Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
românia
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 37/ DosAR nr-
Ședința publică din 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean președinte de secție - - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 120/S din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 15 iunie 2009.
E
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 120/S/7.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap la art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,3,4 și 5 Cod penal și respectiv art. 215 alin 1,3 și 5 Cod penal.
Au fost respinse acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal de către părțile civile și Industrial SRL ( fostă SRL).
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea procesului penal în prima instanță să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între partea civilă și numitul au intervenit o serie de "înțelegeri comerciale" ce au condus la săvârșirea faptelor ce formează obiectul prezentei cauze penale.
Astfel cele două persoane indicate au convenit în sensul ca societățile părții civile - respectiv SC " Com Industrial" SA și SC " " SRL - să livreze, societăților comerciale nominalizate de, diverse produse din "domeniul industriei și electric" ( fila 148 )ce erau cuprinse într-un catalog deținut de.
Tribunalul a reținut că părții civile i-a fost indusă de către convingerea că tratează cu un partener de afaceri serios, în acest sens fiind folosite de către inclusiv aluzii la anumite conexiuni ce le-ar fi avut în sfera politică ( martor - fila 211 dosar instanță ).
În contextul înțelegerii dintre cei doi numitul l-a anunțat pe să pregătească "marfa" pentru o societate din P neamț - fără ca numele acesteia să-i fie comunicat părții civile - sens în care acesta din urmă a achiziționat marfa, ce urma a fi "intermediată" de către, de la SC " Metal " SA în valoare de 3.720.883.670 rol care, la data de 18.05.2004, a fost transportată în locul indicat de către în localitatea, sat, județul N unde a fost descărcată.
Tribunalul reține de asemenea că inițial nu a primit nici un mijloc de plată înțelegerea cu fiind că plata să fie făcută după alte transporturi de plăcuțe vidia către societatea indicată de.
Tribunalul va mai reține că, în urma înțelegerii "comerciale" între și, acesta din urmă a fost anunțat, la data de 27.05.2004, de către să efectueze un transport de plăcuțe vidia la SC "" SRL I, transport ce a fost încredințat numitului căruia i-a fost indicat că la momentul predării mărfii va primi 5 file cec în valoare de 4.000.000.000 rol.
Conform celor stabilite între și, martorul a predat marfa celor pe care trebuia să-i întâlnească ca și reprezentanți ai SC "" SRL ocazie în care s-au completat două facturi fiscale în valoare totală de 3.344.019.000 rol în schimbul cărora a primit un plic în care se aflau 5 file cec ce finalmente au ajuns la partea civilă.
Tribunalul va mai reține că - tot potrivit înțelegerii existente între și - au mai fost efectuate de către partea civilă și alte livrări de plăcuțe vidia către SC "" SRL I - la datele de 30.05.2004 și 01.06.2004 - totalul mărfii livrate fiind de 5.817.440 rol.
Filele cec primite de către au fost ulterior girate de către partea civilă către alte societăți - SC "" SA, SC "" SA, SC " Com " SRL B - dar și numitului, pentru executarea unor alte obligații ce îi incumbau părții civile, însă în momentul introducerii la plată a acestora au fos refuzate datorită "lipsei totale de disponibil" în conturile SC "" SRL
În sfârșit tribunalul reține că toate filele cec ce formează obiectul prezentei cauze au fost semnate de inculpatul - aceasta fiind singura tangență, cel puțin așa reieșind din ansamblul probelor administrate în prezentul proces penal, a inculpatului cu "relațiile comerciale" dintre și - cetățean din Republica M care, în urma unui anunț dintr-un ziar local, a achiziționat scriptic SC "" SRL I de la numitul între aceștia încheindu-se actele necesare la un birou avocațial la data de 20.05.2004.
Esențial de observat în această cauză penală - în acest sens fiind inclusiv cele reținute în rechizitoriu ce face o descriere amplă a relațiilor comerciale dintre și referirile la inculpatul fiind total adiacente și rezumându-se la faptul că acesta a semnat filele cec ce s-au dovedit finalmente a nu avea acoperire bancară - este faptul că, permanent, contractele "comerciale" ce au condus la formarea prezentului dosar au avut loc între și în acest sens fiind cvasitotalitatea probelor administrate în cauză.
Astfel partea civilă a arătat constant că el a făcut "afaceri" exclusiv cu ( filele 147 și următoarele ) care a acționat faptic în numele SC "" SRL - "în toate discuțiile cu acesta mi-a spus că SC "" SRL este o firmă serioasă cu posibilități" ( filele 153 bis p ) și care i-a "întărit convingerea că este o persoană importantă" ( fila 148 ) arătând fără echivoc, că nici nu îl cunoaște pe inculpatul ( fila 153 bis ).
Tribunalul a observat că în același sens este ansamblul probator administrat în cauză - exemplificativ declarații martor ( fila 179 ), declarații martor ( fila 224 ), declarații martor ( fila 227 ) și chiar declarații martor ( fila 268 ) sau înscrisul în formă autentică existent la fila 270 ) - ce conturează, fără echivoc, faptul că martorul a controlat efectiv SC "" SRL I, pe care a achiziționat-o de la, folosindu-se însă ca și "acoperire" de o persoană fără nici un fel de aptitudini comerciale - inculpatul - care, în schimbul unei sume modice și unui anunț dintr-un ziar, a acceptat să preia scriptic societatea indicată și să semneze înscrisurile ce i-au fost puse în față - printre care filele cec ce formează obiectul prezentei cauze - fără a conștientiza potențialele consecințe juridice ale faptelor sale.
de relevante în cauză sunt declarațiile martorului, avocat în Baroul Brașov, care nici el nu îl cunoaște pe inculpatul - ca de altfel cvasitotalitatea persoanelor audiate în cauză - ce au relevat " ar trebui să fie în boxă în sensul că trebuia să fie inculpat în această cauză. Am aproape convingerea ca un jurist vechi că în prezenta cauză a preluat marfa și s-a folosit de inculpatul doar ca o "fațadă", efectiv afacerile fiind încheiate de " etc. ( fila 211 dosar instanță ).
Așa cum se arată constant în practica și literatura juridică în materie, infracțiunea vizată de art. 215 Cod penal - inclusiv în forma avută în vedere de aliniatul 4 - se poate săvârși, din punct de vedere al laturii subiective, doar în forma intenției directe în sensul că făptuitorul realizează că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă rezultat pe care tocmai îl urmărește prin acțiunile sale ilicite.
Relativ la situația de fapt, pe larg descrisă anterior, tribunalul nu poate reține că, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acestei fapte sens în care urmează a se dispune achitarea sa, văzând art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru ambele infracțiuni de "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave" pentru care a fost trimis în judecată.
Tribunalul a observat de asemenea că a se dispune în prezenta cauză condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave" - inculpat care este cetățean străin și nu a fost niciodată audiat în cauză - în contextul ansamblului probator existent la dosar, apare ca excesiv și în contra "bunului simț juridic" ce trebuie să se constituie în fundamentul oricărei soluții pronunțate de către o instanță de judecată.
Instanța de fond a arătat că nu poate reține în sarcina inculpatului nici săvârșirea vreunei infracțiuni vizate de art. 84 din Legea 59/1934 ce presupune, exemplificativ, cunoașterea de către făptuitor a posibilităților sale financiare - în situația avută în vedere de art. 84 pct. 2 - ori inculpatul din prezenta cauză nu a cunoscut nici un moment dacă "a avut la tras disponibilul suficient" și nici "nu a dispus, în total sau în parte, de disponibilul avut" astfel cum o impune textul incriminator.
Față de considerentele pe larg expuse anterior - paguba fiind cauzată de numitul care și-a și asumat acest lucru inclusiv printr-un act încheiat în formă autentică ( fila 270 ) - tribunalul a respins acțiunile civile exercitate în cauză de părțile civile și SC " Industrial" SRL ( fostă SC " " SRL ).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov criticând-o pentru nelegalitate și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,3,4 și 5 Cod penal în art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 privind emiterea de CEC-uri ca mijloace de plată în scopul stingerii datoriilor comerciale contractate și condamnarea inculpatului pentru această din urmă infracțiune. De asemenea s-a solicitat de către Parchet în apelul formulat schimbarea temeiului achitării pentru cea de-a doua infracțiune de înșelăciune comisă în paguba părții civile SRL din art. 10 lit. d Cod procedură penală în art. 10 lit. Cod procedură penală întrucât în speță este vorba despre o cauză civilă.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov este nelegală întrucât prima instanță și-a fondat soluția doar pe prezumții atunci când a reținut că participarea inculpatului la derularea contractelor comerciale încheiate este pur formală, iar aceste prezumții sunt contrazise de o serie de probe de la dosar; chiar dacă a constatat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal, prima instanță ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică a faptei în art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 întrucât a fost dovedit științific, cu raportul de expertiză grafică efectuat în cauză că cele 5 filele CEC au fost emise de către inculpatul în calitatea sa de asociat unic și administrator al SC SRL iar refuzul lor la plată s-a datorat lipsei disponibilului din contul SC SRL la data introducerii lor în bancă spre decontare.
Analizând sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept și pe baza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, văzând și criticile aduse acestei sentințe de către parchet prin apelul formulat, instanța de apel constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Este adevărat că nici una dintre probele de la dosar nu relevă împrejurarea că inculpatul în calitate de administrator la SRL I ar fi intrat în legătură cu, reprezentant al firmei C și nici nu rezultă că aceștia s-ar fi întâlnit vre-o dată sau ar fi vorbit măcar la telefon.
Tot atât de adevărat este că cele două societăți comerciale: A administrată de și SRL administrată de au intrat în relații comerciale prin intermediul martorului care i-a vorbit atât reprezentantului părții vătămate cât și inculpatului despre avantajele comerciale care pot decurge dintr-o asemenea relație de afaceri.
Cu toate acestea, este cert că inculpatul este cel care a preluat la data de 20.05.2004 Societatea Comercială SRL I de la martorul, devenind astfel asociat și administrator unic al acestei societăți;tot el a preluat actele societății, a înregistrat preluarea societății la Camera de Comerț și Industrie și a deschis cont la BCR Agenția Podul, jud. I fiind singurul care avea drept de semnătură, conform fișei specimenelor de semnătură existente la dosar.
De asemenea chiar dacă martorul a fost cel care a intermediat tranzacția comercială între societățile comerciale A și SRL, comanda pentru marfă este emisă în mod cert de către societatea inculpatului. Marfa comandată a fost livrată de către de la B la I la data de 27.05.2004, transportată fiind de către martorul; acesta din urmă a înmânat reprezentanților SC SRL I 2 facturi fiscale întocmite pentru suma totală de 3.344.019.000 lei vechi primind un plic care conținea 5 file CEC emise de către SRL, semnate și ștampilate; acestea figurau ca fiind emise la 10.08.2004 (fila CEC seria - 300 - în valoare de 1 miliard), 29.08.2004 (fila CEC seria - 300 - în valoare de 500.000.000), 30.06.2004 (fila CEC seria - 300 - în valoare de 1 miliard) și 15.07.2004 ( filele CEC seria - 300 - în valoare de 500.000.000 lei și respectiv - 300 - în valoare de 1 miliard lei).
După primirea filelor CEC reprezentantul A. a girat la data de 28.05.2004 fila CEC - - în valoare de 1 miliard lei vechi în favoarea SC A în vederea achitării unor sume restante pe care societatea o avea către această din urmă societate, urmând ca pentru diferența de sumă să primească marfă de la
Alte trei file CEC au fost girate către două societăți comerciale de care A avea datorii scadente iar ultima a fost girată către o persoană fizică pentru garantarea unui împrumut personal contractat de.
Introduse la plată cele 5 file CEC au fost respinse de unitățile bancare datorită lipsei totale de disponibil din contul SRL
Tot la solicitarea SC, a mai livrat către SRL I la data de 30.05.2004 plăcuțe vidia în valoare de 1.752.060.800 lei și la data de 1.06.2004 același fel de marfă în valoare de 721.206.640 lei vechi, marfă care însă nu a fost achitată în nici un fel de către SRL.
Materialul probator existent la dosar nu relevă, așa cum a reținut și prima instanță existența unei acțiuni de inducere în eroare de către a reprezentanților A B; astfel așa cum am arătat nu s-a întâlnit de loc cu și nici nu au avut vre-o convorbire telefonică în care inculpatul să inducă în eroare reprezentantul SC prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate nici cu ocazia încheierii contractului și nici ulterior.
Cu toate acestea, atât raportul de constatare tehnico științifică nr. 28076 din 21.01.2005 întocmit în cursul urmăririi penale (fila 201-205 dos. ) cât și Raportul de expertiză criminalistică nr. 105/26.05.2009 efectuat din dispoziția instanței de apel d e către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C (filele105-113 dosar C de APEL BRAȘOV ) rezultă fără putință de tăgadă că filele CEC seria - 300 nr. -, - și - (singurele existente la dosar în original care au putut fi expertizate) au fost semnate de către inculpatul.
Apărarea inculpatului, audiat de către instanța de apel prin comisie rogatorie în republica M, care nu a recunoscut comiterea faptelor, arătând că el nu a deținut în România nici o societate comercială și nu a emis nici o filă CEC în favoarea nimănui, nu poate fi primită, atâta timp cât Raportul de expertiză criminalistică nr. 105/26.05.2009 efectuat de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cae xaminat semnătura de pe cele 3 file CEC emise de către SRL și semnătura existentă la rubrica titular cont pe fișa specimenelor de semnătură nr. 32442.07.2004 prin comparație cu semnătura inculpatului de pe declarația dată de acesta în fața autorităților judiciare din Republica M și a dovezii de primire pe care de asemenea semnat-o inculpatul în fața autorităților judiciare din Republic
În atari condiții, apare evident că inculpatul este cel care a semnat cel puțin cele 3 file CEC care au fost expertizate, emise în favoarea A, și întrucât a emis aceste file CEC fără a avea în cont disponibilul necesar, instanța de apel constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934, astfel încât în speță se impune, așa cum a sesizat și parchetul în dezvoltarea motivelor de apel schimbarea încadrării juridice conform art. 334 Cod procedură penală din infracțiunea prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal în 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Văzând însă că cele 5 infracțiuni au fost comise de inculpat la datele de 10.08.2004,29.08.2004,30.06.2004,15.07.2004, date care figurează ca fiind cele ale emiterii CEC urilor, deși acestea au fost în realitate emise, așa cum rezultă din dosar, la data de 27.05.2004 când acestea au fost predate martorului, instanța, văzând pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile menționate (de la 6 luni la 1 an închisoare, precum și dispozițiile art. 122 lit. e și respectiv 124 Cod penal, instanța de apel constată că pentru toate cele 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 a intervenit prescripția răspunderii penale (30.12.2008, 15.01.2009, 10.02.2009 și 29.02.2008); inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal situație în care în speță se impune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală.
2.În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței prev. de art. 1,3 și 5, instanța de apel apreciază că apelul formulat de către parchet este fondat, întrucât, din actele și lucrările dosarului rezultă într-adevăr că în baza comenzii lansate de către către SRL (actualmente Industrial SRL) administrată tot de către, aceasta din urmă a livrat societății inculpatului la data de 2.06.2004 siguranțe bipolare în valoare de 6.949.647.600 lei marfă care însă nu a fost achitată în nici un fel de către SRL.
Față de modalitatea de derulare a faptelor, în mod corect a apreciat prima instanță că inculpatul nu a indus în eroare în nici un fel reprezentanții C, A sau SRL, în speță fiind însă vorba despre litigii cu caracter comercial, astfel încât soluția pe care trebuia să o pronunțe prima instanță era cea de achitare a inculpatului în temeiul art. 11. pct 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală.
Referitor la acțiunile civile exercitate în cadrul acestui proces penal, instanța de apel constată pe de o parte că infracțiunile prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 sunt infracțiuni de pericol astfel încât acțiunea civilă exercitată în cauză prin care se solicită despăgubiri pentru prejudiciile create prin aceste infracțiuni este inadmisibilă.
Potrivit art. 346 alin 4 Cod procedură penală, în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, văzând temeiul achitării, urmează a se lăsa nesoluționată.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală se va admite apelul formulat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 120/S/7.02.2008 pronunțată de către Tribunalul Brașov, pe care o va desființa și rejudecând cauza:
În baza art. 334 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal (parte vătămată Com Industrial A B ) în 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. Cod penal.
Se va respinge ca nefondată cererea formulată de către parchet privind schimbarea a încadrării juridice a faptei din o infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 în 5 infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal comise în concurs real 8cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal) întrucât, spre deosebire de infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 care se consumă în momentul emiterii filei CEC în lipsa disponibilului, ceea ce are drept consecință comiterea atâtor infracțiuni câte file CEC sunt emise, în cadrul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal infracțiunea se consumă în momentul realizării inducerii în eroare cu prilejul încheierii convenției, ori în speță este vorba despre un singur contract, încheiat între A și SRL, indiferent câte file CEC au fost emise pentru plata mărfurilor achiziționate în urma încheierii acestui contract.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934.
De asemenea în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală urmează a fi achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1,3 și 5 Cod penal (parte vătămată SRL- actualmente C Industrial SRL ).
Se va respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată în cauză de către în calitate de reprezentant al C Com Industrial B).
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală va fi lăsată ca nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de către partea civilă SRL - actualmente Industrial SRL
În baza art. 198 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se va plăti Baroului B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 120/S/7.02.2008 pronunțată de către Tribunalul Brașov, pe care o desființează cu privire la modul de soluționare al laturii penale și a celei civile:
Rejudecând cauza:
În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 Cod penal (parte vătămată Com Industrial A B ) în 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. Cod penal.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de către parchet.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea 5 infracțiuni prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1,3 și 5 Cod penal (parte vătămată SRL- actualmente C Industrial SRL ).
Respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată în cauză de către în calitate de reprezentant al C Com Industrial B).
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de către partea civilă SRL - actualmente Industrial SRL
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate
În baza art. 198 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților și se plătește Baroului B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Manuela Filip
- - - -
GREFIER
Pentru - -
aflată în concediu semnează
grefier șef secție -
Red.NH/10.07.2009
Tehnoredact. BD/22.07.2009
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta HădăreanJudecători:Nicoleta Hădărean, Manuela Filip, Daniela Sandu