Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 471/
Ședința publică din 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurent SC SRL, împotriva deciziei penale nr.2 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-parte civilă, intimatul-inculpat, personal și asistat de avocat care substituie pe avocat, lipsind intimații și și intimatele-părți responsabile civilmente.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
S-a procedat la reaudierea intimatului-inculpat, în baza disp.art.1403Cod procedură penală, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-parte civilă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond să se dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Argeș, având în vedere ca un prim motiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. În acest sens, apreciază că infracțiunea de înșelăciune nu poate coexista cu cea prevăzută de legea specială.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare. Astfel, arată că actul de sesizare al instanței reținea și infracțiunea prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, infracțiune cu privire la care, decizia aflată în control judiciar, ca și prima instanță, nu pronunțat nici o soluție.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate. Tribunalul a ignorat principala probă, esențială în cauză și anume declarația inculpatului, ce confirma nașterea unor raporturi contractuale între societatea SC SRL și SC SRL, declarație care se coroborează și cu declarația martorului.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, respectiv proba cu expertiză contabilă care ar fi pus în lumină că în perioada - decembrie 2004 firma intimatului se afla într-o situație economică-financiară dezastruoasă, acesta cunoștea această situație și astfel a contractat un credit bancar pentru a-și asigura sursa pentru plățile curente.
Nu în ultimul rând, un alt motiv de recurs, este acela că instanța a comis eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, în condițiile în care conștiința inexistenței proviziei necesară plății reprezintă unul din elementele de conținut constitutiv ale infracțiunii prev.de art.215 alin.4 Cod penal. Din declarația intimatului rezultă clar că acesta avea un "colaps financiar" și că nu avea disponibil în cont, relatări care au fost ignorate cu desăvârșire de către instanța de apel și care au condus la reținerea unor cu totul alte împrejurări.
În subsidiar, în cazul în care instanța nu împărtășește acest punct de vedere, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și, rejudecând cauza, să se pronunțe o soluție de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infr.prev.de art.215 alin.1,3 și 4 Cod penal, cu obligarea acestuia, în solidar cui partea responsabilă civilmente, la plata sumei menționate în cererea de constituire ca parte civilă, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și la plata cheltuielilor judiciare efectuate până în prezent.
Avocatul, având cuvântul pentru intimatul-inculpat, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea intimatului-inculpat, soluție pe care solicită ca instanța de recurs să o mențină.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Intimatul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de partea civilă.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.1467 din 30 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor și, în consecință, în temeiul art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunile prev. de art. 215 al.1, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 84 al.1 pct.2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, în condițiile art. 33 lit.a Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 215 al.1,3 și 4 Cod penal.
În baza disp.art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art. 10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la 11.09.1966 în P, județul A, domiciliat în P,-, județul A, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune", prev.și ped. de art. 215 al.1, 3 și 4 Cod penal, reclamată de partea vătămată SC "" SRL, cu sediul în comuna, județul
În temeiul disp.art.346 al.2 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă SC "" SRL în procesul penal.
În baza art. 192 pct.1 lit. a și b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă SC "" SRL să plătească statului suma de 300 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr.10059/10.01.2005 la. A, persoana vătămată, în calitate de reprezentant legal al, a solicitat efectuarea de cercetări penale față de făptuitorul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 215 al.1, 3 și 4 Cod penal și art.84 al.1 pct. 2 din Legea 59/1934, susținând în esență că, în temeiul unei convenții verbale încheiată între părți, inculpatul s-a angajat să-i livreze cantitatea de 46 tone motorină, cu prețul în avans de 1.100.000.000 lei ROL, care a și fost achitat. A mai susținut partea vătămată că, la solicitarea acesteia, făptuitorul i-a înmânat fila CEC seria - 300 nr. -, semnată și ștampilată de trăgător și completată cu data scadenței, respectiv 10.12.2004. Întrucât nu și-a îndeplinit obligația de livrare a cantității de motorină, partea vătămată a introdus fila CEC la bancă, spre decontare, aceasta fiind refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, prin rezoluția nr. 113/P/08.12.2005 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev.și ped. de art. 215 al.1, 3 și 4 Cod penal și ale art. 84 al.1 pct. 2 din Legea 59/1934, sub aspectul laturii subiective, în cauză fiind incidente dispozițiile art.249 Cod procedură penală rap. la art.10 lit. Cod procedură penală. Soluția adoptată de procuror a fost contestată de partea vătămată, prin reprezentantul său legal, atât la procurorul ierarhic superior, cât și la instanța de judecată, conform disp.art. 278 și 278/1 Cod procedură penală.
Prin încheierea pronunțată la data de 31.03.2006, Judecătoria Piteștia admis plângerea formulată de partea vătămată împotriva rezoluției nr.113/P/2005, pe care a desființat-o, reținând cauza spre judecare, conform disp.art. 278/1 al. 8 lit. c Cod procedură penală.
Fiind audiat la instanță, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor imputate, susținând că, în temeiul unei convenții verbale, numitul i-a împrumutat suma de 92.000 lei RON iar el i-a lăsat acestuia, cu titlu de garanție a restituirii împrumutului, o filă CEC în alb, necompletată. A mai susținut inculpatul că, potrivit înțelegerii, acesta plătea împrumutătorului o dobândă lunară, nefiind stabilită dată scadentă de restituire a sumei împrumutate.
Partea vătămată a susținut cu ocazia audierii în fața instanței, că între el și inculpatul s-a încheiat o tranzacție comercială verbală, bazată pe încredere, în temeiul căreia inculpatul urma să livreze societății "" SRL cantitatea de 40.000 litri motorină, pentru prețul de 1.100.000.000 lei ROL, sumă care i-a fost achitată în momentul perfectării înțelegerii.
A mai susținut partea vătămată că, fila CEC, completată și semnată de inculpat, urma să fie utilizată în cazul în care acesta nu executa obligația de livrare a combustibilului și că, la momentul primirii filei CEC, nu a cunoscut împrejurarea că nu există provizia necesară în vederea acoperirii, iar inculpatul nu i-a restituit nicio sumă din întregul debit datorat.
In susținerea plângerii, partea vătămată a solicitat instanței administrarea probei testimoniale și cu înscrisuri, iar inculpatul, în apărare, a propus proba cu acte.
Referitor la administrarea probei cu expertiza financiar-contabilă solicitată de partea vătămată prin apărător, instanța de fond a apreciat inutilitatea acesteia, întrucât din elementele probatorii admise a rezultat, fără echivoc, absența situației premisă prevăzută de art.215 al. 3 teza a II-a Cod penal, respectiv existența unui contract care să preceadă elementului material al infracțiunii de înșelăciune.
În urma analizării materialului probatori administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin încheierea pronunțată în data de 04.03.2005 în dosarul nr. 2372/2005, Judecătoria Piteștia dispus încuviințarea executării silite, solicitate de creditorul SC SRL, având ca obiect poprirea sumelor datorate debitorului SC SRL P, de către toate băncile din P în calitate de terți popriți, pentru recuperarea sumei de 1.100.000.000 lei ROL ( fila 33, dosar urmărire penală). popriți au emis adrese de înființare a popririi, (filele 35-38 dosar urmărire penală), iar prin Nota de relații nr. 542/7461/21 decembrie 2004, - Sucursala Pac omunicat organelor de cercetare penală incidentele majore produse cu CEC de către SC SRL.
Raportul de expertiză grafică nr. 34631/13.07.2005 întocmit în faza de urmărire penală, a concluzionat că semnătura de la rubrica " trăgătorului" din fila CEC Seria - 300 nr. -, a fost executată de inculpatul.
La data de 13.12.2004, BCR-Sucursala Aac omunicat că SC SRL este declarat în interdicție bancară în perioada 13.12.2004-13.12.2005.
Potrivit încheierii nr. 207/276.01.2000, pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă A, SC SRL, al cărei administrator era inculpatul, avea ca obiect de activitate, comerțul cu amănuntul, transporturi rutiere de mărfuri, depozitări și manipulări.
Martorul, a declarat că SC SRL, în perioada 2001-2004, când a întocmit evidența contabilă a acesteia, nu a încheiat niciodată contracte cu SC SRL și că nu a comercializat vreodată carburant.
Afirmațiile martorului, în sensul că a asistat nemijlocit la încheierea unei tranzacții verbale între inculpat și, prin care primul urma să cumpere o cantitate de motorină de la SC SRL, lăsând ca mijloc de plată o filă CEC reprezentantului societății vânzătoare, au fost înlăturate de instanța de fond cu motivarea că nu sunt susținute de nici un alt element probatoriu administrat în caz, din încheierea de autorizare a funcționării SC SRL, coroborată cu depoziția martorului, rezultând o situație de fapt contrară.
A mai reținut instanța de fond că, reprezentantul părții vătămate nu a produs vreun înscris-contract sau factură, care să materializeze termenii înțelegerii pretins a fi fost încheiate între acesta și inculpat, iar actele emise de instanță, regăsite în dosarul de urmărire penală atestă declanșarea, de către creditor, a procedurii executării silite, prin învestirea cu titlu executoriu a filei CEC fără acoperire.
Pentru realizarea elementului material al infracțiunii prev. de art. 215 al.3 Cod penal, inducerea în eroare este determinantă la încheierea sau executarea contractului. În acest caz, situația premisă este constituită din împrejurarea că elementul material trebuie să fie precedat de existența unui contract.
Față de cele mai sus expuse, instanța de fond a dispus în temeiul art.414/2 al.2 Cod procedură penală, raportat la decizia nr. IX/24.10.2005 pronunțată de, schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracțiunea prev. de art. 215 al. 1, 3 și 4 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal și din infr. prev. de art. 84 al.1 pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, în condițiile art.33 lit. a Cod penal, în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1, 3 și 4 Cod penal, faptă pentru care s-a dispus achitarea cu motivarea că nu sunt întrunite sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele prevăzute de lege pentru a se constitui în infracțiune.
Relativ la pretențiile civile formulate de partea civilă în procesul penal, s-a constatat că sunt nefondate, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei fapte delictuale a inculpatului și a legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins a-i fi fost produs și fapta imputată.
Apelul declarat de partea civilă prin care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului și a greșitei respingeri a acțiunii civile susținând că din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev.și ped. de art.215 alin.1, 3 și 4 din Codul penal, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.2 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că judecătoria a stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și tot în mod corect stabilit că fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 215 alin.1, 3 și 4 din Codul penal, dispunând achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a, rap.la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei fapte delictuale a inculpatului și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul pretins a fi fost produs părții civile și fapta pentru care inculpatul a fost cercetat, și, în consecință, a respins acțiunea civilă promovată de partea civilă SC SRL.
Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă SC SRL, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,
( caz de casare prev.de art.385/9 alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală). S-a susținut că în ipoteza nereținerii răspunderii penale cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 alin.4 din Codul penal, simpla emitere a unui CEC fără a avea la tras disponibilul necesar reprezintă infracțiunea prev. de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, infracțiune pentru săvârșirea căreia, în caz extrem se impunea condamnarea inculpatului;
- instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare ( caz de casare prev. de art.385/9 pct.10 din Codul d e procedură penală). S-a susținut că, deși actul de învestire a instanței și anume, încheierea din data de 31.03.2006, prin care Judecătoria Piteștia admis plângerea formulată în condițiile art.278/1 din Codul d e procedură penală și a reținut cauza spre rejudecare, reținea și infracțiunea prev.de art.84 alin.1 pct.-2 din Legea nr.59/1934. tribunalul ca instanță de control judiciar, ca de altfel și instanța de fond, nu a pronunțat nici soluție cu privire la această faptă penală;
- instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, ( caz de casare prev.de art.385/9 pct.10 teza a II-a din Codul d e procedură penală). S-a susținut că instanțele de fond și apel s-au mărginit să rețină succint - în pofida inexistenței vreunor reglementări comerciale restrictive potrivit cărora raporturile contractuale comerciale să poată fi probate numai cu înscrisuri - inexistența vreunor astfel de raporturi juridice între "" SRL și " SRL. Este de neînțeles în opinia apărătorului părții civile cum de s-a putut reține obligativitatea probării raporturilor contractuale comerciale cu înscrisuri în pofida reglementărilor permisive specifice acestei materii și nu s-a observat că, dimpotrivă, raporturile contractuale civile de valoarea pretinsă prin declarația inculpatului nu pot fi probate decât cu acte. Or, instanța de apel a ignorat proba esențială - declarația inculpatului - ce confirmă nașterea unor raporturi contractuale, declarație ce se coroborează cu declarația martorului;
- instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, caz de casare prev.de art.385/9 pct.10 teza a II-a din Codul d e procedură penală, ( expertiza contabilă și cererea de a solicita acordul lichidatorului părții responsabile civilmente pentru ca martorul obligat să păstreze secretul profesional, să poată relata faptele și împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei au fost respinse);
- s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, caz de casare ce se încadrează
în art.385/9 pct.18 din Codul d e procedură penală. S-a susținut că în mod greșit tribunalul a reținut că la data semnării filei CEC seria - 300 nr.-, inculpatului nu-i era cunoscută total lipsă de disponibilități bănești la trasul BCR - Sucursala A și, în consecință, a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune.
În consecință, în principal, s-a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Argeș și în subsidiar, condamnarea inculpatului pentru infr. prev.de art.215 alin.1,3, 4 din Codul penal cu obligarea acestuia, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, a cheltuielilor judiciare avansate de stat și cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în cazurile de casare prev. și ped. de art.385/9 alin.1 pct.9, 10 teza I, 10 teza a II-a, 10 teza a III-a și 18, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.385/9 alin.ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat.
Cu privire la primul motiv de recurs și anume, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, caz de casare prev.de art.385/9 pct.9 din Codul d e procedură penală, curtea constată că instanța de fond având în vedere dispozițiile art.414/2 alin.2 din Codul d e procedură penală și decizia nr.IX/24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prev.de art.215 alin.1, 3 și 4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și din infracțiunea prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal, într-o singură infracțiune, cea de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1, 3, 4 din Codul penal, pentru care în urma analizării probelor administrate în cauză a dispus achitarea inculpatului.
Soluția instanței de fond sub aspectul schimbării încadrării juridice dispuse în baza art.334 din Codul d e procedură penală în sensul celor de mai sus a fost menținută de tribunal, ca legală și temeinică, așa cum rezultă din considerentele deciziei așa încât nu se poate reține că hotărârea supusă recursului nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Dimpotrivă, în considerentele deciziei, tribunalul face referire la întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, reținând că judecătoria în mod corect a stabilit încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și, tot în mod corect, a reținut că fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs și care vizează nepronunțarea de către instanța de apel asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului, respectiv cea prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal, critică ce se încadrează în cazul de casare prev.de art.389/9 pct. pct.10 teza I din Codul d e procedură penală, curtea constată, așa cum am arătat în cele ce preced, că tribunalul a apreciat legală și temeinică dispoziția instanței de fond prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de înșelăciune (art.215 alin.1, 3, 4 din Codul penal cu aplic.art.41, alin.2 din Codul penal) și respectiv cea prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal, într-o singură infracțiune, cea prev.de art.215 alin.1,3, 4 din Codul penal. Prin urmare, constatând că în cauză este aplicabilă decizia nr.IX/24.10.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s- dispus în sensul celor de mai sus, tribunalul nu se mai putea pronunța pe infracțiunea prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, aceasta fiind absorbită în infracțiunea de înșelăciune.
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs și anume că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, respectiv la declarația inculpatului, probo esențială în opinia apărătorului părții civile pentru justa soluționare a cauzei, caz de casare prev.de art.385/9 pct.10 teza a II-a din Codul d e procedură penală, curtea constată că în considerentele deciziei se face referire la probele administrate în cauză, inclusiv la declarațiile inculpatului și care coroborate au dus la convingerea instanței de apel că fapta pentru care acesta a fost cercetat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, așa cum corect a stabilit instanța de fond prin sentința pronunțată și care a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la motivul 4 de recurs și anume că instanța nu s- pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului ( expertiza contabilă și nelegalitatea dispoziției primei instanțe care a solicitat încuviințare de la fostul administrator al SC " " SRL pentru ca martorul să relateze împrejurări ce reprezintă secret profesional), critici care în opinia apărătorului recurentei parte civilă au caracterul unor cereri esențiale pentru aceasta și care se încadrează în cazul de casare prev.de art.385/9 pct.10, teza III-a din Codul d e procedură penală, curtea constată că și acesta este nefondat.
Referitor la administrarea probei cu expertiza financiar-contabilă solicitată de partea civilă, instanța de fond s-a pronunțat în sensul că a apreciat inutilitatea acesteia având în vedere că, din probele administrate în cauză a rezultat fără echivoc absența situației premisă prevăzută de art.215 alin.3 teza a II- din Codul penal care incriminează infracțiunea de
înșelăciune, respectiv, existența unui contract care să preceadă elementului material al acestei fapte penale și pentru săvârșirea căreia, partea civilă a solicitat condamnarea inculpatului. Așadar, în cauză nu poate fi vorba de nepronunțare asupra unei cereri esențiale pentru părți, respingerea probei cu expertiza financiar contabilă, neîncadrându-se în cazul de casare mai sus menționat.
În ce privește declarația martorului, este de reținut că a fost avută în vedere de către instanța de fond la soluționarea cauzei și analizată împreună cu celelalte probe administrate în cauză.
Nemulțumirea recurentei în sensul că instanța de fond a respins multe dintre întrebările adresate de apărătorul său martorului, fost contabil al SRL și că persoana chemată să-și dea încuviințarea pentru a relata faptele pe care acesta le-a cunoscut cu ocazia exercitării atribuțiilor profesiei sale, este reprezentantul societății comerciale în cauză, respectiv lichidatorul acestei societăți aflată în faliment, și nu fostul administrator - soția inculpatului- excede cerinței prevăzute în art.385/9 pct.10 teza a III-a din Codul d e procedură penală care se referă la situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Or, în considerentele sentinței, cât și în cele ale deciziei se face referire la declarațiile martorului susmenționat, care coroborate cu celelalte probe au condus la pronunțarea soluției de achitare.
În ce privește ultimul motiv de recurs și anume greșita achitare a inculpatului-intimat ( caz de casare prev.de art.385/9 pct.18 din Codul d e procedură penală), curtea constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, a încadrat corect infracțiunea, reținând în mod just în urma analizării probelor administrate în cauză că soluția ce se impune este aceea de achitare.
Pentru realizarea elementului material al infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.3 din Codul penal, inducerea în eroare este determinată de încheierea sau executarea contractului. Prin urmare, cum corect au apreciat instanțele de fond și de apel, situația premisă în acest caz este constituită din împrejurarea că elementul material al infracțiunii trebuie să fie precedat de existența unui contract.
Recurenta - parte civilă, prin reprezentantul său nu a depus la dosar vreun înscris, contract sau factură care să materializeze termenii înțelegerii pretins a fi fost încheiate între aceasta și inculpatul care, în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a susținut în mod constant că numitul i-a împrumutat suma de 92.000 lei RON în temeiul unei convenții verbale, el lăsându-i celui din urmă, cu titlu de garanție a restituirii împrumutului o filă CEC în alb necompletată.
Susținerea intimatului-inculpat este confirmată de martorul, care în declarația dată în fața instanței arată că în perioada 2001-2004, când a întocmit evidența contabilă a SC SRL, această societate al cărei director era inculpatul nu a încheiat niciodată contracte cu reprezentanții SRL. Mai susține martorul că societatea administrată de soția inculpatului-intimat nu a comercializat niciodată carburant, obiectul său de activitate fiind comerțul cu amănuntul, transporturi rutiere de mărfuri, depozitări și manipulări ( susținerile martorului în privința obiectului de activitate sunt confirmate și de încheierea nr.207/276.01.2000 pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă Oficiul Registrului și Comerțului A).
Prin urmare, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada inducerii în eroare a reprezentantului părții civile recurente, prin prezentarea de către inculpat a unei situații necorespunzătoare realității, în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și a depus achitarea inculpatului soluție menținută și de tribunal prin respingerea apelului formulat de partea civilă.
Și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată deoarece, așa cum a constatat judecătoria, nu s-a făcut dovada existenței unei fapte delictuale a inculpatului și a legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins a-i fost produs ( suma de 92.ooo lei RON) și fapta imputată.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că nu sunt motive care să ducă la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel și nici de reținere cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului cu obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată așa cum a cerut partea civilă prin apărătorul său și în consecință, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art.385/15 pct.1 lit. din Codul d e procedură penală.
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenta - parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC SRL, împotriva deciziei penale nr.2 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă recurentul-parte civilă să plătească 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
Jud.fond:.
Jud.apel:
G.
2 ex.
26.09.2008.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Raluca
