Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 96/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - revocarea suspendării executării pedepsei -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR. 96

Ședința publică de la 05 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - - JUDECĂTOR 3: Doru

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de ședință din data de 31 ianuarie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie, având ca obiect recursul declarat de petentul, împotriva deciziei penale nr. 129/A din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 183 din 26 iunie 2007, Judecătoria Mad ispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a suspendării pedepsei formulată de petentul - domiciliat în Rm.,-, bloc 4,. B,.12, județ - privind pe condamnata, domiciliată în localitatea M,-, -.. B,. 5, județ

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 866/2003 pronunțată de Judecătoria M în dosarul cu nr. 108/2003 (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 332/2004 a Curții de Apel Craiova ), inculpata a fost obligată la plata către partea vătămată a sumei de 177.049.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea autoturismului incendiat.

Deoarece condamnata nu s-a achitat de aceste obligații civile către partea civilă, acesta din urmă a întocmit dosarul de executare nr. 38/E/2004 în vederea recuperării creanței, însă creanța nu a putut fi recuperată, deoarece condamnata nu a realizat venituri și nu a deținut bunuri imobile în proprietate, în final, partea vătămată solicitând revocarea suspendării executării condiționate a pedepsei aplicate.

Analizând probatoriile existente în dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că cererea petentului, de revocare a suspendării condiționate a pedepsei, este neîntemeiată, inculpata nefiind de rea-credință, ci nu și-a putut achita obligațiile civile datorită situației materiale precare. Totodată, s-a mai reținut că inculpata a achitat o parte din obligațiile civile dispuse prin sentința de condamnare, urmând a achita și restul creanței, însă în prezent nu dispune de venituri și se află în imposibilitate de a îndeplini aceste obligații.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel petentul, solicitând revocarea suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei, care nu și-a achitat obligația de plată a despăgubirilor civile la care a fost obligată, cu excepția unei sume de 4 milioane lei ROL.

Prin decizia penală nr. 129/A din 22 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinția dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de petentul - parte vătămată și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat în esență că, deși inculpata nu și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin sentința penală nr. 886/07.07.2003, în sensul că nu a achitat în totalitate suma la care a fost o obligată către partea vătămată, din cuprinsul materialului probator administrat în cauză a rezultat că această neîndeplinire a obligației nu s-a datorat relei credințe a inculpatei, ci situației materiale precare a acesteia din urmă, care nu are venituri din activități salarizate, nu are bunuri imobile în proprietate și nici nu este înscrisă în vreo formă de protecție socială.

Mai mult, din scrisoarea medicală aflată la dosar, a rezultat că inculpata este bolnavă de cancer la sân, suferind și o intervenție chirurgicală, tratarea acestei boli impunând o serie de costuri, dar și evitarea unor eforturi fizice, iar potrivit depoziției martorului, a rezultat că inculpata a achitat părții vătămate - petente suma de 50 milioane lei ROL despăgubiri civile, din totalul de 220 milioane lei la care a fost obligată prin hotărârea de condamnare.

Prin urmare, în speță s-a făcut dovada că neexecutarea în întregime a obligațiilor civile la care a fost obligată inculpata, nu s-a datorat relei credințe a acesteia, neputându-se face astfel aplicarea dispozițiilor art. 84 și Cod Penal respectiv a art. 447

C.P.P.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen partea vătămată - petent, soluția instanței de apel nefiind legală și temeinică, această instanță nu a solicitat documentele medicale privind starea de sănătate a inculpatei, iar aceasta din urmă este de rea-credință în ceea ce privește achitarea obligației sale de plată a despăgubirilor civile la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească, sustrăgându-se chiar de la ședințele de judecată stabilite de instanțe.

Analizând recursul promovat în cauză, se reține:

Asupra excepției tardivității formulării recursului se reține caracterul neîntemeiat, deoarece decizia recurată în prezenta cauză i-a fost comunicată petentului la 24 octombrie 2007, iar recursul a fost înregistrat la 5 noiembrie 2007, termenul de recurs, de 10 zile împlinindu-se într-o zi de legală, cu prorogarea termenului în prima zi lucrătoare.

Instituția revocării suspendării condiționate a executării pedepsei este reglementată în dispozițiile art.83 și 84 Cod penal, care stabilește, de principiu, regula conform căreia revocarea suspendării are loc fie în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare, fie în cazul neexecutării, cu rea credință, a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Trebuie reținut că în privința efectelor există identitate de regim juridic, operând revocarea suspendării și punerea în executare efectivă a pedepsei privative de libertate, atât în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, cât și în cazul neexecutării obligațiilor civile, legiuitorul român statuând însă distincții privitor la modalitatea și termenul de investire a instanței cu acțiunea pentru revocarea suspendării.

Astfel, în ipoteza prevăzută în art.83 Cod penal, sesizarea instanței pentru revocarea suspendării are loc din oficiu, chiar și după împlinirea termenului de încercare dacă infracțiunea săvârșită în cadrul termenului de încercare a fost descoperită până la expirarea acestui termen (conform art.83 alin.2) și s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.

În ipoteza prevăzută în art.84 Cod penal, sesizarea instanței pentru revocarea suspendării poate avea loc atât din oficiu, cât și la solicitarea persoanei interesate, respectiv partea civilă în beneficiul căreia persoana condamnată a fost obligată la plata despăgubirilor civile, condiționat de promovarea acestei acțiuni și soluționarea în cadrul termenului de încercare.

Sub acest ultim aspect, trebuie reținut că dispozițiile art.84 Cod penal, nu au fost stipulate în favoarea persoanei condamnate în sensul acordării unui termen de grație în cadrul căruia să achite obligațiile civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, ci drept un termen limită în care partea civilă poate solicita revocarea suspendării.

Ori, acest principiu, pentru a fi producător de efecte juridice, este necesar ca la data când instanța, legal sesizată pentru revocarea suspendării, se pronunță asupra cererii, termenul de încercare să nu fi expirat, deoarece numai până la acest moment pedeapsa privativă de libertate poate deveni executabilă tocmai prin efectul revocării suspendării.

În cazul în care termenul de încercare s-a împlinit, în absența unei hotărâri definitive prin care să se fi dispus revocarea suspendării executării, astfel cum dispune art.86 Cod penal, persoana condamnată este reabilitată de drept, ceea ce semnifică imposibilitatea punerii în executare a unei sancțiuni, care, prin efectul legii, este considerată realizată.

Această concluzie se desprinde din conținutul art.86 Cod penal, care stipulează că reabilitarea de drept a unei persoane condamnate, a cărei pedeapsă privativă de libertate a fost suspendată condiționat, intervine în toate cazurile în care s- împlinit termenul de încercare și persoana condamnată nu a săvârșit o nouă infracțiune în acest termen și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării în condițiile art.83 sau 84 Cod penal.

Față de aceste considerente, se reține că recursul promovat în cauză este nefondat, întrucât s-a împlinit termenul de încercare stabilit condamnatei prin sentința penală nr.866 /2003 pronunțată de Judecătoria V M, de 2 ani și 3 luni, care a început să curgă de la data de 9 martie 2004 și s-a împlinit la data de 9 iunie 2006, fără ca în acest interval condamnata să fi săvârșit o altă infracțiune sau să se fi pronunțat o hotărâre de revocare a suspendării executării pedepsei; ori, prin efectul împlinirii termenului de încercare, cererea pentru revocarea suspendării nu mai poate fi promovată și să se dispună executarea unei pedepse pentru care a intervenit reabilitarea de drept.

În consecință, în raport de dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursul va fi respins; în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat, se constată că recurentul nu are culpă procesuală, urmând să se aplice dispoz.art.192 alin.3 Cod pr.penală și cheltuielile să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca fiind nefondat, recursul declarat de petentul, împotriva deciziei penale nr. 129/A din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul cu nr-.

Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud. ---

Jud. apel:

.// 12 Februarie 2008

- 05.02.2008

- V M, va urmări și încasa de la recurentul - parte vătămată suma de 20 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Doru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 96/2008. Curtea de Apel Craiova