Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 129/A/2008

Ședința publică din data de 12 decembrie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Monica Rodina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - --

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: -

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și de inculpații, și, împotriva sentinței penale nr.265 din 15 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de: înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3 și 4.pen. (inc. ); înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în forma complicității, prev.de art.26 rap.la art.215 alin.1,3,4 și 5.pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. (inc. ); înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în forma complicității, prev.de art.26 rap.la art.215 alin.1,3,4 și 5.pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen.(inc. ).

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpaților, și părțile civile SC - SRL, SC SRL, SC COM SRL prin lichidator, SC COM SRL prin reprez., SC COM SRL prin administrator și SC COM SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 8 decembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința penală nr.265 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost condamnați inculpații:

1.,fiul lui și, născut la data de 15 februarie

1973 în., judo I, cetățenia română, studii medii, muncitor la " " B, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără copii,. în com., sat, nr.226, jud. I, fără antecedente penale, posesor al seria - nr.- eliberată de Poliția B, CNP

-;

În baza art.215 alin.l, 2, 3 și 4.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. art.74 pen. și art.76 litc pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.!, 2, 3 și 4.pen.), la pedeapsa de:2 (doi) ani închisoare.

Conform art.71 alin.2 pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de

art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. respectiv acela de 4 ani.

Potrivit art.359 pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prev. de art.83 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen.

2.,fiul lui și, născut la data de 26 martie 1960 în., jud. T, cetățenia română, studii 10 clase, conducător auto la " " B, stagiul militar satisfăcut,căsătorit, are trei copii majori,. în B, Calea, nr.230, b1.3,.A,.14, sector 1, fără antecedente penale, posesor al seria - nr.- eliberată de Politia B, CNP -;

În baza 25.pen. rap. la art.2l5 alin.1, 3, 4 și 5.pen. cu aplicarea art.4l alin.2 pen. art.74 pen. și art.76 alin.2 pen. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, în formă continuată, la pedeapsa de:

-3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.76 alin.3 pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul.

Conform art.7l alin.2 pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art.86/l pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 pen. respectiv acela de 6 ani.

În temeiul art.86/3 pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competenta Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul București:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de

probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui deexistentă.

,

Potrivit art.359 pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere prev. de art.86/4 pen.

S-a făcut aplicarea art.7l alin.5 pen.

3.,fiica lui și, născută la data de 1 iulie 1967 În P, judo P, cetățenia română, studii medii, ocupația contabilă, În prezent fără loc de muncă, divorțată, 3 copii minori,. în B,-,.63, sector 5, cu reședința în B,-,

Jud. I, fără antecedente penale, posesoare a seria - nr.- eliberată de Politia B, CNP -;

În baz a art.26 pen. rap. la art.2l5 alin.1, 3 și 4.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. art.74 alin.1, alin.2 pen. și art.76 litc pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 3,4 și 5.pen.), la pedeapsa de: 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art.85 pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.890/26.05.2004 a Judecătoriei Sectorului III B (rămasă definitivă prin decizia penală nr.811/16.05.2005 a Curții de Apel București ), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art.26 pen. rap. la art.215 alin.1, 2 și 3.pen. cu aplicarea art.74 pen. și art.761itc pen. (faptă comisă la data de 13.09.2002).

În baza art.33 pen. s-a constatat că infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiționate se află în concurs real cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune care face obiectul prezentului dosar, iar în baza art.34 litb pen. s-a contopit pedepsele stabilite pentru acestea și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de:2 (doi) ani închisoare.

Conform art.71 alin.2 pen. s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.81 pen. și art.85 alin.3 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatei, pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. respectiv acela de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.890/2004 a Judecătoriei sectorului III

Potrivit art.359 pr.pen. i s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prev. de art.83 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen.

În temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998 și 1003.civ. au fost obligați inculpații, și, în solidar, la plata despăgubirilor civile în sumă de 61.081, 53 RON către partea civilă "", cu sediul în C-N,-, jud. C, respectiv în sumă de 48.771, 61 RON, plus dobânda legală începând cu data de 8 decembrie 2003 și până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă "- ", cu sediul în B, str. G-ral, nr.12, sector 1.

În temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata despăgubiri lor civile în sumă de 207.116, 80 RON către partea civilă " ", prin lichidator, av., cu sediul profesional în loc. Țăndărei, str. B, b1.57 F,.B, parter, jud. lalomita.

,

Conform art.189 pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat

pentru inculpata (av. -), care s-a avansat din

Potrivit art.191 pr.pen. au fost obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: inculpatul la plata sumei de 500 RON, inculpatul la plata sumei de 600 RON, iar inculpata la plata sumei de 650 RON, din care 150 RON reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

În cursul lunii octombrie 2003, inculpatul i-a cunoscut pe inculpații și prin intermediul unei persoane cu numele de și poreclit "". Persoana cu numele de 1-a prezentat pe inculpatul inculpaților și la o benzinărie din municipiul Acolo inculpații și i-au propus inculpatului să devină asociatul unic și administratorul unei societăți comerciale care să fi desfășurat timp de doi ani diferite activități comerciale și în numele căreia să fie cumpărate cantități mari de carne pentru plata cărora să fie emise cecuri fără acoperire. Cei doi inculpați i-au mai precizat inculpatului faptul că părțile sociale ale societății au să fie cumpărate respectând procedura legală, respectiv prin act autentificat la notar și prin menționarea modificărilor la Camera de comerț și că toate cheltuielile legate de cumpărarea acestei societăți vor fi suportate de inculpatul, în schimbul acceptării propunerii lor inculpații și i-au promis inculpatului că îi vor da suma de 3.000 de dolari și un pașaport pentru a pleca în Spania. Inculpatul a acceptat propunerea celor doi inculpați.

După câteva zile de la întâlnirea celor trei inculpați, 1-a sunat pe inculpatul și i-a spus că urmează să meargă la C- Totodată inculpata i-a cumpărat inculpatului haine (costum, cămașă, pantofi și cravată) pentru a-1 îmbrăca ca pe un "patron".

Ulterior, cei doi au plecat din B și în municipiul C-N aceștia s-au cazat la pensiunea "" de pe Calea lor nr.26.

În municipiul C-N cei doi au luat legătura cu numitul -, de la care urmau să fie cumpărate părțile sociale ale " SRL C- privind cumpărarea părților sociale ale acestei societăți au fost purtate de inculpata, care s-a consultat tot timpul la telefon cu inculpatul. În schimbul sumei de 70.000.000 de lei numitul - a fost de acord să cesioneze părțile sociale ale " SRL inculpatului. Părțile sociale ale firmei în cauză au fost cesionate în baza unui contract de vănzare-cumpărare autentificat la notar.

In aceste condiții, în data de 26 noiembrie 2003 Tribunalul Cluja aprobat prin încheierea nr.9486/2003 cesiunea părților sociale ale " SRL. De menționat este faptul că banii plătiți numitului - în schimbul părților sociale în cauză proveneau de la inculpatul .

La data de 31 octombrie 2003 numitul - a predat inculpatului toate actele contabile și de înființare ale." SRL, precum și carnetul de cecuri cuprinzând cecuri de la seria - 326 - până la seria - -.

La aceeași dată, inculpatul s-a prezentat la."Banca Comercială îmi Bank România"SA, unde a dat un specimen de semnătură în calitate de administrator și asociat al." SRL, pentru a putea emite cecuri în numele acestei societăți.

Ulterior, inculpata și inculpatul au închiriat în municipiul C-N,-, un apartament în care." SRL urma să aibă sediul în perioada comiterii faptelor. Apartamentul a fost închiriat de la martorul, inculpata a fost cea care purtat negocierile privind închirierea acestui apartament. Tot inculpata a fost cea care a plătit anticipat chiria pe acest apartament pentru o lună de zile.

Contractul de închiriere a fost încheiat între martorul și inculpatul, însă pe acest contract a semnat și inculpata.

După închirierea apartamentului în cauză, inculpatul s-a întors în municipiul B, unde s-a întâlnit cu învinuitul. După ce a verificat actele." SRL, învinuitul a făcut copii după aceste acte, restituindu-i inculpatului doar certificatul de înmatriculare al societății și carnetul de cecuri.

În calitatea sa de administrator la SC "" SRL inculpatul urma să pună în executare planul pus la cale de inculpații și, respectiv de a achiziționa marfa de la diferite societăți comerciale și de a emite în schimbul mărfii cecuri fără acoperire. Marfa urma să fie valorificată ulterior de inculpații și.

Dându-și seama de faptul că inculpatul se descurca în afaceri și că știa să vorbească competent și convingător la telefon cu viitoarele victime, parteneri de afaceri, inculpata a apelat la serviciile inculpatului, care știa că în numele SC "" SRL urmau să fie emise cecuri fără acoperire pentru plata unor mărfuri obținute de la diferite societăți comerciale din municipiul C-

Inculpatul 1-a ajutat pe inculpatul să găsească firme în municipiul C-N ce comercializau centrale și alte echipamente termice, deoarece inculpatul are nevoie la B de astfel de produse.

Întreaga activitate pregătitoare a infracțiunii căreia i-a căzut victimă firma clujeană SC "" B - punctul de lucru C-N și respectiv SC" SRL C, a fost confirmată de documentele care
au atestat cesionarea părților sociale ale firmei SC "" SRL C, semnate de fostul ei administrator - și în prezența inculpatei ca și de predarea integrală a actelor firmei (facturiere, chitanțiere, documente de evidență contabilă și de colaborări anterioare cu alte firme, situația financiară la zi, carnetul cu file CEC, ștampila etc), obținerea acestor documente fiind unul din elementele esențiale deliberat urmărite de inculpați la negocierile de vânzare, deoarece prin noua firmă paravan SC " SRL urmau să se deruleze operațiunile viitoare de înșelare a firmelor clujene, potrivit planului conceput la B de inculpatul, împreună cu inculpata.

Relevante în acest sens au fost declarațiile fostului administrator al C-. SRL, martorul. Astfel, acesta a precizat că la anunțul de vânzare din octombrie 2003, dat prin intermediul ziarului de la - Z, au răspuns mai multe persoane, însă cel care părea cel mai interesat s-a dovedit a fi. Acesta i-a solicitat în octombrie 2003 o întâlnire care a avut loc în fața Spitalului Militar Cluj, prilej cu care a fost însoțit de inculpata, care s-a recomandat ca fiind contabilă.

După această primă întâlnire, au mai avut loc și alte întâlniri în C-N, în diverse locuri. Cea de-a doua întâlnire a avut loc în fața Administrației Financiare C când era din nou însoțit de. La această a doua întâlnire, martorul a arătat că inculpata i-a verificat actele firmei și l-a întrebat dacă firma are datorii la stat sau alte persoane juridice, el răspunzându-i că nu are datorii la stat, în schimb are de recuperat 9.00.000 lei vechi. Martorul a mai precizat că, la prima întâlnire din octombrie 2003, inculpata sau l-au întrebat dacă are carnet cu file CEC, deoarece urmează să facă plăți cu CEC-uri, el răspunzând că nu are, dar poate ridica de la bancă, sens în care personal s-au prezenta la bancă și a ridicat un carnet cu file CEC pentru a-l remite celor doi negociatori. Martorul explică de ce a făcut acest lucru, respectiv pentru faptul că predarea carnetului CEC era o condiție ca să poată primi prețul cerut pe firmă, astfel cumpărătorii ar fi diminuat suma cu aproximativ 10.000.000 lei vechi. În sfârșit, martorul mai arată că i-a ajutat pe cei doi cumpărători să-și închirieze un sediu pentru firmă, pe- din C-N, iar ulterior la sediul firmei a mai văzut o persoană de sex bărbătesc, despre care a înțeles că se numește, iar după accent era posibil ca acesta să fie din sudul țării. Această ultimă precizare a martorului a confirmat, alături de celelalte probe la care ne vom referi în continuare, participarea la infracțiune a inculpatului desemnat cu apelativul, fapt reținut de martor din modalitatea în care i se adresau acestuia și inculpata.

De asemenea, martorul, cel care a încheiat în calitate de proprietar contractul de închiriere cu privire la sediul firmei de pe- din C-N, a fost cât se poate de clar și neechivoc când a declarat că persoana de sex feminin care a semnat contractul alături de este în mod cert inculpata, despre care a mai afirmat că este cea care l-a însoțit pe " și care a purtat toate discuțiile privind închirierea spațiului. In plus, martorul a precizat că tot a fost cea care s-a ocupat de cumpărături și de aranjarea spațiului, precum și de comanda pentru mobilă. Mai arată martorul că, la o zi după închirierea spațiului de pe-4, inculpata a plecat pentru aproximativ o săptămână din C (la sediul firmei rămânând doar ), întorcându-se însoțită de o persoană de sex bărbătesc și achitându-i banii de chirie pentru o lună.

Activitatea infracțională a inculpaților, și, în perioada noiembrie 2003 - ianuarie 2004, s-a desfășurat după cum urmează:

1. "- "" B - Punct de lucru C-N are obiect principal de activitate comercializarea de centrale termice, de echipamente și aparate de climatizare.

La începutul lunii noiembrie 2003, inculpatul i-a contactat telefonic pe reprezentanții "- " prezentându-se cu numele fals de și având calitatea de administrator la "", spunându-le acestora că dorește să achiziționeze microcentrale, plata acestora urmând a se face cu cecuri.

În urma acordului prealabil al acestor reprezentanți, inculpatul și numitul s-au deplasat în data de 21 noiembrie 2003 la sediul "- " SRL unde au luat legătura cu martorii, și -. Aceștia din urmă și-au dat acordul pentru ca "" să cumpere în mai multe tranșe, microcentrale și calorifere de la această societate.

De subliniat este faptul că negocierile privind modalitatea de livrare și de plată a mărfurilor mai sus precizate au fost purtate de inculpatul, care s-a prezentat în fața reprezentanților "- " drept angajat al "". Tot el a ales toate microcentralele ce urmau să fie achiziționate, deoarece nu avea cunoștințe tehnice.

În scopul inducerii în eroare a reprezentanților "- ", numitul a emis cu aceeași ocazie, cecul seria - 326 - pentru suma de 350.544.679 lei vechi, reprezentând plata primei tranșe de mărfuri ce urma să fie cumpărată.

Pe baza înțelegerii stabilite între reprezentanții "- " și, prima societate a livrat către "" conform facturilor fiscale din datele de 21 noiembrie 2003, 26 noiembrie 2003,

3 decembrie 2003, 5 decembrie 2003 și 8 decembrie 2003, marfă În valoare de 487.716.139 lei vechi.

Valoarea mărfurilor obținute urma să fie achitată prin cecul emis de În data de 21 noiembrie 2003 și printr-un alt cec cu privire la emiterea căruia s-a obligat pe parcursul ultimelor livrări de marfă. Acest cec nu a mai fost Însă emis de către.

Reprezentanții părții vătămate fiind convinși că cecul emis de inculpatul are acoperire au girat acest cec către " "

În data de 9 decembrie 2003, reprezentanții " ". au introdus în bancă, în vederea onorării sale, cecul emis de numitul la data de 21 noiembrie 2003, însă acest cec a fost refuzat la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil în cont.

Din data de 12 decembrie 2003 reprezentanții părții vătămate "- " nu au mai reușit să ia legătura cu numitul, deoarece acesta nu mai răspunderea la telefon.

Din mărfurile achiziționate, un nr. de cinci centrale au fost vândute la " " C-N, al cărui reprezentant este numitul - care la rândul său, a vândut centrale la " " și "" Restul mărfurilor au fost preluate de inculpații și, fiind valorificate de aceștia.

Pentru inducerea în eroare a reprezentanților "- " numitul a primit de la inculpatul suma de 5.500.000 lei vechi;

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost În valoare de 487.716.139 lei vechi, rămas nerecuperat în întregime, motiv pentru care partea vătămată "- " s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă, solicitând și dobânda legală până la plata integrală a debitului.

În legătură cu această faptă, martorul - a declarat că, în luna noiembrie 2003, la unitatea situată în C-N,-, s-au prezentat două persoane de sex bărbătesc care s-au recomandat ca fiind reprezentanți ai "" și sunt interesați să achiziționeze centrale termice care le sunt necesare la executarea unei lucrări. Martorul a precizat că cei doi au venit de mai multe ori, inclusiv în luna decembrie 2003, și a observat că discuțiile referitoare la termenul de plată și la modalitățile de livrare erau purtate doar de unul dintre ei. În continuare, martorul a descris îmbrăcămintea și fizionomia celui care a purtat aceste discuții, precizând că "avea vârsta cuprinsă între 30-35 de ani, înălțimea între 1,65 - 1,70, părul brunet și pieptănat pe spate, mai rotund la față, de constituție robustă, pe care l-am remarcat deoarece vorbea foarte mult. De fiecare dată acesta era îmbrăcat sport, purta o geacă de fâș de culoare albastră și bluegeans de culoare albastru deschis".

Este evident din descrierea de mai sus că martorul l-a descris pe inculpatul, el fiind acela care a purtat discuțiile tehnice cu reprezentanții părții vătămate, acesta fiind și motivul pentru care inculpatul l-a cooptat în "afacere", numitul având serioase probleme de comunicare în domeniu, cu partenerii comerciali vizați pentru a fi înșelati cu cecuri fără acoperire.

În continuare, martorul l-a descris pe celălalt reprezentant al "", respectiv pe, despre care a arătat că "era de circa 30-35 de ani, slab, cu fața ascuțită, părul roșcat, îmbrăcat cu un pardesiu culoare gri și cu pantaloni de stofă".

Cele observate și declarate de martorul - au fost confirmate și de un alt angajat al "- " C, martora, care în calitate de contabilă a întocmit factura la livrarea din 21.11.2003. Martora arată că spre sfârșitul lunii noiembrie 2003, doi bărbați s-au prezentat la punctul de lucru al societății clujene, pretinzând că sunt reprezentanți ai SC "" SRL și sunt doritori să cumpere centrale termice. Discuțiile privind modalitățile de plată și de livrare le-a purtat cu colegul său -, doar unul dintre ei, și anume însoțitorul lui, pe care îl descrie ca având "o constituție robustă, păr brunet dat pe spate, față, acesta purtând toate discuțiile referitoare la achiziționarea centralelor, modalitățile de plată și de livrare", descriere care îl vizează în mod cert pe inculpatul.

Martora a mai precizat că în timpul discuțiilor comerciale purtate de individul mai robust (inculpatul;t ), celălalt mai slab (numitul ) "a tăcut tot timpul și părea agitat", iar fila CEC i-a fost înmânată de "cealaltă persoană" (nu de către ) și, observând că documentul CEC nu are trecut numărul de cont al plătitorului și cerând să i se comunice, această persoană nu a cunoscut numărul de cont, motiv pentru care "a dat un telefon și mi-a dictat contul pe care l-am scris pe fila CEC".

Și martorul, care îndeplinește funcția de șef magazin la "- ", a confirmat același lucru, respectiv faptul că, inițial, au fost contactați telefonic în noiembrie 2003 de o persoană care a pretins că se numește, administrator la "" și dorește că cumpere centrale termice, părțile căzând de acord ca plățile să se facă cu file CEC, scadente la 15 zile de la livrare, și că la sediul magazinului pentru ridicarea de marfă s-au prezentat două persoane, dintre care unu) pe nume și-a dovedit calitatea și identitatea prezentând un certificat de înmatriculare pe numele "" și buletinul de identitate. Mai precizează că au fost mai multe vizite la unitate, că s-au întocmit mai multe facturi a căror decontare s-a făcut cu file CEC cu scadență la 15 zile, cumpărătorii rămânând datori să mai aducă o ultimă filă CEC, lucru care nu s-a mai întâmplat. Au realizat că au fost înșelați după data de 9.12.2003, când fila CEC a fost respinsă la plată pe motiv "lipsă disponibil", iar reprezentanții

"" erau de negăsit la sediul firmei de pe-4 din C-

În același sens sunt și declarațiile martorului -, angajat al "- ", care precizează că persoana care-l însoțea pe (care a prezentat buletinul său de identitate și certificatul de înmatriculare al firmei ) "avea aproximativ 1,70 înălțime, păr brunet dat peste cap, statură robustă și vorbea foarte mult".

2. "" C-N are ca obiect principal de activitate vânzarea de instalații de încălzire și comercializarea echipamentelor și a materialelor necesare producerii de energie termică, directorul general al aceste societăți fiind numitul.

In cursul lunii noiembrie 2003, a fost contactat telefonic de o persoană care s-a recomandat "" și care a spus că dorește să cumpere echipamente și materiale de instalații necesare pentru încălzirea unor locuințe. Aceasta a precizat că sună din municipiul S, dar pentru întocmirea efectivă a actelor de vânzare-cumpărare se vor prezenta reprezentanții unei firme din municipiul C-

După câteva zile, numitul a fost sunat de inculpatul, care s-a prezentat sub numele de și având calitatea de patron la "" SRL. Făcând referire la discuția purtată între numitul și persoana care s-a prezentat cu numele de "",

inculpatul a arătat că este interesat să cumpere diferite echipamente de încălzire centrală.

În vederea încheierii afacerii, numitul s-a prezentat în data de 5 decembrie 2003 la sediul "" (găsind aici "trei persoane, dintre care una de sex femeiesc, de circa 40 de ani, și doi bărbați), unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu "" având ca obiect cazane, boilere și microcentrale. Din partea C."" contractul a fost semnat de inculpatul, care s-a prezentat în continuare cu numele de.

Ulterior, la data de 8 decembrie 2003, cei doi au mai încheiat un contract

de vânzare-cumpărare, având același obiect.

În baza acestor două contracte, după ce inculpatul a întocmit

comenzi scrise în numele lui, reprezentanții C "" au livrat conform facturilor fiscale din datele de 26 noiembrie 2003, 28 noiembrie 2003 și 8 decembrie 2003 marfa în valoare de 610.815.342 lei vechi. Facturile din cursul lunii noiembrie 2003 au fost semnate de numitul, care a participat la ridicarea mărfii aferente acestor facturi.

Pentru plata mărfurilor achiziționate, numitul a emis cecurile cu seriile - - și - -, care s-au dovedit ulterior ca fiind fără acoperire. au fost refuzate pe motivele de lipsă totală de disponibil în cont și de client aflat în interdicție bancară.

Reprezentantul părții vătămate, numitul a încercat de mai multe ori să ia legătura, atât telefonic cât și personal, cu reprezentanții ", dar nu a reușit, aceștia dispărând din C-N (lucru confirmat și de somația de plată a "" B formulată la Judecătoria Cluj -N, În dosarul nr.6015/2005, prin care se pretinde la plată contravaloarea convorbirilor telefonice În sumă de 14.937.870 lei vechi, cu penalizări).

Marfa astfel obținută de la "" a ajuns În comuna, județul D, la inculpatul care a dispus În continuare de aceasta.

Numitul l-a recunoscut pe inculpatul după fotografie, cu ocazia prezentării pentru recunoaștere, arătând despre el că este

persoana care în luna noiembrie 2003 s-a prezentat ca fiind, administrator la "". și a semnat contractele de vânzarecumpărare nr.l 00 1 /2003 și nr.l 078/2003.

În cauză a fost dispusă și efectuată o constatare tehnico-științifică grafoscopică care a concluzionat că, atât scrisul cât și semnăturile de pe cecurile - 326- și - -, au fost executate de numitul.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost în valoare de 610.815.342 lei vechi, rămas nerecuperat în întregime, motiv pentru care partea vătămată "" s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă.

În legătură cu această faptă, în afară de cele susținute de reprezentantul părții civile (numitul ), martorul -, inginer proiectant la "", în legătură cu livrările de țeava din data de 26.11.2003, arată că pregătirea mărfii a avut loc în prezența șoferului de pe taxiul cu care s-a transportat marfa, în timp ce reprezentantul "" se afla în biroul contabilei - în vederea întocmirii și semnării documentelor de livrare. După încărcarea mărfii în taximetru, la solicitarea sa adresată reprezentantului "" de a verifica personal cantitatea și calitatea mărfii livrate, acesta (respectiv ) "nu a manifestat nici un interes, rezumându-se doar la o privire de ansamblu asupra mărfii și evitând să poarte vreo discuție cu el sau să-l privească în ". Martorul a descris fizionomia reprezentantului "", menționând că "persoana care s-a prezentat ca fiind reprezentantul "", are circa 25-30 de ani, înălțimea circa 1,70, slăbuț, păr șaten, îmbrăcat într-o geacă de fâș de culoare închisă cu roșu". Din relatarea martorului, este evident că acesta se referă și îl descrie pe, pe care l-a recunoscut ulterior din studierea planșelor foto, la data de 24.01.2005, la sediul LP.

Cele sustinute de martorul - au fost confirmate, în ce

,

privește aspectul recunoașterii lui, și de martora -, contabil șef la "". Aceasta declară că în data de 26.11.2003, persoana care era reprezentantul firmei SC ""

intrat în biroul de contabilitate pentru a semna factura și a completa fila CEC în valoare de 400.000.000 lei vechi, fiind descrisă "ca având circa 30 de ani, înălțime 1,65-1,70, fața slăbuță, pe cap și purtând giacă de fâș de culoare închisă cu roșu" (martora recunoscându-l ulterior pe, în urma studierii planșelor foto, la data de 24.01.2005, la sediul LP. C). În legătură cu marfa livrată în decembrie 2003, martora declară că fila CEC i-a fost înmânată de o altă persoană de sex bărbătesc, care s-a prezentat ca fiind șofer și că ar fi fost trimis după marfa de reprezentanții "", unitate despre care nu cunoaște nimic, individul fiind de această dată înalt de circa 1,801,85 m, solid, vârsta 40-45 de ani, cu.

La dosarul cauzei se află și procesul-verbal din 21.01.2005 de recunoaștere după planșa foto a persoanei care, în noiembrie 2003, s-a prezentat sub apelativul de "", împreună cu în vederea achiziționării de produse de la SC. "- " și "" Cu această ocazie, după studierea planșelor foto, l-a indicat în foto 4 pe inculpatul, ca fiind cel care s-a prezentat sub numele de "" în perioada noiembrie - decembrie 2003 și l-a însoțit la ambele firme din C, pentru achiziționarea de centrale termice, calorifere, țeavă, cazane și boilere, ajutându-l la încheierea actelor și la încărcatul mărfii. a mai precizat că inculpatul a locuit cu el în sediul firmei "" din C-N,- și că în această perioadă " s-a prezentat la telefon cu ocazia discuțiilor purtate cu reprezentanții societăților vătămate, ca fiind - administratorul "" acesta stabilind condițiile de livrare și de plată a mărfii, deoarece el nu știa săvorbească la telefon, ca un patron de firmă".

3. În data de 12 decembrie 2003, "" C-N a intrat În interdicție bancară de a mai emite cecuri. În aceste condiții, numitul și persoanele din anturajul acestuia nu s-au mai întors în municipiul C-N, retrăgându-se în localitatea B, jud.

Din declarațiile numitului a rezultat că inculpatul, împreună cu numitul, i-au solicitat să comită din nou o faptă penală, prin emiterea unor noi cecuri, deși știau faptul că "" se afla în interdicție bancară de a mai emite cecuri. Totodată, inculpatul a declarat faptul că inculpatul l-a pus să arunce cartela telefonică pentru ca reprezentanții firmelor induse în eroare să nu îl mai poată contacta și să declare în cursul lunii ianuarie 2004, la Monitorul Oficial pierderea actelor firmei "" C-N și a carnetului de CEC-uri.

La cererea inculpatului, numitul a predat acestuia documentele societății și carnetul de cecuri în care se aflau mai multe cecuri semnate și ștampilate de el în calitate de reprezentant al "", cu scopul de a-l ajuta pe acesta la inducerea în eroare a reprezentanților unei alte societăți comerciale, respectiva numitului -, care este asociat și administrator al " " F, despre care inculpatul știa că are cantități însemnate de carne la depozitele închiriate de el de la numitul.

Inculpatul s-a prezentat sub numele de în fața numitului - și i-a solicitat acestuia să-i vândă o cantitate mai mare de carne. - a fost de acord cu acest lucru și pe baza facturilor fiscale seria - - nr.--17 din datele de 15.12.2003, 16.12.2003, 22.12.2003 și 29.12.2003 a vândut către "" diferite sortimente de carne în valoare totală de 2.071.168.075 lei vechi.

Pentru plata mărfii, inculpatul i-a predat numitului trei cecuri în valoare totală de 1.500.000.000 lei vechi (semnate anterior de ), urmând să emită și alte cecuri în continuare.

Aceste cecuri au fost semnate și ștampilate anterior de inculpatul, predate inculpatului, iar marfa achiziționată a fost valorificată de inculpatul.

Numitul -, fiind convins în momentul vânzării mărfurilor în cauză că "" avea deplină acoperire bancară, după ce a primit cecurile de la inculpatul le-a girat societății comerciale " Austria" B, cu care avea la rândul său relații comerciale.

Fiind introduse la bancă în data de 27 ianuarie 2004, în vederea onorării lor, aceste cecuri au fost refuzate pe motivul lipsei totale de disponibil, client aflat în interdictie bancară.

,

După ce a aflat de la martorul Tarța -, reprezentantul " Austria" B, despre împrejurarea că filele CEC au fost refuzate la plată, numitul - a încercat să-l contacteze pe telefonul mobil pe, dar aceasta nu a mai răspuns la apel. Totodată, - precizează că persoana pe care o cunoaște ca fiind (respectiv care i s-a prezentat sub acest nume) are "aproximativ 40-45 de ani, un metru optzeci și cinci . păr negru, tuns mediu, față ovală, statură robustă-gras", semnalmente fizice care nu corespund nicidecum lui, ci În mod evident inculpatului. De altfel, fiindu-i prezentată de către organele de cercetare penală fotografia lui, numitul - a declarat că "persoana din imaginea foto nu este persoana care s-a prezentat la depozit sub numele de, administrator la "", căreia i-am dat marfă în valoare de peste un miliard de lei și mi-a emis trei file CEC". De asemenea, în cuprinsul aceleiași declarații din data de data de 16.01.2005, - precizează că "nu cunosc vreo persoană cu numele de și nici nu am auzit de acest nume" (infirmând astfel declarațiile inculpatului și ale martorei, conform cărora - și inculpatul se cunoșteau dinainte de luna octombrie 2003).

În același sens, martorul Tarța - a arătat că, după refuzul la plată al CEC-urilor, a luat legătura cu -, care i-a spus că nu-l găsește nicăieri pe, persoană despre care a afirmat că "era înstărită, umbla tot timpul îngrijit în costum și cravată și circula cu un autoturism Mercedes gri metalizat".

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost în valoare de 2.071.168.075 lei vechi, rămas nerecuperat în întregime, motiv pentru care partea vătămată " " F s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă.

Faptele reținute mai sus se probează prin: plângerile reprezentanților părților vătămate "- " B-Punct lucru ClujN, "" C-N și " " F, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (89, 115 și 152 ); sesizarea băncii Bank România, aflată în original la dosarul nr.207/P/2004 (80 ); specimenele de semnătură date băncii Bank România, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (93-95 ); adresa băncii Bank România cu privire la incidentele bancare înregistrate de "" C-N, aflată în original la dosarul nr.207/P/2004 (9095 ); cererile de înscriere a refuzului bancar aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (90 ); documentele constitutive ale "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (41-44 ); procesverbal de predare-primire a documentelor "" C-N încheiat între numiții - și, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 (45 ); procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto a inculpatului și numitului, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (140-151 ); procesulverbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto a inculpatei (77-79 ); procesul-verbal de verificare a cazării numitului și a inculpatei la pensiunea din municipiul ClujN, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 (46-47 ); raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr.-/21.12.2004, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 și procesul verbal de scriere după dictare a inculpatei și a numitului (f.269 ); contracte de vânzare-cumpărare încheiate între "" C-N și "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (128-134); comenzile emise de "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (144-145 ); cecurile syria - 326 -, seria - 326 -, seria - 326 -, seria - -, seria - 326 - și seria - 326 -, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (87-88, 113-116 și 148-149 ); facturile fiscale seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, Cl nr.-, Cl nr.-, Cl nr. -, - - nr.-, - - nr.-, - - nr. - și - - nr.59907I7, aftate în original la dosarul nr.207/P/2004 (90-95, 117-119, 150-153 ); contractul de închiriere încheiat între martorul și numitul în data de 14 noiembrie 2003 (70 ); declarațiile numitului -, reprezentantul " ", aftate în original la dosarul nr.207/P/2004 (160-172 ), declarațiile numitului, reprezentantul "", aftate în original la dosarul nr. 207/P/2004 (115-117 ); declarațiile martorilor Titus (66-72 și 198, vo1.I dosar instanță), (91-92 ), (73-74 și 201, vo1.I dosar instanță), - (l03-104 ), - (105-106 și 254 vo1.I dosar instanță), (105-106 și 253, vo1.I dosar instanță), - (110-112 și 255, vo1.I dosar instanță), (135-137 și 23, vo1.II dosar instanță), -

(138-139 și 24, vo1.II dosar instanță), Tarța - (382 din dosarul nr.207 /P /2004 și 1 05, vo1.II dosar instanță), (199, vo1.I dosar instanță) și (228, vo1.I dosar instanță); declarațiile numitului (360-362 din dosarul nr.207/P/2004, 233-236 și 200, vo1.I dosar instanță); declarațiile numitului (168-209 din dosarul nr.207/P/2004, 117-118 și 131 din dosarul nr.1382/2005 al Tribunalului Cluj, 197 -228 și 252, vo1.I dosar instanță); coroborate cu declarațiile inculpaților (20 1-207 și 151-152, vo1.I dosar instanță), (206-226 și 153-154, vo1.I dosar instanță) și (214-219 și 155-156, vo1.I dosar instanță).

Inculpații, și nu au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor, însă susținerile acestora în apărare sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, inculpata, ca de altfel și ceilalți doi inculpați a încercat să transfere responsabilitatea comiterii faptelor deduse judecății pe umerii numitului, susținând în fața instanței de judecată, în esență, că ea nu a făcut altceva decât să-l ajute pe acesta din urmă să cumpere societatea comercială din C-N ( "" ), respectiv să-l ajute să-și deschidă o afacere, sens în care l-a însoțit de mai multe ori în C-N, i-a făcut cunoștință cu martorul - și l-a ajutat să-și amenajeze sediul societății de pe-4, fără a se implica în nici un fel în activitatea firmei conduse de și fără a avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de acesta. Susținerile inculpatei în apărare sunt infirmate în mod clar de probele administrate în cauză, din coroborarea declarațiilor martorilor - și, a declarațiilor inculpatului, a declarațiilor numitului, precum și a propriilor sale declarații din faza de urmărire penală, rezultând fără dubiu participarea acesteia în calitate de complice la săvârșirea faptelor descrise la punctele 1 și 2 din starea de fapt.

Inculpatul a susținut, la rândul lui, că nu a fost implicat în activitățile infracționale desfășurate de, întrucât el doar l-a consiliat din punct de vedere tehnic, la rugămintea inculpatului și în schimbul unei recompense financiare, în ceea ce privește achiziția de centrale termice de la "" C-N și "- " B - Punct lucru C-N, susțineri care sunt infirmate fără dubiu de depozițiile martorilor -, -, -, Ioan, -, declarațiile reprezentantului părții civile "" C-N, numitul, proceseleverbale de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto a inculpatului, declarațiile inculpatei și declarațiile numitului, din coroborarea acestor probe rezultând în mod cert participarea inculpatului, în forma coautoratului (alături de numitul ), la săvârșirea faptelor descrise la punctele 1 și 2 din starea de fapt.

Inculpatul a susținut că nu are cunoștință de cumpărarea societății comerciale "" din C-N de către numitul (pe care l-a cunoscut întâmplător în B, fără însă a ave a vreo discuție cu acesta), nu cunoaște nimic despre activitățile desfășurate de acesta și ceilalți doi inculpați în C-N, nu l-a înșelat pe reprezentantul " " F, numitul -, neavând cum să se prezinte în fața acestuia sub o altă identitate (respectiv cea a lui ), deoarece - îl cunoștea dinainte de luna octombrie 2003, cu identitatea adevărată și știa unde lucrează, inculpatul transportându-l în câteva rânduri pe acesta la spital în S, pentru dializă. Aceste susțineri ale inculpatului sunt infirmate în mod clar de declarațiile inculpatului, depozițiile martorului Tarța -, declarațiile inculpatei din faza de urmărire penală, declarațiile numitului - reprezentantul părții civile " " F, coroborate cu declaratiile date de numitul, probe din care rezultă participarea inculpatului, în forma instigării, la săvârșirea faptelor descrise la punctele 1, 2 și 3 din stare de fapt.

În ceea ce-l privește pe numitul trebuie precizat faptul că acesta a fost trimis în judecată, pentru faptele descrise anterior (respectiv pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art.215 alin.2, 3, 4 și 5.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. și art.37 litb pen.), prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din data de 9 februarie 2005, emis în dosarul nr.207 /P/2004, rechizitoriu prin care s-a dispus și disjungerea cauzei față de numiții (inculpații

din prezentul dosar), și, în vederea continuării cercetărilor față de acești a sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, instigare la înșelăciune și complicitate la înșelăciune (21-22 ). Ulterior, prin sentința penală nr.481/06.09.2005 a Tribunalului Cluj (pronunțată în dosarul nr.1382/2005, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2058/30.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b pen. pe o durată de 4 ani (53-58 din dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție). De menționat că, fiind audiat în dosarul nr.1382/2005, numitul a avut o atitudine sinceră atât în fața organelor de urmărire penală cât și în faza de judecată, descriind în detaliu întreaga activitate infracțională dedusă judecății, și precizând contribuția, respectiv participarea fiecărui inculpat la săvârșirea acestor fapte. În prezentul dosar, însă, fiind audiat în calitate de martor, acesta a revenit în mod cu totul nejustificat asupra declarațiilor anterioare (motivând că acestea au fost date pe fondul constrângerii venite din partea organelor de anchetă care l-au amenințat că va primi pentru faptele comise "o pedeapsă mult prea mare"), încercând să ia responsabilitatea comiterii faptelor numai asupra lui și susținând că cei trei inculpați susmenționați nu au nici o legătură cu aceste activități infracționale, declarațiile date de martorul în acest dosar urmând a fi înlăturate în totalitate ca fiind nesincere, nejustificate și contrazise atât de declarațiile sale anterioare cât și de celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, în ceea ce-l privește pe numitul, procurorul a dispus, în temeiul dispozițiilor art.228 alin.6 rap. la art.lO lit.d pr.pen. neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.26 rap. la art.215 alin.l, 3, 4 și 5.pen. apreciind că, din probele existente la dosarul cauzei, nu rezultă participarea numitului la comiterea infracțiunii de înșelăciune (307 ).

În drept, faptele inculpatului de a induce în eroare, în baza aceleiași rezoluții infracționale și a unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și numitul, pe reprezentanții "" C-N și "- " B Punct lucru C-N, cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire și prin folosirea numelui fals

de, respectiva calității nereale de administrator la "" C-N, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 119.000 lei, astfel cum au fost descrise la punctele 1 și 2 din starea de fapt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2, 3 și 4.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.l, 2, 3 și 4.pen. pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, având în vedere împrejurarea că cele două fapte comise de inculpatul se prezintă sub forma infracțiunii continuate, raportat la rezoluția infracțională unică, la mod de operare identic și la perioada scurtă de timp în care s-a derulat activitatea sa infracțională).

Faptele inculpatului de a-l fi determinat pe inculpatul la inducerea în eroare a reprezentanților părților vătămate "" C-N, "- " B Punct lucru C-N și " " F (în cazul primelor două părți vătămate numitul săvârșind faptele împreună cu inculpatul și cu ajutorul inculpatei ), cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 316.000 lei, astfel cum au fost descrise la punctele 1, 2 și 3 din starea de fapt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la înșelăciune, în formă continuată, prev. și ped. de art.25 pen. rap. la art.2l5 alin.l, 3, 4 și 5.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen.

Faptele inculpatei de a-i fi acordat inculpatului un ajutor material la inducerea în eroare a reprezentanților părților vătămate "" C-N și "- " B - Punct lucru C-N, cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 119.000 lei, astfel cum au fost descrise la punctele 1 și 2 din starea de fapt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, prev. și ped. de art.26 pen. rap. la art.215 alin.1, 3 și 4.pen. cu aplicarea artAl alin.2 pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la înșelăciune, în

formă continuată, prev. de art.2l5 alin.1, 3, 4 și 5.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 pen. pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, având în vedere cuantumul pagubei cauzate prin cele două acte materiale de înșelăciune și împrejurarea, confirmată de probele administrate în cauză, că inculpata nu a participat la comiterea faptei descrise la punctul 3 din starea de fapt,

respectiv la actul de înșelăciune comis în dauna " " F).

Celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice, formulate de apărătorii inculpați lor și, respectiv partea civilă "- " B - Punct lucru C-N, urmează a fi respinse ca neîntemeiate. Astfel, pe de o parte, este evident că ambilor inculpați, și, le sunt aplicabile dispozițiile alin.4 al articolului 215.pen. deoarece infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina acestora a fost comisă tocmai prin emiterea unor cecuri asupra unei instituții de credit, în condițiile în care inculpații știau că pentru valorificarea lor nu există și nu va exista niciodată provizia sau acoperirea necesară (inculpații urmărind de la bun început "să dea țepe", în această modalitate, mai multor societăți comerciale), în scopul de a obține un folos material injust și cauzând pagube însemnate părților vătămate, iar pe de altă parte, inculpatului îi sunt aplicabile și dispozițiile alin.2 al articolului 215. pen. întrucât, așa cum s-a arătat în starea de fapt, acesta s-a prezentat, atât la telefon cât și personal, în fața reprezentanților părților vătămate "" C-N și "- " B - Punct lucru C-N, cu numele fals de și având calitatea de administrator la "" Cluj De asemenea, inculpatului îi sunt aplicabile și dispozițiile alin.5 al articolului 215. pen. deoarece prejudiciul cauzat prin săvârșirea celor trei acte materiale de înșelăciune reținute în sarcina lui, este mai mare de 200.000 lei (a se vedea în acest sens Decizia în interesul legii cu nr.XIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), faptele comise de inculpat având astfel consecințe deosebit de grave. În sfârșit, în cauză nu se impune reținerea în sarcina inculpaților și a infracțiunii prev. de art.84 alin.l pct2 din Legea nr.59/1934, după cum a solicitat partea civilă "- " B - Punct lucru C-N, aceasta infracțiune neputând fi reținută în concurs cu infracțiunile menționate mai sus, deoarece în cazul in fracțiunii prev. de art.84 alin. 1 pct2 din Legea nr.59/1934 beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii cecului, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, deci lipsește elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin dispozițiile art.215 alin.l pen. situație care în mod evident nu este prezentă în cauză (a se vedea în acest sens Decizia în interesul legii cu nr.IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

La individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va lua în considerare gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, atitudinea nesinceră avută de acesta pe întreg parcursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, această ultimă împrejurare urmând fi reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului (în conformitate cu dispozițiile art.74 pen.), iar pedeapsa aplicată urmând să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege (în conformitate cu dispozitiile art.76 litc pen.).

În consecință, instanța consideră că o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.

Conform art.71 alin.2 pen. se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

Apreciind totodată că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins fără privare de libertate și fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 pen. instanța urmează să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. respectiv acela de 4 ani.

Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor

de revocare a suspendării condiționate prev. de art.83 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen.

La individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, atitudinea nesinceră avută de acesta pe întreg parcursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, această ultimă împrejurare urmând fi reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului (în conformitate cu dispozițiile art.74 pen.), iar pedeapsa aplicată urmând să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege (în co formitate cu dispozițiile art.76 alin.2 pen.).

In consecință, instanța consideră că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.

În temeiul art.76 alin.3 pen. instanța a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul.

Conform art.71 alin.2 pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

Apreciind totodată că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins fărăprivarede libertate și fiind îndeplinite condițiile prev. de art.86/1 pen. instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 pen. respectiv acela de 6 ani.

În temeiul art.86/3 pen. inculpatul a fost obligat să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competenta Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul București: a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere prev. de art.86/4 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen.

La individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatei, instanța a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, atitudinea nesinceră avută de aceasta pe întreg parcursul procesului penal, precum și faptul că inculpata nu posedă antecedente penale, este divorțată și are trei copii minori în întreținere, aceste ultime împrejurări urmând fi retinute ca circumstante atenuante în favoarea inculpatei (în conformitate cu dispozițiile art.74 alin.1 și alin.2 pen.), iar pedeapsa aplicată urmând să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege (în conformitate cu dispozitiile art.76 litc pen.).

În consecință, instanța consideră că o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, va fi în măsură să contribuie la reeducarea acesteia.

În temeiul art.85 pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.890/26.05.2004 a Judecătoriei Sectorului III B (rămasă definitivă prin decizia penală nr.811/16.05.2005 a Curții de Apel București ), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art.26 pen. rap. la art.215 alin.1, 2 și 3.pen. cu aplicarea art.74 pen. și art.76litc pen. (faptă comisă la data de 13.09.2002).

În baza art.33 pen. instanța a constatat că infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiționate se află în concurs real cu infracțiunea de complicitate la înșelăciune care face obiectul prezentului dosar, iar în baza art.34 litb pen. a contopit pedepsele stabilite pentru acestea și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare.

Conform art.71 alin.2 pen. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art.64 și b pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la tenninarea executării pedepsei.

Apreciind totodată că scopul pedepsei rezultante aplicate inculpatei

poate fi atins fără privare de libertate și fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 pen. și art.85 alin.3 pen. instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. respectiv acela de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.890/2004 a Judecătoriei sectorului III

Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prev. de art.83 pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, fiind întrunite cumulativ în cauză

condițiile răspunderii civile delictuale, temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998 și 1003.civ. inculpații, și au fosyt obligați, în solidar, la plata despăgubirilor civile în sumă de 61.081, 53 RON către partea civilă "", cu sediul în C-N,-, jud. C, respectiv în sumă de 48.771, 61 RON, plus dobânda legală începând cu data de 8 decembrie 2003 și până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă "- ", cu sediul în B, str. G-ral, nr.12, sector 1.

De asemenea, în temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998 civ. inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 207.116, 80 RON către partea civilă " ", prin lichidator, av., cu sediul profesional în loc. Țăndărei, str. B, b1.57 F,.B, parter, jud.

Conform art.189 pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata (av. -), care s-a avansat din

Potrivit art.191 pr.pen. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: inculpatul la plata sumei de 500 RON, inculpatul la plata sumei de 600 RON, iar inculpata la plata sumei de 650 RON, din care 150 RON reprezintă onorariul avocatial din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, apel inculpații, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluja învederat faptul că, raportat la împrejurările concrete de comitere a faptelor, la prejudiciu deosebit de mare cauzat, pedepsele stabilite nu sunt în măsură reflecte pericolul social concret al faptelor comise, fiind vorba, în speță de o greșită cuantificare și individualizare a pedepselor precum și a modalității de executare, aceasta fiind mult prea blândă.

S-a mai arătat că, raportat la persoanele inculpaților, care au acționat organizat, iar unii dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală, în cauză s-a făcut în mod greșit aplicațiunea art.74 pen.

În motivarea apelului său, inculpata a învederat faptul că pedeapsa aplicată acesteia de către prima instanță este într-un cuantum mult prea mare raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta, la atitudinea sinceră a inculpatei, precum și la starea familială a acesteia.

În motivele de apel ale inculpatului s-a arătat că acesta nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost cercetat, astfel că se impune achitarea sa, fiind aplicabil principiul in dubio pro reo, atâta vreme cât martorii audiați în faza de urmărire penală au revenit asupra declarațiilor date inițial.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta a solicitat curții admiterea apelului său și ca urmare a acestui fapt a se da o mai mare importanță circumstanțelor atenuante și a se micșora cuantumul pedepsei stabilite de către prima instanță.

În acest sens s-a amintit buna conduită a inculpatului de dinainte de comiterea faptei dar și conduita ulterioară, acesta fiind integrat în societate, având un loc de muncă stabil.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării unui vast probatoriu constând din: plângerile reprezentanților părților vătămate "- " B-Punct lucru ClujN, "" C-N și " " F, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj (89, 115 și 152 ); sesizarea băncii Bank România, aflată în original la dosarul nr.207/P/2004 (80 ); specimenele de semnătură date băncii Bank România, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (93-95 ); adresa băncii Bank România cu privire la incidentele bancare înregistrate de "" C-N, aflată în original la dosarul nr.207/P/2004 (9095 ); cererile de înscriere a refuzului bancar aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (90 ); documentele constitutive ale "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (41-44 ); procesverbal de predare-primire a documentelor "" C-N încheiat între numiții - și, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 (45 ); procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto a inculpatului și numitului, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (140-151 ); procesulverbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto a inculpatei (77-79 ); procesul-verbal de verificare a cazării numitului și a inculpatei la pensiunea din municipiul ClujN, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 (46-47 ); raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr.-/21.12.2004, aflat în original la dosarul nr.207/P/2004 și procesul verbal de scriere după dictare a inculpatei și a numitului (f.269 ); contracte de vânzare-cumpărare încheiate între "" C-N și "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (128-134); comenzile emise de "" C-N, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (144-145 ); cecurile syria - 326 -, seria - 326 -, seria - 326 -, seria - -, seria - 326 - și seria - 326 -, aflate în original la dosarul nr.207/P/2004 (87-88, 113-116 și 148-149 ); facturile fiscale seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, seria - nr.-, Cl nr.-, Cl nr.-, Cl nr. -, - - nr.-, - - nr.-, - - nr. - și - - nr.59907I7, aftate în original la dosarul nr.207/P/2004 (90-95, 117-119, 150-153 ); contractul de închiriere încheiat între martorul și numitul în data de 14 noiembrie 2003 (70 ); declarațiile numitului -, reprezentantul " ", aftate în original la dosarul nr.207/P/2004 (160-172 ), declarațiile numitului, reprezentantul "", aftate în original la dosarul nr. 207/P/2004 (115-117 ); declarațiile martorilor Titus (66-72 și 198, vo1.I dosar instanță), (91-92 ), (73-74 și 201, vo1.I dosar instanță), - (l03-104 ), - (105-106 și 254 vo1.I dosar instanță), (105-106 și 253, vo1.I dosar instanță), - (110-112 și 255, vo1.I dosar instanță), (135-137 și 23, vo1.II dosar instanță), - (138-139 și 24, vo1.II dosar instanță), Tarța - (382 din dosarul nr.207 /P /2004 și 1 05, vo1.II dosar instanță), (199, vo1.I dosar instanță) și (228, vo1.I dosar instanță); declarațiile numitului (360-362 din dosarul nr.207/P/2004, 233-236 și 200, vo1.I dosar instanță); declarațiile numitului (168-209 din dosarul nr.207/P/2004, 117-118 și 131 din dosarul nr.1382/2005 al Tribunalului Cluj, 197 -228 și 252, vo1.I dosar instanță); coroborate cu declarațiile inculpaților (20 1-207 și 151-152, vo1.I dosar instanță), (206-226 și 153-154, vo1.I dosar instanță) și (214-219 și 155-156, vo1.I dosar instanță), prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

S-a constata pe deplin dovedită vinovăția inculpaților și s-au înlăturat motivat toate apărările inculpaților.

Astfel, în ceea ce privește starea de fapt, curtea apreciază că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor și constând în aceea că, inculpatul a indus în eroare, în baza aceleiași rezoluții infracționale și a unei înțelegeri prealabile cu inculpații, și numitul, pe reprezentanții "" C-N și "- " B Punct lucru C-N, cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire și prin folosirea numelui fals de, respectiva calității nereale de administrator la "" C-N, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 119.000 lei,

Apoi, trebuie reținut că, inculpatul l-a determinat pe inculpatul la inducerea în eroare a reprezentanților părților vătămate "" C-N, "- " B Punct lucru C-N și " " F (în cazul primelor două părți vătămate numitul săvârșind faptele împreună cu inculpatul și cu ajutorul inculpatei ), cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 316.000 lei, iar inculpata i-a acordat inculpatului un ajutor material la inducerea în eroare a reprezentanților părților vătămate "" C-N și "- " B - Punct lucru C-N, cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale, prin emiterea de cecuri fără acoperire, în vederea obținerii unui folos material injust și cauzând părților vătămate o pagubă în sumă de aproximativ 119.000 lei.

Susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu a cunoscut activitatea infracțională a coinculpaților nu pot fi reținut, fiind corect înlăturate de către prima instanță, în sensul că acestea nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, amintim în acest sens declarațiile coinculpatului, a inculpatei, a martorului Tarța, a numitului și a numitului, probe din care rezultă participarea acestuia în forma instigării la comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Raportat la cele de mai sus, curtea apreciază că toate apelurile formulate în cauză sunt nefondate din următoarele considerente:

Starea de fapt a fost corect și detaliat reținută de către prima instanță, în cauză a fost stabilită o corectă încadrare juridică a faptelor iar individualizarea judiciară a pedepselor s-a realizat conform art.72 pen. în sensul analizării tuturor împrejurărilor și condițiilor descrise de textul de lege invocat.

Așa fiind, pedepsele stabilite de către prima instanță,sunt în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpaților, în sensul atingerii scopului prev. de art.52

Cod Penal

De asemenea, se constată că prima instanță a dat dovadă de suficientă clemență, coborând pedepsele sub minimul special prevăzut de textul incriminator, prin reținerea unor circumstanțe atenuante facultative, prev. de art.74

Cod Penal

În ceea ce privește modalitățile de executare a pedepselor și anume suspendarea condiționată, în cazul inculpatului și inculpatei precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în cazul inculpatului, și acestea sunt corect individualizate, raportat la persoanele inculpaților care se află la prima confruntare cu legea penală se poate constata că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

Mai mult decât atât, o eventuală încarcerare a inculpaților ar îngreuna procedura de recuperare a prejudiciului mare cauzat.

Față de cele de mai sus, constatând că, în cauza a fost pronunțată o hotărâre temeinică și legală, curtea, în baza art. 379 pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondate apelurile promovate.

În baza art.189 pr.pen. va stabili sumele de câte 75 lei ca onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților și, av. și av. și de 150 lei pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av..

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va obliga pe inculpați să plătească sumele de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și de către inculpații, domiciliat în comuna, sat, județul I, domiciliat în B, Calea nr.230,.14 și, domiciliată în sat,-, com., județul I, împotriva sentinței penale nr.265 din data de 15.05.2008 a Tribunalului Cluj.

În baza art.189 pr.pen. stabilește sumele de câte 75 lei ca onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților și, av. și av. și de 150 lei pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av..

În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă pe inculpați să plătească sumele de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpații și de la comunicare cu părțile civile.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 decembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- --

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango, Monica Rodina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Cluj