Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 161/

Ședința publică din data de 19.03.2008

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții, - și - SRL împotriva sentinței penale nr. 508/05.12.2007 a Tribunalului Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de cererile de retragere a recursurilor formulate în cauză, cu precizarea că nu are dubii că persoanele care au formulat recursurile sunt aceleași cu persoanele care au formulat cererile de retragere a acestora.

Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Consideră că strict procedural, se impune restituirea dosarului la Tribunalul Vrancea.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările constată cele ce urmează:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1275/2007 a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 271 din 14.06.2005, pronunțată de Tribunalul Vrancea și a deciziei nr. 3336 din 25 mai 2006, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.

În motivarea cererii, revizuentul s-a referit la întregul proces penal, în care a avut calitatea de inculpat, alături de, solicitând a se constata de către instanța de revizuire existența unor fapte, împrejurări noi, de natură să dovedească netemeinicia încetării procesului penal, pentru prescrierea unor infracțiuni care în mod eronat Curtea de Apel a considerat că le-a comis și, în consecință a fost obligat la despăgubiri, către părțile civile. A mai susținut revizuentul, că după rămânerea definitivă a deciziei penale, a intrat în posesia unor acte noi, pe care le-a depus la dosar și cu care dovedește motivele de revizuire.

În baza actelor depuse, balanțe contabile, extrase de cont 231 pentru investiții în curs, evidență contabilă, raport de gestiune, proces verbal nr. 196 din 13.04. a solicitat revizuirea deciziei penale pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, anularea acesteia și în rejudecare, achitarea sa în baza art. 10 litera a Cod penal, că fapta nu există și, în consecință, exonerarea sa de plata unui prejudiciu inexistent.

În cauză, pentru a verifica dacă actele depuse de revizuent nu au același conținut cu actele existente deja la dosarul cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile și, în acest sens s-a efectuat raportul de expertiză întocmit de expertul împotriva căpruia s-au formulat obiecțiuni.

Motivele invocate de revizuent raportat la conținutul actelor depuse, al raportului de expertiză, obiecțiunile formulate au atras atenția instanței de revizuire asupra competenței materiale și teritoriale, de judecare a cauzei, excepții care au fost puse în discuția părților și a reprezentantului Ministerului Public.

S-a reținut că numitul, alături de, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 255 al. 1 Cod penal, art. 289 al. 1 Cod penal, art. 213 Cod penal, art. 214 al. 1 Cod penal.

Tribunalul Vrancea, ca instanță de fond, prin sentința penală nr. 271 /14.06.2005, a dispus pentru inculpatul revizuent, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a Cod penal, pentru infracțiunile prev. de art. 255 al. 1 Cod penal, art. 215 al. 1,3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 al. 1,3,5 Cod penal și art. 291 Cod penal.

Totodată, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 lit. c Cod penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 289 Cod penal.

S-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 litera d Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 214 al. 1 Cod penal.

S-a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 litera g Cod penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 Cod penal și s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător, fiind respinse pretențiile civile ca neîntemeiate.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vranceaa fost desființată de Curtea de APEL GALAȚI, prin decizia penală nr. 24/2006, astfel:

S-a înlăturat argumentația instanței de fond și s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 al. 1,3,5 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 215 al. 1,2,3 Cod penal, art. 13 Cod penal, și complicitate la infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal.

S-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 290 Cod penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 14 Cod procedură penală cu referire la art. 998 și 1003 cod civil au fost obligați ambii inculpați în solidar la despăgubiri civile.

S-a menținut sechestrul asigurător.

Tribunalul Vrancea comparând cele două soluții pronunțate în cauză constată că se evidențiază clar interesul procesual al revizuentului, căruia îi este favorabilă sentința dată de Tribunal, că acesta dorește modificarea radicală a deciziei Curții de APEL GALAȚI, deoarece în cuprinsul acesteia s-a susținut vinovăția în săvârșirea faptelor, acestora li s-a dat o altă încadrare juridică de către instanța de apel, și prin aceasta a fost obligat la despăgubiri.

S-a apreciat că probele pe care revizuentul a înțeles să le depună la dosarul cauzei, confirmate prin raportul de expertiză instrumentat în cauză, ca fiind altele decât cele existente la dosar, au scopul de a schimba convingerea privind săvârșirea infracțiunilor de către inculpat, convingere care a stat la baza aplicării dispozițiilor privind prescrierea răspunderii penale, pentru infracțiuni despre care revizuentul a susținut că nu le-a comis.

S-a avut în vedere că, atât teoretic, prin dispozițiile art. 401 Cod procedură penală, cât și în practica judiciară, s-a considerat că este competentă să soluționeze o asemenea cerere, instanța care a judecat cauza în primă instanță, interpretând prevederile art. 401 Cod procedură penală raportat la motivele de revizuire, prima instanță care a apreciat eronat probele, l-a apreciat vinovat și l-a obligat pe inculpat la despăgubiri, după susținerile revizuentului este Curtea de APEL GALAȚI.

În consecință, s-a apreciat ca fiind competentă material și teritorial să judece această cauză Curtea de APEL GALAȚI.

Pentru aceste motive, Tribunalul Vrancea a admis excepțiile și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de APEL GALAȚI, sens în care s-a pronunțat decizia penală nr. 508/5.12.2007, soluție definitivă.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs numiții, - și - SRL I prin administrator, cererea fiind înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI

La termenul de judecată din data de 19.03.2008, la dosarul cauzei s-au depus note de precizări în scris din care rezultă că recurenții înțeleg să-și retragă recursul formulat în cauză.

Având în vedere cererea recurenților, de retragere a recursului declarat și văzând prevederile art. 385 ind. 4 în referire la 369 alin. 1 Cod procedură penală, conform cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea urmează a obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act, de retragerea recursurilor declarate de recurenții (domiciliat în I,-, cod -), - (domiciliat în comuna de,-, județul A, cod -) și - SRL (cu sediul în I,-, cod -, prin administrator ) împotriva sentinței penale nr. 508/05.12.2007 a Tribunalului Vrancea - dosar nr-.

În baza art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare recurent la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Tehnored. 24 Martie 2008

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea, Constantin Cârcotă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Galati