Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 103
Ședința publică de la 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "inselaciunea (art.215 Cod penal)", declarat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 25.02.1975 in mun. Bârlad, domiciliat in Bârlad,-, -.A,.2,.9, jud. V, impotriva deciziei penale nr.199 din data de 23.10.2008 pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, cu delegatie la dosar, si avocat care raspunde pentru partea civila intimata lipsa la acest termen.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Avocat depune in instanta motive suplimentare de recurs formulate in scris, care, dupa verificarea si semnarea de catre presedintele completului de judecata, se ataseaza la dosarul cauzei. si reprezentantului Ministerului Public un exemplar.
Sustine aparatorul că, pentru o noua examinare a cauzei, pentru o analiza judicioasă a probatoriului administrat, avand in vedere că in faza de urmarire penala cat si la instanta de fond si de apel inculpatul a fost lipsit de administrare de probe in aparare, solicita a-i fi admisa proba cu doi martori, avand in vedere ca aceasta proba, desi a fost incuviintata, nu a fost administrată. La fila 79 dosar fond, i s-a admis proba cu un martor, dar care nu a mai fost audiat, deci el nu a putut sa beneficieze de un proces echitabil.
Avocat sustine ca, fiind in recurs, considera inadmisibila cererea recurentului si solicita respingerea.
Reprezentantul Ministerului Parchetului avand cuvantul, sustine ca, in aceasta faza a procesului, recurs, instanta nu face altceva decat sa verifice legalitatea si temeinicia hotararilor pronuntate de catre instanta de fond si de apel, nu procedeaza la administrarea de noi probe. Solicita respingerea probei solicitate de catre inculpatul recurent prin aparatorul său.
Instanta, consultandu-se, apreciaza ca proba cu martori solicitată de inculpatul recurent in recurs este inadmisibilă față de prevederile legale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Av. avand cuvantul pentru inculpatul recurent, considera că judecarea cauzei, atat la fond cat si in apel, a avut loc cu incalcarea urmatoarelor dispozitii care reglementeaza procesul penal, in conditii de nulitate prevazute de art.197 Cod procedura penala, astfel:
Rechizitoriul intocmit de procuror prin care se dispune punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata nu este verificat si confirmat de prim procurorul parchetului, astfel instanta de judecata a fost sesizata nelegal, ceea ce atrage nulitatea.
Referatul de terminare a urmaririi penale, fila 6 dosar de urmarire penala, nu este semnat si stampilat de organul de cercetare penala.
Procesul verbal al Politiei M, fila 28 dosar urmarire penala, prin care i se aduce la cunostinta inculpatului ca la 18 aprilie 2007 s-a inceput urmarirea penala nu este semnat de catre acesta si nici de un aparator ales, doar din oficiu.
Declaratia de invinuit din 28 mai 2007, fila 32 dosar urmarire penala, nu face mentiunea că de față a fost aparatorul invinuitului sau ca i s-a pus in vedere sa dea declaratii fară acesta.
Declaratiile partii vatamate, martorilor, au fost luate in lipsa inculpatului si a aparatorului acestuia si nu sunt semnate de presedintele completului de judecata.
De asemenea, in incheierile de sedinta de la fond si apel nu mentioneaza faptul ca se dă cuvantul procurorului pentru a pune concluzii ceea ce este similar cu neparticiparea procurorului la sedință si atrage nulitatea absoluta.
In incheierea de sedinta din 13 mai 2008, fila 79 dosar fond, se incuviinteaza proba cu martorul solicitată de inculpat, dar acesta nu mai este audiat la termenul din 10 iunie 2008, cand instanta de fond ramane in pronuntare. Instanta de apel nu verifica acest aspect si astfel inculpatul este lipsit de dreptul de a-si formula probe in aparare.
Instanta de apel nu reexamineaza cauza penala sub toate aspectele de fapt si de drept, fara restrictii in administrarea probelor si judeca apelul. Atat in incheierile de sedinta cat si in cuprinsul hotararii de apel se arată că obiectul dosarului este infractiunea de delapidare, cu toate ca obiectul dosarului este inselaciune si violare de domiciliu. Instanta de apel nu motiveaza hotararea in raport cu motivele invocate in apel, face aprecieri generale fără a face un examen coroborat al probelor administrate, cu referire concretă a ceea ce a rezultat din evaluarea lor.
In plus, hotararea de apel nu este comunicata inculpatului, nu exista dovadă la dosar.
Instanta de fond nu a verificat legalitatea probelor administrate in cursul urmaririi penale pentru a stabili temeiul de condamnare, existența infractiunilor, stabilirea raspunderii, conform principiului contradictorialitatii si al nemijlocirii.
Considera ca inculpatul este nevinovat, lipseste probatoriul pentru dovedirea vinovatiei faptelor sale penale, in special inselaciunea. Singurul probatoriu din care sustine atat organele de urmarire penala cat si instanta de fond si apel, ar fi declaratiile martorilor. Acesti martori nu mentioneaza că in mod nemijlocit au luat cunostință despre savarsirea acelor fapte. martorii spun ca li s-a spus de catre partea vatamata.
Nu exista elemente de natura a proba aceste infractiuni.
Un alt mijloc de proba, procesul verbal a inregistrarii telefonice nu are forța probantă, inregistrarea a fost facuta ilegal si astfel nu poate fi folosita in procesul penal, pentru ca astfel s-ar incalca dreptul la viata privata. Acest proces verbal este facut de organele de politie, nu se intelege nimic din el, o inregistrare facuta pe un telefon al unei persoane, cunoștință de-a partii vatamate, ceea ce nu poate sta ca probă.
Instanta de fond trebuia sa inlature mijloacele de proba obtinute in mod ilegal. Procesul verbal de redare a convorbirilor este nelegal.
Tot in spiritul stabilirii vinovatiei inculpatului, pentru aflarea adevarului instanța de judecată este obligata, conform art.62 Cod procedura penala, sa lamureasca cauza pe baza de probe, sa aprecieze fiecare proba, iar conform art.63 să se examineze acest probator, si dacă există probe care creeaza dubii, si nu exista o alta probă, cum este si in acest caz, in special in cazul infractiunii de inselaciune cat si la infractiunea de violare de domiciliu, consideră ca instanta pentru aplicarea acestor acte normative poate să dispună achitarea inculpatului.
Daca se va analiza probele cu martori, se va observa că unul din martori era cel care, in momentul in care a iesit la poartă, se afla in mașină, mergea la capătul de cursă, si acesta ar putea proba că partea vatamata i-a facut semn să oprească, a intrat in curte, dupa care l-a condus pana la masină.
De asemenea, la infractiunea de inselaciune, nu exista elemente care sa explice latura obiectiva si latura subiectiva, acele mijloace de inducere in eroare si acea intenție.
Se vorbeste despre un contract de leasing, ori inculpatul nu putea sa cumpere o masina pe contract de leasing in numele partii vatamate. Toate aceste elemente concură la stabilirea faptului că nu există acea faptă.
Considera ca nu s-au respectat prevederile art.6 paragraf 2 lit.d din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Instanta de apel trebuia sa sesizeze aceste aspecte.
Avand in vedere aceasta situatie, considera ca se impune casarea si trimiterea spre rejudecare. In drept, isi motiveaza acest recurs pe disp. art.385 ind.9 alin.1 pct.10 Cod procedura penala.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine ca, se solicita astazi prin concluziile inculpatului recurent formulate de aparatorul său ales, două variante de a admite acest recurs. Una, de a restitui cauza procurorului pentru că i-au fost incalcate dispozitiile procedurale, respectiv dreptul la aparare si la administrarea tuturor probelor, cu alte cuvinte, urmarirea penala ar fi incompleta si rechizitoriul nu este confirmat de catre procurorul ierarhic superior, și a doua variantă, a doua solicitare este aceea de a-l achita pe inculpat intrucat nu sunt probe din care sa rezulte ca acesta a savarsit cele doua infractiuni, si anume, inselaciunea si violarea de domiciliu.
Se sustine ca i-au fost incalcate inculpatului drepturile esentiale, cele privind dreptul la aparare, că a propus audierea unor martori, aceștia chiar au fost inlocuiți, instanta i-a audiat dar fără ca inculpatul să fie prezent pentru a avea posibilitatea de a pune intrebari martorilor.
A se observa un lucru, este arhicunoscut faptul că, atât timp cât inculpatul are termen in cunostinta trebuia să se prezinte in fata instantei, că lipsa acestuia este o situatie pe care si-a ales-o inculpatul - de a nu fi prezent, probabil că a considerat că audierea martorilor nu este atât de importantă in prezența sa.
Subliniaza faptul că, rechizitoriul trebuie confirmat de catre procurorul ierarhic superior numai in situatia in care se efectueaza urmarirea penala proprie, e vorba de art.209 alin.4 Cod procedura penala, ori in situatia de față este o cauză penala instrumentata de catre organele de politie, si procurorul nu a facut altceva decat sa puna in miscare actiunea penala si sa dispuna trimiterea in judecata pe baza probelor administrate.
Este contestată si inregistrarea telefonică, inregistrarea pe un telefon a convorbirii dintre partea vatamata si inculpat, considerandu-se ca i-a fost incalcat dreptul la intimitate, acea convorbire nu a avut nici o legatura cu intimitatea inculpatului, ci este vorba de o proba indirecta prin care partea vatamata a inteles sa demonstreze, prin probe indirecte, ca suma de bani a fost primită de catre inculpat pentru a-i procura o masina, dar acesta a indus-o in eroare, cu scopul de aoi nșela, și mai mult de atat, rezultă din aceasta convorbire că a primit banii dar nu ințelege sa-i mai restituie.
De asemenea, si infractiunea de violare de domiciliu a fost demonstrată, pentru că inculpatul a patruns fara drept in curtea partii vatamate, fapt ce l-a determinat să sesizeze organele de politie, iar motivul invocat de catre acesta a fost acela de ce a sesizat organele de politie in legatura cu faptele savarsite.
Apreciaza ca solutia dată de catre instanta de fond, mentinută de catre instanta de apel sunt legale, sunt temeinice, in cauză există probe, si directe dar si indirecte, din care rezulta cu prisosință că inculpatul a savarsit cele doua infractiuni, și mai mult decat atat, solutia instantei este si temeinica, in sensul ca instantele au individualizat in mod judicios pedeapsa aplicata inculpatului, aplicandu-i dispozitiile art.86 Cod penal.
Solicita respingerea recursului ca fiind nefondat.
Avocat avand cuvantul pentru partea civila intimata, solicita respingerea recursului, apreciaza ca atat hotararea instantei de fond cat si cea de apel sunt temeinice si legale, vinovatia inculpatului a fost stabilita si probata in mod corect de catre ambele instante, in sensul că s-a administrat proba cu martori, proba cu inscrisuri, s-au inregistrat primele convorbiri dintre inculpat si partea vatamata - prin care inculpatul îi spunea textual si clar ca nu-i va restui acea sumă de bani care i-a dat-
Solicita respingerea recursului.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine ca este nevinovat si achieseaza la concluziile puse de catre aparatorul său ales.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr.92/24.06.2008 a Judecătoriei Murgeni, a fost condamnat inculpatul la pedepsele:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 al.1 Cod penal;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 al.1 Cod penal.
Pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor enumerate la art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În baza art.861Cod penal executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de 5 ani.
S-a stabilit organul de supraveghere și măsurile de supraveghere.
S-a atras atenția asupra dispozițiilor art.864Cod penal.
A fost suspendată executarea pedepsei accesorii.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile și la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
Partea vătămată l-a cunoscut pe inculpat în vara anului 2004, în timp ce se deplasa cu autobuzul, condus de către inculpat, pe ruta Bârlad -.
Cu ani în urmă, inculpatul o cunoscuse pe fiica părții vătămate, pe când aceasta locuia in Municipiul Bârlad.
Ajunși la, inculpatul a cerut părții vătămate numărul de telefon al fiicei acesteia, motivând ca nu a mai văzut-o de mult timp, partea vătămată conformându-se.
După mai multe convorbiri telefonice, aproape de fiecare dată, când avea cursă de Bârlad- sau Bârlad-H, inculpatul în fața porții părții vătămate pentru "a mai schimba o vorbă" cu vătămata, dar mai ales cu fiica acesteia, cele două locuind împreună.
Când inculpatul avea "cap de linie" la, la reîntoarcere la, luând masa împreună cu vătămata și fiica acesteia.
Cu timpul, datorită acestor împrejurări și urmare a unor servicii pe care le făcea, inculpatul devenise "un obișnuit al casei", vătămata și fiica acesteia considerându-l ca "făcând parte din familie", bucurându-se de încrederea lor.
Pe fondul acestei încrederi, partea vătămata i-a mărturisit intenția de a-și cumpăra un autoturism, cu atât mai mult cu cât fiica ei se înscrisese la școala de șoferi amatori, solicitându-i "o consultație de specialitate" cu privire la marca mașinii, caracteristici tehnice, preț, etc.
Inculpatul a asigurat-o pe vătămata că prin "relațiile pe care le are" o va ajuta să-și achiziționeze un autoturism performant și la un preț convenabil.
La câteva zile de la aceste discuții, partea vătămată, fiica acesteia și inculpatul au plecat la Sucursala Ha B. pentru a contracta un împrumut, ofițerul de credite spunându-i părții vătămate că nu poate obține împrumutul decât numai după ce își va achita restanța de 700 lei pe care aceasta o avea la Bank.
Deoarece partea vătămată nu avea această sumă, inculpatul s-a oferit ca după revenirea la Bârlad să achite el această restanță, în contul părții vătămate, lucru pe care l-a și făcut.
Motivat de faptul că pe data de 22 februarie 2006 inculpatul nu a putut să le ducă pe vătămată și pe fiica acesteia la H, așa cum s-au înțeles, pentru a obține împrumutul, inculpatul l-a trimis pe vărul său, care a venit la cu mașina proprietatea inculpatului și împreună cu cele două au plecat la
Aici, partea vătămată a prezentat dovada achitării restanței la Bank ofițerului de securitate, dovadă primită de la inculpat prin intermediul lui, a făcut un împrumut de 18.000 lei.
După ridicarea sumei, la reîntoarcere, i-a spus vătămatei că nu vor mai opri în comuna, ci vor merge direct la Bârlad, fiind așteptată de către inculpat.
Mai tot timpul, prin telefon, inculpatul a cerut fiicei părții vătămate ca, după ce vor scoate banii de la banca, să vina cu mama ei la Bârlad, stabilind, totodată, și punctul de întâlnire, respectiv un restaurant aflat în spatele Casei de Cultură.
Astfel, la acel restaurant, în timp ce luau masa, între inculpat și partea vătămată s-au purtat discuții cu privire la autoturismul ce urma să fie cumpărat, inculpatul sugerându-i să achiziționeze o mașina "" care aparținea unei școli de șoferi amatori.
Ulterior, inculpatul i-a propus vătămatei să fie de acord ca el să-i achiziționeze de la I un autoturism marca "Opel Astra" în leasing, la prețul doar de 15.000 lei, motivând că la I are o relație.
După această discuție, toți trei au părăsit localul și au plecat la autogară, inculpatul având cursă în acea seară pe ruta Bârlad-. La, partea vătămată a coborât din autobuz, fiica acesteia plecând în continuare cu inculpatul până la. La întoarcere, cei trei au continuat discuția la, în casa părții vătămate, inculpatul insistând ca partea vătămata să-i dea în acea seară suma de 15.000 lei pentru a lua legătura cu persoana din I, asigurând-o, totodată, că în 2-3 zile vor merge sa-și ridice mașina, autoturismul urmând a fi luat în leasing.
Pentru aod etermina pe vătămata să-i dea numaidecât banii, inculpatul i-a spus acesteia că, după ce-i va achita persoanei din I doar avansul, suma rămasă o va rula prin intermediul unor cămătari din Bârlad, astfel că din suma obținuta prin acest procedeu, el îi va achita atât ratele la autoturism, cât și ratele și dobânda la bancă, cerându-i, totodată, și desfășurătorul cu ratele la bancă, desfășurător pe care aceasta i l-a dat.
În toate aceste condiții, partea vătămata a dat inculpatului suma de 15.000 lei. Înainte ca inculpatul să plece cu banii, partea vătămata a invocat, retoric, lipsa încheierii unui înscris, moment în care inculpatul i-a replicat că se simte jignit de îndoiala privind loialitatea sa.
La aproximativ o săptămână, fiica vătămatei l-a sunat pe inculpat cerându-i cont asupra întârzierii, acesta rugând-o sa mai aștepte puțin, având copilul bolnav.
Partea vătămata l-a contactat telefonic pe inculpat, reproșându-i ca a înșelat-o și l-a somat să-i restituie urgent banii, renunțând la mașină.
Inculpatul i-a replicat că nu știe despre ce bani este vorba, deoarece el nu a primit nici o sumă de la ea, întrebând-o dacă are vreun înscris în acest sens, moment în care partea vătămată a făcut preinfarct și a leșinat.
La puțin timp a sosit și fiica părții vătămate care, aflând despre cele întâmplate, l-a apelat pe inculpat, cerându-i explicații cu privire la discuțiile avute cu mama sa, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că nu a întreprins nimic în vederea achiziționării autoturismului, deoarece a cheltuit banii, cerându-i să o asigure pe vătămată că va face un împrumut în bancă și-i va restitui cei 15.000 lei.
După această discuție, inculpatul a refuzat sistematic să se întâlnească sau să răspundă la telefon, motiv pentru care, în data de 29 mai 2008, partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În ziua de 28 august 2006, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea locuinței părții vătămate și, folosind un limbaj violent, i-a reproșat acesteia faptul ca l-a reclamat la poliție, asigurând-o și de aceasta data că în luna septembrie va face un împrumut la bancă și-i va restitui suma primită, după care, la insistențele părții vătămate, a părăsit curtea locuinței acesteia.
Faptele inculpatului, nerecunoscute de acesta, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alineat 1 Cod penal și de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alineat 1 Cod penal.
În baza acestor texte de lege și în temeiul art. 345 Cod procedură penală, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune în parte, la individualizarea cărora s-a ținut seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 alineat (2) Cod penal, instanța a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și art.64 lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, până la terminarea executării pedepsei.
Raportat împrejurărilor concrete în care faptele au fost săvârșite, precum și faptului că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia, făcând în cauză aplicarea dispozițiilor art.86/1 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.86/2, art.86/3 și art.86/4 Cod penal.
În temeiul art. 71 alineat 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 lei, reprezentând împrumutul bancar și dobândă.
În cauză, s-a dovedit că partea vătămată a încercat un prejudiciu în sumă de 15.000 lei, reprezentând suma de bani dată inculpatului pentru achiziționarea autoturismului și în temeiul art. 14, art. 16 și art.346 Cod procedura penala, cu referire la art. 998 Cod civil, instanța a admis în parte cererea pentru despăgubiri obligând pe inculpat să plătească părții civile suma de 15.000 lei, actualizată la data executării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul nu a fost motivat în scris. În susținerea orală a apelului, inculpatul, prin apărătorul ales, consideră că este greșită soluția de condamnare a sa pentru infracțiunile de înșelăciune și violare de domiciliu.
În acest sens, se susține că potrivit probatoriului administrat, inculpatul avea o relație de prietenia cu partea vătămată și fiica sa și nu sunt indicii temeinice care să îl incrimineze că a pătruns fără drept și a săvârșit o infracțiune de violare de domiciliu. Inculpatul era șofer de autobuz, a intrat la partea vătămată, au discutat și au ieșit împreună. Oricum, se apreciază că pedeapsa este prea aspră și că în mod greșit nu s-au reținut circumstanțe atenuante.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, se arată că nu există nici o probă directă.
Prin decizia penală nr.199/23 octombrie 2008 Tribunalului Vaslui, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.
A fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare.
Tribunalul a reținut că în mod corect și în deplină concordanță cu probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de înșelăciune și violare de domiciliu deduse judecății.
Activitatea infracțională a inculpatului a constat în inducerea în eroare a părții vătămate cu privire la facilitarea achiziționării unui autoturism pe care inculpatul trebuia să îl procure și pentru care partea vătămată i-a dat banii corespunzători prețului cu promisiunea că ulterior, ca urmare a unui aranjament financiar pe care inculpatul urma să îl facă, partea vătămată să își poată achita atât ratele la bancă precum și dobânda. De asemenea, inculpatul a intrat fără drept în curtea locuinței părții vătămate.
Instanța de fond a înlăturat în mod judicios prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpat, pentru ambele infracțiuni deduse judecății, ca urmarea a analizării materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și la judecata în fond.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor dar acestea rezultă din probatoriul testimonial și cu înscrisuri administrat, care se coroborează cu plângerea și declarația părții vătămate.
Martorii, (62-64 fond), Regulă (41, 49, 53, 54 urm.pen.) confirmă că partea vătămată intenționa să achiziționeze un autoturism, că a contractat un împrumut bancar în acest scop, că inculpatul s-a oferit să intermedieze procurarea autoturismului la un preț avantajos și chiar să gestioneze banii pe care i-a primit de la partea vătămată astfel încât să fie acoperite ratele lunare pentru credit, după care a amânat-o sub diferite pretexte până la sesizarea organelor de urmărire penală.
În sprijinul concluziei vinovăției inculpatului se înscrie și raportul de constatare tehnico-științifică nr.41944/26.03.2007 (64 urm.pen.), care conchide că s-au evidențiat indici cerți ai comportamentului simulat pentru inculpat, la întrebările relevante în cauză cu privire la suma de bani luată de la vătămata (15000 lei) și promisiunea de aoa juta să își cumpere o mașină.
Există la dosarul de urmărire penală și o transcrierea unor înregistrări efectuate cu telefonul mobil al martorei, în decursul căreia inculpatul recunoaște implicit că a primit bani de la partea vătămată și se angajează chiar să rezolve problema și să restituie banii.
Potrivit art.91 ind.6 al.2 Cod procedură penală, înregistrările convorbirilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare, efectuate de părți sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții.
n ceea ce privește fapta de violare de domiciliu, se reține în primul rând că inculpatul, la data de 28 august 2006 când a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate, nu mai era în relații de prietenie cu aceasta, în condițiile în care partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului la data de 29 mai 2006.
În al doilea rând, din depoziția martorei se desprinde concluzia că a existat un interval de timp între momentul în care partea vătămată a solicitat inculpatului să iasă din curte și momentul în care acesta s-a conformat după ce în prealabil a adresat reproșuri vătămatei. Aceeași martoră a auzit când inculpatul i-a spus părții vătămate că va face împrumut în luna septembrie și îi va da banii.
În considerarea celor expuse, tribunalul reține că săvârșirea faptelor de către inculpat a fost pe deplin dovedită iar soluția primei instanțe de condamnare a acestuia pentru ambele infracțiuni deduse judecății este corectă.
Pedepsele au fost stabilite de instanța de fond cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, cu luarea în considerare a elementelor ce caracterizează faptele și persoana inculpatului.
Nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în cauză, aspectele pozitive privind persoana inculpatului fiind valorificate în mod judicios în procesul complex al individualizării pedepsei prin stabilirea unor cuantumuri relativ reduse ale pedepselor, îndreptate spre minimul special și a unei modalități de executare fără privare de libertate.
În termen, hotărârile au fost recurate de inculpat cu motivarea că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate întrucât rechizitoriul nu a fost confirmat de primul procuror, că referatul de terminare a urmăririi penale nu este semnat, procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu este de asemenea semnat, că declarația inculpatului în calitate de învinuit nu conține toate mențiunile prevăzute de lege, că părțile vătămate și martorii nu au fost audiați în cursul urmăririi penale în prezența inculpatului, că la judecarea în fond și în apel în încheieri nu se regăsesc susținerile procurorului, că nu a fost administrată proba testimonială cu martorul deși a fost admisă, că instanța de apel nu a verificat întregul material probator, că a făcut vorbire de o infracțiune de delapidare în loc de înșelăciune, că hotărârea din apel nu a fost comunicată inculpatului, că s-au înregistrat ilegal convorbirile telefonice, că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul nu au fost dovedite.
Recursul formulat nu este fondat.
În temeiul art.264 al.3 Cod procedură penală actul de sesizare a instanței a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni.
Urmărirea penală s-a făcut fără punerea în mișcare a acțiunii penale.
În atare condiții nu erau incidente dispozițiile art.237 al.2 Cod procedură penală.
Procesul-verbal prin care s-a adus la cunoștință învinuirea, întocmit în aceeași zi când s-a luat prima declarație învinuitului, nici nu era necesar a fi întocmit, în cuprinsul declarației făcându-se mențiuni despre cadrul procesual în care este audiat.
Declarația a fost luată în prezența apărătorului, a fost semnată de acesta, la fila 31 dosar urmărire regăsindu-se împuternicirea avocațială.
În condițiile în care inculpatul nu a cerut, față de normele procedurale în vigoare la acel moment, la audierea părților vătămate ori a martorilor, nu era obligatorie prezența inculpatului ori a apărătorului.
Lipsa semnăturii de pe referatul de terminare a urmăririi penale a fost acoperită prin actele subsecvente efectuate de procuror, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea actului de sesizare a instanței.
În toate încheierile de ședință de la judecata în fond și în apel se regăsesc concluziile procurorului de ședință.
Prin încheierea din 13 mai 2008 fost admisă cererea inculpatului de audierea în circumstanțiere a martorului, fără a se dispune citarea acestuia, inculpatul luându-și obligația de a asigura prezența martorului.
La termenul acordat în acest sens nu s-a asigurat prezența martorului și nici inculpatul nu s-a mai prezentat, instanța decăzându-l din proba cu audierea în circumstanțiere a martorului.
Oricum, toate aceste motive puteau fi invocate de recurent în calea de atac a apelului și nu a recursului.
Cât privește critica adusă hotărârii instanței de apel, nici aceasta nu este fondată.
În condițiile în care la judecarea apelului inculpatul a fost prezent și nu se afla în stare de detenție, art.360 Cod procedură penală nu obliga instanța la comunicarea dispozitivului ori a hotărârii.
Instanța de apel a făcut o reapreciere a probelor administrate, în considerente (pag.7 hotărâre) regăsindu-se o analiză a tuturor probelor care au stat la baza hotărârii, inclusiv a dispozițiilor legale care permit administrarea probelor cu înregistrări audio făcute de părți.
Potrivit art.309 Cod procedură penală rezultatul deliberării, minuta, se semnează numai de membrii completului de judecată, nu și de grefier.
Nu este obligatoriu a se face mențiuni în hotărâre că ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
Pentru aceste motive, în baza art.38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.199 din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
-
26.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Maria Cenușă
