Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 596/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R O MA NIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECTIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.596

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Silviu Anti

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Vadana

- - - judecător

- - - grefier

*********************

Ministerul Public: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

- reprezentat legal prin procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva deciziei penale nr.219/AP din 18.06.2009, pronunțată de pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat av. pentru intimatul-inculpat - lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție admibilitatea recursului, având în vedere caracterul inadmisibil al hotărârii atacate, întrucât recursul se referă la o hotărâre care în prezent are caracter definitiv.

Reprezentantul parchetului arată că față de caracterul inadmisibil al hotărârii atacate lasă soluția la aprecierea instanței.

Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

-deliberând-

Prin sentința penală nr.45/11.03.2009 pronunțată de Judecătoria Bicaz, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Judecătoria Miercurea C ca urmare a admiterii cererii de strămutare, prin încheierea nr. 343/ 20 februarie 2009 a pronunțată în dosarul 10790/2008.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz care a invocat nelegalitatea sentinței întrucât Judecătoria Bicaz nu era competentă teritorial ci Judecătoria Piatra Neamț și prima instanță nu trebuia să dispună scoaterea cauzei de pe rol pronunțând o sentință ci o încheiere.

Prin decizia nr.219/18.06.2009 a Tribunalului Neamțs -a dispus respingerea apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, ca inadmisibil.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 45, pronunțată la data de 11.03.2009, Judecătoria Bicaza trimis cauza, având ca obiect "revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei", formulată de petenta, Judecătoriei Miercurea C, spre competentă soluționare, urmare a admiterii cererii de strămutare, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 343, pronunțată la data de 20.02.2009, în dosarul nr-.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, criticând-o ca nelegală, întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 311 pct.1 și 3 din Codul d e procedură penală, în sensul că instanța s-a pronunțat printr-o sentință în loc de încheiere și nu a menționat calea de atac.

De asemenea, instanța de fond avea obligația să-și verifice competența în baza rolului său activ și să citeze toate părțile.

Apelul este inadmisibil.

Potrivit art. 311 pct.2 și 3 Cod procedură penală, hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezinvestește, se numește sentință, iar toate celelalte hotărâri date în cursul judecății se numesc încheieri.

Prin sentința atacată, prima instanță a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Miercurea C, în baza încheierii nr. 343/20.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deși hotărârea prin care se dispune o astfel de măsură, se încadrează în dispozițiile art. 311 pct.3 Cod procedură penală, în sensul că este vorba de încheiere și nu de sentință, motivele invocate de procuror nu pot fi examinate întrucât apelul declarat este inadmisibil, în sensul că hotărârea respectivă nu este supusă unei căi de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct.1 lit.a din Codul d e procedură penală s-a respins apelul ca inadmisibil.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal recurentul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ.

Prin motivele de recurs, Parchetul a reiterat aceleași motive invocate și în apel și anume că prima instanță, în speță Judecătoria Bicaz nu era competentă teritorial ci Judecătoria Piatra Neamț și instanța nu trebuia să se dezinvestească printr-o încheiere ci printr-o sentință.

Instanța de control judiciar, examinând motivele de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385/9 alin. 3 Cod pr.penală, combinat cu art. 385/6 alin. 1 Cod pr.penală constată că recursul de față este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 3851Cod proc. penală, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Potrivit art. 361 alin. 2 Cod pr.penală încheierile date în primă instanță nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor secțiunii II, a capitolului II, titlul II al Codului d e procedură penală, referitoare la strămutarea cauzelor rezultă că legiuitorul nu a prevăzut expres prin ce tip de hotărâre se dezinvestește instanța de la care a dispus strămutarea cauzei - sentință sau încheiere, dar practica judiciară a stabilit că în acest caz se pronunță o încheiere. Pe de altă parte nu este prevăzută vreo cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri, instanța nefăcând altceva decât să se conformeze încheierii și să trimită cauza la instanța egală în grad desemnată pentru soluționarea cauzei.

În aceste condiții pe de o parte faptul că prima instanță a pronunțat o sentință și nu o încheiere nu poate constitui o nulitate absolută și, în orice caz hotărârea de dezinvestire nu putea fi atacată prin nicio cale de atac, în acest caz Parchetul promovând apel și recurs - căi de atac neprevăzute de lege.

Cu privire la celălalt motiv de recurs invocat de Parchet - al necompetenței teritoriale a primei instanțe Curtea constată că, pe de o parte nu poate fi nici el examinat pe fond din considerentele mai sus expuse. Oricum potrivit art. 39 alin 2 Cod pr.penală, excepția de necompetență teriorială a instanței poate fi invocată numai până la citirea actului de sesizare la prima instanță lucru pe care Parchetul nu l-a invocat la termenele avute la Judecătoria Bicaz. Această presupusă lipsă de competență s-a acoperit prin strămutarea cauzei, strămutarea fiind în fapt o prorogare a competenței teritoriale.

Față de aceste considerente instanța constată că în mod temeinic TRIBUNALUL NEAMȚa respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ ca inadmisibil, acesta fiind în mod vădit declarat formal și ducând la tergiversarea inutilă a cauzei.

Va respinge în consecință recursul de față în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. a Cod pr.penală, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct. 1 lit. a Cod pr.penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ împotriva deciziei penale nr. 219 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, a onorariului apărătorului oficiu, în sumă de 100 lei apărător oficiu.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Red. - /

Red. -

Tehnored. - 2 ex.

26.10.2009

Președinte:Adrian Bogdan
Judecători:Adrian Bogdan, Silviu Anti, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 596/2009. Curtea de Apel Bacau