Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 313/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.313/
Ședința publică din data de 29 Mai 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu președinte secție penală
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
Procuror-șef Secție judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurentul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 Cod penal, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva deciziei penale nr.248/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr.1096/04.04.2003 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr.15247/2002).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.- emise de Baroul București -Societate de avocați " și Asociații".
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată, la data de 21.05.2008, recurentul-inculpat, prin apărător ales, a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată inițial fixat, prin repartizare aleatorie, la data de 26.06.2008 într-un termen mai scurt; la data de 26.05.2008, recurentul-inculpat, prin apărător ales a depus motive scrise de recurs, după care,
Întrebat fiind, apărătorul ales al recurentului-inculpat precizează că recursul formulat de acesta vizează doar starea de lipsire de libertate a inculpatului, prin executarea mandatului, și nu fondul cauzei, care urmează să fie discutat la instanța de fond, față de dispozițiile deciziei nr.248/30.04.2008 a Tribunalului Galați, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Galați.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul nu putea viza decât starea de arest a inculpatului, în cauză fiind invocat motivul de recurs prev. de art.385 pct. 9 Cod procedură penală. Arată că, prin corelație cu dispozițiile art.140 Cod procedură penală, încheierile și hotărârile prin care se dispune asupra stării de arest nu mai pot fi atacate ca și o hotărâre pronunțată obișnuit. Nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului promovat.
Recurentul-inculpat, prin apărător ales, precizează că situația din prezenta cauză este determinată de hotărârea instanței de apel; de faptul că legiuitorul nu poate prevede toate situațiile ivite în practică, fiind astfel dificil de încadrat motivul de recurs și soluția instanței.
Arată că inculpatul a fost condamnat, printr-o hotărâre, aparent rămasă definitivă, din anul 2003. Așa cum instanța de apel a reținut, inculpatul nu a fost citat corespunzător față de domiciliul pe care il avea. Față de aceste motive, a fost admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința instanței de fond și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, hotărârea în baza căreia a fost emis mandatul de executare în baza căreia este deținut în prezent inculpatul, a fost desființată de Tribunalul Galați, care, insă, a menținut acest mandat. Consideră că Tribunalul Galați trebuia să anuleze formele de executare.
Arată că inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.385 pct.9 Cod procedură penală întrucât consideră că există o contradicție intre cuprinsul hotărârii, în sensul că, pe de o parte, se admite apelul, de desființează hotărârea apelată, iar pe de altă parte, sunt menținute efectele pe care le producea hotărârea desființată, în sensul încarcerării inculpatului în baza mandatului de executare.
Suplimentar aspectelor invocate în scris, invocă art.5 pct. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că "orice persoană lipsită de libertate, prin arestare sau deținere, are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze intr-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală ".
Consideră că inculpatul se încadrează acestui text de lege, ce face parte din dreptul intern, și poate fi invocat în prezenta cauză. Solicită admiterea recursului formulat și anularea formelor de executare.
Totodată, precizează că există un motiv prevăzut de art.197 alin.2 Cod procedură penală, ce nu a fost invocat în apel și care vizează nulitatea absolută și care poate fi invocat oricând. Astfel, învederează că urmărirea penală s-a desfășurat față de, fiul recurentului-inculpat, iar, în ceea ce il privește pe, punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut prin rechizitoriu. Până la acel moment insă nu a fost începută urmărirea penală împotriva sa.
Solicită admiterea recursului, menținerea hotărârii recurate, în ceea ce privește desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, dar să se dispună anularea formelor de executare și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpatul, precizează că acesta nu putea viza decât un singur aspect - cel cu privire la care instanța s-a pronunțat cu privire la menținerea formelor de executare - și apreciază că sunt incidente dispozițiile art.38511pct.9 Cod procedură penală. În acest sens solicită admiterea recursului, casarea deciziei și, potrivit disp.art.38515pct.2 lit. c Cod procedură penală, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru că punctul 9 nu poate fi soluționat decât de instanța a cărei hotărâre se atacă, în rejudecare.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, arată că achiesează concluziilor formulate de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1096/2003, Judecătoria Galația condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,3,4 Cod penal, prin privare de libertate.
În fapt s-au reținut că, la data de 10.03.2000, numiții și au înființat SC ""SRL, cu sediul în Comuna Pechea, județul
Cei doi erau asociați și administratori ai SC "" SRL Pechea, jud G, și aveau cont deschis la Banca Internațională a Religiilor având ambii drept de semnătură.
În primăvara anului 2000, inculpatul s-a prezentat la partea vătămată SNP SA B Sucursala "" V și a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.100/2000. În baza acestui contract, partea vătămată urma să livreze către SC SRL produse petroliere. Plata urma să se facă cu fila CEC, în termen de 15 zile de la livrare
La data de 01.04.2000, între părți s-a încheiat și convenția de plată nr.1748 în care s-a stipulat ca plata să se facă în termen de 15zile de la livrare în tranșe care să nu depășească o tranșă de produs. În convenție s-a arătat că beneficiarul, respectiv SC SRL, a prezentat ca și garanție fila CEC.
La data de 18.04.2000, a emis comanda nr.16 pentru cantitatea de 20.389 kg benzină, în valoare totală de 271.720.407 lei. Pentru plată a fost emisă fila CEC seria - 315 nr -precizându-se pe factură că scadenta a plății "5 zile de la emiterea facturii". La rubrica "mijloc de transport" a fost menționat numele martorului, cu auto VN -126. La momentul la care inculpatul a lăsat fila CEC și a ridicat marfa, a asigurat-o pe martora, director economic la partea vătămată că are disponibil în cont.
După cele 15 zile de la livrare, reprezentanții legală ai părții vătămate au introdus fila CEC pentru plată. Fila CEC a fost refuzată la plată pentru lipsă parțială de disponibil. A fost decontată pentru doar suma de 5.024.000 lei, fiind refuzat restul de 266.696.407 lei. Reprezentanții legali ai părții vătămate au arătat că au încercat să-i contacteze pe cei doi, însă aceștia nu au putut fi găsiți.
Hotărârea a rămas definitivă și s-a dispus emiterea formelor de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel peste termen inculpatul arătând că a lipsit la toate termenele de judecată acordate de prima instanță cat și la pronunțarea hotărârii, deoarece nu a fost legal citat.
Tribunalul Galați prin decizia penală nr.248/2008, a admis apelul peste termen formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1096/2003 a Judecătoriei Galați, pe care a desființat-o în totalitate și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
A constatat că inculpatul este arestat în executarea mandatului nr.1510/2003 emis în baza sentinței penale apelate și a menținut formele de executare ale acestei sentințe.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal inculpatul, care apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală în ceea ce privește menținerea stării sale de arest în cauza dedusă judecății, după desființarea acesteia cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Analizând cauza prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Chiar dacă acest motiv nu se încadrează în cazurile de recurs strict prevăzute de lege, Curtea îl apreciază ca fiind pe deplin admisibil deoarece starea de arest a inculpatului-recurent este nelegală, din următoarele considerente:
- prin hotărârea instanței de fond rămase definitive nr.1096/2003 s-au emis formele de executare, respectiv mandatul de executare nr.1510/2003 al Judecătoriei Galați.
În baza acestui mandat s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare.
Tribunalul Galați, în condițiile în care a admis apelul peste termen al inculpatului și a dispus desființarea sentinței penale 1096/2003 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, avea obligația ca, din oficiu, să dispună și anularea mandatului de executare nr.1510/2003, emis în baza acestei hotărâri, care, fiind desființată, nu mai există și nu își mai produce efectele.
Neprocedând în acest mod, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, inculpatul rămânând arestat în baza hotărâri judecătorești desființate în totalitate.
Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de inculpatul și, în rejudecare, se va dispune punerea acestuia de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare emis în baza sentinței penale desființate de instanța de apel, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Va dispune, de asemenea, și anularea mandatului de executare nr.1510/2003 emis în baza sentinței penale nr.1096/2003 a Judecătoriei Galați deoarece hotărârea în baza căreia s-a emis acest act nu mai există.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 15.10.1950 în comuna Pechea, județul G, domiciliat în sat Vidra, comuna Vidra, județul V, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva deciziei penale nr.248/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- (sentința penală nr.1096/04.04.2003 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr.15247/2002).
Casează în parte decizia penală nr.248/2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare nr.1510/2003 din 07.05.2003 emis în baza Sentinței penale nr.1096/2003 a Judecătoriei Galați dacă nu este arestat în altă cauză.
Dispune anularea mandatului de executare nr.1510/2003 emis în baza Sentinței penale nr.1096/2003 a Judecătoriei Galați.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /03.06.2008
Tehnored. -/ 2 ex./13.06.2008
Fond: /Apel:,
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru