Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 225/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
1665/2009
Decizia penală nr. 225
Ședința publică din data de 05 februarie 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.309/A/21.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte care face parte integrantă din prezenta și când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea cauzei, mai întâi la data de 28 ianuarie 2010 apoi la data de astăzi, 5 februarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 309/A din 21.05.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.128/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 -a dedus prevenția de la 28.04.1999 și 11.04.2000; de la 12.04.2000 la 09.06.2000 și perioada executată de la 27.08.2001 la 17.02.2004, fiind obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.128/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art.334 Cod procedură penală s-a respins schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor deduse judecății din infracțiunea prev. de art. 215 al.1, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și de art. 215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 215 al1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și de art. 215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplic. art.37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă prin decizia penală nr.1126/24.09.1997 a Tribunalului București și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 382 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită anterior, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
În baza art.215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
S-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru a căror săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin neapelare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 în pedepsele componente de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare, precum și sporul de 382 zile închisoare.
S-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B și s-au descontopit pe rând, restul rămas neexecutat de 382 zile cu pedepsele de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, urmând ca inculpatul să execute pedepsele rezultante de 4 ani și respectiv, de 2 ani închisoare.
În baza art.36 rap. la art.33-34 Cod penal s-au contopit cele două pedepse de 4 ani închisoare stabilite în prezenta cauză cu pedepsele rezultante de 4 ani și, respectiv, 2 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata retinerilor de la 28.04.1999 si de la 11.04.2000 precum și prevenția de la 12.04.2000 la 09.06.2000, iar în baza art. 36 al.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 27.08.2001 la 17.02.2004.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 USD cu titlu de despăgubiri către partea civilă.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.3284/P/1999 din data de 17.09.2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 01.10.2004 sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplic.art.37 lit. a Cod penal și de art.215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal toate cu aplicarea art.33. a Cod penal.
Prin sentința penală nr. 292/06.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B s-a dispus în baza art. 215 al.1, 3 Cod penal cu aplic, art.37 lit. a Cod penal condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare; în baza art.61 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă pin decizia penală nr.1126/24.09.1997 a Tribunalului București și contopirea restul de pedeapsă rămas neexecutat de 382 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită anterior, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare; în baza art.215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal, condamnarea aceluiași inculpat la 4 ani și 3 luni închisoare; s-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru a căror săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin neapelare și s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 în pedepsele componente de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare, precum și sporul de 382 zile închisoare; a fost menținută revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B și s-a descontopit pe rând, restul rămas neexecutat de 382 zile cu pedepsele de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, urmând ca inculpatul să execute pedepsele rezultante de 4 ani și respectiv, de 2 ani închisoare; în baza art.36 rap. la art.33-34 Cod penal au fost contopite cele două pedepse de 4 ani închisoare și respectiv 4 ani și 3 luni închisoare stabilite în prezenta cauză cu pedepsele rezultante de 4 ani și, respectiv, 2 ani închisoare și a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 3 luni închisoare, sporită cu 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare; în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata prevenția de la 27.08.2001 la 17.02.2004; în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua efectuării plății cu titlu de despăgubiri către partea civilă; s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire; în baza art. 191 al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței anterior menționate a declarat apel inculpatul, cale de atac ce a fost admisă prin decizia penală nr.450/A/29.06.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală prin care s-a dispus totodată desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei fără a fi îndeplinită procedura de citare cu partea civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 13.08.2007 sub nr-.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
1. În luna noiembrie 1998 inculpatul a contactat agenția imobiliară SC. " SERV" aducându-le la cunoștință oferta sa de închiriere a apartamentului situat în bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2 apartament ce aparținea de drept tatălui său, numitul.
În data de 23.11.1998 în timp ce se afla în acest apartament, în lipsa tatălui său, s-au prezentat agentul imobiliar și doi cetățeni chinezi care intenționau să închirieze apartamentul.
În prezența martorului, inculpatul a declarat că este proprietarul apartamentului fiind de acord să întocmească un antecontract de închiriere redactat în limba română și chineză, antecontract în care se specifica faptul că inculpatul în calitate de proprietar închiriază cetățeanului chinez parte vătămată în cauză,.39, primind suma de 900 USD, reprezentând chiria în avans pe 6 luni.
Solicitându-i-se să facă dovada de proprietar al imobilului, inculpatul a precizat că momentan nu se află în posesia acestora și că le va prezenta ulterior la Administrația Financiară. După ce a semnat contractul la poziția "proprietar" inculpatul a primit suma de 900 USD și a predat cetățeanului chinez cheile apartamentului.
Ulterior inculpatul nu s-a prezentat la Administrația Financiară în vederea înregistrării contractului iar când partea vătămată s-a prezentat la apartament în vederea ocupării acestuia, tatăl inculpatului prezent în imobil, i-a comunicat că fiul său nu avea dreptul să închirieze apartamentul, nefiind proprietar.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptei, relevând faptul că a precizat părții vătămate că este proprietarul imobilului și că tatăl său nu avea cunoștință despre intenția sa de a închiria imobilul, intenție materializată în data de 23.11.1998 ( filele 20-26 ). Ulterior inculpatul a precizat faptul că martorul, reprezentantul agenției imobiliare a solicitat informații referitoare la identitatea proprietarului apartamentului de la martorul, vecin de palier care i-a comunicat faptul că inculpatul nu este proprietar al imobilului în cauză.
Instanța a constatat că inculpatul s-a prezentat părții vătămate ca fiind proprietarul imobilului, fapt ce rezultă din cuprinsul contractului de închiriere aflat în fotocopie la dosar (fila 27 ), în care inculpatul figurează ca fiind proprietar al apartamentului în cauză, calitate în care subscrie contractul anterior menționat, din cuprinsul "chitanței" încheiate la data de 23.11.1998 (fila nr.28 ) precum și din conduita acestuia relevată prin declarațiile părții vătămate și a martorului. Într-adevăr potrivit depozițiilor acestuia (filele nr. 30-31 ), inculpatul a precizat că este proprietar al imobilului iar în urma refuzului acestuia de a prezenta titlul de proprietate a solicitat informații unui colocatar ce a confirmat verbal că inculpatul locuiește împreună cu tatăl său în acel apartament. S-a constatat astfel că informațiile suplimentare vizau aspecte referitoare la persoanele ce locuiesc efectiv în imobil și nu referitoare la calitatea de proprietar al apartamentului în cauză și deși în aceste condiții partea vătămată a dat dovada de lipsă de diligență efectuând plata sumei de 900 USD în avans, scopul normei penale prev. de art. 215 Cod penal este tocmai acela de a ocroti persoane credule, naive. Audiat în cauză, martorul a precizat că nu-și amintește să fi furnizat informații în acest sens martorului subliniind de altfel faptul că nu cunoștea situația juridică a apartamentului în cauză (filele 130-131 ). Faptul că martorul a procedat la înlocuirea butucului ce asigura ușa de acces în apartament în cursul aceleiași zile nu este de natură a conduce la reținerea unui acord anterior vizând închirierea apartamentului, acord asupra căruia martorul a revenit, acesta din urmă precizând în cuprinsul declarației data în fața organului de cercetare penală din data de 14.01.1999 (fila nr.36 ) faptul că în data de 21.11.1998 i se sustrăsese o borsetă conținând cheile apartamentului în cauză și astfel a recurs la schimbarea sistemului de asigurare a ușii de acces pentru a preîntâmpina eventuale sustrageri din locuință.
Instanța a înlăturat în consecință depoziția martorei dată în cursul cercetării judecătorești (fila 44) potrivit căreia în anul 1998 inculpatul a avut acordul martorului pentru a închiria apartamentul acestuia, însă martorul a revenit ulterior asupra consimțământului său, întrucât acest aspect nu s-a coroborat cu nici un alt mijloc de probă, martora precizând existența unui acord al fostului soț pentru prima dată, la 10 ani de la data comiterii infracțiunii deduse judecății. De asemenea s- constatat faptul că potrivit depoziției martorului Stănel audiat în faza cercetării judecătorești la data de 08.10.2008 (fila 91), inculpatul ar fi prezentat cu ocazia vizionării apartamentului în cauză titlul de proprietate al tatălui său, fapt ce l-a determinat pe martor să consilieze partea vătămată în sensul neîncheierii antecontractului de închiriere, sfatul său fiind însă ignorat. Instanța a înlăturat însă această depoziție întrucât potrivit ansamblului materialului probator administrat în cauză martorul nu a însoțit partea vătămată la imobilul situat în bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2 și în consecință nu poate avea cunoștință despre conduita inculpatului manifestată cu acel prilej. De altfel aceasta este și poziția inițială a martorului ce a precizat cu ocazia audierii sale în data de 28.04.1999 (fila 33 ) că în calitate de director al " SERV" a desemnat un agent imobiliar în persoana martorului pentru închirierea imobilului în cauză.
La data de 18.10.1999, în urma unui anunț din ziar al părții vătămate privind închirierea unui apartament, inculpatul l-a contactat telefonic și i-a comunicat că are un apartament de închiriat, respectiv cel situat în bulevardul nr.114, bloc 213, scara 1, etajul 10,.39, sectorul 2
În data de 19.10.1999 partea vătămată însoțită de martora s-a întâlnit cu inculpatul, au vizionat apartamentul, realizându-se acordul de voință privind închirierea imobilului în cauză. În materializarea acestui acord de voință partea vătămată a plătit suma de 150 USD reprezentând chiria aferentă a două luni, plată atestată printr-un înscris sub semnătură privată potrivit căruia martora, mama inculpatului, adevăratul proprietar al imobilului, era cea care primise plata. Ulterior încasării sumei, inculpatul a predat exemplarul chitanței precum și cheile apartamentului părții vătămate.
La data de 20.10.1999 prietena părții vătămate, martora s-a prezentat la apartamentul închiriat, pentru a se muta, ocazie cu care l-a găsit acolo pe tatăl inculpatului care i-a comunicat că fiul său nu avea dreptul să închirieze apartamentul în cauză.
Potrivit expertizei nr. 172.011 ( 105-112 ) scrisul de pe chitanța de mână datată 19.10.1999 încheiată pe numele și respectiv aparține și a fost executat de numitul, iar semnătura de sub numele de pe aceeași chitanță aparține și a fost executată de numitul.
Instanța a constatat faptul că deși inculpatul a adus la cunoștință părții vătămate că proprietar al imobilului în cauză este mama sa, martora, s-a prezentat potențialului chiriaș ca fiind împuternicit de aceasta să închirieze bunul în cauză, realizând astfel o inducere în eroare a părții vătămate cu privire la un element esențial în încheierea contractului de închiriere.
Inculpatul a arătat, în cuprinsul declarațiilor date în cursul urmăririi penale la datele de 22.11.1999, 11.04.2000 (filele 74, 77-82 ), că nu a adus la cunoștința părții vătămate, faptul că nu era împuternicit de către proprietarul imobilului să închirieze imobilul în cauză.
În drept, fapta inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate, prin prezentarea ca adevărată a calității sale de proprietar, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust, pricinuind o pagubă în cuantum de 900 USD, cu ocazia încheierii antecontractului de închiriere a apartamentului situat în bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3.Cod Penal
Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul s-a prezentat părții vătămate ca fiind proprietarul imobilului situat în B, Bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2, creându-i acestuia o falsă reprezentare a realității. Mijloacele folosite de inculpat au fost apte de a produce rezultatul urmărit, respectiv partea vătămată, de naționalitate chineză, a vizitat imobilul alături de un agent imobiliar, inculpatul obligându-se să prezinte titlul de proprietate a doua zi, în momentul înregistrării contractului la Administrația Financiară. .-se cu bună-credință pe informațiile furnizate de o persoană în vârstă de 30 de ani la data săvârșirii faptei, partea vătămată a ajuns la o reprezentare greșită a realității.
Înșelăciunea în convenții, incriminată la alin. 3 al art.215 Cod penal, se poate realiza atât prin acțiunea de inducere în eroare cât și prin acțiunea de menținere în eroare, ceea ce presupune păstrarea în mintea victimei a reprezentării greșite a realității la care aceasta a ajuns. Inculpatul a săvârșit acțiunea de inducere în eroare cu prilejul încheierii și executării antecontractului respectiv în intervalul de timp marcat de începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință și în perioada în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la executarea definitivă. Activitatea inculpatului de inducere în eroare a avut un rol hotărâtor în determinarea părții vătămate la încheierea și executarea antecontractului prin plata în avans a chiriei. Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile legale ale elementului material al infracțiunii. Acțiunea de inducere în eroare a avut ca urmare imediată cauzarea unui prejudiciu material în patrimoniul părții vătămate, prin remiterea sumei în cuantum de 900 USD. Între fapta săvârșită și prejudiciul suferit există legătură de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin 1. pct. 1 lit. a, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei prevăzute de art.215 alin.1 și 3 Cod penal.
Prin rechizitoriul parchetului, fapta săvârșită de inculpat a fost încadrată juridic în prevederile art. 215 alin 1 și 3 Cod penal. Instanța a repus cauza pe rol pentru a se angaja dezbateri contradictorii referitoare la incidența disp. art. 215 al.2 Cod penal în sensul reținerii folosirii de calități mincinoase, recte calitatea de proprietar a inculpatului, reprezentantul Ministerului Public solicitând schimbarea încadrării juridice, în sensul anterior menționat. Raportând situația de fapt la prevederile acestui articol, instanța a constatat că, în activitatea infracțională de inducere în eroare a părții vătămate inculpatul s-a folosit de o calitate mincinoasă, aceea de proprietar al imobilului în cauză însă având în vedere faptul că în cauză s-a procedat la rejudecarea pricinii ca urmare a admiterii căii de atac a inculpatului, acestuia nu i se poate agrava situația și în consecință nu se poate reține incidența disp. art. 215 al.2 Cod penal. Într-adevăr schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii incidenței art. 215 al.2 Cod penal reprezintă o situație defavorabilă inculpatului putând conduce eventual la înlăturarea inculpatului de la beneficiile unui viitor act normativ de grațiere, la agravarea circumstanțelor personale ale acestuia în situația persistenței în activitatea infracțională etc.
Potrivit fișei de cazier judiciar aflată la dosar la fila 11 inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă pin decizia penală nr. 1126/24.09.1997 a Tribunalului București, în executarea acestei pedepse, inculpatul fiind arestat la data de 21.09.1996 și liberat condiționat la data de 03.03.1998, rămânând un rest neexecutat de 382 de zile. Având în vedere faptul că prezenta infracțiune a fost comisă la data de 23.11.1998, anterior considerării pedepsei ca executate instanța a reținut incidența în cauză a disp. art. 37 lit. a Cod penal.
Față de aceste considerente, instanța în baza art.334 Cod procedură penală a respins schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor deduse judecății din infracțiunea prev. de art. 215 al1, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și de art. 215 al.1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 215 al1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și de art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În drept, fapta inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate, prin prezentarea ca adevărată a calității sale de reprezentant al proprietarului imobilului, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust, pricinuind o pagubă în cuantum de 150 USD, cu ocazia realizării acordului de voință privind închiriere a apartamentului situat în bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul s-a prezentat părții vătămate ca fiind reprezentant al proprietarului imobilului situat în B, bulevardul nr.114, - 13, scara A, etajul 10,.39, sectorul 2, creându-i acestuia o falsă reprezentare a realității. Mijloacele folosite de inculpat au fost apte de a produce rezultatul urmărit, respectiv partea vătămată a vizitat imobilul în cauză, inculpatul a prezentat actul de identitate al mamei sale ce menționa ca domiciliu al acesteia aceeași locație, inculpatul a întocmit un înscris sub semnătură privată ce atesta efectuarea plății sumei de 150 USD și a predat cheile imobilului. .-se cu bună-credință pe informațiile furnizate de o persoană în vârstă de 30 de ani la data săvârșirii faptei, partea vătămată a ajuns la o reprezentare greșită a realității.
Înșelăciunea în convenții, incriminată la alin. 3 al art.215 Cod penal, se poate realiza atât prin acțiunea de inducere în eroare cât și prin acțiunea de menținere în eroare, ceea ce presupune păstrarea în mintea victimei a reprezentării greșite a realității la care aceasta a ajuns. Inculpatul a săvârșit acțiunea de inducere în eroare cu prilejul încheierii și executării antecontractului nematerializat în formă scrisă, formalitate ce este necesară ad probationem și nu ad validitatem, respectiv în intervalul de timp marcat de începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință și în perioada în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la executarea definitivă. Activitatea inculpatului de inducere în eroare a avut un rol hotărâtor în determinarea părții vătămate la încheierea și executarea antecontractului prin plata în avans a chiriei. Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile legale ale elementului material al infracțiunii. De asemenea instanța reține că, în activitatea infracțională de inducere în eroare a părții vătămate inculpatul s-a folosit de o calitate mincinoasă, aceea reprezentant al proprietarului imobilului în cauză, fapt ce atrage incidența disp. art. 215 al.2 Cod penal. Acțiunea de inducere în eroare a avut ca urmare imediată cauzarea unui prejudiciu material în patrimoniul părții vătămate, prin remiterea sumei în cuantum de 150 USD. Între fapta săvârșită și prejudiciul suferit există legătură de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin 1. pct. 1 lit. a, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei prevăzute de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal.
Potrivit fișei de cazier judiciar aflată la dosar la fila 11 inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă pin decizia penală nr. 1126/24.09.1997 a Tribunalului București, în executarea acestei pedepse, inculpatul fiind arestat la data de 21.09.1996 și liberat condiționat la data de 03.03.1998, rămânând un rest neexecutat de 382 de zile. Având în vedere faptul că prezenta infracțiune a fost comisă la data de 19.10.1999, ulterior considerării pedepsei ca executate însă anterior împlinirii termenului de reabilitare instanța va reține incidența în cauză a disp. art. 37 lit. b Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În concret, instanța a constatat că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu, prin aceea că aduce atingere relațiilor sociale de ordin patrimonial a căror bună desfășurare se bazează pe încrederea între participanții la raporturile juridice civile. Instanța a avut în vedere că inculpatul era în vârstă de 30 de ani la data săvârșirii faptei, este integrat social, însă nu a respectat valorile sociale ce guvernează relațiile contractuale și a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal. Având în vedere toate aceste considerente, instanța a apreciat că aplicarea a câte o pedeapsă de 4 ani închisoare aferentă fiecărei infracțiuni săvârșite corespunde scopurilor și funcției pedepsei.
În consecință, în baza art. 215 al.1, 3 Cod penal cu aplic, art.37 lit. a Cod penal a condamnat pe inculpatul la 4 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă pin decizia penală nr. 1126/24.09.1997 a Tribunalului București și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 382 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită anterior, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art.215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere atât art. 71 și 64 Cod penal cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin 2 și art. 20 din Constituția României fac parte din dreptul intern. Având în vedere natura faptelor săvârșite, instanța a interzis în baza art. 71 Cod penal exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, respectiv inculpatului i-a fost interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie ce se va aplica alăturat fiecărei pedepse principale aplicate inculpatului.
Instanța de fond a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru a căror săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin neapelare și, în consecință a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 în pedepsele componente de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare, precum și sporul de 382 zile închisoare.
A menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.595/9.06.1997 a Judecătoriei Sectorului 6 B și a descontopit pe rând, restul rămas neexecutat de 382 zile cu pedepsele de 4 ani și, respectiv, de 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr.465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, urmând ca inculpatul să execute pedepsele rezultante de 4 ani și respectiv, de 2 ani închisoare.
În baza art.36 rap. la art.33-34 Cod penal a contopit cele două pedepse de 4 ani închisoare stabilite în prezenta cauză cu pedepsele rezultante de 4 ani și, respectiv, 2 ani închisoare și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b
Cod PenalÎn baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerilor de la 28.04.1999 si de la 11.04.2000 precum și prevenția de la 12.04.2000 la 09.06.2000, iar în baza art. 36 al.3 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 27.08.2001 la 17.02.2004.
Pe latură civilă, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul material fiind de 900 USD. Având în vedere dispozițiile art.14 raportat la art. 346 Cod procedură penală instanța a constatat că prejudiciul material este urmare faptei pentru inculpatul a fost condamnat. În baza art. 998, 999 cod civil fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, dacă există o faptă ilicită, aceasta a produs un prejudiciu aflat în legătură de cauzalitate cu fapta ce l-a determinat, iar autorul este culpabil. Reținând îndeplinirea acestor condiții, în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei în cuantum de 900 USD cu titlu de despăgubiri către partea civilă.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, care a solicitat în esență achitarea în temeiul disp. art.10 lit.b Cod procedură penală rap. la art.11 alin.2 lit.a Cod procedură penală, întrucât apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina, atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul obiective.
Examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate cât și din oficiu, conform art.372 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat legal și temeinic atât în ce privește calificarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat, dar și în ce privește modalitatea generică de individualizare a pedepsei rezultante.
Tribunalul a reținut că inculpatul a prezentat ca fiind adevărată calitatea sa de proprietar pentru apartament și folosindu-se de a această calitate mincinoasă a oferit spre închiriere imobilul, încasând sume de bani în avans.
Această acțiune de inducere în eroare a avut într-adevăr un rol hotărâtor în perfectarea antecontractului, iar inculpatul folosindu-se de calitate sa mincinoasă de proprietar a cauzat un prejudiciu material părților vătămate.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat că apelul declarat de inculpat este nefondat, respingându-
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală apelantul inculpat a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs recurentul inculpat, solicitând Curții să constate incidența cazului de casare reglementat în art.3859pct.18 Cod procedură penală, vizând comiterea unei grave erorii de fapt, având drept consecință pronunțarea unei greșite hotărâri de condamnare.
S- a susținut, astfel, de către apărătorul inculpatului, dar și de către acesta personal, că în cauză se impunea achitarea sa pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul art. 11pct. 2 lit. a - art. 10 lit. d Cod procedură penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, atât în planul laturii subiective și obiective.
S- a invocat, în acest sens, că recurentul inculpat nu a folosit manopere dolosive, iar materialul probator administrat în cauză evidenția că acesta a avut acordul părinților de a închiria acel apartament și nu s-a folosit de vreo calitate mincinoasă, ci dimpotrivă a avut mandatul tacit al mamei sale, astfel încât nu i se poate imputa faptul că a încercat să inducă în eroare pe potențialii chiriași cu privire la statul său de proprietar, din moment ce le-a arătat acestora titlul de proprietar în care nu figura ca proprietar.
În fine, s-a mai arătat că forma scrisă a contractului de închiriere estead probationem,ci nuad validitatem.
Curtea a apreciat util în soluționarea recursului a solicita copii de pe sentința penală nr. 465/30.03.2001 a Judecătoriei Sector 3 B, de pe sentința penală nr. 595/09.06.1997 a Judecătoriei Sector 6 B, precum și relații referitor la data rămânerii definitive a acestor hotărâri și stadiul executării pedepselor aplicate, precum și de pe decizia penală nr. 217 din 12.02.2002 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și de pe decizia penală nr. 1032/06.06.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I Penală.
Din oficiu, Curtea a supus dezbaterii cazul de casare reglementat în art.3859pct.171Cod procedură penală, privind greșita aplicare a legii, în sensul efectuării contopirii juridice a pedepsei aplicate cu o pedeapsă pentru o infracțiune pentru care se dispusese încetarea procesului penal, precum și în ceea ce privește deducerea reținerii.
Examinând atât motivele de recurs invocate de recurentul, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.3859alin. 3 Cod procedură penală combinat cu art.3856alin. 1,deci și motivul de casare supus dezbaterii din oficiu, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise la data de 23.11.1998 - în dauna părții vătămate - o corectă încadrare juridică, în contextul întrunirii în cauză a cerințelor răspunderii penale privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și sancționată în art. 215 alin. 1, 3 Cod penal.
Referitor la cealaltă infracțiune de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta din 19.10.1999, de înșelăciune în dauna părții vătămate constatând incidența textului incriminator - art. 215 alin. 1, 2, 3, Cod penal, deși în cauză se procedase la judecarea pricinii ca urmare a admiterii căii de atac a inculpatului - respectiv, apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 292/06.02.2006 a Judecătoriei Sector 2 B și soluționat prin decizia penală nr. 450/A/29.06.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, prin care se dispusese desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pe motivul neîndeplinirii procedurii de citare cu partea civilă.
Prin urmare, Curtea constată că deși în cuprinsul deciziei penale recurate în prezenta cauză penală, se menționează că inculpatului nu i se putea agrava situația prin reținerea disp. art. 215 alin. 2 Cod penal, în contextul schimbării încadrării juridice a faptei din 19.10.1999, de către prima instanță de judecată, prin sentința penală nr. 128 din 11.02.2009 - nu a dispus în consecință, astfel încât, prin aplicarea disp. art. 334 Cod procedură penală, în sensul reținerii acestor dispoziții (art. 215 alin. 2 Cod penal) i s-a cerat inculpatului o situație defavorabilă.
Revenind la criticile aduse de recurentul inculpat hotărârilor, respectiv comiterea unei grave erori de fapt - eroare grosieră - Curtea face următoarele precizări:
Conținutul cazului de casare înscris în cuprinsul art.3859la pct. 18 (astfel cum a fost redactat în 1968) privește situația de fapt, referindu-se la o "eroare de fapt", ce se impune a fi "gravă" și să fi fost comisă de către instanța de fond.
În condițiile în care "eroarea gravă de fapt" nu trebuie să se confunde cu o greșită apreciere a probelor - iar din această perspectivă, literatura și jurisprudența actuală au interpretat reglementarea din art.3859pct. 18 Cod procedură penală cu mai puțină restricție - s-a considerat că ne aflăm în fața acestui caz de casare ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin reluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția de a fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar, prin "eroarea de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate la instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate nu există sau atunci când se apreciază că o anumită mărturie, act, raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Așadar, pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat soluția cauzei, iar pe de altă parte să fie vădit neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține.
Verificând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că este nefondată susținerea recurentului inculpat în sensul că nu ar fi întrunite elementele constituite ale infracțiuni de înșelăciune și că prin condamnarea sa s-ar fi comis o gravă eroare de fapt.
Recursul formulat de recurentul inculpat este nefondat, din perspectiva motivului invocat, însă Curtea urmează a-l admite în temeiul cazului de casare reglementat în art.3859pct. 171Cod procedură penală, vizând greșita aplicare a legii.
Observând sentința penală nr.465 din 30.03.2001 a Judecătoriei Sector 3 B, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1032/06.06.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I Penală, Curtea constată că inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă, conform art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat - art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu art. 37 lit. a Cod penal și art. 208 alin. 1 - art. 210 Cod penal cu art. 37 lit. a Cod penal, în urma contopirii juridice a pedepselor de 4 ani și respectiv, 2 ani închisoare aplicate. Prin aceeași sentință s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată anterior prin sentința penală nr. 595/09.06.1997 a Judecătoriei Sector 6 B, procedându-se la contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 382 zile, rezultând astfel pedeapsa de 4 ani închisoare.
Din mențiunile operate de către Biroul Executări penale pe copiile hotărârilor solicitate de către C, în vederea stabilirii exacte a condamnărilor anterioare și verificării efectuării operațiunii de contopire juridică a pedepselor, a rezultat că prin decizia penală nr. 217 din 12.02.2002 a Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a admis apelul inculpatului, s-a desființat în parte sentința penală nr. 465 din 30.03.2001 a Judecătoriei Sector 3 B, s-au descontopit pedepsele aplicate, s-a revocat în temeiul art. 61 Cod penal beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 595/1997 și s-a contopit acel rest de pedeapsă neexecutat cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 - 209 alin. 1 lit. i) Cod penal, cu reținerea art. 37 lit. a) Cod penal, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 11 pct. 2 lit.b - art. 10 lit. h Cod procedură penală, încetându-se procesul penal cu privire la infracțiunii prev. de art. 210 Cod penal, conform art. 284 indice 1 Cod procedură penală.
Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția I penală, prin decizia penală nr.1032/06.06.2002 a casat decizia instanței de apel,doar cu privire la latura civilă, prin înlăturarea obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile, respingând ca nefondat recursul acestuia.
Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că prin sentința penală nr. 128 din 11.02.2009 a Judecătoriei Sector 2 B (dar și prin decizia instanței de apel, respectiv decizia penală nr. 309/21.05.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală) s-a făcut o greșită aplicare a legii în sensul descontopirii pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 465/30.03.2001 a Judecătoriei Sector 3 B în pedepsele componente de 4 ani și respectiv de 2 ani închisoare, precum și a scopului de 382 zile închisoare în condițiile în care prin decizia 217 din 12.02.2002 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală se dispusese încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 210 Cod penal în contextul art. 2841Cod procedură penală.
Instanțele ce au soluționat cauza aveau obligația de a solicita copii de pe toate hotărârile pronunțate în cauză, precum și de a li se comunica relații referitoare la data rămânerii definitive a acestora, la stadiul executării pedepselor, în vederea pronunțării unei hotărâri conforme cu legea.
Așadar, prima instanță de judecată și instanța de apel (prin menținerea hotărârii, în urma respingerii apelului) au comis o eroare de drept ce se circumscrie în prevederile art.3859pct.171Cod procedură penală, cu referire la greșita contopire juridică a pedepselor aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente, în contextul în care pentru una dintre acele infracțiuni procesul penal fusese încetat, partea vătămată lipsind nejustificat la două termene de judecată, conform reglementării în vigoare la acea dată (în acest sens, prin decizia penală nr.217 din 12.02.2002 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală constatându-se lipsa părții vătămate în data de 10.01.2001, respectiv 14.02.2001, dar și 21.03.2001).
Curtea, în virtutea considerentelor ce preced, va admite recursul formulat de recurentul inculpat, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală și va proceda la casarea în totalitate a deciziei penale și, în parte a sentinței penale nr. 128/11.02.2000 a Judecătoriei Sector 2 B
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și se vor repune în individualitatea lor pedepsele de 4 ani închisoare - aplicată pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art.215, alin. 1 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera a, Cod penal, de 4 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art.215, alin. 1, 2 3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera b, Cod penal, pedeapsa de 4 ani închisoare, și respectiv cea de 2 ani închisoare, stabilite prin sentința penală nr.465/30.o3.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin decizia penală nr.1032/6.VI.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a l-a penală.
În ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpat la data de 19.10.1999 (fapta ce a făcut obiectul judecății, conform art. 317 Cod procedură penală în cauza în care s-au pronunțat hotărârile recurate în prezent), astfel cum a fost reținută prin sentința penală nr.128 din 11.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 B (și menținută prin decizia instanței de apel), Curtea face următoarele precizări în completarea celor arătate în precedent.
Prin condamnarea inculpatului în temeiul de art.215, alin. 1, 2 3, Cod penal pentru infracțiunea din 11.10.1999, prin sentința penală nr. 128 din 11.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 B, instanța nu a ținut cont de necesitatea respectării principiului neagravării situației inculpatului în propria sa cale de atac, în condițiile în care aceasta s-a dispus în rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii apelului inculpatului formulat împotriva sentinței penale nr.292 din 06.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, prin decizia penală nr.450/A/29.06.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
În controlul jurisdicțional exercitat de instanța de apel asupra sentinței penală nr. 128 din 11.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 B, se arată că inculpatului nu i se putea agrava situația, prin reținerea art. 215 alin. 2 Cod penal, întrucât i s-a creat astfel o situație defavorabilă cu consecințe negative pentru acesta în planul beneficiilor unui viitor act normativ de grațiere, al agravării circumstanțelor personale ale acestuia în ipoteza persistenței în activitatea infracțională - însă o asemenea eroare nu a fost corectată.
Este știută că părțile trebuie să se bucure de o deplină libertate în exercitarea căilor de atac cu garanția că nu astfel de demers judiciar nu va atrage o schimbare sau modificare a hotărârii atacate în detrimentul intereselor lor legitime.
Tocmai în virtutea respectării acestui principiu, Curtea va proceda la aplicarea dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, din oficiu în sensul schimbării încadrării juridice a faptei penale din 19.10.1999 din infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu reținerea art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, cu consecința aplicării pedepsei de 4 ani închisoare pentru aceasta din urmă infracțiune (săvârșită în dauna părții vătămate ).
În temeiul art. 33 lit. a - art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal se vor contopi pedepsele de 4 ani închisoare aplicate în această cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 465/30.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, definitivă prin decizia penală nr. 1032/06.06.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I Penală rezultând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Referitor la punerea în discuție a schimbării încadrării juridice a faptei în acord în acord cu disp. art. 334 Cod procedură penală, Curtea argumentează:
Schimbarea încadrării juridice poate avea loc și cu ocazia deliberării, fără a fi necesară repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuția părților noua încadrare juridică, dacă părțile au avut ocazia în cursul judecății în prima instanță sau al judecății în căile de atac promovate, să-și exprime opinia asupra acestui aspect, obligația punerii în discuție a acestei instituții de drept penal subzistând în măsura în care noua încadrare juridică nu a făcut obiectul dezbaterilor la judecata cauzei în fond, ori ar fi alta decât cea propusă de procuror în actul de sesizare.
Prin urmare, Curtea apreciază că printr-o asemenea modalitate de schimbare a încadrării juridice în contextul deliberării în cauză, i-au fost respectate și garantate drepturile procesuale ale inculpatului care a avut, de altfel, de-a lungul întregului proces, posibilitatea de a se apăra cu privire la această infracțiune și schimbarea de încadrare juridică a faptei respectă principiulnon reformatio in pejus.
În temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal - art. 36 alin. 3 Cod penal se va deduce reținerea din data de 03.03.1999, precum și perioada executată, din 27.08.2001 până la 17.02.2004, inclusiv, dar și perioada reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, respectiv cea cuprinsă între 11.04.2000 - 09.06.2000 inclusiv.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale. În conformitate cu art. disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală se va dispune cu privire la cheltuielile judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.309/A/21.2009 a Tribunalului București - Secția a l-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în totalitate, decizia penală și, în parte, Sentința penală nr.128/11.II.2009 a Judecătoriei Sectorului II, B - Secția penală, din Dosarul nr-, și, rejudecând pe fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, stabilită în sarcina inculpatului, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.215, alin. 1 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera a, Cod penal, de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art.215, alin. 1, alin.2 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera b, Cod penal, de 4 ani închisoare și de 2 ani închisoare, stabilite prin Sentința penală nr.465/30.111.2001 a Judecătoriei Sectorului III, B, din Dosarul nr. 11748/2000, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr.1.032/6.VI.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a l-a penală, din Dosarul nr. 1206/2002.
În temeiul art.334, Cod procedură penală, dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei penale din data de 19.1999 din infracțiunea prev. de art.215, alin. 1, alin.2 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera b, Cod penal, în infracțiunea prev. de art.215, alin. 1 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera b, Cod penal.
În temeiul art.215, alin. 1 și alin.3, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera Cod penal, condamnă pe inculpatul - la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, împotriva părții vătămate.
În temeiul art.33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin. 1, litera b, Cod penal, contopește pedepsele de 4 ani închisoare, de 4 ani închisoare, aplicate în această cauză, și pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.465/30.111.2001 a Judecătoriei Sectorului III, B, din Dosarul nr.11748/2000, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr.1.032/6.VI.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a l-a penală, din Dosarul nr.1206/2002, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare
În temeiul art.88, alin. 1, Cod penal și al art.36, alin.3, Cod penal, deduce reținerea din data de 3.III.1999 și perioada executată
27.VIII.2001-17.II.2004, inclusiv, în Dosarul nr.11748/2000 al Judecătoriei Sectorului III, B, precum și perioada reținerii și arestării preventive în această cauză 11 IV.2000-9.VI.2000, inclusiv.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art. 192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.II.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 09.02.2010
Dact./ 11.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 2 B
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
