privire la locul său de muncă. În consecință, apreciază că nu s-a supus măsurilor de supraveghere stabilite de către instanța de judecată.
Solicită obligarea recurentului-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 7/20.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Călărași Secția penală, în baza art. 864alin. 2. pen. a admis cererea formulată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași și a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cuantum de 2 ani închisoare pronunțată împotriva condamnatului prin sentința penală nr. 23/2005. Totodată a dispus executarea acestei pedepse în regim de detenție, în baza art. 71 și 64 lit. a și b pen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a arătat că, așa cum rezultă din actele dosarului, condamnatul, după ce inițial a respectat dispozițiile art. 863. pen. ulterior acesta nu s-a mai conformat măsurilor dispuse de instanță, lipsind nejustificat de la întâlnirile stabilite de consilierul de probațiune.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, prin apărător, condamnatul. S-a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii formulate de Serviciul de Probațiune întrucât condamnatul s-a prezentat de mai multe ori la Serviciul de Probațiune, a avut un comportament pozitiv în societate, așa cum rezultă din adresa emisă de Postul de Poliție din comuna, însă a fost nevoit să plece la muncă în străinătate întrucât în țară nu și-a găsit loc de muncă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform art. 3856alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că recursul este fondat.
Astfel, se constată că prin sentința penală nr.23/23.02.2005 a Tribunalului Călărașia fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a și alin. 3 lit b pen. cu aplic. art. 74-75 din același cod. În baza art. 861- 862. pen. instanța de fond a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o perioadă de 4 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii. Totodată s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună mai multor măsuri de supraveghere, respectiv să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Prin decizia penală nr. 269/06.04.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Sentința penală a rămas definitivă prin nerecurare la data de 26.04.2005.
Din relațiile comunicate Curții de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărașia rezultat că s-a prezentat la sediul serviciului la datele de 25.05.2005, 25.08.2005 și 24.01.2006.
În perioada următoare cuprinsă între 25.04.2006 și 24.02.2007 condamnatul nu s-a mai prezentat, pentru ca ulterior acesta să se prezinte începând cu data de 25.04.2007 și până la data de 24.03.2008.
Din referatul întocmit de către consilierul de probațiune a rezultat că față de situația materială precară a condamnatului și datorită împrejurării că acesta nu reușise să-și găsească un loc de muncă în țară nu s-a apreciat oportună înștiințarea instanței cu privire la încălcarea măsurilor de supraveghere. Cu privire la lipsa sa de la întâlnirile programate, condamnatul a arătat la data de 25.04.2007 că a fost plecat în Spania, unde a muncit fără forme legale.
Având în vedere lipsa condamnatului de la întâlnirile programate ulterior datei de 24.03.2008, în urma verificărilor efectuate de către consilierul de probațiune s-a constatat că din nou condamnatul a plecat în străinătate, efectuând lucrări în domeniul construcțiilor.
În aceste condiții, tribunalul a arătat că lipsa nejustificată a condamnatului de la întâlnirile stabilite de consilierul de probațiune reprezintă o încălcare a măsurilor stabilite de instanță și a dispus revocarea suspendării executării pedepsei.
Însă, din analiza dispozițiilor art. 864alin. 2. pr. pen. se constată că revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere are loc în cazul în care cel condamnat nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță.
Ori, având în vedere conținutul dispozițiilor legale în materie, se constată că revocarea executării pedepsei este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv ca cel condamnat să încalce măsurile de supraveghere stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare, pe de o parte, și, pe de altă parte, acest comportament să fie determinat de reaua credință a acestuia.
Curtea constată că instanța de fond a analizat doar prima condiție prevăzută de lege, fără a analiza și motivele pentru care condamnatul a încălcat obligațiile impuse acestuia.
Din înscrisurile înaintate de către Serviciul de probațiune se constată că cel condamnat s-a prezentat la sediul serviciului în perioada mai 2005- ianuarie 2006, respectiv aprilie 2007 - martie 2008, lipsa sa fiind determinată de plecarea în străinătate la muncă.
De altfel, cu privire la absența sa din perioada aprilie 2006 - ianuarie 2007, consilierul de probațiune nu a considerat necesară sesizarea instanței având în vedere situația materială precară a condamnatului și faptul că acesta nu reușise să-și găsească un loc de muncă în țară.
Totodată, lipsa condamnatului de la întâlnirile stabilite începând cu data de 28.07.2008 s-a datorat plecării sale în străinătate în vederea găsirii unui loc de muncă.
În aceste condiții, Curtea apreciază că neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță nu se datorează relei credințe a condamnatului, ci unei împrejurări concrete determinate de situația sa materială precară și lipsa posibilităților reale de găsire a unui loc de muncă în țară pentru câștigarea unor venituri necesare subzistenței.
Această împrejurare este întărită și de faptul că în perioadele cât s-a aflat în România condamnatul s-a prezentat la întâlnirile stabilite de consilierul de probațiune.
Mai mult, sesizarea instanței cu solicitarea de revocare a suspendării pedepsei aplicate condamnatului s-a realizat la începutul anului 2009, în condițiile în care termenul de încercare expira la sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an, dată la care acesta s-ar fi reabilitat de drept.
Față de cele arătate, Curtea constată că plecarea condamnatului în străinătate nu a fost determinată de intenția acestuia de a se sustrage măsurilor de supraveghere, ci de necesitatea obținerii unui loc de muncă.
Pe de altă parte, măsura revocării suspendării executării pedepsei intervenită la un interval de timp apropiat de momentul expirării termenului de încercare nu se mai justifică, putându-se aprecia că scopul pedepsei prevăzut de art. 52. pen. respectiv prevenirea comiterii de noi infracțiuni, a fost atins.
În consecință, în baza art. 38515pct. 2 lit. d pr. pen. Curtea va admite recursul condamnatului și va respinge sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale penală nr. 7/20.01.2009 a Tribunalului Călărași, casează în totalitate sentința penală recurată și rejudecând:
Respinge ca neîntemeiată sesizarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași.
Cheltuielile judiciare atât la fond cât și în recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. 28.04.2009/ 2 ex.
- jud.
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Simona Encean