Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 209/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.209/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 9 APRILIE 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

JUDECĂTORI - - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - codiță

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursul declarat de inculpatul, domiciliat în G H,-, jud.S, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac. prev.și ped. de art.215 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.254/27.06.2007 a Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (Sentința penală nr.1027/11.05.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- - în format vechi nr.9440/P/2006).

La apelul nominal a răspuns pentru inculpatul-recurent lipsă, avocat, avocat ales, substituind pe avocat, în baza delegației din 9.04.2008, lipsă fiind și părțile vătămate și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că termenul s-a acordat pentru lipsă de apărare, după care;

Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat, susține că motivele de recurs vizează temeinicia și legalitatea hotărârilor atacate. Din cuprinsul materialului probator nu rezultă că inculpatul se face vinovat de cele două fapte de înșelăciune. Probele pe care se bazează motivarea hotărârii de condamnare sunt probe indirecte, recunoașteri din grup, de către părțile vătămate. Fapta privind pe, acesta a susținut că a fost înșelat cu suma de 800 euro. Nici o altă probă din dosar nu susține această afirmație. Pentru cea de a doua faptă în dauna părții vătămate, de la stația, nu există decât probe indirecte. Nimeni nu confirmă că inculpatul i-a promis părții vătămate că-i va vinde motorină la prețul subpieții, că i-ar fi dat o anumită sumă de bani în schimbul acestei motorinei. Prin observarea tuturor probelor, precum și a flagrantului, faptă pentru care a fost scos de sub urmărirea penală, dovedesc că probatoriu nu este întemeiat, că inculpatul nu a comis infracțiunile reținute, că ele nu există.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare achitarea inculpatului în conformitate cu disp.art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.a Cod procedură penală.

Procurorulsusține că apărarea inculpatului este nefondată. La dosar există probe care dovedesc vinovăția inculpatului. Astfel, pentru partea vătămată, pe lângă declarația acesteia, există procesul verbal de recunoaștere din grup, declarația martorului care a asistat la momentul când inculpatul a negociat prețul cu partea vătămată și ulterior, la încărcarea motorinei în butoaie. De asemenea, există declarațiile gestionarelor de la Stația. Susținerile inculpatului sunt nefondate, instanțele reținând corect vinovăția sa.

Cu privire la partea vătămată, pe lângă recunoașterile din grup, există și date legate de actele financiare care dovedesc sumele încasate de partea vătămată și imaginile înregJ. pe camera video.

Inculpatul a mai fost condamnat pentru același gen de infracțiuni.

Instanța a făcut o corectă individualizare a pedepsei, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 1027/11.05.2007 Judecătoria Focșania dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile prev.de art. 64 lit.a, b Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 1280 lei RON către partea civilă și la 800 EURO sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb de la data achitării sumei, către partea civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond coroborând declarațiile inculpatului, de părțile civile, ale martorilor, procese-verbale de recunoaștere, acte de constatare, planșe foto a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul lunii septembrie 2006, în timp ce se afla în F, a înșelat pe părțile vătămate și de diferite sume de bani, fapte ce nu au fost recunoscute de inculpat.

Împotriva sentinței penale nr. 1027/11.05.2007 a declarat apel susținând că, a fost condamnat nelegal nu este vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa iar probele nu au fost suficient analizate de instanța de fond, nu datorează nimic părților civile și în mod nelegal s-a dispus obligarea lui la despăgubiri.

Prin decizia penală nr. 254/27.06.2007 a Tribunalului Vranceaa fost admis apelul declarat de inculpat, sentința apelată fiind modificată doar sub aspectul laturii civile în sensul restituirii către părțile vătămate și a unor sumelor de bani ridicate de la inculpat și consemnate la CEC.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

La 27.09.2006, inculpatul l-a întâlnit pe partea vătămată în de struguri din marginea comunei Urechești și i-a spus acestuia că îi poate vinde o cantitate de 600 litri de motorină. Inculpatul era îmbrăcat într-o ținută asemănătoare lucrătorilor l-a asigurat pe - în prezența fiicei și ginerelui - că în apropiere s-a oprit însoțind o cisternă cu motorină a spus prețul de vânzare - 2 RON preț deosebit de atractiv față de cel oferit de stațiile și după ce partea vătămată a acceptat oferta l-a însoțit acasă pentru a lua bani și recipienții de metal. De la domiciliul părții vătămate i-a însoțit spre locul unde trebuia să aibă loc vânzarea - stația de pe Bd. - din F - martorul.

Instanța de fond a reținut că, pentru a convinge partea vătămată de seriozitatea încheierii tranzacției, inculpatul i-a declarat părții vătămate că se mai afla împreună cu un coleg cu cisternă încărcată cu produse petroliere și i-a dat în avans suma de 25 lei RON pentru a-i spori încrederea în el. Ajungând la stația de benzină inculpatul a intrat în incinta stației după care s-a întors la partea vătămată și i-a spus să încarce în butoaie cantitatea de 600. motorină, însă înainte de a începe operațiunea de umplere de la pompă, acesta i-a solicitat suma de 1200 lei RON spunându-i lui că-i va prezenta ulterior bonurile. Inculpatul după ce a încasat banii a dispărut din stația de benzină, iar în în care partea vătămată se pregătea să părăsească stația a fost oprit de o angajată care i-a solicitat să plătească contravaloarea motorinei încărcată în butoaie. Abia în acel moment a înțeles că a fost înșelat iar cantitatea de combustibil încărcat în butoaie trebuia plătită la casierie.

Inculpatul a susținut atât la judecarea în fond cât și în apel că nu este persoana care l-a înșelat pe, acesta l-a confundat sau indicat greșit la recunoașterea din grup fiind influențat de organele de Poliție.

Susținerile inculpatului sunt nesincere combătute prin probe certe. Astfel, partea vătămată cât și martorul au stat mai mult timp în apropierea inculpatului, au discutat cu acesta, l-au văzut bine, i-au reținut trăsăturile, care dat fiind intervalul de timp, distanțele parcurse împreună cu inculpatul nu puteau fi uitate sau confundate cu ale altei persoane.

În mod corect, coroborând declarațiile părții vătămate ale martorilor, (gestionare la Stația ) declarația însuși a inculpatului la urmărire penală, instanța de fond a considerat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune precv.de art. 215 al.1 Cod penal, parte vătămată fiind. In ce privește comiterea celeilalte infracțiuni - parte vătămată - vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită iar acesta în apel nu a propus probe în combaterea probelor adminJ. la judecarea în fond.

Din declarația părții vătămate, actele financiare care dovedesc încasarea sumei de către partea vătămată, recunoașterea inculpatului de către partea vătămată în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului de comiterea celei de-a doua infracțiuni de înșelăciune prev.de art. 215 al.1 cod penal.

Inculpatul nu a propus probe în combaterea acuzațiilor aduse la judecarea cauzei în apel.

Verificând antecedentele penale ale inculpatului - fila 83 dosar urmărire penală rezultă că inculpatul a fost condamnat începând din anul 1997 pentru infracțiuni prev.de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal, antecedente care denotă din partea inculpatului o specializare infracțională, un anumit comportament deviat care se impune a fi sancționat.

Pedeapsa mică stabilită de instanța prin aplicarea disp.art. 41 alin.2 Cod penal, este legală atât sub aspectul cuantumului - dându-se eficiență deplină criteriilor de individualizare prev.de art. 72 Cod penal cât și sub aspectul modalității de executare - fiind îndeplinite cond.art.52 Cod penal.

Motivele invocate de inculpat în ce privește soluționarea laturii penale a cauzei s-au dovedit a fi neîntemeiate.

Analizând din oficiu potrivit disp.art. 371 - 373 Cod penal, Tribunalul a constatat că nu există motive pentru desființarea sentinței în ce privește latura penală a cauzei.

Dovedindu-se pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni în mod legal instanța de fond aplicând disp.art. 14 lit.b Cod procedură penală a dispus repararea prejudiciului pentru părțile vătămate constituite părți civile potrivit dispozițiilor art. 17 și urm. Cod procedură penală.

La stabilirea întinderii prejudiciului datorat, instanța de fond a aplicat principiile răspunderii civile delictuale prev.de art. 998 cod civil coroborând probele adminJ. la judecarea acțiunii penale: declarațiile martorilor, acte financiare.

Insă în ce privește restituirea concretă instanța de fond a omis să se pronunțe asupra modalității aplicării disp.art. 118 lit.d Cod penal.

Fiind confiscate de la inculpat sume în lei și valută depuse într-un cont special la CEC -. Sucursala F este firesc din aceste sume să fie despăgubite părțile civile.

Calculând aceste sume, Tribunalul a constatat că ele sunt insuficiente, rămânând nedespăgubit în totalitate din aceste sume,.

Astfel, în ce privește latura civilă a cauzei, sentința a fost desființată și s-a dispus despăgubirea părților vătămate din sumele confiscate de la inculpat.

Pentru partea civilă s-a dispus restituirea sumei rămasă de 800 Euro iar diferența de prejudiciu să fie recuperată de la inculpat, în aplicarea dispozițiilor sentinței penale nr. 1027/11.05.2007 ce vor fi menținute la soluționarea apelului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul reiterând criticile formulate în fața instanței de apel în sensul că nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Recursul declarat inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

Analizând hotărârile supuse controlului judiciar prin prisma motivului de recurs invocat de inculpat se constată că, deși acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, vinovăția sa rezultă cu certitudine din materialul probator administrat în cauză.

Astfel părțile vătămate și l-au indicat în mod constant pe inculpat ca fiind persoana cu care au discutat și care le-a indus în eroare, în primul caz cu suma de 1280 lei iar în cel de-al doilea cu suma de 800 de euro.

Declarațiile părților vătămate se coroborează cu procesele verbale de recunoaștere din grup a inculpatului dar și cu depozițiile martorilor audiați în cauză, și. De menționat că în cazul actului material al infracțiunii de înșelăciune comisă in dauna părții vătămate prezența inculpatului în zona Băncii Comerciale "" din Mam un. F este atestată și de imaginile surprinse de camera de supraveghere amplasată la intrarea în această bancă( proces verbal fila 45 dosar urmărire penală).

Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere că din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat în mai multe rânduri pentru infracțiuni de înșelăciune ceea ce indică o specializare a acestuia în acest gen de infracțiuni.

Raportat la cele mai sus arătate, ținând seama de valoarea prejudiciului produs precum și de forma continuată de săvârșire, Curtea apreciază că pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului a fost corect individualizată și că nu se impune redozarea acesteia.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 25.05.1951 în F, jud.V, domiciliat în G H,-, jud.S, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.254/27.06.2007 a Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (Sentința penală nr.1027/11.05.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- -în format vechi nr.9440/P/2006).

Obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 9 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 7.05.2008

Tehnored. R - 8.05.2008

2 ex

Fond:

Apel: -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 209/2008. Curtea de Apel Galati