Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.105
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, inculpatul, fiul lui și, născut la 08.02.1985, domiciliat în B, Bd. -,. 3.. 27, Cod poștal -, Județ B, partea civilă 2003 SRL, cu sediul în B, str. -,. 23,. 26, Cod poștal -, Județ B împotriva sentinței penale nr. 123 din 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău prin care în baza art. 215 alin.1,3,4 si 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 și 76 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal si art. 74-76 lit. d Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 9 alin.1 lit din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74-76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 272 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 -76 lit. Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 33-34 lit. a Cod penal a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 652Cod penal au fost interzise inculpatului pe de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. teza a II-a lit b și c din Codul penal iar în baza art. 861- 862s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 ani.
Potrivit art. 863Cod penal inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere impuse de textul de lege menționat.
În conformitate cu prevederile art. 864Cod penal cu referire la art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării și face cunoscut acestuia masurile de supraveghere la care este supus.
În conformitate cu disp. art. 88 Cod penal, s-a computat la zi perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 7.08.2008.
S-a constatat că a încetat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpat.
În baza art. 215 alin.1,3,4 și 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) în referire la art. 711(3) Cod penal a fost condamnată persoana juridică SC SRL la pedeapsa amenzii de 15.000 lei RON.
În baza art. 6 din Legea nr. 241 /2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) Cod penal in referire la 711(2) Cod penal a fost condamnată aceeași persoană juridică la pedeapsa amenzii de 6.000 lei RON; în baza art. 9 alin.1 din din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) Cod penal in referire la art. 711(2) Cod penal a fost condamnată la pedeapsa amenzii de 6.000 lei RON; în baza art. 33-34 lit c Cod penal a fost condamnată la pedeapsa amenzii de 15.000 lei RON.
În conformitate cu prevederile art. 531(3) lit. a Cod penal in referire la art. 712(1) Cod penal s-a aplicat pedeapsa complementară privind dizolvarea persoanei juridice SC SRL
Potrivit art. 712(3) Cod penal pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice SC SRL are ca efect deschiderea procedurii de lichidare potrivit legii, o copie de pe dispozitivul hotărâri de condamnare, rămasă definitivă, a fost comunicată, de îndată, instanței civile, care a procedat la desemnarea lichidatorului.
A fost obligat inculpatul în solidar cu persoana juridică SC SRL B să achite părții civile SC Italia Distribuțion SRL Focșani suma de 68.251,12 lei; părții civile SC Distribution suma de 9.360, 26 lei; părții civile SRL suma de 87.570,83 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului; părții civile Transport SRL suma de 42.611,4 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii si pana la achitarea integrală a debitului; părții civile SRL G suma de 55.214,92 lei; părții civile SC & Co SRL B suma de 2.060,84 lei; părții civile SC SRL B suma de 35.487,42 lei; părții civile SRL suma de 58.053,93 lei; părții civile SC SRL B suma de 27.466,39 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului; părții civile 2003 SRL B suma de 127.618,85 lei; să achite părții civile SA suma de 11.551,80 lei; părții civile SC SRL B suma de 23.763, 94 lei; părții civile SC SRL suma de 11.371,96 lei; părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B suma de 73.378 lei.
S-a luat act că partea vătămată SC SRL B nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul să aducă suma de 499.130 lei în patrimoniul SC SRL B, să achite SC SRL suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător și suma de 600 lei din care 100 lei apărător oficiu cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul inculpat, personal și asistat de apărător ales avocat, din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, intimatele - părți civile SC Transport SRL Rm. S și SC SRL Rm. S reprezentate de avocat ales, din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, fila 32, intimata inculpată SC SRL prin reprezentant - și intimata - parte civilă -, personal, lipsind: apelanta parte civilă SC 2003 SRL B, intimatele părți civile SC Italia Distribution SRL Focșani, SC Distribution SA B, SC SRL, SC &Co SRL B, SC SRL, B, SC SRL B, SC SRL B, SC SA B, SC SRL B, Direcția Generală a Finanțelor Publice -
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Avocat având cuvântul pentru apelantul - inculpat apreciază că din punctul său de vedere procedura de citare cu părțile persoane juridice este viciată, având în vedere că aceasta a fost îndeplinită prin afișarea citației la sediul societăți și apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că în situația în care instanța apreciază necesară amânarea cauzei față de această situație, nu se opune acordării unui nou termen de judecată.
Curtea, apreciază că în cauză procedura de citare cu părțile persoane juridice este legal îndeplinită și-l întreabă pe apelantul - inculpat, potrivit dispozițiilor art. art. 70 alin.2 Cod procedură penală, dacă dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, acesta arată că-și menține declarația dată și nu dorește să dea o nouă declarație.
Apărătorul ales al apelantului - inculpat,reprezentantul părților civile SC Transport SRL și SC SRL, de asemenea reprezentantul intimatei SC SRL, numita -, pe rând având cuvântul arată că alte cereri nu au de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și redozarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul majorării acesteia, înlăturarea disp. art. 861și urm. Cod penal, aplicarea pedepsei accesorii conform disp. art. 71 alin.2 Cod penal precum și obligarea SC SRL la cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte, respectiv, un prim motiv de apel este acela că potrivit art. 861alin.2 Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată dacă pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prev. în alin.1 lit. b și
Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este de 4 ani, nefiind îndeplinite condițiile suspendării sub supraveghere.
Un alt motiv este acela că, Tribunalul Buzăua omis să se pronunțe asupra pedepsei accesorii, încălcând disp. art. 71 alin.1 și 5 Cod penal.
De asemenea au fost încălcate disp. art. 191 alin.1 Cod procedură penală, instanța nu a stabilit în mod corect partea de cheltuieli judiciare datorate de fiecare inculpat în măsura în care aceștia au provocat aceste cheltuieli.
Nu în ultimul rând instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, având în vedere condițiile care au favorizat săvârșirea infracțiunilor precum și elementele privitoare la persoana inculpatului și în consecință a coborât pedepsele sub minimul special, dispunând totodată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Apreciază că vârsta și sinceritatea inculpatului, în recunoaștere unor infracțiuni probate în special cu înscrisuri, nu sunt de natură să justifice o reducere atât de importantă a pedepsei și cu atât mai puțin aplicarea disp. art. 861și urm. Cod penal.
De asemenea arată că instanța de fond a dat dovadă de prea multă clemență față de inculpat, care, așa cum s-a demonstrat acesta are înclinații spre jocurile de noroc datorită acestui viciu justificându-se și prejudiciul mare cauzat, fiind de recuperat aproximativ 560.000 lei.
Pentru cele anterior expuse solicită admiterea apelului și înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie din hotărârea atacată.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpatul învederează instanței că se raliază motivelor doi și trei din apelul declarat de parchet însă nu împărtășește punctul de vedere al parchetului în sensul că simpla emitere a unei file CEC fără disponibil în cont înseamnă infracțiunea de înșelăciune, făcându-se o confuzie flagrantă între emiterea unei file CEC fără acoperire cu infracțiunea de înșelăciune.
Astfel, de cele mai multe ori s-au emis file de CEC cu scadente diferite, deci decontarea urma să se facă ulterior, la un termen conform înțelegerii părților, situație în care nu se poate reține lipsa de disponibil în cont la momentul emiterii filei CEC Precizează totodată că nici măcar intenția de inducere în eroare a societăților partenere nu se poate reține, ci doar cel mult o relație comercială nepotrivită.
Dacă furnizorii au acceptat filele CEC sau bilete la ordin înseamnă că acesta cunoștea că inculpatul nu are disponibil în cont, mai mult decât atât unele societăți comerciale aveau contract cu societatea inculpatului în care se menționa care este modalitatea de plată - numerar sau filă CEC, însă această societate accepta și bilet la ordin deși nu era precizat în contract.
În aceste condiții apreciază că nu se poate discuta despre infracțiunea de înșelăciune atât cât societățile păgubite au acceptat asemenea modalitate de lucru, iar din probatoriile administrate în cauză nu rezultă săvârșirea unei astfel de infracțiuni.
În sarcina inculpatului nu se poate retine infracțiunea de înșelăciune ci doar eventual o infracțiune la legea CEC-ului, astfel că solicită schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, din infracțiunea prev. de art. 215 Cod penal în infracțiunea prev. de art.84 alin. 1 pct. 1 din Legea nr.59/1934 republicată.
Solicită, admiterea apelului formulat de apelantul - inculpat solicitând totodată instanței de apel să dea eficiență maximă circumstanțelor atenuante, redozarea pedepselor aplicate și contopirea lor urmând să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei, în cauză fiind incidente disp. art. 861Cod penal.
De asemenea arată că este de acord cu apelul declarat de parchet numai în ce privește motivele doi și trei, așa încât este de acord cu admiterea în parte a acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe cererea de schimbare a încadrării juridice, solicită respingerea acesteia din întreg ansamblul probator rezultă că apelantul - inculpat a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, de asemenea solicită respingerea apelului declarat de acesta.
Avocat având cuvântul pentru intimatele - părți civile SC Transport SRL și SC SRL, solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și respingerea apelului declarat de apelantul - inculpat, ca nefondat,din probatoriile administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă activitatea infracțională a inculpatului, care a urmărit prejudicierea societăților cu care își derula activitățile comerciale prin emiterea filelor CEC și a ordinelor de plată fără acoperire.
Reprezentanta intimatei SC SRL, și în nume propriu având cuvântul învederează că inculpatul și-a desfășurat o activitate comercială mai îndelungată decât cea reținută de organul de urmărire, activitate pe care și-a desfășurat-o corect și onest.
Precizează totodată că inculpatul este fratele său, pe care l-a crescut personal și este convinsă că inculpatul nici un moment nu a încercat prejudicierea vreunei persoane fizice sau juridice.
De asemenea arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la căile de atac formulate.
Inculpatul - apelant, având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr.123 din 14 iulie 2009 a Tribunalului Buzău, în baza art. 215 alin.1,3,4 si 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 și 76 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal si art. 74-76 lit. d Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 9 alin.1 lit din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74-76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 272 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 -76 lit. Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 33-34 lit. a Cod penal a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 652Cod penal au fost interzise inculpatului pe de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. teza a II-a lit b și c din Codul penal iar în baza art. 861- 862s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 4 ani sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 ani.
Potrivit art. 863Cod penal inculpatul urmează să se supună măsurilor de supraveghere impuse de textul de lege menționat.
În conformitate cu prevederile art. 864Cod penal cu referire la art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării și face cunoscut acestuia masurile de supraveghere la care este supus.
În conformitate cu disp. art. 88 Cod penal, s-a computat la zi perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 7.08.2008.
S-a constatat că a încetat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpat.
În baza art. 215 alin.1,3,4 și 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) în referire la art. 711(3) Cod penal a fost condamnată persoana juridică SC SRL la pedeapsa amenzii de 15.000 lei RON.
În baza art. 6 din Legea nr. 241 /2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) Cod penal in referire la 711(2) Cod penal a fost condamnată aceeași persoană juridică la pedeapsa amenzii de 6.000 lei RON; în baza art. 9 alin.1 din din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 531(2) Cod penal in referire la art. 711(2) Cod penal a fost condamnată la pedeapsa amenzii de 6.000 lei RON; în baza art. 33-34 lit c Cod penal a fost condamnată la pedeapsa amenzii de 15.000 lei RON.
În conformitate cu prevederile art. 531(3) lit. a Cod penal in referire la art. 712(1) Cod penal s-a aplicat pedeapsa complementară privind dizolvarea persoanei juridice SC SRL
Potrivit art. 712(3) Cod penal pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice SC SRL are ca efect deschiderea procedurii de lichidare potrivit legii, o copie de pe dispozitivul hotărâri de condamnare, rămasă definitivă, a fost comunicată, de îndată, instanței civile, care a procedat la desemnarea lichidatorului.
A fost obligat inculpatul în solidar cu persoana juridică SC SRL B să achite părții civile SC Italia Distribuțion SRL Focșani suma de 68.251,12 lei; părții civile SC Distribution suma de 9.360, 26 lei; părții civile SRL suma de 87.570,83 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului; părții civile Transport SRL suma de 42.611,4 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii si pana la achitarea integrală a debitului; părții civile SRL G suma de 55.214,92 lei; părții civile SC & Co SRL B suma de 2.060,84 lei; părții civile SC SRL B suma de 35.487,42 lei; părții civile SRL suma de 58.053,93 lei; părții civile SC SRL B suma de 27.466,39 lei plus dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului; părții civile 2003 SRL B suma de 127.618,85 lei; să achite părții civile SA suma de 11.551,80 lei; părții civile SC SRL B suma de 23.763, 94 lei; părții civile SC SRL suma de 11.371,96 lei; părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B suma de 73.378 lei.
S-a luat act că partea vătămată SC SRL B nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul să aducă suma de 499.130 lei în patrimoniul SC SRL B, să achite SC SRL suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător și suma de 600 lei din care 100 lei apărător oficiu cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat la această instanță sub nr- s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și folosirea creditului societății în interes personal, fapte prevăzute și pedepsite de art.215 al.1,3,4 și 5 din Cod penal, art.6 și art.9 al.1 lit. b din Legea 241/2005 și art. 272 pct.2 din Legea nr.31/1990, toate cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.33 lit. a Cod penal și CBp entru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art.215 al.1,3,4 și 5 din Cod penal, art.6 și art.9 al.1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.33 lit. a Cod penal.
Din actele și lucrările efectuate pe tot parcursul procesului penal tribunalul a reținut că în perioada 24.04.2008 - 30.06.2008 inculpatul, in calitate de administrator al emis în favoarea unor societăți comerciale din B și din alte localități din țară mai multe file de CEC și fără a avea disponibil necesar în cont.
Inculpatul a înșelat un număr de 14 societăți comerciale furnizoare, astfel: ITALIA Focșani a livrat marfa, în perioada aprilie-mai 2008, către în valoare totala de 90.766,90 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis mai multe file CEC pentru contul societății deschis la Bank. După ce o parte din acestea au fost decontate, au fost refuzate la decontare un număr de 6 file CEC și anume: BM 307 - cu data scadentă la 09.06.2008, în valoare de 11.325,26 lei; BD 307 - cu data scadentă la 30.06.2008, în valoare de 12.701,75 lei; BD 307 - cu data scadentă 12.06.2008, în valoare de 11.325,26 lei; BD 307 - cu data scadentă la 25.06.2008, în valoare de 10.248,33 lei; BD 307 - cu data scadentă la 20.08.2008, în valoare totală de 11.325,26 lei; BD 307 - cu dat scadentă la 16.06.2008, în valoare totală de 11.325,26 lei.
Pentru valoarea mărfii care nu a fost achitată, administratorul ITALIA L, d-l, s-a constituit parte civila cu suma de 68.251,12 lei.
Din declarația reprezentantului părții civile, rezultă că între părți nu s-a perfectat un contract comercial, dar relația comercială a decurs normal la începutul ei, în sensul că instrumentele de plată au fost achitate la termen. La data de 09.06.2008 a fost refuzată prima filă CEC și ulterior celelalte, fapt ce dovedește că inculpatul a creat impresia partenerului de afaceri care are putere economică și posibilitate de plată. După refuzul primei file de CEC, inculpatul nu a mai răspuns la telefon și nu mai a comunicat cu deținătorul.
Bal ivrat marfa, cu o singură ocazie la data de 12.06.2008, către, în valoare totală de 9.360,26 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis fila de CEC BD - pentru contul societății deschis la Bank, cu data scadentă 20.06.2008, aceasta fiind refuzată la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil.
Întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, reprezentanta societății -, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.360,26 lei.
De la această societate inculpatul a achiziționat gresie și faianță pentru plata căreia, după primirea facturii, a eliberat o filă CEC care introdusă la plată, a fost refuzată pentru lipsă de disponibil - trăgător în interdicție bancară, CEC retras din circulație. Intre părți nu a fost perfectat un contract comercial.
B a avut o relație comercială de durată cu, însă marfa livrată în perioada de 27.05.2008.- 30.09.2008 în valoare de 90.744,52 lei, nu am mai fost achitată, pentru plata acesteia fiind emise 18 bilete la ordin, cu date scadente între 02.06.2008 - 17.06.2008, care au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil.
Ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, a fost descoperită o anumită cantitate de marfă într-un depozit nedeclarat al, din care a fost identificată marfa provenind de la în valoare de 3173,69 lei, astfel ca în urma acestui retur de marfă, prejudiciul nerecuperat este de 87.570,83 lei, suma cu care numitul se constituie parte civilă.
Intre B și C s-a perfectat contractul de furnizare materiale de construcții nr.96/19.03.2007, în care se stipula ca plata produselor se face cu CEC, sau numerar. de aproape un an relația comercială a fost normală, inculpatul creând impresia furnizorului că este cumpărător de bună credință și că respecta clauzele contractuale.
TRAPORT B, administrată tot de numitul, a livrat marfa în perioada 28.05.2008 - 05.06.2008 către, în valoare totală de 42.611,4 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 5 file CEC. Respectiv: BD 307 -, emisă la 05.06.2008, în valoare de 5625 lei; BM 307 -, emisă la 11.06.2008, în valoare de 1.411,4 lei; BM 307 -, emisă la 15.06.2008, în valoare de 9950 lei; BD 307 -, emisă la 18.06.2008, în valoare de 9625 lei; BM 307 -, emisă la 09.06.2008, în valoare de 6000 lei.
Toate aceste file CEC au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, astfel numitul s-a constituit parte civilă cu suma de 42.611,4 lei.
TOTAL Gal ivrat marfa către în perioada 02.04.2008 - 12.06.2008, în valoare totală de 57.203,6 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 5 cu date scadente între 09.04.2008 - 05.06.2008, toate acestea fiind refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil.
Ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, a fost descoperită o cantitate de marfă într-un depozit nedeclarat al, din care a fost identificată marfa provenind de la TOTAL în valoare de 1988,54 lei, astfel ca în urma acestui retur de marfă prejudiciul nerecuperat este de 55.214,92 lei, suma cu care reprezentantul societății furnizoare, numitul G, se constituie parte civilă. Intre cele două societăți a fost perfectat contractul nr.84/13.06.2007, în care se stipulează ca plata produselor livrate se face de cumpărător prin, sau numerar.
& CO a livrat marfa către o singură dată în ziua de 06.06.2008, în valoare de 2060,84 lei, pentru plata căreia inculpatul a eliberat fila CEC BD - cu data scadentă 10.06.2008. Fiind prezentată la decontare, fila CEC a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, astfel ca administratorul societății, numitul, a depus plângere penală și s-a constituit parte civilă cu suma de 2060,84 lei.
Bal ivrat marfa către în perioada 31.05.2008 - 09.06.2008, în valoare totală de 35.487,42 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 4 cu datele scadente între 31.05.2008 - 05.06.2008, precum și filelele CEC BD - emisă la 10.06.2008 și BD 307 - emisă la 19.06.2008. Toate aceste instrumente de plată au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, filele CEC fiind emise în perioada de interdicție, astfel ca administratorul societății, d-l G, s-a constituit parte civilă cu suma de 35.487,42 lei.
Bal ivrat marfa către în perioada 23.05.2008 - 10.06.2008, în valoare totală de 68.801,87 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 3 file CEC: BD 307 - emisă la 06.06.2008, în valoare de 5251,45 lei care a fost girată de în favoarea COM; BG 307 - emisă la 01.07.2008, în valoare de 58.053,93 lei; BD 307 - emisă la 09.06.2008, în valoare de 5.800,06 lei, care a fost girată de în favoarea
Toate cele 3 file CEC au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, iar administratorul s-a constituit parte civilă cu suma de 58.053,93 lei. Intre cele 2 societăți a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare nr.947 din 11.04.2008, în care modalitățile de plată erau: numerar, fila CEC, ordin de compensare.
Bal ivrat marfa către de 2 ori, la datele de 05.06.2008 (2 facturi) și la data de 12.06.2008, în valoare totală de 27.466,39 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 2 file CEC ca mijloc de plată ( și nu ca garanție), completate doar la semnătura și ștampila emitentului, urmând ca acestea să fie completate cu valoarea mărfii, la facturare: BD 307 - emisă la 11.06.2008, în valoare de 6.960,07 lei; BD 307 - emisă la 09.06.2008, în valoare de 7540,08 lei.
Ambele file CEC au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, astfel ca administratorul societății furnizoare, s-a constituit parte civilă cu suma de 27.466,39 lei.
C 2003 B, în perioada martie-iulie 2008, livrat marfa către în valoare totală de 163.249 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 2 și 10 file CEC, semnate doar și ștampilate, după cum urmează: emis la 13.05.2008, scadent la 10.06.2008, în valoare de 2.200 lei; emis la 25.04.2008, scadent la 28.05.2008, în valoare de 2.000 lei.
Aceste au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, după ce au fost girate către ITALIA: fila CEC BD 307 -, fără date de emitere, în valoare de 8.194,03 lei; fila CEC BD 307 -, fără dată de emitere, în valoare de 9.000 lei.
Cele două file CEC au fost girate de 2003 către & CO, însă nu au mai fost introduse la decontare: fila CEC BD 307 -, emisă la 10.07.2008, în valoare de 10.000lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 05.07.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 30.07.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 04.08.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 10.08.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 25.07.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 20.07.2008, în valoare de 10.000 lei; fila CEC BD 307 -, emisă la 15.07.2008, în valoare de 10.000 lei;
Toate aceste 8 file CEC au fost girate de 2003 către ITALIA, însă nu au mai fost introduse la decontare.
În final, a trebuit să înlocuiască aceste instrumente de plată cu altele emise în nume propriu, către ITALIA și & CO, astfel ca administratorul societății, s-a constituit parte civilă cu suma de 127.618,85 lei.
LIADA Bal ivrat marfa către la data de 30.05.2008 în valoare de 2400 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis fila CEC BM 307 - cu data înscrisă 03.06.2008, în valoare de 2400 lei. Fiind introdusă la decontare, fila CEC a fost refuzată pe motiv de lipsa totală de disponibil. Administratorul societății, nu s-a constituit însă parte civilă.
CBa livrat marfa către la data de 13.06.2008, în valoare de 11.551,80 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis fila CEC BD 307 - cu data emiterii înscrisă 19.06.2008. Fila CEC respectivă, fiind introdusă la decontare, a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicție bancară, astfel ca reprezentantul firmei furnizoare, d-l, s-a constituit parte civilă cu suma de 11.551,80 lei.
Bal ivrat marfa către în valoare totală de 23.763,94 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis un număr de 8, cu date scadente între 07.06.2008 - 25.06.2008. Toate aceste bilete au fost refuzate la decontare pe motiv de lipsa totală de disponibil, iar administratorul societății, -, s-a constituit parte civilă cu suma de 23.763,94 lei, conform declarației de la fila 254, de unde rezultă și că începând din luna mai 2008 a început să facă aprovizionări cu materiale mult mai mari decât cantitățile obișnuite, pentru care a emis instrumente de plată refuzate la plata de bancă, marfa a fost ridicată personal atât de cu autovehicule închiriate, cât și cu autovehiculele societății furnizoare. Instrumentele de plată au fost integral completate, semnate și ștampilate de inculpat.
Bal ivrat marfa către (piese auto) la data de 19.06.2008, în valoare totală de 11.371,96 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis o filă CEC BD 307 - cu data emiterii înscrisă - 19.06.2008. Fiind introdusă la decontare, fila CEC a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicție de a emite CEC-uri, astfel ca administratorul firmei furnizoare, numita, s-a constituit parte civilă cu suma de 11.371,96 lei.
In total, inculpatul a emis un număr de 33 file CEC și 37 în valoare totală de 567.946,03 lei, din care s-a recuperat un prejudiciu de 7.562,23 lei, rămânând neachitat prejudiciul de 560.383,8 lei.
Fapta inculpatului, care în perioada 24.04.2008 - 30.06.2008, a emis un număr de 33 file CEC și 37 bilete la ordin, fără a avea provizia necesară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.215 al.1,3,4,5,Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, întrucât acesta a acționat cu intenție direcția, cunoscând ca în momentul emiterii instrumentelor de plată nu exista provizia necesară și fără ca ulterior să alimenteze contul în vederea plății facturilor la care se angajase.
In acest mod a urmărit producerea unei pagube în patrimoniul părților vătămate, inducându-le în eroare la momentul emiterii filelor CEC și privind posibilitatea și capacitatea de plată.
Nici una din părțile vătămate nu a cunoscut că inculpatul este în incapacitate de plată, fapt ce înlătură apărarea acestuia ca unii furnizori ar fi cunoscut și acceptat situația asumându-și riscul.
Ceea ce este esențial pentru existența infracțiunii de înșelăciune incriminată de art. 215 al.1,3,4,5,Cod penal este faptul că în momentul emiterii filelor CEC și inculpatul a înscris fictiv o proviziune pe care nu o avea, prin aceasta el a indus în eroare unitatea furnizoare, care a livrat marfa fără să aibă asigurată la acea dată plata contravalorii.
Audiat, inculpatul recunoaște că a avut relații comerciale cu toate părțile vătămate care au făcut plângere în acest dosar și totodată recunoaște și cuantumul debitelor cu care s-au constituit parte civilă. Motivează intrarea în incapacitate de plată prin faptul că în iarna anului 2007 intrat într-un colaps financiar datorită angajării în niște lucrări de reamenajare a unui cămin cultural concesionat în comuna, construcție pentru care a făcut o linie de credit pe care nu a putut s-o suporte din veniturile încasate. "In primăvara anului 2008 încercând să câștig ceva bani pentru a ieși din deficitul financiar, mi-am încercat norocul la cazino, unde inițial am câștigat, dar apoi am pierdut 70.000 de euro. Deoarece în acea perioadă aveam și CEC-uri în derulare pentru marfa pe care o achiziționasem, am ajuns în situația în care cumpăram marfa cu un preț și o vindeam imediat sub prețul de achiziție pentru a încasa imediat contravaloarea și pentru a plăti CEC-ul care intra la scadență." Procedând astfel, inculpatul a intrat în total în incapacitate de plată, nemaiputând să achite debitul ce face obiectul prezentului dosar. Deși susține că nu a avut în intenție să-și înșele partenerii de afaceri, acesta recunoaște că în cele din urmă a ajuns în această situație deoarece a vândut marfa sub prețul de achiziție pentru a-și achita datorii mai vechi și pentru ca cheltuielile întregii familii - frați, surori, părinți - le suporta singur.
La data de 14.08.2008, Garda Financiară B întocmește procesul verbal de control al, în urma verificărilor rezultând ca potrivit inventarului s-a constat o lipsă de - lei. Inculpatul explica această lipsă prin faptul că a emis din noiembrie 2007 - la zi mai multe facturi de vânzare a mărfurilor, pe care nu le-a prezentat spre înregistrare contabilului societății. Organul de control constată ca suma de - lei nu a putut fi justificată ca fiind folosită în interesul firmei, administratorul precizând că din acești bani și-a achitat diverse cheltuieli personale și datorii ( pierderi de sume mari la ruletă).
Fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 (2) din Legea 31/1990, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, întrucât inculpatul a folosit cu rea credință creditul de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, în perioada noiembrie 2007- iunie 2008.
Garda Financiară analizează totodată consecința neînregistrări tuturor veniturilor realizate asupra taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Aceleași aspecte sunt verificate și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice B, care în raportul de inspecție fiscală din 31.10.2008 constata că societatea verificată nu a evidențiat în totalitate veniturile realizate prin neînregistrarea în contabilitate a unui număr de 62 de facturi emise și prin neemiterea de documente la comercializare, sustrăgându-se în acest fel de la calcularea, evidențierea și virarea la bugetul statului a taxelor și impozitelor aferente. De asemenea, evidența contabilă a societății nu este organizată corespunzător, toate fenomenele economice nefiind reflectate în totalitate în evidența contabilă a
In timpul controlului a fost calculat un impozit pe profit suplimentar de 6604 lei, TVA suplimentar de 66.670 lei și alte impozite aferente bugetului consolidat de stat. In timpul controlului pentru TVA s-au făcut și compensările cu TVA de recuperat, rămânând de plată TVA de 13.005 lei.
Organul de control calculează venituri suplimentare datorate bugetului de stat ca urmare a sustragerii de la plata taxelor și impozitelor în valoare de 76.759 lei.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.9 lit.b din Legea 241/2005.
In perioada supusă controlului, societatea comercială a calculat, înregistrat și evidențiat obligații de plată reținute la sursa cu titlu de CAS angajator în valoare de 4640 lei, dar a virat 3382 lei, rămânând de plată suma de 1258 lei.
Fapta inculpatului de a reține și nevărsa, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, constituie infracțiunea prev. și ped. de art.6 din Legea 241/2005.
In temeiul art.191Cod penal, urmare a modificării Codului penal prin Legea 278/2006, s-a început urmărirea penală împotriva persoanei juridice pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală, fapte prev. și ped.de art.215 al.1,3,4,5,Cod penal, art.6 și 9 al.1 lit.b din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.33 lit. Cod penal. infracțiunile sus-menționate au fost săvârșite cu vinovăție în realizarea obiectului de activitate.
Pe parcursul cercetării penale, societatea inculpată a fost reprezentată, la propunerea administratorului inculpat, de, sora acestuia, care declara că nu are cunoștință de împrejurările comiterii infracțiunilor. Cunoaște că în prezent societatea nu mai desfășoară nici un fel de activitate "intenționându-se ca firma se radieze la cererea administratorului". Aceasta mai precizează că societatea nu are active care să poată fi valorificate în scopul recuperării debitelor.
Prin ordonanța din 07.08.2008 față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe de 24 ore, iar prin mandatul de arestare preventivă nr.3230 din 08.08.2008 Tribunalul Buzăua dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile, dar Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul în data de 13.08.2008, înlocuindu-i-se măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsura prelungită în prezent până la data de 01.02.2009.
Așa fiind, se evidențiază că activitatea inculpatului a fost favorizată și de modalitatea absolut defectuoasă a societăților comerciale furnizoare care nu au perfectat contracte de vânzare - cumpărare în majoritatea cazurilor mai sus expuse.
Desfășurarea haotică a relațiilor comerciale a favorizat săvârșirea acestor infracțiuni, mărfurile fiind livrate în lipsa unui contract de vânzare - cumpărare.
Inculpatul este la primul contact cu legea penală și a avut constant o atitudine sinceră regretând faptele comise.
Tribunalul a considerat că inculpatul trebuie să beneficieze de circumstanțele atenuante dat fiind condițiile care au favorizat săvârșirea infracțiunilor precum și elementele privitoare la persoana sa cum ar fi vârsta tânără, comportarea sinceră în cursul procesului și nu în ultimul rând lipsa de pregătire în activitatea comercială.
Circumstanțele atenuante personale reținute în legătură cu infracțiunea de înșelăciune urmează a-și produce efectele asupra pedepselor ce se vor pronunța pentru toate celelalte infracțiuni săvârșite de inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul.
În motivarea apelului procurorul arată că: în mod greșit instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece nu erau îndeplinite condițiile art. 861Cod penal respectiv pedeapsa rezultantă era de 4 ani închisoare; în al doilea rând instanța a omis a se pronunța asupra pedepsei accesorii chiar dacă a dispus suspendarea sub supraveghere; întrucât și persoana juridică SC SRL a fost condamnată penal ea nu a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare către stat sau către partea civilă SC SRL B; în fine prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuate, având în vedere condițiile care au favorizat săvârșirea infracțiunii (atitudinea partenerilor sociali), persoana inculpatului (vârstă, lipsă de pregătire în comerț, comportare sinceră), numai că acest lucru s-a făcut în mod " inadecvat ", deoarece se nesocotește pericolul concret al faptelor comise într-un record, de cca. 2 luni consecințele deosebit de grave (prejudiciul cumulat depășește 560.000 lei).Mai mult decât atât, inculpatul a folosit bani la jocurile de noroc, acumulând datorii imense care l-au condus la vânzarea în pierdere a mărfurilor achiziționate de la partea vătămată, pentru a-și achita datoriile.
În apelul său, inculpatul arată că este de acord cu două din motivele de apel ale procurorului, respectiv neaplicarea pedepsei accesorii și a obligării persoanei juridice condamnate la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.
Dar, în ceea ce privește încadrarea juridică inculpatul consideră că simpla emitere a filelor CEC fără acoperire nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Astfel, filele CEC emise erau scadente la date diferite, deci decontarea urma să se facă ulterior, conform înțelegerii părților și în această situație nu se mai poate vorbi de inducere în eroare a partenerilor de comerț.
Inculpatul susține că furnizorii au acceptat filele CEC și biletele la ordin ceea ce înseamnă că aveau cunoștință de lipsa disponibilului în cont. În această situație ar putea exista infracțiunea prev. de art. 84 pct. 1 din Legea nr. 59/1934 republicată.
Mai solicită inculpatul să se dea eficiență maximă circumstanțelor atenuante și deci reducerea pedepsei aplicate și menținerea suspendării sub supraveghere a executării ei.
Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelanți, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va constatat că apelul parchetului este fondat în ce al inculpatului este nefundat pentru următoarele considerente.
În legătură cu situația de fapt Curtea constată că aceasta a fost corect reținută de către prima instanță și din motivele de apel reiese că nici nu este contestată de procuror sau inculpat.
Astfel, în calitate de administrator al SC SRL, inculpatul, în perioada 24.04-30.06. 2008 a emis mai multe file CEC și bilete la ordin fără a avea disponibil în cont, cauzând fiecărei societăți un prejudiciu patrimonial constând în c/val. mărfurilor pe care le achiziționase în numele societății sale.
În perioada menționată, inculpatul a emis 33 file CEC și 37 BO în favoarea SC Italia Distribuțion SRL Focșani, SC Distribuțion SA B, SC SRL B, SC Transport SRL B, SC SRL G, SC & Co SRL B, SC SRL B, SC SRL B, SC SRL B, SC 2003 SRL B, SC SRL B, SC SRL B și SC SRL
Susținerea inculpatului în sensul că furnizorii - părți vătămate aveau cunoștință de lipsa disponibilului în cont și deci nu a existat "inducerea în eroare", nu poate fi reținută în condițiile în care pe lângă faptul că nu erau bani în contul societății administrate de el, societatea sa se afla în incapacitate de plată, aspect recunoscut de inculpat în declarația dată la prima instanță.
De asemenea faptul că persoanele vătămate au formulat plângeri penale pentru că nu și-au putut încasa cecurile sau biletele la ordin, coroborat cu faptul că inculpatul a vândut mărfurile achiziționate în pierdere pentru a-și achita datoriile restante dar și cu declarația sa în care arată că reprezentanții părților vătămate nu cunoșteau să se află în incapacitate de plată, conduc la concluzia că părțile vătămate au fost induse în eroare în momentul emiterii filelor CEC și a biletelor la ordin.
În aceste condiții nu se poate spune că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune ci doar infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată. Această din urmă încadrare este specifică unei activități comerciale (sau alta) în care cocontractantul cunoaște la momentul emiterii filei CEC, lipsa disponibilului în cont a partenerului de afaceri și deci nu se poate vorbi de "inducere în eroare".
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 272 pct. 3 din legea nr. 31/1990 s-a reținut în mod corect de către tribunal că fapta inculpatului de a folosi cu rea credință creditul societății în scop personal, în valoare de 499.130 lei, întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
De asemenea, fapta inculpatului de a nu evidenția în totalitate veniturile realizate de societate prin neînregistrarea lor în contabilitate (62 facturi) sustrăgând-se astfel de la plata taxelor și impozitului aferent în valoare de 76.759 lei conform B, precum și fapta de a nu reține și vărsa la bugetul de stat impozitele și taxele cu reținere la sursă (CAS) în valoare de 1258 lei, întrunesc elementele constitutive al infracțiunii prev. de art. 6 și 9 lit. b din Legea nr. 241/2005.
De altfel, aceste fapte nici măcar nu sunt contestate de către inculpatul apelant și nici de către procuror.
În legătură cu primul motiv de apel al procurorului, Curtea constată că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 861alin.2 Cod penal (ce prevede că suspendarea sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infracțiuni dacă pedeapsa rezultantă este de 3 ani), întrucât i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, astfel că nu era posibilă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Și critica procurorului vizând neaplicarea pedepsei accesorii este întemeiată deoarece conform art. 71 alin.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal chiar și în situația în care pedeapsa este apoi suspendată potrivit art. 86 sau 861Cod penal (art. 71 alin.5 Cod penal).
De asemenea s-a observat în mod corect de către procuror că, deși s-a dispus condamnarea persoanei juridice SC SRL B și obligată la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul aceasta nu a fost obligată și la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă SC SRL B, conform art. 191 și 193 Cod penal.
Cu privire la circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, Curtea va aprecia că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 74 deși nu a indicat expres care sunt acestea. Totuși din considerentele hotărârii atacate rezultă că s-a avut în vedere desfășurarea haotică a relațiilor comerciale ce a favorizat comiterea infracțiunii de înșelăciune, că inculpatul este la primul conflict cu legea penală și a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, de unde rezultă incidența disp. art. 74 lit. a și c Cod penal.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va desființa în parte, în latură penală, hotărârea atacată și va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepse componente.
Ținând seama de circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului și de dispozițiile art. 76 lit. a Cod penal, Curtea va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal (pedeapsa complementară).
În baza art. 33, 34 lit. a Cod penal va contopi această pedeapsă cu pedeapsa aplicată pentru celelalte infracțiuni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a și b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
Va înlătura dispozițiile art. 861Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe considerentul că, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave este de la 10 la 20 ani închisoare, instanța de judecată i-a acordat destulă clemență, reducându-i pedeapsa de 3 ani închisoare, până la limita prev. de art. 76 lit. a Cod penal. În aceste condiții, Curtea apreciază că pentru faptele comise, pedeapsa de 3 ani închisoare nu are cum să-și atingă scopul fără ca inculpatul să conștientizeze și să suporte consecințele faptelor sale, prin supunerea lui la un regim de executare mult mai restrictiv de drepturi cum este regimul de detenție.
Prin aplicarea disp. art. 861Cod penal pedeapsa aplicată nu și-ar atinge nici scopul, adică prevenirea de infracțiuni întrucât ar fi lipsită de una din funcțiile sale, respectiv aceea de exemplaritate.
După cum s-a arătat, prima instanță nu a obligat și inculpata persoană juridică la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel că în baza art. 191 Cod penal, instanța de apel va înlătura această omisiune și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 600 lei.
De asemenea va reduce suma la care a fost obligat numai inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă SC SRL B la 500 lei urmând ca în baza art. 193 Cod penal să oblige și pe inculpata persoană juridică la 500 lei către aceeași parte civilă.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinței penale nr. 123/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Desființează în parte, în latură penală, sentința menționată în ceea ce îl privește pe inculpatul fiul lui și, născut la 08.02.1985, domiciliat în B, -,. 3.. 27, Cod poștal -, Județ și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează:
- 4 (patru) ani închisoare în baza prevederilor art. 215 alin.1,3,4 si 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 și 76 lit.a Cod penal;
- 6 (șase) luni închisoare în baza prevederilor art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal si art. 74-76 lit d Cod penal;
- 6 (șase) luni închisoare în baza prevederilor art. 9 alin.1 lit din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal si art. 74-76 lit d Cod penal;
- 6 (șase) luni închisoare În baza prevederilor art. 272 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 -76 lit Cod penal.
Reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin.1,3,4 si 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 și 76 lit.a Cod penal la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c pen. pedeapsă complementară.
Recontopește pedeapsa astfel stabilită, în conformitate cu prevederile art. 33-34 lit a Cod penal, cu pedepsele stabilite pentru infracțiunile anterior menționate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c pen. pedeapsă complementară.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 861pen, precum și a dispozițiilor art. 652pen.
Face aplicarea art. 71 pen. rap. la art. 64 lit. a și b pen, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art.88 pen compută timpul reținerii și al arestării preventive de la 07.08.2008 la 11.08.2008.
În baza art. 191 pen. obligă inculpata intimată B la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea statului, efectuate la instanța fondului.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea SC. SRL B la suma de 500 lei și obligă în baza art. 193 pen. pe inculpata B la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea acelei societăți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelul inculpatului ca nefondat.
Obligă apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2009.
Președinte Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /DC
2.ex./4.12.2009
f- - Tribunalul Buzău
f -
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Dan Andrei Enescu