Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.355
Ședința publică de la 14 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
JUDECĂTOR 2: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 3: Monica Vadana
*
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentant de PROCUROR -
*
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de partea civilă "", împotriva deciziei penale nr.102/AP din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru recurentă consilier juridic, lipsă fiind intimatul-inculpat, pentru care a răspuns avocat oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic, pentru recurentă, a depus motivele de recurs în scris.
Avocat, pentru intimat, a precizat că a luat cunoștință de motivele de recurs invocate în scris.
Nefiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentă, a solicitat admiterea recursului, în temeiul art.3859pct.17, 18 Cod pr.penală și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-inculpat, a solicitat analizarea recursului doar raportat la motivele prev.de art.3859al.3 Cod pr.penală, întrucât motivele de recurs nu au fost depuse în termen. A solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, decizia recurată fiind legală și temeinică.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 751 din 28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, s- dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, și, în această încadrare juridică și a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 lit. c art. 76 lit. e Cod penal, art. 80 Cod penal, la pedeapsa de 5 luni închisoare. În temeiul art. 81 și 82 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o perioada de 2 ani și 5 luni, iar în temeiul art. 359 Cod procedură penală, s- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală, art. 998, 999 Cod civil, s-au admis acțiunile civile promovate în cauză și a fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume, reprezentând daune materiale, astfel:
- " " P N, suma de 4.782,45 lei;
- "" P suma de 12.316,08 lei, sumă ce va fi reactualizată cu dobânda legală la data executării;
- " " Roșie, suma de 4459,13 lei, la care se vor adăuga penalități de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere;
- " NT" P N, suma de 10.182,65 lei;
- " Internațional" B, suma de 9910,39 lei;
- " Unit Com" P N, suma de 2486,73 lei, la care se vor adăuga penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
S-a luat act de faptul că părțile vătămate " Computers" P N, "" P N, " și Compania" P N, "" P N nu s-au constituit părți civile în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asociat unic și administrator al este. Aceasta a încheiat o procură. prin care 1-a mandatat pe inculpatul. să emită acte de dispoziție, administrare și conservare cu privire la patrimoniul "" ( 200). Principalul obiect de activitate al acestei societăți comerciale, a fost cea de comerț, în baza căreia au fost desfășurate mai multe activități economice, de la înființare și până la data de 27.06.2005, când societatea comercială a intrat în interdicție bancară. Inculpatul a avut specimen de semnătură în bancă pentru desfășurarea activității de emitere de file cec, aceasta fiind principala modalitate de plată la termenul scadent. Inculpatul nu a avut nici o calitate în cadrul acestei societăți comerciale, dar acesta a ridicat materiale de la diferiți furnizori, fără ca ulterior să achite contravaloarea acestora.
În perioada iulie - septembrie 2005, mai multe instituții bancare și părți vătămate, au sesizat Inspectoratul de poliție al județului N, cu privire la faptul că "", prin reprezentantul său legal, a emis un număr de 12 file cec. în favoarea unui număr de 10 agenți economici, file cec ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în cont, după cum urmează:
La data de 27.06.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 306/-/27.05.2005, în favoarea " Computers" P N, în valoare de 790 lei, reprezentând mijlocul de plată a unor componente electronice achiziționate cu factura fiscală nr. -/17.06.2005. În momentul în care beneficiarul cecului l-a introdus la Banca Comercială " ", în vederea decontării, acesta a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil în cont, societatea fiind, totodată, în interdicție bancară pe o perioadă de un an de zile, începând cu data de27.06.2005( 14 ). La data de 16.04.2007, inculpatul a achitat integral prejudiciul, motiv pentru care, reprezentantul firmei creditoare, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (18, 20 ).
2. La data de 4.07.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 306/-/4.07.2005, în valoare de 2.430 lei, în favoarea "" P N, reprezentând contravaloarea unei centrale termice, achiziționată cu factura fiscală nr. -/30.06.2005. Ulterior, centrala termică a fost vândută de către "" către " C Com" P N, cu suma de 2.467,5840 lei. Deși suma a fost încasată integral de către inculpatul de la cumpărător, acesta nu a mai achitat debitul către societatea furnizoare. La data de 16.04.2007, inculpatul a achitat integral suma către "" P N, motiv pentru care, reprezentantul acestei societăți comerciale, nu s-a constituit parte civilă.
3. La data de 23.06.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 306/-/23.06.2005, în valoare de 4358,800 lei, în favoarea " și Compania" P Fila a fost girată ulterior către "" P În momentul în care a fost introdusă la plată, fila cec a fost refuzată ca urmare a lipsei disponibilului în cont. În cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat integral prejudiciul, motiv pentru care "" P N și " și Compania" nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
4. La data de 30.06.2005, inculpatul a emis fila cec 306/-/30.06.2005, în valoare de 3.271,90 lei, iar la data de 15.07.2005, a emis fila cec, seria - 306/-/15.07.2005, în valoare de 1.423,50 lei, în favoarea " " P N, reprezentând contravaloarea unor materiale care au fost ridicate de această dată de către. Filele cec au fost refuzate la plată, astfel încât " " P N, s-a constituit parte civilă cu suma de 4.694,40 lei.
5. La data de 18.07.2005, inculpatul a emis fila cec - 306/- /18.07.2005, în valoare de 2.340,53 lei, iar la data de 26.07.2005 a emis fila cec seria - 302 nr. -/26.07.2005, în valoare de 10.817,87 lei, în favoarea "" P, reprezentând contravaloarea unor materiale furnizate de către aceasta. Filele cec au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13.158,40 lei.
6. La data de 27.06.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 313 nr. - din 27.06.2005, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. -/02.06.2005, în favoarea "" P N, în sumă de 777 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale de construcții. Fila cec a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, societatea comercială fiind în interdicție bancară. În cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat integral prejudiciul, astfel încât "" nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
7. La data de 27.06.2005, inculpatul a emis fila cec seria - nr.313 nr. -/27.06.2005, în favoarea " ", în valoare de 4459,13 lei, reprezentând contravaloarea unor produse. Fila cec a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, societatea comercială fiind în interdicție bancară. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 4459,13 lei.
8. La data de 27.07.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 302 nr. -/27.06.2005, în favoarea " NT" P N, în valoare de 10.182,65 lei, reprezentând contravaloarea unor produse achiziționate de la această societate comercială. Fila cec a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, societatea comercială fiind în interdicție bancară. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.182,65 lei.
9. La data de 19.09.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 302 nr. -/19.09.2005, în favoarea " Internațional" B, în valoare de 9910,39 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale achiziționate de la această societate comercială. Fila cec a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, societatea comercială fiind în interdicție bancară. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9910,30 lei.
10. La data de 30.06.2005, inculpatul a emis fila cec seria - 306 nr. -/30.06.2005, în favoarea " Unit Com" P N, în valoare de 2486,73 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale achiziționate de la această societate comercială cu factura fiscală nr. -/13.06.2005. Fila cec a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, societatea comercială fiind în interdicție bancară. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că partea vătămată s- constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2486,73 lei. S-a mai reținut că prejudiciul total cauzat prin emiterea celor 12 file cec, fără acoperire în bancă, este în sumă de 53.247,97 lei, din care inculpatul a achitat suma de 7.565,80 lei.
În instanță s-a prezentat inculpatul, care a fost asistat de apărător ales și a arătat că recunoaște faptele săvârșite, însă că nu a emis nici un cec după ce a intrat în interdicție bancară; că fila cec pe care a emis-o în favoarea " și Compania" P N și girată ulterior în favoarea "" P N, a fost introdusă la plată, și întrucât nu avea disponibil în cont, societatea a intrat în interdicție bancară, astfel că toate filele cec deja emise au fost refuzate la plată; că a făcut eforturi pentru a achita sumele restante, însă nu a reușit să le achite, în totalitate, deoarece nu a reușit să recupereze, la rândul său, toate sumele pe care alți debitori i le datorau; că este de acord să despăgubească părțile civile. În apărare, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar decizia nr.74/R/2000 a Curții de Apel Brașov, decizia nr.24/1999 a Curții Constituționale, cerere de scutire a plății amenzii judiciare, acte medicale, alte acte ( 234-244 dosar), proba cu martorii, și și proba cu expertiză contabilă.
Prima instanță a admis, în parte, probele solicitate și a dispus audierea martorilor și, și a respins proba cu martorul și proba cu expertiză contabilă, apreciindu-le ca nefiind utile cauzei, față de teza probatorie propusă. La termenul din 10.06.2008, instanța a respins cererea de înlocuire a martorului, cu martorul.
Partea civilă "" PNa solicitat audierea martorului u și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie filă cec, cerere de consultare, practică judiciară (197-204, 245-254 dosar).
Prim instanță, din oficiu, a dispus audierea reprezentanților părților vătămate și civile, precum și a martorilor din lucrări, după cum urmează: (190 dosar), (195 dosar), (194 dosar), (221 dosar), G (143 dosar), G (193 dosar), (191 dosar), (196 dosar).
La termenul din 10.06.2008, inculpatul, prin apărător, a invocat excepția nulității absolute a urmăririi penale, motivat de faptul că inculpatului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală. Instanța a respins, ca tardivă, excepția, cu motivarea că excepția invocată este relativă, nefăcând parte din excepțiile absolute prevăzute de art. 197 alin.2 Cod procedură penală. Așa fiind, excepția trebuia invocată, potrivit art. 197 alin.4 Cod procedură penală, la primul termen de judecată, cu procedura completă, iar nu după acest moment, după ce inculpatul a fost audiat și a propus probe în apărare, probe ce au fost încuviințate și a discutat probele solicitate de părțile adverse. De altfel, excepția nu era întemeiată nici pe fond, atâta timp cât față de inculpat fusese pusă în mișcare acțiunea penală la 13.04.2007 (7 ), iar materialul de urmărire penală i-a fost prezentat la 16.04.2007 de către organele de cercetare penală (350 ).
Prim instanță, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 215 alin.4 Cod penal, constituie infracțiunea de înșelăciuneemiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului. Textul legal a avut în vedere, astfel cum s-a subliniat în teoria și practica judiciară, emiterea unui cec valid, în condiții legale, cu observarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în această materie. În cazul de față, astfel cum rezultă din întregul material probator, inculpatul a adus la cunoștința reprezentanților părților vătămate și civile faptul că la momentul emiterii instrumentelor de plată, nu dispune de provizia necesară valorificării acestora. li se aducea la cunoștință acest fapt, aceștia acceptând postdatarea instrumentelor de plată tocmai pentru ca între timp, din punerea în operă a produselor și încasarea unor sume de la beneficiari, inculpatul să aibă posibilitatea aprovizionării contului cu sumele necesare.
Așa fiind, inculpatul nu a indus în eroare părțile vătămate și civile, atâta timp cât a adus la cunoștința acestora faptul că la momentul emiterii instrumentelor de plată, nu dispune de provizia necesară valorificării lor, coroborat cu faptul că în mai multe cazuri, ulterior refuzării la plată a cecurilor, inculpatul a achitat în tot, sau în parte, datoriile către furnizori plătind cu numerar restanțele. Potrivit deciziei în interesul legii nr.9/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prev. de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934, iar nu cea prev. de art. 215 alin.4 Cod penal.
În lumina considerentelor de mai sus, prima instanță a reținut că încadrarea corectă a faptelor săvârșite de către inculpat este cea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, inculpatul emițând, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cecuri fără a avea la tras disponibil suficient.
La individualizarea și dozarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72. Cod penal, respectiv prevederile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social mediu al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, care nu a mai săvârșit fapte penale. Pe baza acestor considerente, instanța a apreciat că scopul general al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni poate fi realizat doar aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.
Față de faptul că inculpatul a depus eforturi pentru a acoperi măcar în parte, prejudiciile și a avut o comportare sinceră pe parcursul urmăririi penale și al judecării cauzei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c, art. 76 lit. e Cod penal și a redus pedeapsa sub minimul prevăzut de lege, aceasta fiind dozată în vederea reeducării inculpatului, chiar dacă infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, în cauză fiind aplicabile și dispozițiile art. 80 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că scopul preventiv - educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executarea efectivă, că nu se impune scoaterea inculpatului din mediul familial și social și plasarea lui în mediu închis, ținând cont de faptul că este la primul contact cu legea penală și are și grave probleme de sănătate, motiv pentru care în temeiul art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 Cod penal, a stabilit termenul de încercare. Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că inculpatul este de acord să dezdăuneze părțile civile cu sumele pretinse de acestea, achiesând, astfel, la pretențiile formulate. Cum latura civilă este guvernată, în principal, de principiul disponibilității, chiar în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni de pericol, și apreciind ca întemeiate acțiunile civile în baza înscrisurilor dosarului și recunoașterilor inculpatului, în temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală, art. 998, 999 Cod civil, a admis acțiunile civile promovate în cauză și a obligat pe inculpat să plătească părților civile, următoarele sume reprezentând daune materiale: " " P N, suma de 4.782,45 lei, "" P N, suma de 12.316,08 lei, sumă ce va fi reactualizată cu dobânda legală la data executării, " " Roșie, suma de 4459,13 lei, la care se vor adăuga penalități de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, " NT" P N, suma de 10.182,65 lei, " Internațional" B, suma de 9910,39 lei, " Unit Com" P N, suma de 2486,73 lei, la care se vor adăuga penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
S-a luat act de faptul că părțile vătămate " Computers" P N, "" P N, " și Compania" P N, "" P N nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, partea civilă "" P N și inculpatul.
Partea civilă "" PNa criticat sentința pentru nelegalitate, deoarece, în mod greșit s-a reținut că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 Cod penal, ci acelea ale infracțiunii de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934. Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză (declarațile martorilor și u, precum și declarația inculpatului), la data emiterii filelor cec, acesta nu a adus la cunoștința părților civile lipsa disponibilului în cont, în momentul predării instrumentelor de plată, ci a anunțat ulterior beneficiarii cecului despre această situație. Totodată, filele cec au fost emise pentru achitarea mărfurilor achiziționate și nu pentru garantarea plății acestora, astfel că ne aflăm în prezența infracțiunii continuate de înșelăciune, prevăzută de art. 215 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. De asemenea, inculpatul a refuzat să plătească prejudiciul produs, susținând că, deși a dispus de resurse financiare, a investit în utilaje forestiere, ceea ce dovedește reaua credință a acestuia.
Inculpatul nu a motivat, în scris, apelul și, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță să-l susțină. Apărătorul din oficiu al inculpatului, oral în fața instanței, a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, în raport de circumstanțele sale personale și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare a acesteia.
Tribunalul Neamț prin decizia penală nr.102/a/19.03.2009 în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 751 din 28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, a desființat în parte sentința atacată, numai cu privire la acțiunea civilă alăturată procesului penal și, rejudecând cauza, în fond, a respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile P N, P N, Roșie, NT P N, Internațional B, Unit Com P
S-a înlăturat mențiunea că părțile vătămate Computers P N, P N, și Compania P N și P N nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-au menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă P N, împotriva aceleeași sentințe și în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligată partea civilă P N să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Instanța de apel a considerat că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, a dat o încadrare juridică legală faptelor și a reținut vinovăția inculpatului, pe baza unor probe certe, legal administrate și temeinic apreciate.
Din actele și lucrările dosarului, analizând probatoriul administrat in cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv sesizările și relațiile furnizate de către Banca Comercială " " - Sucursala P N, și Banca Transilvania, cererile de înscriere a refuzului bancar, filele cec mai sus arătate, declarațiile administratorilor sau reprezentanților societăților comerciale, părți vătămate și civile în cauză, date pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, declarațiile martorilor date pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, declarațiile martorului u, dată în fața instanței și declarațiile inculpatului date pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, a rezultat că acesta din urmă a fost împuternicit de, asociat unic și administrator al, să emită acte de dispoziție, administrare și conservare, cu privire la patrimoniul "", conform procurii autentificate sub nr.2978/18.10.2004, a avut specimen de semnătură în bancă, pentru a putea emite cecuri, aceasta fiind principala modalitate de plată în cadrul tranzacțiilor comerciale efectuate.
În perioada iulie - septembrie 2005, inculpatul, în calitate de reprezentant legal al "", a emis un număr de 12 file cec în favoarea unui număr de 10 agenți economici, file cec ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în cont. În momentul emiterii cecurilor, inculpatul a adus la cunoștința reprezentanților părților vătămate că nu dispune de provizia necesară valorificării acestora, aceștia acceptând postdatarea instrumentelor de plată, tocmai pentru ca, între timp, din valorificarea produselor achiziționate și încasarea unor sume de bani, să aibă posibilitatea aprovizionării contului cu sumele necesare.
Instanța de fond corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală și a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal. Potrivit dispozițiilor art. 215 al. 4 Cod penal, emiterea unui cec asupra unei instituții de credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune. Pentru existența acestei infracțiuni, este necesar să existe intenția de a induce în eroare partea vătămată. Or, în cauză, în condițiile în care reprezentanții părților vătămate au fost încunoștiințați de inculpat, în momentul emiterii cecurilor, că nu dispune de provizia necesară valorificării lor, acceptând să se treacă o altă dată a emiterii cecului, nu există o activitate de inducere în eroare din partea inculpatului.
Mai mult, ulterior refuzării la plată a cecurilor, inculpatul a achitat, în totalitate sau în parte, prejudiciile cauzate părților vătămate. Potrivit deciziei în interesul legii nr.9/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prev. de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934, iar nu cea prevăzută de art. 215 alin.4 Cod penal.
În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere toate criteriile de individualizare înscrise în art. 52 și 72 Cod penal, ținând seama de gradul de pericol social al faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, persoana inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Față de pericolul social mediul al faptelor comise, de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de poziția sa sinceră și de regret, în cursul procesului penal, precum și de stăruința depusă de a acoperi măcar o parte din prejudiciul cauzat, pedeapsa de 5 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării este legală și temeinică și nu se impune reducerea sau majorarea ei.
S-a reținut că entința atacată este nelegală, însă, sub aspectul laturii civile a cauzei.
Având în vedere faptul că infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 este o infracțiune de pericol și nu o infracțiune de rezultat, acțiunile civile formulate în cauză sunt inadmisibile și, în temeiul art. 346 Cod procedură penală, se impune respingea lor, ca atare. Astfel a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. 43 din 13.10.2008.
Urmare respingerii acțiunilor civile, ca inadmisibile, se impune și înlăturarea mențiunii că părțile vătămate Computers P N, P N, și Compania P N și P N nu s-au constituit părți civile în cauză
În cauză a declarat recurs partea civilă "" reiterând aceleași motive ca la apel și solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune și implicit obligarea la daune materiale.
Recursul declarat este nefondat.
Curtea analizând probatoriul administratîn cauză constată că primele instanțe au reținut corect situația de fapt și au dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei inculpatului, în raport cu care acțiunea civilă este inadmisibilă. Din problele dosarului rezultă că reprezentanții părților vătămate au fost încunoștiințați de inculpat, în momentul emiterii cecurilor, că acesta nu dispune de provizia necesară valorificării lor, acceptând să se treacă o altă dată a emiterii cecului, nu există o activitate de inducere în eroare din partea inculpatului.
Față de aceste aspecte, Curtea n baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen va respinge ca nefondat recursul declarat de "" G împotriva deciziei penale nr.102/AP/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.
În baza art.189 pr.pen, onorariul apărătorului din oficiu - av., din cadrul Baroului B în sumă de 200 lei, se suportă din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen se va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct.1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de SC "" SRL G împotriva deciziei penale nr. 102/AP/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.
În baza art. 189 p C.P.P. onorariul apărătorului din oficiu- avocat, din cadrul Baroului B, în sumă de 2oo lei, se suportă din fondul C și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. recurenta la 35o de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 14 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. /
Red.
Tehnored. / 25.05.2009
2 ex.
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene, Gabriel Crîșmaru, Monica Vadana