Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1174/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1469/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1174
Ședința publică de la 17 AUGUST 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Stan Niculae
JUDECĂTOR 2: Piciarcă Dumitrița
JUDECĂTOR 3: Constantinescu Mariana
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 5 FEBRUARIE 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata parte civilă SC SRL FILIALA A prin reprezentantul său legal - consilier juridic, lipsă fiind, intimatul inculpat, intimatul inculpat, intimatul inculpat, intimatul inculpat, intimatul inculpat I, intimatul inculpat, intimatul inculpat G, intimatul moștenitor - (moștenitor al. ), intimatul moștenitor - (moștenitor al. ), petent, petenta -decedată, precum și recurentul inculpat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței viciul de procedură cu intimatul inculpat în raport de împrejurarea că agentul procedural nu a menționat în procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare motivul afișării. Totodată s-a mai arătat că procedura de citare cu petenta a fost restituită cu mențiunea decedat la data de 27.07.2009.
Reprezentantul legal al intimatei părți civile SC SRL FILIALA apreciază că se impune amânarea cauzei în raport de referatul grefierului de ședință.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că este lipsa de procedură cu, dar și cu petenta a cărei citație s-a restituit cu mențiunea decedat, caz în care apreciază că se impune introducerea în cauză a moștenitorilor sau emiterea unei adrese pentru a se comunica dacă se menține plângerea formulată de petent.
Curtea, deliberând, în raport de obiectul cauzei apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, nefiind o cauză ce presupune cercetarea fondului, ci un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la o excepție de neconstituționalitate, mai mult, cauza a fost soluționată printr-o hotărâre penală neatacată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul legal al intimatei părți civile SC SRL FILIALA solicită a se dispune respingerea recursului declarat de către inculpat ca fiind inadmisibil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ca neîntemeiat, sens în care solicită a se avea în vedere notele de ședință, de pe care le depune la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public, în raport de disp art.29 din Legea nr.47/1992, solicit a se dispune respingerea recursului declarat de către inculpat, ca neîntemeiat.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin încheierea din 05.02.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul prin avocatul ales, de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea art.215 alin.5 Cod penal cu motivarea că în raport de momentul procesual al cauzei (încheierea cercetării judecătorești și susținerea dezbaterilor asupra fondului cauzei) cererea nu urmărește decât tergiversarea cauzei.
Având în vedere că cererea inculpatului a fost formulată la momentul susținerii dezbaterilor, instanța a dezvoltat în sentința penală nr.192 /20.02.2009 motivele avute în vedere la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Astfel, tribunalul reține că deși strict formal cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca admisibilă, având în vedere practica constată a Curții Constituționale privind compatibilitatea acestui text de lege cu legea fundamentală, în raport de momentul procesual la care a fost formulată această cerere, maniera lapidară a motivării aspectelor considerate neconstituționale de către acest inculpat, tribunalul apreciază că scopul întrebuințării acestui instrument pus de lege la dispoziția părților este deturnat de autorul ei, și vizează în mod evident tergiversarea cauzei. Interesul inculpatului în a obține acest efect este vizibil și prin prisma atitudinii procesuale a apărătorului său atât la momentul primei judecări a cauzei, cu ocazia dezbaterilor acesta refuzând în mod nejustificat să formuleze concluzii, dar și a cererilor formulate de inculpat cu ocazia prezentei judecări a cauzei, ce tind de asemenea la prelungirea nejustificată a duratei procesului penal.
Este de altfel surprinzător că inculpatul a apreciat doar la acest moment procesual, după epuizarea unei primei cercetări judecătorești, că dispozițiile art. 215 al. 5 cp. sunt neconstituționale, în condițiile în care, față de limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru această infracțiune rezolvarea acestei pretinse excepții de neconstituționalitate ar fi trebuit să constituie un aspect de maxim interes pentru acesta și să fie invocat cu prioritate.
Soluționarea cauzelor penale într-un termen rezonabil este un principiu ce se impune instanței de fond în mod imperativ, pronunțarea unei soluții cu privire la vinovăția persoanelor față de care se aduc acuzații de natură penală într-o perioadă rezonabilă fiind de natură a clarifica situația judiciară a acestora, și pe cale de consecință de a le garanta drepturile procesuale prevăzute de Constituție și Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul prin avocatul ales a declarat recurs, oral, încă la termenul din 05.02.2009, fapt consemnat și în încheierea de ședință, fără a-l motiva nici la momentul declarării și nici ulterior, printr-un memoriu scris, inculpatul neprezentându-se, deși a fost legal citat pentru susținerea cererii de recurs.
Curtea, examinând potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală recursul inculpatului constată că acesta nu este întemeiat.
Deși lipsesc motivele de recurs, instanța examinând din oficiu actele și lucrările dosarului constată că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Instanța a examinat chestiuni legate de momentul formulării cererii (cauza aflându-se în rejudecare), scopul acesteia (tergiversarea soluționării cauzei), astfel că instanța de recurs constată că aceste elemente (chiar dacă dreptul de a formula o asemenea cerere este recunoscut de lege) conduc la aprecierea utilizării în mod abuziv a acestui drept, în condițiile în care se constată și o nemotivare a recursului.
Mai mult, se constată că o critică a normei încriminatoare prev. de art. 215 alin.5 Cod penal, pe aspectul învederat, nu privește un aspect de neconstituționalitate, ci de calificare juridică dată de legiuitor, ceea ce face ca să lipsească și legătura dintre obiectul criticii și fondul cauzei deduse judecății.
Așa fiind, potrivit art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Urmează a face aplic art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat împotriva încheierii din 5.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./26.08.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Stan NiculaeJudecători:Stan Niculae, Piciarcă Dumitrița, Constantinescu Mariana