Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--16.07.2009
DECIZIA PENALĂ NR.1152/
Ședința publică din data de 26.11.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpata, împotriva deciziei penale nr.189/A din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpata recurentă asistată de avocat ales, lipsind partea civilă intimată Autoritatea Națională a Vămilor
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la audierea inculpatei, declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosar, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit dispozițiilor art. 70 Cod procedură penală.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul ales al inculpatei admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri întrucât schimbarea încadrării juridice din autorat în complicitate solicitată de inculpată nu a fost pusă în discuție de instanța de fond. Pentru acest motiv se impune casarea cu trimitere spre rejudecare. Dacă instanța consideră că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare solicită în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală achitarea inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune întrucât această infracțiune nu a fost săvârșită de acesta. În latură civilă solicită respingerea pretențiilor ca nedovedite susținând că nu există nici o probă care să ateste prejudiciul.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei tribunalului ca legală și temeinică. Faptul că nu a fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea nefiind sancționată cu nulitate absolută și nici inculpata nu a fost prejudiciată. Apreciază că față de probele administrate la dosar s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen și că nu se impune nici achitarea inculpatei.
Inculpata recurentă luând cuvântul, solicită admiterea recursului susținând că este nevinovată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 322/04.02.2009 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, în baza art.334 C.P.P. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor inculpatei prin rechizitoriu, din infracțiunile prev. de art. 215 al. 2 și 5.Cod Penal și prev de art. 26.Cod Penal rap. la art. 292.Cod Penal, în infracțiunile:
- prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și
- prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 292.Cod Penal și a respins cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpata, prin apărător ales, în infracțiunile prev. de 26.Cod Penal rap la art. 215 al. 1.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și prev de art. 26.Cod Penal rap. la art. 292.
Cod PenalÎn baza art. 25.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal a fost condamnată inculpata, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune.
În baza art.71 Cod Penal, a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza II, b
Cod PenalÎn temeiul art. 81.Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 82.
Cod PenalÎn temeiul art. 71 al.5 Cod Penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.88 al.1.Cod Penal, a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999 și perioada de pedeapsă executată din data de 22.01.2003 până la 04.04.2003.
În temeiul art. 359 al.1 a C.P.P. pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83.
Cod PenalÎn baza art.11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art.10 lit. g C.P.P. a încetat procesul penal față de inculpata ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 292.
Cod Penal2. În baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică dată faptei de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art.215 al. 2 și 5.Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.
Cod PenalÎn baza art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 71.Cod Penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II, și b cu Cod Penal titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 81.Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 82.
Cod PenalÎn temeiul art. 71 al.5 Cod Penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 al. 1.Cod Penal, a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului reținerea pe 24 de ore din data de 17.06.1999 și arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999.
În temeiul art. 359 al. 1.C.P.P. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83
Cod PenalÎn baza art.11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art.10 lit. g C.P.P. a încetat procesul penal față de inculpatul ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292.
Cod PenalÎn baza art.14 și art. 346.C.P.P. rap. la art. 998 și art.1003 civ. au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 679.745.847 ROL (67974,5847 lei) despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente, respectiv a dobânzilor, penalităților de întârziere și majorărilor de întârziere până la data achitării debitului.
În baza art. 348.C.P.P. a dispus anularea nr.230/12.06.1999 având seria A, nr.--Vama G, România.
În baza art. 191 al. 1 și 2.C.P.P. a obligat pe inculpați la plata sumei de 600 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu art 189 alin 2.C.P.P. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 300 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie din 17.11.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr.402/P/1999, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr.538/P/4.01.2000, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al.2 și 5.pen. și art.26 pen. rap. la art.292 pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 pen. rap. la art.215 al.2 și 5.pen. și art.292 pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen.
Prin sentința penală nr.1180/PI/11.12.2000 a Tribunalului Timiș, s-a reținut că la data de 22.11.2000 a intrat în vigoare nr.OUG206, care a adus unele modificări dispozițiilor procesual penale care reglementează competența instanțelor, iar infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt de competența judecătoriilor, astfel încât s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, dosarul fiind înregistrat la această instanță sub nr. 1381/17.01.2001.
Prin sentința penală nr.3507/09.12.2002 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr 1381/17.01.2001, s-a dispus condamnarea celor doi inculpați la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, expulzarea inculpatului după executarea pedepsei ce i-a fost aplicată, anularea declarației vamale falsificate și obligarea celor doi inculpați la plata de despăgubiri civile și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Această hotărâre a fost atacată cu apel d e către partea civilă Direcția Regională Vamală Interjudețeană T, care a invocat o greșită soluționare a laturii civile, pe motiv că inculpații nu au fost obligați și la plata majorărilor legale de întârziere ocazionate de neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, iar ulterior a fost declarat un apel peste termen de către inculpata, la data de 28.01.2003, în termen de 10 zile de la data de 22.01.2003 când aceasta a început executarea pedepsei ce i-a fost aplicată, apel în cuprinsul căruia inculpata a invocat faptul că în cursul soluționării cauzei și-a schimbat domiciliul și deși a depus documente în acest sens la sediul instanței, nu a fost legal citată la noul domiciliu, astfel încât nu s-a putut prezenta în fața instanței, neputând să-și facă apărări față de acuzațiile aduse.
Date fiind motivele invocate de către inculpată și înscrisurile prezentate de către aceasta în dovedirea acestora prin încheierea penală din data de 4.04.2003, Tribunalul Timișa dispus suspendarea executării hotărârii apelate și punerea în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză, după care, prin decizia penală nr.249/A/25.04.2003 a Tribunalului Timișs -a reținut că apelul declarat de către inculpată este întemeiat și în vederea soluționării cauzei cu legala citare a părților, ocazie cu care să fie avute în vedere și motivele de apel formulate de către partea civilă, s-a dispus desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timișoara.
Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, invocându-se faptul că apelul admis ar fi fost tardiv, iar prin decizia penală nr.791/R/8.09.2003 a Curții de APEL TIMIȘOARAs -a apreciat că instanța de apel a procedat în mod corect atunci când a repus în termenul de apel inculpata și întrucât deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu pot fi atacate cu recurs, s-a dispus respingerea recursului declarat împotriva deciziei penale nr.249/A/25.04.2003, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara, după trimiterea spre rejudecare, sub nr.11488/8.10.2003.
Prin sentința penală nr.2931/03.11.2004 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul cu nr. 11488/2003, în baza art.26 pen. raportat la art.215 al.1 și 2.pen. cu aplicarea art.13 pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art.334 pr.pen. din infracțiunea prevăzută de art.215 al.2 și 5.pen. inculpatei, i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune și în baza art.26 pen. raportat la art.292 pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în declarații, cu aplicarea art.861pen. art.862pen. și 863.pen. în baza art.1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată pedeapsa de 6 luni anterior aplicată și s-a atras atenția acesteia asupra prevederilor art.7 din Legea nr.543/2002. În baza art.215 al.1 și 2.pen. cu aplicarea art.13 pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art.334 pr.pen. din infracțiunea prevăzută de art.26 pen. rap. la art.215 al.1 și 2.pen. inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și în baza art.292 pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, cu aplicarea art.64 și 71.pen. în baza art.1 din Legea nr.543/2002 a constatat grațiată pedeapsa de 6 luni anterior aplicată inculpatului și s-a atras atenția acestuia asupra prevederilor art.7 din Legea nr.543/2002. În baza art.14și 346.pr.pen. raportat la art.998, art.1003 civ. inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 679.745.847 ROL despăgubiri civile către partea civilă Direcția Regională Vamală Interjudețeană T, cu majorări legale de întârziere, până la data achitării sumei datorate și în baza art.349 și 191 al.1 și 2.pr.pen. inculpata a fost condamnată la plata sumei de 3.000.000 ROL și inculpatul la plata sumei de 5.000.000 ROL cheltuieli judiciare către stat iar în baza art.190 al.1 și 5.pr.pen. s-a dispus plata sumei de 1.368.000 ROL către martorul plata sumei de 400.000 ROL reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiș. În baza art.348 pr.pen. s-a dispus anularea nr. 230/12.06.1999 având seria A nr.- - Vama G, România. S-a mai constat că mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 5342/08.01.2003și nr.5343/08.01.2003 emise de Judecătoria Timișoara au fost anulate prin decizia penală nr.249/25.04.2003 a Tribunalului Timiș.
Sentința penală nr. 2931/03.11.2004 a fost atacată cu apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, care a invocat excepția de nulitate absolută, întrucât s-a constat în mod eronat că mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 5342/08.01.2003 și nr.5343/08.01.2003 emise de Judecătoria Timișoara au fost anulate prin desființarea sentinței penale apelate, motivarea soluției contrazice dispozitivul, hotărârea a fost pronunțată în alt dosar al judecătoriei decât în cel al cauzei la care se referă.
Sentința penală a fost apelată și de inculpata care a apreciat-o nelegală și netemeinică.
Prin decizia penală nr.213/A/23.05.2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr.3204/P/2005, au fost admise apelurile declarat de către inculpată și parchet, a fost desființată sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara pentru motivele invocate și pentru faptul că minuta sentinței penale nu a fost semnată de judecătorul cauzei pe fiecare pagină.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara, după trimiterea spre rejudecare, sub nr.8709/15.06.2005.
Prin sentința penală nr 480/20.02.2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 8709/15.06.2005, s-a dispus în baza art.334 pr.pen. schimbarea încadrarea juridică a faptei de înșelăciune reținută inculpatei prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art.215 al.2 și 5.pen. în infracțiunea prev. de art.26 pen. rap. la art.215 al.1 și 2.pen. cu aplic.art.13 pen. În baza art. 26.pen. rap. la art.215 al.1 și 2.pen. cu aplic.art.13 pen. a condamnat pe inculpata, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art.81 și art.82 pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art.71 al.5 pen. a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza ar.88 al.1 pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999 cât și perioada de pedeapsă executată din data de 22.01.2003 până la 04.04.2003. În baza art.11 pct. 2 lit.b pr.pen. rap.la art.10 lit.g teza a II a pr.pen. a încetat procesul penal față de inculpata ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26.pen. rap.la art. 292.pen. În baza art.334 pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de complicitate la înșelăciune reținută inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev.de art.26 pen. rap. la art.215 al.2 și 5.pen. în infracțiunea prev. de art.215 al.1 și 2.pen. cu aplic.art.13 pen. În baza art.215 al.1 și 2.pen. cu aplic.art.13 pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de la 3 ani închisoare. În temeiul art.81 și art.82 pen. suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art.71 al.5 pen. a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza ar.88 al.1 pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului reținerea pe 24 de ore din data de 17.06.1999 și arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999. În baza art.11 pct. 2 lit.b pr.pen. rap.la art.10 lit.g teza a II a pr.pen.a încetat procesul penal față de inculpatul ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292.pen. În baza art.14 și art.346 pr.pen. rap. la art.998 și art.1003 civ. a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 679.745.847 ROL despăgubiri civile către partea civilă Direcția Regională Vamală T, cu dobânda legală și penalitățile de întârziere aferente până la data achitării sumei datorate. În baza art.348 pr.pen. a dispus anularea nr.230/12.06.1999 având seria A, nr.--Vama G, România.
Sentința penală nr 480/20.02.2008 a fost atacată cu apel d e către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T care a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a dispus obligarea celor doi inculpați și la plata majorărilor de întârziere, așa cum prevede art.119 din UG 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală și de către care nu a arătat motivele pentru care a înțeles să exercite calea de atac.
Prin decizia penală nr.248/A/23.09.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr.8709/P/2005, a admis apelul declarat de către inculpată și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, a desființat sentința penală apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș stabilind că judecata va fi reluată doar din momentul dezbaterilor, urmând ca prima instanță să dispună citarea inculpatului în Ungaria și în lipsa altor incidente să procedeze la dezbaterea cauzei în fond, urmând a aprecia asupra oportunității schimbării încadrării juridice.
Analizând actele și lucrările dosarului, coroborând probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești efectuate în cauză, luând în considerare limitele rejudecării, stabilite prin decizia penală nr.248/A/23.09.2008 a Tribunalului Timiș, instanța de fond a retinut ca:
În fapt, în noaptea de 13/14.06.1999, inculpatul, cetățean, s-a prezentat la cu intenția de a părăsi teritoriul României spre Ungaria.
Cu această ocazie, organele de control vamal au sesizat că acesta anterior, în momentul intrării în țară din Bulgaria prin Vama G în data de 12.06.1999, a dat o declarație vamală de călător care tranzitează România, pentru a beneficia de scutire la taxele vamale pentru bunurile aflate asupra sa.
În momentul în care a încercat să părăsească țara, prin spre Ungaria, inculpatul nu avea asupra sa vreun bun.
Date fiind aceste aspecte, inculpatul a fost reținut pentru a da explicații cu privire la bunurile introduse în țară prin Vama G în data de 12.06.1999.
S-a constatat astfel că inculpatul a fost contactat de către inculpata, ca în schimbul unei excursii gratuite în Turcia și a recompensei de 350 mărci germane, să însoțească un grup de turiști ce doreau să călătorească în Turcia și să-i ajute pe aceștia să introducă în țară mărfuri fără plata taxelor vamale.
Urmare a acestei înțelegeri, la întoarcerea din Turcia inculpatul a completat la Vama G declarația vamală de călători nr. 230/12.06.1999 în care a declarat, în fals, că toate mărfurile aflate în autocar sunt proprietatea sa, fapt ce a condus la neplata taxelor vamale datorate statului, prejudiciind bugetul statului cu suma de 679.745.847 ROL.
Această situație de fapt rezultă întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de constatare întocmit de către lucrătorii poliției de frontieră, procesul verbal de percheziție corporală, declarația vamală de călători nr.230/12.06.1999 completată pe numele inculpatului la Vama G, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și a persoanelor audiate în calitate de învinuiți și față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, declarațiile martorilor audiați în faza cercetării judecătorești, declarațiile date de către inculpatul în faza de urmărire penală, precum și declarațiile date de către inculpata, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, celelalte înscrisuri, adrese și procese verbale aflate la dosarul cauzei.
Din toate aceste probe a rezultat că inculpata - care s-a mai ocupat și în trecut, în colaborare cu numitele ori, de organizarea unor excursii în Turcia, respectiv Ungaria, ocazii cu care a și apelat la ajutorul unor cetățeni i pentru a tranzita mărfurile achiziționate în Turcia pe teritoriul României - a luat, la începutul lunii iunie 1999, hotărârea să organizeze o nouă astfel de excursie, scop pentru care a contactat o serie de turiști din diverse localități, interesați să efectueze această excursie în Turcia, în vederea achiziționării de mărfuri destinate comercializării.
Totodată inculpata a apelat la ajutorul numitei, care organiza excursii în Ungaria, pentru a-i găsi un cetățean care, în schimbul unei excursii gratuite și a sumei de 350 mărci germane să fie dispus să însoțească grupul de turiști astfel format până în Turcia și la reîntoarcerea în țară să declare că mărfurile achiziționate de către turiștii români sunt proprietatea sa și că se află în tranzit pe teritoriul României.
Numita a fost de acord să o ajute pe inculpată în sensul indicat de aceasta și în data de 06.06.1999 s-a deplasat în punctul de frontieră Nădlac, cu un autoturism pus la dispoziție de către inculpată, a trecut frontiera pe jos și s-a deplasat la domiciliul inculpatului din localitatea, care, în urma discuțiilor avute, a acceptat să efectueze excursia. În acest scop, inculpatul și numita s-au întors în România și s-au deplasat la locul de întâlnire din loc A, convenit cu inculpata, inculpatul urcând în autocarul ce urma să se deplaseze în Turcia.
în care se aflau turiștii indicați în lista de pasageri inițială (f 27 ) și-a continuat deplasarea pe ruta A, D, S, Rm., Pitești, B, grupul de turiști completându-se și cu alte persoane contactate de către inculpata, după care a părăsit teritoriul țării și a ajuns în Turcia unde a rămas până în data de 10 iunie, turiștii aflați în autocar cumpărând diverse mărfuri în vederea comercializării, practică frecventă la vremea respectivă.
La reîntoarcerea în țară, autocarul în care se aflau turiștii indicați în lista de pasageri aflată la fila 29, a oprit înainte de intrarea în Vama G, inculpata încercând inițial să faciliteze trecerea mărfurilor prin vamă, fără să reușească acest lucru. Pentru acest motiv, numitele și și alte două persoane rămase neidentificate au coborât din autocar împreună cu bagajele pe care le aveau, continuându-și călătoria pe cont propriu, după care inculpata a cerut celor prezenți să întocmească o listă cu mărfurile aflate în autocar și să coboare din autocar, urmând ca prin vamă să treacă doar șoferii, cetățeni turci, și inculpatul care va declara că toate mărfurile din autocar sunt proprietatea sa și că se află în tranzit pe teritoriul României, pentru a se evita astfel plata taxelor vamale datorate statului.
În aceste condiții autocarul în care se aflau cei doi șoferi, cetățeni turci, și inculpatul, potrivit celei de-a treia lisă de pasageri întocmită (f 28 ) a intrat în vama G unde, pe baza listei mărfurilor întocmită anterior, a fost întocmită declarația vamală de călător în tranzit nr.230/12.06.1999 pe numele inculpatului (f 15-17 ), după care autocarul în cauză a intrat pe teritoriul României și într-o stație a reîntâlnit grupul de turiști ale căror mărfuri se aflau în autocar, precum și pe inculpata.
La solicitarea inculpatei, turiștii în cauză și-au continuat deplasarea până în localitățile de domiciliu cu autoturismele venite pentru a le prelua din punctul de frontieră, parcurgând același traseu urmat de către autocar, fără însă a mai urca în acesta. Au procedat în acest mod pentru ca în situația în care autocarul ar fi oprit de către lucrătorii de poliție, aceștia să nu se poată sesiza că mărfurile aflate în autocar sunt în realitate proprietatea unor cetățeni români și nu ale inculpatului.
în cauză au coborât pe rând în localitățile de domiciliu, fiecare cu propriile mărfuri achiziționate în Turcia, în cele din urmă autocarul ajungând în T unde, inculpata s-a ocupat de cazarea peste noapte a inculpatului și de transportul acestuia până la punctul de frontieră pentru a se reîntoarce în Ungaria.
La data de 13.06.1999 când inculpatul a încercat să părăsească țara către Ungaria fără a avea niciunul din bunurile arătate în declarația vamală de călători nr.230/12.06.1999 în momentul revenirii din Turcia prin Vama G, lucrătorii vamali din punctul de frontieră s-au sesizat cu privire la aceste aspecte.
Din cuprinsul declarației vamale nr.230/12.06.1999, completată în Vama G (f 15 ), a rezultat că în modalitatea anterior descrisă, au fost introduse în țară mărfuri în valoare totală de 1.270.395.000 ROL (f 17 ) și că taxele vamale ce trebuiau plătite pentru acestea se cifrează la suma de 679.745.847 ROL, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul statului (f 19-20 ).
În ce privește faptele reținute în sarcina inculpaților și prejudicierea bugetului statului, s-a stabilit că mărfurile introduse în țară aparțineau în proprietate cetățenilor români care au efectuat excursia în Turcia, aceștia datorând taxe vamale pentru mărfurile ce depășeau cantitățile legal admise la import, indiferent dacă doreau să comercializeze aceste mărfuri pe teritoriul României ori doreau să călătorească ulterior în Ungaria și să comercializeze în acea țară mărfurile achiziționate din Turcia. De altfel, probatoriul administrat în cauză nu a stabilit că turiștii care au efectuat călătoria în Turcia ar fi avut vreun moment intenția doar să tranziteze mărfurile achiziționate pe teritoriul României și să le comercializeze pe teritoriul Ungariei.
Cu privire la declarațiile inculpatei, în faza de urmărire penală (f 33 și următoarele ) inițial a recunoscut în mare parte faptele săvârșite, recunoscând că i-a venit ideea de a-l folosi pe cetățeanul pentru a trece marfa călătorilor, în tranzit în Ungaria ca să scutească taxele vamale în sensul să nu le plătească, că în acest sens unul din călători care știa ungurește i-a spus acest lucru, că ea și cu numita au tranzacționat cu inculpatul și că i-au promis suma de 350 mărci germane, că i-a spus acestuia să declare marfa ca fiind în tranzit fiindcă știa că românii nu au voie să declare marfă în tranzit prin România, că inculpatul a fost de acord cu propunerea lor, că i-a adus la cunoștință că urmează să dea o declarație vamală în care să treacă că toată marfa din remorcă și din autocar este a sa și că este în tranzit spre Ungaria, că inculpatul a înțeles toate aceste lucruri și a făcut o listă cu mărfurile respective, că după vama de ieșire din Bulgaria au rămas în autocar șoferii și inculpatul, că toți ceilalți pasageri au trecut separat prin Vama G unde fiecare a declarat că nu are nici un bun asupra lui și au făcut nicio declarație vamală și că la ieșirea din Vama G au fost așteptați de mașini mici ale cunoscuților sau rudelor pasagerilor din autocar, care urmează să însoțească autocarul fără ca pasagerii să mai urce în acesta pentru a nu crea suspiciunea că marfa din autocar eal or, spunându-i inculpatului ca în cazul în care autocarul va fi oprit de poliție să declare că marfa îi aparține și este în tranzit, recunoscând de asemenea că l-a condus ulterior pe inculpatul în Vama unde soțul ei i-a dat acestuia 350 mărci pentru serviciile făcute.
Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, aceasta a arătat că situația de fapt din rechizitoriu este doar în parte adevărată și a recunoscut că împreună cu numitele și a colaborat la organizarea mai multor excursii în Turcia, respectiv Ungaria, intermediindu-i și găsirea unor cetățeni i dispuși să tranziteze mărfurile achiziționate din Turcia pe teritoriul României. Inculpata a susținut că excursia despre care se face vorbire în rechizitoriu nu a mai fost organizată de ea ci de către firma "" întrucât a găsit doar 11 turiști dispuși să plece în această excursie, număr insuficient pentru a putea închiria un autocar și a arătat că cei 11 turiști s-ar fi înțeles cu inculpatul ca acesta să declare că mărfurile achiziționate din Turcia sunt proprietatea sa, pentru a le putea tranzita pe teritoriul României, până în Ungaria, unde turiștii în cauză urmau să se ocupe personal de comercializarea acelor mărfuri. A mai arătat că nu a încercat să intermedieze trecerea mărfurilor prin Vama G, că nu știe ce sumă a fost achitată inculpatului pentru acest serviciu, ea personal nedându-i vreo sumă de bani, că inculpatul ar fi urcat în autocar dintr-o parcare din județul A unde ar fi fost adus de către și că după întoarcerea în țară, întrucât inculpatul nu poseda autoturism, a fost de acord să îl transporte pe acesta până la punctul de frontieră. Inculpata a mai susținut că nu a avut nicio discuție cu inculpatul, întrucât nu cunoștea limba ă, că nu a primit nicio sumă de bani pentru ajutorul acordat turiștilor din autocar și că s-a deplasat în Turcia cu acea ocazie doar pentru a încheia unele contracte pentru sezonul estival, însă nu a dovedit în nici un fel încheierea acelor contracte pentru sezonul estival.
Inculpata a mai susținut că nu s-ar fi implicat în organizarea acelei excursii și că ar fi călătorit în Turcia doar pentru a încheia unele contracte pentru perioada estivală, susțineri care nu sunt plauzibile în condițiile în care inculpata a mai organizat și în trecut astfel de excursii apelând, potrivit propriilor declarații, și la cetățeni i pentru a tranzita mărfurile introduse în țară.
De asemenea inculpata a negat că ar fi avut vreo contribuție în racolarea inculpatului, în condițiile în care probatoriul administrat a dovedit că aceasta l-a preluat pe inculpat dintr-o parcare unde fusese adus de către, că inculpata s-a ocupat de cazarea acestuia în Turcia și că la reîntoarcerea în țară l-a transportat pe inculpat până la punctul de frontieră.
De altfel, aceste susțineri ulterioare ale inculpatei sunt infirmate și de declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală, aceștia confirmând situația de fapt reținută de instanță în privința modului în care s-a efectuat excursia, a modului în care s-a procedat la introducerea în țară a mărfurilor achiziționate de turiști din Turcia, a discuțiilor purtate în acest context, a modului în care turiștii au revenit în țară și la domiciliile lor cu mărfurile achiziționate, după trecerea de Vama G și a rolului celor doi inculpați în toate aceste activități.
Prin urmare toate aceste apărări și susțineri ulterioare ale inculpatei privitoare la faptul că ea nu s-ar fi implicat în nici un fel în organizarea excursiei în Turcia, că nu ar fi ajutat în niciun fel la trecerea mărfurilor prin Vama G fără plata taxelor vamale datorate statului, că nu ar fi avut nici o discuție cu inculpatul, sunt nefondate, infirmate de probatoriul administrat, inclusiv de propriile sale declarații anterioare, motiv pentru care, față de prev art 69.C.P.P. prima instanța a avut în vedere declarațiile acesteia date în faza de urmărire penală (aflate la f 33 și urm ) și le-a înlăturat pe celelalte ca nefiind sincere.
Cât privește declarațiile inculpatului, în faza de urmărire penală (f 64, 72 ) acesta a recunoscut că fost adus în România de către cu scopul de a declara că toate mărfurile aflate în autocar sunt proprietatea sa, că i s-a promis o sumă de bani în acest scop, că atunci când a fost în autocar a fost prezentat inculpatei care era conducătoarea grupului de turiști, ca atunci când au ajuns în Turcia cei 12 turiști au cumpărat o cantitate mare de mărfuri, că inculpata a fost cea care a suportat toate cheltuielile cu cazarea și celelalte cheltuieli făcute de el, că înainte de Vama G pasagerii i-au dat o listă cu toate mărfurile din autocar după care au coborât din autocar și au trecut Dunărea separat fiecare cu bacul, în autocar rămânând el cu cei doi șoferi, că a scris el acea listă și în limba ă, în baza acesteia fiind întocmite actele vamale și că el a făcut declarația vamală așa cum îi spusese inculpata, că la ieșirea din orașul G pasagerii au fost așteptați de mașini mici ale cunoscuților, că acestea au însoțit autocarul fără ca pasagerii să mai urce în acesta, că inculpata i-a spus că în cazul în care autocarul va fi oprit de poliție să declare că marfa îi aparține și este în tranzit.
Declarațiile inculpatului se coroborează în aceste condiții cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor din faza de urmărire penală, cu declarația inculpatei din faza de urmărire penală, cu înscrisurile și procesele verbale încheiate și existente în dosarul de urmărire penală, infirmând de asemenea susținerile ulterioare ale acelor martori care au arătat în fața instanței că nu au achiziționat bunuri din Turcia, cât și susținerile ulterioare ale inculpatei privitoare la faptul că nu s-ar fi implicat în organizarea excursiei.
În aceste condiții, față de prev art 69.C.P.P. prima instanța a avut în vedere la soluționarea cauzei și declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală (aflate la f 64-75 ).
Prin urmare, în privința faptelor inculpaților, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.52, art. 66.C.P.P. fiind răsturnată.
În drept, faptele inculpatei, constând în aceea că a determinat pe inculpatul ca, în schimbul unei sume de bani și a unei excursii în Turcia, să inducă în eroare lucrătorii vamali din cadrul G în legătură cu calitatea de proprietar al bunurilor declarate în vamă și în legătură cu destinația acestora, în sensul tranzitării lor pe teritoriul României, determinându-l pe acesta să dea o declarație vamală în acest sens, în scopul erijării de la plata taxelor vamale aferente și obținerii în aceste condiții pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, urmate de săvârșirea acestor fapte de către inculpatul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la înșelăciune și fals în declarații, fapte prev de prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și de art. 25.Cod Penal rap. la art. 292.
Cod PenalÎn drept, faptele inculpatului, constând în aceea că la data de 12.06.2009, în schimbul unei sume de bani și a unei excursii în Turcia promise de inculpata cu care a fost de acord, a indus în eroare lucrătorii vamali din cadrul G în legătură cu calitatea de proprietar al bunurilor declarate și în legătură cu destinația acestora, în sensul tranzitării lor pe teritoriul României, prin darea declarației vamale de călători nr. 230/12.06.1999 cu aceste date false, fapte săvârșite în scopul erijării de la plata taxelor vamale aferente și obținerii în aceste condiții pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapte prin care s-a cauzat părții civile Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T un prejudiciu de 679.745.847 ROL (67974,5847 lei) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, prev. de art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și de art. 292.
Cod PenalAstfel, prima instanța a apreciat că aceasta este corecta încadrare juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
În acest sens, instanța de fond a reținut că a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, respectiv complicitate la înșelăciune, care au produs consecințe deosebit de grave prin prisma cuantumului prejudiciului cauzat bugetului statului, întrucât la acea dată art. 146.Cod Penal prevedea că prin "consecințe deosebit de grave" se înțelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 ROL sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.
Ori prin nr.OUG207/2000 au fost modificate dispozițiile art.146 Cod Penal, în sensul că prin "consecințe deosebit de grave" se înțelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 ROL sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art.145, ori altei persoane juridice sau fizice.
Urmare acestei modificări, în cauză devin incidente dispozițiile art. 13.Cod Penal, care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel, noua modificare vizând paguba mai mare de 1.000.000.000 ROL, în raport de care are loc și încadrarea juridică a celor două fapte săvârșite de inculpați, este mai favorabilă acestora, în sensul că reținerea acesteia face inaplicabilă forma agravată a alin 5 art 215.Cod Penal, faptele acestora de instigare la înșelăciune respectiv de înșelăciune, încadrându-se la art. 215 alin. 1 și 2.
Cod PenalÎn al doilea rând, prima instanța a constatat că autor al infracțiuni de înșelăciune este persoana care, cu intenție, a realizat activitatea de inducere în eroare a lucrătorilor vamali cu privire la adevărații proprietari ai mărfurilor declarate, indiferent dacă s-a urmărit obținerea unui avantaj material injust pentru sine sau pentru altul, astfel încât calitatea de autor al acestei infracțiuni o are inculpatul și nicidecum inculpata.
În sarcina inculpatei se impune a se reține săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, instigare constând în determinarea cu intenție a inculpatului ca în schimbul unor sume de bani și a unei excursii în Turcia să declare autorităților vamale din G că bunurile achiziționate de turiști din Turcia îi aparțin și că acestea se află în tranzit pe teritoriul României, determinare urmată de însușirea hotărârii de săvârșire a faptelor respective și ulterior de săvârșirea de către inculpatul a acestor fapte.
Chiar dacă această activitate de instigare din partea inculpatei a fost urmată de alte activități specifice complicității - constând în ajutorul material și moral acordat inculpatului în vederea inducerii în eroare a organelor vamale, din momentul în care acest inculpat a fost urcat în autocarul de turiști, până în momentul în care s-a făcut o situație a bunurilor aflate în autocar și s-a cerut turiștilor proprietari ai acelor bunuri să treacă frontiera pe cont propriu, toate aceste aspecte fiind de natură a crea aparența că inculpatul era singurul turist din autocar și toate bunurile aflate în acesta sunt proprietatea sa - instanțade fond a apreciat că, dat fiind faptul că instigarea este o formă de participație principală față de complicitate, care este o formă de participație secundară, se impune reținerea instigării la săvârșirea celor două infracțiuni, în sarcina inculpatei.
De asemenea, prima instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile reținerii formei agravate a alin 2 din art 215.Cod Penal, referitoare la înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
Aceasta, având în vedere că inducerea în eroare a lucrătorilor vamali s-a realizat prin intermediul declarației vamale nr. 230/12.06.1999, dată de inculpatul, prin care acesta a declarat necorespunzător adevărului în fața unui organ sau instituții de stat, aspecte referitoare la calitatea sa de proprietar al bunurilor declarate și cu privire la destinația acestora de a tranzita România, în vederea erijării de la plata taxelor vamale de către adevărații proprietari, declarație care, potrivit legii, a servit pentru neplata taxelor vamale, cauzând astfel un prejudiciu de 679.745.847 ROL (67974,5847 lei).
În mod cert această declarație falsă, cu o mare aparență de veridicitate a conținutului său, având în vedere contextul în care a fost dată - singurul pasager al autocarului care se afla în G - reprezintă un mijloc fraudulos, chiar dacă în privința acesteia, între timp a intervenit prescripția specială a răspunderii penale. art 215 alin 2.Cod Penal nu condiționează aplicarea sa de caracterul penal al mijlocului fraudulos utilizat și cu atât mai puțin de existența răspunderii penale pentru fapta care reprezintă mijloc fraudulos, stabilind fără echivoc că, dacă acest mijloc este el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Pentru aceste considerente, instanța de fond apreciat neîntemeiată apărarea inculpatei, formulată prin apărător ales, în sensul neaplicării alin 2 al art 215.Cod Penal, pe motivul că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prev de art 292.Cod Penal, cu atât mai mult cu cât prescripția răspunderii penale înlătură numai răspunderea penală pentru o faptă care este și rămâne infracțiune.
În consecință, în baza art.334 C.P.P. a fost schimbată încadrarea juridică, în modalitatea pusă în discuția părților, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatei prin rechizitoriu din infracțiunile prev. de art. 215 al. 2 și 5.Cod Penal și prev de art. 26.Cod Penal rap. la art. 292.Cod Penal, în infracțiunile prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 292.Cod Penal și a respins, pentru considerentele expuse cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpata, prin apărător ales, în infracțiunile prev. de 26.Cod Penal rap la art. 215 al. 1.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal și prev de art. 26.Cod Penal rap. la art. 292.
Cod PenalÎn baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică dată faptei de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art.215 al. 2 și 5.Cod Penal în infracțiunea prev. de art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.
Cod PenalÎn ce privește infracțiunea de fals în declarații reținută în sarcina inculpatului, așa cum este aceasta incriminată prin art.292 Cod Penal, și a infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în declarații reținută în sarcina inculpatei, așa cum este incriminată prin art. 25.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal, acestea sunt prescrise, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 124.Cod Penal care prevăd că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art.122 este depășit cu încă
Conform art.122 al.1 lit. d Cod Penal, pentru infracțiunea de fals și instigare la infracțiunea de fals, reținute în sarcina inculpaților, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea între 3 luni și 2 ani sau amendă, astfel că termenul special al prescripției răspunderii penale pentru cele două fapte, 7 ani și 6 luni, a intervenit în decembrie 2006.
Prin urmare, în baza art.11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g teza a II a C.P.P. a încetat procesul penal față de inculpata ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25.Cod Penal rap. la art. 292.Cod Penal și față de inculpatul ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292.
Cod PenalLa stabilirea și individualizarea pedepselor pentru infracțiunile de înșelăciune și instigare la infracțiunea de înșelăciune, prima instanța a avut în vedere criteriile prev de art.72 Cod Penal, reținând în acest sens că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, că inculpații au recunoscut inițial săvârșirea faptelor, dar și că inculpatul, deși a recunoscut săvârșirea faptelor în faza urmărire penală și a luat cunoștință de demararea cercetărilor, ulterior a dat dovadă de dezinteres în ce privește soluționarea cauzei, nemaiprezentându-se în vederea audierii, că inculpata a avut ulterior o poziție oscilantă, dar și că aceasta s-a prezentat la termenele de judecată.
În funcție de toate acestea, față de dezideratele înscrise în art. 52.Cod Penal prima instanța a apreciat că stabilirea unor pedepse cu închisoarea pentru cei doi inculpați, în cuantumul minimului ei special, reprezintă măsuri de constrângere și mijloace de reeducare eficiente și că scopul educativ al acestora poate fi atins și fără executarea lor efectivă.
În consecință, în baza în baza art. 25.Cod Penal rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13.Cod Penal a condamnat pe inculpata la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune.
În baza art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplic. art. 13..Cod Penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 71 alin. 2.Cod Penal, în considerarea acelorași criterii care au fost avute în vedere și la stabilirea și individualizarea pedepselor principale, luând în considerare și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 06.10.2005, pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, instanța a interzis fiecărui inculpat dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art.64 lit. a teza a II a și b cu Cod Penal titlu de pedeapsă accesorie.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate fiecărui inculpat, având în vedere perioada lungă de timp scursă de la data săvârșirii faptelor, precum și întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 Cod penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, precum și aprecierea instanței că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins și fără executarea pedepselor în regim de detenție, prima instanța, în baza art. 81.Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale pentru fiecare inculpat, pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82.
Cod PenalÎn temeiul art.71 alin. 5.p a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale.
În baza ar.88 al.1 pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999 cât și perioada de pedeapsă executată din data de 22.01.2003 până la 04.04.2003.
În baza ar.88 al.1 pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului reținerea pe 24 de ore din data de 17.06.1999 și arestul preventiv din perioada 18.06.1999-12.09.1999.
Cu privire la latura civilă, prima instanța a constatat că în cauză partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T s-a constituit parte civilă cu suma de 679.745.847 ROL (67974,5847 lei) plus dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere până la data achitării debitului.
Potrivit art. 998.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Acest text de lege consacră răspunderea civilă delictuală a persoanei care, cu intenție, cauzează prin fapta sa ilicită un prejudiciu material sau moral unei alte persoane, text care stabilește două principii: acela că autorul faptei ilicite răspunde pentru cea mai mică culpă și acela că, indiferent de forma de vinovăție, răspunderea civilă a autorului faptei ilicite este integrală, cuprinzând atât daunele materiale cât și cele morale.
De asemenea, potrivit art. 1003.civ. când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a celor doi inculpați și prejudiciul solicitat fiind dovedit în baza art.14 și art. 346.C.P.P. rap. la art. 998 și art.1003 civ. luând în considerare și prev art 119 din OG nr 92/2003, prima instanța a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 679.745.847 ROL (67974,5847 lei) despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente, respectiv a dobânzilor, penalităților de întârziere și majorărilor de întârziere până la data achitării debitului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, in termenul prevăzut de lege, inculpata, cererea fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.03.2009, sub același număr de dosar, respectiv -.
Apelul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral de către apărătorul inculpatei, în cauză fiind incidente dispozițiile art.374
C.P.P.Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 189/A din 24.06.2009 pronunțată în dosar nr-, în baza art.334 a C.P.P. respins cererea formulată de inculpata privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa și, pe cale de consecință:
În baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins apelul declarat de apelanta-inculpata, fiica lui și, născută la 03.05.1957 în Bordești, județul V, cetățean român, studii medii, fără ocupație, domiciliată în,-,.1,.9, județul C S, CNP -, împotriva sentinței penale nr. 322/04.02.2009 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, ca nefondat.
In baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat apelanta-inculpata la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat in apel.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
În primul rând, instanța de apel a reținut că inculpata, prin apărătorul său, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, cererea fiind întemeiată pe împrejurarea că Judecătoria Timișoara nu ar fi pus în discuție și nu s-ar fi pronunțat asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpată.
Potrivit dispozițiilor art.379 alin.2 lit.b instanța C.P.P. de apel poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță doar în situația în care judecata, la primă instanță, a avut loc în lipsa unei părți care nu a fost legal citată, sau deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta, precum și în situația în care se constată existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art.197 alin.2 care Cod Penal atrag nulitatea absolută a hotărârii.
Or, aspectele invocate de către apărătorul inculpatei, nu pot fi circumscrise acestor situații. Împrejurarea că, așa cum susține apărătorul inculpatei, prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice nu poate atrage nulitatea absolută a sentinței, nimic neîmpiedicându-l pe apărătorul inculpatei să formuleze aceeași cerere în fața instanței de apel.
De altfel, apărătorul inculpatei a formulat această cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei și în fața instanței de apel, acesta reprezentând un alt motiv de apel.
Apărătorul inculpatei a criticat sentința Judecătoriei apreciind că, în mod greșit, prima instanță a considerat că instigarea, ca formă a participației penale, absoarbe complicitatea.
După cum a reținut și prima instanță, activitățile desfășurate de către inculpata, îmbracă atât forma instigării (acțiuni de determinare, cu intenție, a inculpatului, ca, în schimbul unor sume de bani și a unei excursii în Turcia, să declare autorităților vamale din G că bunurile achiziționate de turiști din Turcia îi aparțin și că acestea se află în tranzit pe teritoriul României, determinare urmată de însușirea rezoluției infracționale de către inculpatul ), cât și a complicității (ajutor material și moral acordat inculpatului în vederea inducerii în eroare a organelor vamale).
Tribunalul a reținut că, după importanța contribuției participanților la săvârșirea faptei și producerea rezultatului, participația penală este cunoscută sub două forme, respectiv participația principală și secundară. Or, doctrina penală și practica judiciară sunt unanime în a considera că formele principale ale participației absorb pe cele secundare, astfel că, în condițiile în care instigarea este considerată formă principală de participație față de complicitate, soluția Judecătoriei Timișoara de a reține în sarcina inculpatei forma instigării în loc de complicitate este cea corectă, fiind evident că atunci când participarea la săvârșirea aceleiași infracțiuni se face prin două activități diferite, una specifică instigării, iar cealaltă complicității, nu poate fi reținut concursul de infracțiuni, urmând ca pedeapsa să fie stabilită potrivit textului de lege care sancționează numai forma principală a participației, respectiv instigarea.
Apărătorul inculpatei a mai criticat hotărârea primei instanțe prin aceea că, în opinia sa, în prezenta cauză nu poate fi reținută forma agravată a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod Penal, corecta încadrare juridică fiind cea prevăzută de art.215 alin.1
Cod PenalPotrivit dispozițiilor art.215 alin.2 înșelăciunea Cod Penal este mai gravă dacă inducerea în eroare s-a realizat prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Sub acest aspect pot fi considerate mijloace frauduloase acele mijloace folosite de către inculpat și care sunt de natură să-i asigure mai ușor reușita acțiunilor, când aceste mijloace au aparența unor mijloace veridice, în mod obișnuit ele inspirând încredere și înlăturând orice bănuială.
Or, în prezenta cauză, inducerea în eroare a lucrătorilor vamali s-a realizat prin intermediul unei declarații vamale, prin intermediul căreia, inculpatul a dat declarații mincinoase referitor la calitatea sa de proprietar al bunurilor importate din Turcia și la destinația acestora. În acest context, în mod corect prima instanță a reținut că utilizarea unui asemenea mijloc pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, declarația vamală în cauză, date fiind condițiile în care a fost întocmită, prezentând o mare aparență de veridicitate și fiind menită să înlăture orice bănuială cu privire la cele consemnate de lucrătorii vamali, poate fi circumscris noțiunii de "mijloc fraudulos" în înțelesul dat acestei expresii de către legiuitor.
În consecință, instanța de apel a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpatei este cea indicată de către prima instanță, motiv pentru care, în temeiul art.334 C.P.P. cererea formulată de apărătorul inculpatei privind schimbarea încadrării juridice a fost respinsă.
Apărătorul inculpatei a mai arătat că, în prezenta cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în ceea ce o privește pe numita, întrucât nu a existat intenția ca formă a vinovăției.
În sarcina inculpatei a fost reținută săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune. Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 Cod Penal, pentru existența instigării, este necesar la instigatorul să acționeze întotdeauna cu intenție. Însă această intenție nu este obligatoriu să fie directă, putând fi și indirectă.
Însă, în prezenta cauză, este evident că probele administrate în cauză confirmă împrejurarea că la desfășurarea activității infracționale inculpata a acționat cu intenție directă, intenția fiind calificată prin scop, inculpata urmărind un scop precis, și anume erijarea de la plata taxelor vamale și obținerea, în aceste condiții, de foloase materiale pentru sine și pentru alții. În acest sens pot fi observate chiar declarațiile inculpatei din faza de urmărire penală, când a și recunoscut săvârșirea faptei, coroborate cu declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați în cauză, toate probele confirmând faptul că, inculpata, în vederea atingerii scopului urmărit și indicat anterior, prin oferirea unei sume de bani (350 DM) și a unei excursii gratuite în Turcia, l-a determinat pe inculpatul să dea o declarație mincinoasă prin care a indus în eroare lucrătorii vamali în legătură cu calitatea de proprietar al bunurilor declarate în vamă și în legătură cu destinația acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b apelul C.P.P. declarat în cauză a fost respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 apelanta C.P.P. să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 189/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpata.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar aspectele invocate în susținerea concluziilor orale au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpată și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarația inculpatei și inculpatului, declarațiile martorilor, coroborate cu declarația vamală de tranzit nr. 230/12.06.1999.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art.13 Cod Penal
În ce privește susținerile apărătorului inculpatei în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de schimbare a încadrării juridice formulată de acesta, instanța constată că sunt nefondate. Astfel, din cuprinsul încheierii de ședința din 23.01.2009, Judecătoria Timișoaraa pus în discuție, din oficiu, necesitatea schimbării încadrării juridice dată faptelor inculpatei, din infracțiunea prevăzută de art. 215 al. 2, 5.Cod Penal în infracțiunea prevăzută de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 13.Cod Penal și din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 292.Cod Penal în infracțiunea de prevăzută de art. 25.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal Cu această cu ocazie, se menționează că apărătorul ales al inculpatei a învederat că se poate reține eventual infracțiunea prevăzută de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1.Cod Penal și nu cea prevăzută de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal, că nu se poate vorbi de o instigare la infracțiunea de înșelăciune întrucât inculpata a dat un ajutor nu a determinat producerea infracțiunii. Prin urmare, în fața primei instanțe nu a existat o cerere de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată, ci doar în apărare a fost invocată o altă încadrare juridică, astfel că în mod corect Judecătoria Timișoaras -a pronunțat în dispozitivul sentinței în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 215 al. 2 și 5. și p. prev. de art. 26.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal în infracțiunile prev. de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 13.Cod Penal și prev. de art. 25.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal, arătând în considerente de ce nu se impune reținerea dispozițiilor art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1.Cod Penal Mai mult, cu ocazia soluționării apelului declarat de inculpată, Tribunalul Timișs -a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de aceasta, respectiv din infracțiunile prevăzute de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 alin. 1, 2.Cod Penal și art. 25.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal în infracțiunile prevăzute de art. 26.Cod Penal raportat la art. 215 alin. 1, 2.Cod Penal și art. 26.Cod Penal raportat la art. 292.Cod Penal, expunând considerentele care au condus la respingerea cererii. Potrivit dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct. 10.C.P.P. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului". Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. b și 371.C.P.P. instanța constată că ar fi avut posibilitatea casării hotărârilor pronunțate în cauză numai în ipoteza în care nici una dintre instanțele de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice ceea ce nu este ipoteza în speță.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 25 sau 26.Cod Penal în speță, respectiv dacă activitatea inculpatei trebuie încadrată juridic ca fiind cea a instigatorului sau cea a complicelui, instanța de recurs își însușește considerentele instanțelor de fond. Astfel, în mod corect s-a reținut că instigarea ca formă a principală a participației penale absoarbe acțiunea de complicitate. Mai mult, trebuie avut în vedere că una dintre împrejurările care deosebesc cele două forme ale participației penale este aceea a persoanei care a avut inițiativa, care a luat hotărârea infracțională. Instigarea constă în determinarea cu intenție, prin orice mijloace de către o persoană a altei persoane să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală; relevant fiind faptul că hotărârea de a săvârși infracțiunea aparține instigatorului, care este autorul moral al infracțiunii. Astfel, în cazul instigării hotărârea de a săvârși infracțiunea aparține instigatorului, hotărâre pe care o transmite altei persoane; în timp ce în cazul complicității, hotărârea de a comite infracțiunea aparține autorului și nu complicelui. În speță, în sarcina inculpatei s-a reținut că a determinat pe inculpatul ca, în schimbul unei sume de bani și a unei excursii în Turcia, să inducă în eroare lucrătorii vamali din cadrul G în legătură cu calitatea de proprietar al bunurilor declarate în vamă și în legătură cu destinația acestora, în sensul tranzitării lor pe teritoriul României, determinându-l să dea o declarație vamală în acest sens, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale aferente și obținerii unui folos material injust, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25.Cod Penal raportat la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 13.Cod Penal
Analizând cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatei, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei. Astfel, potrivit art. 72.Cod Penal "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.
Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei este în măsură să conducă la atingerea acestor deziderate, neputându-se dispune reducerea acesteia în condițiile în care reprezintă minimul special prevăzut de lege.
În ce privește modul de soluționare a acțiunii civile, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 998 și 1003.civ. prejudiciul constând în taxele vamale ce trebuiau achitate în raport cu bunurile menționate în declarația vamală de călător în tranzit nr. 230/12.06.1999, în valoare de 1.270.395.000 ROL, și accesoriile acestora. Instanța constată că sunt nefondate susținerile inculpatei referitoare la nedovedirea prejudiciului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 143 alin. 1 și 2 din Legea nr. 114/1997, în vigoare la data faptei, " (1) Datoria vamală ia naștere, în cazul în care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, din acel moment. (2) Persoana care a săvârșit fapta de sustragere devine debitor. Răspund solidar cu acesta și: a) persoanele care au participat la această sustragere și care cunoșteau sau care trebuia să cunoască că mărfurile au fost sustrase de la supravegherea vamală"; iar, potrivit art. 144 alin. 1 lit. b din același act normativ: "Datoria vamală ia naștere și în următoarele cazuri: a) neexecutarea unor obligații care rezultă din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datorează drepturi de import; b) neîndeplinirea uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate; c) utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale". Prejudiciul în speță corespunde datoriei vamale aferentă bunurilor sustrase de la plata taxelor vamale, iar cuantumul acesteia a fost determinat prin aplicarea prevederilor legale la valoarea bunurilor menționate în declarația vamală de călător în tranzit nr. 230/12.06.1999; inculpatei revenindu-i obligația de plată conform textelor legale anterior citate și dispozițiilor art. 998 și 1003.civ.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 189/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 al. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a inculpatei în declararea unei căi de atac nefondată, instanța o va obliga la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.189/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică din 26.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 11.12.2009
Tehnored.
2ex/11.12.2009
Prima inst. _ Jud.
Inst. apel.,.Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--16.07.2009
MINUTĂ DECIZIA PENALĂ NR.1152/
Ședința publică din data de 26.11.2009
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.189/A/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică din 26.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
2ex/
Prima inst.
Inst. apel
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Laura Bogdan, Anca Nacu
